Articol de GSP - Publicat sambata, 01 mai 2021 13:44 / Actualizat sambata, 01 mai 2021 14:11

Mihai Bendeac, juratul emisiunii iUmor, de la Antena 1, a vorbit în timpul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” despre pasiunea pentru sport și cum a devenit antrenor pentru puștii de la bloc. Acesta explică cum îl ajută sportul în piesele de teatru pe care le joacă și care este cel mai mare regret legat de marele Ioan Chirilă.

Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Am citit în cartea ta, "Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama", că ai vrut să te faci antrenor de fotbal.

- Eram foarte pasionat de fotbal și-am rămas pasionat de fotbal. Mi-am dorit să devin antrenor și am citit niște cărți de strategie și am început să aplic. Plus filosofia mea. Aplicam cu cei care erau în jurul blocului. Astfel încât am început să mă îmbrac foarte elegant, pe ei îi îmbrăcam în niște tricouri croșetate pe care le găsisem la noi la școală.

- În tricouri croșetate?

- Era destul de dubios pentru că afară erau 38 de grade, iar ei jucau în tricouri croșetate. Și am început să le dau indicații. Problema e că eu le dădeam niște indicații care nu-și găseau logica în realitatea imediată. Nu prea făceau sens. Pentru că eu le ceream să facă pasul la ofsaid, or, nu se juca atunci cu regula ofsaidului. Și-am pierdut cu 12-0 sau 13-0 pentru că eu făceam asa.

- Ofsaid în spatele blocului?

- Le spuneam: "Azi ne concentrăm pe pasul la ofsaid". Am făcut un antrenament înainte și am pierdut cu 12-0. Dar după trei zile m-au băgat în aia a mamii și și-au văzut de treabă.

- Dar fotbal n-ai jucat deloc?

- Ba da, dar din cauza unei accidentări m-am lăsat. La 12 ani. Ha, ha, ha! Eram talentat și eram libero, apoi am devenit vârf de atac pentru că-mi plăcea să o bag în ațe. Eram un fel de Claudiu Răducanu, dar mai și vorbeam. Cred că mai mult a pierdut fotbalul decât a câștigat actoria.

- Acum faci sport?

- Încerc să mă mențin într-o formă cât mai bună pentru că asta mă ajută la teatru. E destul de complicat genul meu de spectacole fără să ai o condiție fizică. La un spectacol slăbesc între 1,5 și 2,5 kilograme. E nevoie de un fel de exercițiu fizic, dar pe care, în această perioadă de pandemie, l-am cam pierdut. Când am reînceput să jucăm m-am resimțit, încă de la primele repetiții.

- Ce sport îți place cel mai mult?

- Cu precădere, fotbalul. Chiar dacă nu ne aflăm într-un context care să fie foarte fericit din acest punct de vedere, cel puțin pe aceste meleaguri.

- Tu ai pasiunea asta de când erai mic, observ.

- De când eram copil și sunt pasionat de istoria fotbalului. Îmi place să vorbesc despre treaba asta, chiar dacă în general nu prea am cu cine.

- Ce-ți place cel mai mult?

- Mi-ar plăcea să existe un film despre primele Campionate Mondiale, mi se pare absolut fascinant. Un film despre expediția echipei naționale a României la Campionatul Mondial din Uruguay, din 1930. Până la un moment când a apărut internetul și am avut ocazia să vedem tot felul de imagini vizavi de Campionatul Mondial din '70, '74, '78, mi se părea absolut fascinant să citesc cărțile lui Ioan Chirilă și să încerc să-mi imaginez fază cu fază. Citindu-l pe Ioan Chirilă, întotdeauna am regretat că n-a scris și beletristică. Pentru că mi se pare unul dintre marii scriitori români.