Mircea Toma (CNA), răspuns pentru Cristian Geambașu în controversa audierii lui Emil Grădinescu: „Nu mi s-a întâmplat nici măcar o dată să fiu făcut, în față, «intelectual»”

• CONTEXT: Comentatorul sportiv Emil Grădinescu a fost reclamat fiindcă a spus că „patronul FCSB conduce clubul după principii zootehnice” și a fost audiat de CNA, instituție din care face parte și Mircea Toma.
• În cadrul audierii, Grădinescu a fost întrebat de Mircea Toma dacă „nu cumva comentatorul nu e și nu trebuie să se comporte exact ca un moderator TV?”
• Cristian Geambașu, editorialist GSP, a reacționat și a scris un material intitulat „Ferma animalelor este o sintagmă jignitoare?”, care poate fi citit aici.
• Mircea Toma a fost jurnalist, membru fondator al publicației de satiră Academia Cațavencu și președinte al Active Watch

Răspunsul lui Mircea Toma, de la CNA, pentru editorialistul GSP, Cristian Geambașu

„Am o colecție de considerabilă de atribute cu care am fost onorat de-a lungul anilor pe care i-am petrecut enervând oameni: securist, pesedist, sorosist, progresist și multe altele la fel de usturătoare. 

Dar, în 30 de ani de când s-a dat frâu liber cuvintelor în România, nu mi s-a întâmplat nici măcar o dată să fiu făcut, în față, „intelectual”, așa cum m-a tratat zilele trecute domnul Cristian Geambașu, și nu la piață, cum ați fi crezut, ci într-o respectabilă publicație de sport (asta unde mă citiți acum). 

Mi-am atras smetia cu pricina din cauza unei neinspirate intervenții pe care am comis-o în timpul unei ședințe a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Mai exact, în timp ce Consiliul dezbătea o sesizare în care un cetățean se plângea de faptul că un comentator sportiv – Emil Grădinescu – s-ar fi exprimat necuviincios față de respectabilul Gigi Becali (sper că am înțeles corect, pentru că domnul Grădinescu vorbise despre un fel de oier), mi-am permis să întreb dacă comentatorul sportiv de radio sau tv poate să fie asimilat rolului de moderator. 

Domnul Geambașu, ființă înzestrată cu un neîmblânzit spirit epistemic, nu s-a mulțumit să semnaleze public inepția mea, ci s-a străduit să exploreze și posibilele-i cauze: „la fel ca alți distinși membri ai intelectualității contemporane românești, (pre)simt că dumnealui (Mircea Toma) disprețuiește sportul. Fotbalul în particular. Dânșilor le pute treaba asta cu alergatul și cu datul cu piciorul în minge. Li se pare sub demnitatea lor să își piardă timpul cu o activitate destinată plebeilor. De aceea, stimați telespectatori și cititori, a putut să întrebe așa ceva Mircea Toma. […] A întrebat așa pentru că i se rupe lui de comentariul sportiv.” 

Ei bine, domnul Geambașu a nimerit-o: fix cu țâfna descrisă de domnia-sa m-am purtat față de fotbal, e drept, la vârsta la care aveam timp să practic bridge-ul, sport rezervat elitelor sedentare. Tot atât de adevărat este că, în anii în care Academia Cațavencu era în floare, colegii mei de-atunci mă condamnaseră la cazne cu care sperau să stoarcă lacrimi de râs cititorilor: m-au pus să scriu cronica meciurilor dintr-un campionat mondial de fotbal (evident, nu știu care). 

Umorul necruțător al soartei a lovit intelectualul acolo unde doare mai rău: mai întâi fiicele mele s-au lăsat fanatizate de fotbal, deci comentatorii de fotbal au devenit membri audiovizuali ai familiei. 

Mai recent, fiul meu a devenit el însuși practicant, și încă unul pasionat, ceea ce mă obligă să asist în aproape fiecare weekend la meciurile dintr-un campionat pentru copii bucureșteni. Și uite cum, la ora la care formulam dramatica întrebare, fotbalul nu doar că ajunsese doar parte din viața mea, ci chiar parte din iubirea pentru copiii mei. S-a cam dus dracului aura de intelectual, nu-i așa? 

Dar, că veni vorba, mi-a mai rămas, totuși, un atavic reflex care amintește de apartenența mea la specia intelectualilor: curiozitatea. Asta mi-a și jucat festa în suspomenita ședință a CNA-ului. Nedumerirea mea pornise de la faptul că nici în Legea audiovizualului și nici în Codul de reglementare a conținutului audiovizual (cele două acte normative cu care operează CNA) nu apar nici măcar o dată cuvintele „comentator” sau „crainic”. 

Sunt, în schimb, destul de clar desenate limitele terenului de joc pentru moderatorul de radio sau televiziune. Iar una dintre condițiile pe care un moderator profesionist trebuie să le asigure este – scuze pentru fandoseala intelectuală – „audiatur et altera pars”. 

Asta înseamnă că atunci când se fac aprecieri (îndeobște critice) cu privire la o persoană, e nevoie să ai și un punct de vedere al persoanei cu pricina. Legea încearcă să prevină, prin reglementarea asta, abuzuri de care se poate lăsa tentat un moderator.  

De exemplu, atunci când microfonul e în mâna ta se poate întâmpla să simți că pogoară asupră-ți o putere dumnezeiască și să începi să propovăduiești lumii întregi propriile-ți adevăruri. Inclusiv adevărul despre Gigi Becali. Dar dacă Gigi Becali nu are acces la microfon, legea spune că tu ai abuzat de poziția pe care o ai și permite să fii sancționat ca să nu uiți altădată ca măcar să încerci să-l întrebi pe Gigi Becali dacă are un alt punct de vedere decât al tău. 

Atenție, această regulă se aplică și atunci când Gigi Becali este chiar Gigi Becali. Dar, bineînțeles, un moderator are clar alt rol decât crainicul de sport. Am ajuns să înțeleg că un comentator de fotbal îl asistă pe omul de pe canapea cu informații și emoții care îl ajută să înțeleagă și să trăiască mai bogat spectacolul din teren. Dar când îl ia mișto pe domnul „Altera Pars”, pe ce teren jurnalistic joacă? Asta voiam să aflu, și, recunosc, încă nu mi-e clar.

Dar nu insist cu întrebarea, pentru că firimiturile culturale ale intelectualului din mine s-au risipit în așa hal, încât îmi permit să închei cu un amical „cult ești tu, Geambașule”.  

Mircea Toma, microbist la CNA