GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DECES

Emanoil Savin, primarul ales al Bușteniului, a murit pe terenul de fotbal, chiar în ziua în care a împlinit 40 de ani de căsătorie! » A fost portar și a avut legături cu numeroase personalități din sport!

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2024 13:41 / Actualizat duminica, 04 august 2024 16:00

Emanoil Savin, primarul ales al Bușteniului, a murit în cursul zilei de astăzi la vârsta de 65 de ani, după ce i s-a făcut rău și s-a prăbușit pe terenul de fotbal. Informația a fost confirmată de apropiații politicianului.

Din primele informații, Emanoil Savin se afla la un eveniment la hotelul pe care îl deținea în Bușteni. I s-a făcut rău și s-a prăbușit pe teren. Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul.

A venit un apel la 112 în Bușteni pentru un bărbat de 65 de ani, inconștient. La locul intervenției s-a deplasat un echipaj SAJ Sinaia cu medic, care a ajuns în aproximativ 7 minute. L-au găsit în stop cardio-respirator, au început manevrele de resuscitare și au decis să îl transporte la Spitalul Sinaia, unde în jurul orei 12:45 a fost declarat decesul

surse medicale, pentru Libertatea

Politicianul Virgiliu-Daniel Nanu a fost printre primii care au anunțat decesul lui Savin. „Cu profundă durere, ne luăm rămas-bun de la domnul Emanoil Savin, un om de o valoare inestimabilă pentru comunitatea noastră. Domnul Savin nu a fost doar un primar ales, ci și un prieten drag, un lider dedicat și un model de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut”.

Emanoil Savin câștigase din nou primăria la alegerile locale din 9 iunie cu 37,82%, în fața lui Alexandru Florescu (independent) 26,76%, și urma să revină la primărie în luna octombrie. Savin mai fusese primar al Bușteniului în perioada 2004-2016.

Decesul politicianului vine în ziua în care aniversa 40 de ani de căsătorie. Acesta chiar postase pe pagina sa de Facebook o imagine alături de soție.

Emanoil Savin a fost portar

Emanoil Savin, născut pe 6 septembrie 1958, la Costache Negri, în județul Galați, a fost portar. El a apărat puțin la Oțelul Galați și mult timp la echipele prahovene Carpați Sinaia și Caraimanul Bușteni. A avut un frate, Veniamin Savin, considerat un mare talent al fotbalului gălățean, care a murit de tânăr, într-un accident auto. Veniamin Savin a jucat la Gloria CFR Galați.

Emanoil Savin a fost finanţator (alături de Viorel Mălușel) al echipei de fotbal Apulum Alba Iulia, în perioada 2003-2005, când ardelenii au înregistrat cele mai bune rezultate din istoria de 100 de ani a clubului. De asemenea, a mai fost președinte la Astra când echipa ploieșteană încă nu se mutase la Giurgiu. Savin a investit și la echipa feminină de handbal U Remin Deva.

Emanoil Savin, „colecționarul” de personalități

Emanuel Savin a devenit cunoscut în spațiul public și prin plăcerea lui de a acorda din abundență titluri de „Cetățean de Onoare” ale orașului Bușteni pentru numeroase personalități ale României, incluzând aici sportivi, artiști, profesori, medici etc. Savin nu rata apoi ocazia de a se poza în spațiul public cu respectivii.

Emanoil Savin, primarul ales al Bușteniului, a murit pe terenul de fotbal, chiar în ziua în care a împlinit 40 de ani de căsătorie! » A fost portar și a avut legături cu numeroase personalități din sport!

Astfel, Simona Halep, Ana Maria Popescu, Eduard Novak, Alina Dumitru, Adrian Mutu, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Leonard Doroftei, Ionel Ganea, Lucian Bute, Marcel Pavel, Tudor Chirilă sau Andrei Păunescu sunt doar câteva dintre numele care au primit de-a lungul mandatului primarului distincția de Cetățeni de Onoare ai Bușteniului. Emanoil Savin era nașul de cununie al lui Lucian Bute.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (5)
Hcm27
Hcm27  •  04 August 2024, 21:52

Totuși, Dumnezeu sa-l ierte!Atâta a fost "ața", domnule primar!Sau, blestemele!Numai Dumnezeu știe!

alexh
alexh  •  04 August 2024, 19:04

David Marinescu ne spune: "Din primele informații, Emanoil Savin se afla la un eveniment la hotelul pe care îl deținea în Bușteni. I s-a făcut rău și s-a prăbușit pe teren." Păi era la hotel sau pe stadion? Sau hotelul dispune de un teren de fotbal? Mesajul asemănător nu l-ați publicat. De ce?

CarolK
CarolK  •  04 August 2024, 18:49

Celor care ar fi avut dreptul legal sa li se retrocedeze terenurile confiscate de comunisti n-a dat ca ...."nu mai avea teren disponibil". Pe criteriul clientelar a condus primaria in folosul lui si al clientelei politice. A trecut pe la toate partidele cu acest profil.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează