Articol de GSP - Publicat vineri, 14 august 2020 15:02 / Actualizat vineri, 14 august 2020 15:22
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a hotărât astăzi, 14 august, trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, pentru infracțiunea comisă în septembrie 2019, când, aflat sub influența alcoolului, a accidentat mortal o persoană.
„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, la data de 14 august 2020, trimiterea în judecată a inculpatului Iorgulescu Gino-Mario, pentru săvârșirea infracţiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Pe 15 mai 2020, pe numele lui Mario Iorgulescu fusese emis un mandat de arestare în lipsă, care a fost trimis autorităților din Italia, țară în care acesta se află în prezent. Până acum, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare.
Mario Iorgulescu a omorât un om
Iorgulescu jr. a produs un accident grav de circulație, soldat cu decesul unei persoane. În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.
Sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a comis un accident grav pe 8 septembrie 2019, soldat cu moartea unui alt tânăr, după ce a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea, evaluat la 300.000 de euro. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.
Cronologia cazului Mario Iorgulescu
- 8 septembrie 2019: Mario Iorgulescu a produs un grav accident de circulație pe Şoseaua Chitilei în care şi-a pierdut viaţa un tânăr de 24 de ani. Iorgulescu conducea un Aston Martin model DBS și în coliziune frontală avea 143 km/h.
- 8 septembrie: Fiul șefului LPF a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias București, Secția ATI. Organele de urmărire penală s-au deplasat la spital pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale și a acuzațiilor.
- 11 septembrie: Au venit rezultatele analizelor toxicologice, iar Mario a ieșit pozitiv la testul pentru consumul de cocaină. În plus, o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevări.
- 19 septembrie: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Iorgulescu Gino-Mario sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
- 23 septembrie: Suspectul fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până la data de 07 octombrie, când a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia.
- 2 octombrie: A fost emis un ordin european de anchetă, activitatea fiind dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și fiind finalizată de autorităţile judiciare italiene la data de 23 octombrie.
- 31 octombrie: Mario Iorgulescu este internat la o altă clinică din Italia, unde se află și în prezent.
- 20 decembrie: A fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lui Iorgulescu jr. pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, inculpatul fiind citat pentru aducerea la cunoştinţă a noii calităţi procesuale.
- 21 decembrie: Mario Iorgulescu nu s-a prezentat în fața achetatorilor, atunci când a fost citat. Fiul șefului Ligii, invocând, prin apărătorii săi, motive de natură medicală, solicitând ca activitățile să fie efectuate tot prin procedură judiciară internațională.
- 23 ianuarie 2020: A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunile de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe în infracțiunile de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- 23 ianuarie: A fost emis un nou ordin european de anchetă, vizând audierea lui Mario Iorgulescu, cu aducerea prealabilă la cunoștință atât a calității de inculpat, cât și a schimbării încadrării juridice, activitate adusă la îndeplinire de autorităţile judiciare italiene la data de 12 februarie 2020.
- 17 februarie: A fost sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- 5 martie: Tribunalul București a decis arestarea în lipsă a lui Mario Iorgulescu. Acesta poate face apel la decizia judecătorilor.
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”