Articol de GSP - Publicat joi, 11 iunie 2015 11:46
Luptătorul român Bogdan Stoica va fi declarat challenger obligatoriu la titlul mondial Superkombat al categoriei cruiser dacă se va impune sîmbătă, la Zurich, în Elveţia, în faţa jamaicanului Horace "Boy Boy" Martin, într-o confruntare care va fi co-main-event-ul galei Superkombat Ediţie Specială.
Deţinător al centurii mondiale între mai 2012 şi decembrie 2013, Stoica (41 victorii, 31 KO - 7 înfrîngeri) a bifat trei succese consecutive, iar confruntarea cu Martin (41 de victorii, 20 KO - 5 înfrîngeri) va fi decisivă pentru stabilirea aspirantului numărul 1 la titlul suprem.
"Am urmărit mai multe meciuri cu el, este neînvins de un an şi jumătate, însă sînt determinat să demonstrez că sînt numărul 1 în lume la categoria asta şi promit că pînă în decembrie, centura va reveni în România", a declarat Bogdan Stoica (25 de ani).
Este a doua gală Superkombat pe care promoţia condusă de Eduard Irimia o organizează în Elveţia, după cea de anul trecut de la Geneva. "Sîntem mîndri că am reuşit să dezvoltăm un produs românesc respectat la nivel internaţional, însă în acelaşi timp vrem să păstrăm şi această etichetă tricoloră, aşa că vom continua să organizăm evenimente mari în România. De altfel, următorul va avea loc chiar săptămîna viitoare, la Constanţa, acolo unde vor lupta Cătălin Moroşanu şi fratele lui Bogdan, Andrei Stoica, Sebastian Ciobanu şi Cristian Ristea, dar şi mai mulţi sportivi din noua generaţie", a precizat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.
În cadrul galei din Elveţia, de sîmbătă, vor mai lupta alţi doi români. Deţinător al centurii Local Kombat la categoria mijlocie şi neînvins în România de patru ani, Cristian Milea, îl va înfrunta pe portughezul stabilit în Elveţia, Francisco Matos, în timp ce sătmăreanul Anghel Cardoş îl va întîlni pe cel mai bine cotat luptător albanez al momentului, Shkodran Veseli. Evenimentul de la Umwelt Arena va fi transmis în reluare de Eurosport în 93 de ţări. Confruntarea cap de afiş va fi cea dintre englezul Daniel Sam şi olandezul Brian Douwes.
În România, Superkombat va reveni pe 19 iunie, la Sala Sporturilor din Constanţa, atunci când Cătălin Moroşanu îl va întîlni pe cel mai înalt luptător din lume, Colin George (2,07 metri), în timp ce Andrei Stoica se va duela cu francezul Abderrahmane Coulibaly. Gala de la malul mării va putea fi urmărită în direct în 93 de ţări.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”