Articol de Cristian Coman - Publicat sambata, 01 iunie 2019 19:18
O echipă întreagă - 11 jucători din lotul Under 21 - provine din Academia lui Hagi. Cum ar veni, 11 pentru România.
Ianis Hagi, Radu Boboc, Denis Drăguș, Andrei Ciobanu, Virgil Ghiță.
Aceștia erau încă sub contract, la momentul anunțării lotului de către Mirel Rădoi. Alți șase, crescuți de Academie, sunt acum colegi cu ei doar la Under 21.
Florinel Coman,Tudor Băluță, Alexandru Cicâldău, Cătălin Căbuz, Cristi Manea, Dragoș Nedelcu.
11 de „academicieni” de la Ovidiu pentru Under 21. Și alți 7 la Naționala mare.
În San Marino, la meciul cu Croația de pe 18 iunie, aproape direct de pe terenul pe care i-a alergat Gică Hagi. Care nu pierde niciun prilej, de câțiva ani deja, ca să ceară tuturor să îi sprijine pe tineri, pe copiii care vor să joace fotbal. Cere statului să investească în tineri, în copii, în juniori. Felul în care se bate pentru schimbul de generații, îndârjirea și ambiția lui le-a transferat și jucătorilor, în parte.
Ceea ce pare acum incredibil este că același Gică Hagi, când avea 14 ani, a refuzat să meargă la Luceafărul, echipa care pregătea în sistem centralizat copiii și juniorii. Și chiar a fost suspendat pentru asta. Hagi a ajuns până la urmă la Luceafărul, un an mai târziu.
Sistemul „comunist” tip internat nu era însă pentru toată lumea, programul foarte strict fiind foarte greu de înghițit, mai ales de cei creativi și neliniștiți. Poate de aceea, Luceafărul s-a desființat de două ori înainte să moară definitiv.
Chiar dacă în 1981 a reușit cu Generația lui Romulus Gabor acea performanță unică, Locul 3 în Australia, cu Under 21.
Mult după ce i-a propulsat pe Hagi și Gică Popescu.
Aceiași care acum lucrează din nou împreună.
Viitorul under Gică’s. Doi Gică.