GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SUPERKOMBAT

Programul complet al galei Superkombat de la Constanţa » Meciuri spectaculoase pentru Stoica şi Moroşanu

Articol de GSP - Publicat marti, 16 iunie 2015 22:53

Municipiul Constanţa va găzdui vineri cel de-al treilea Grand Prix Mondial al anului în circuitul Superkombat, eveniment transmis în direct în 93 de ţări, şi care va programa nu mai puţin de 12 confruntări, Cătălin Moroşanu şi Andrei Stoica urmînd să fie vedetele galei la care va asista şi actorul principal din SAW, Costas Mandylor, sosit direct de la Hollywood.

Capul de afiş va fi duelul dintre Moroşanu şi colosul de 2,07 metri din Olanda, Colin George, un sportiv care se antrenează la Mike’s Gym în Olanda alături de Badr Hari, cel pe care “Moartea din Carpaţi” îl va întâlni pe 27 noiembrie în Dubai.

Cântarul oficial şi prezentarea oficială a sportivilor va avea loc joi, de la ora 16:30, la City Mall din Constanţa. “Cu cît e mai înalt, cu atît va cădea mai spectaculos atunci cînd îl voi face KO. Badr trebuie să ia aminte şi sigur se va teme şi mai tare după ziua de vineri, a ameninţat Moroşanu.

Biletele pentru gala în care campionul mondial Andrei Stoica îl va întâlni pe starul francez Abdarhmane Coulibaly s-au pus deja în vânzare. Acestea costă între 30 şi 50 de lei şi pot fi achiziţionate de la Sala Sporturilor, de pe eventim.ro, dar şi din magazinele Orange, Germanos, Vodafone şi Domo din toată ţara.

La două luni după ce l-a întîlnit pe legendarul Gokhan Saki, Sebastian “Fiul lui Dracula” Ciobanu se va duela cu unul dintre cel mai bine cotaţi surinamezi din noua generaţie, Fabio Kwaski. Un alt meci care se anunţă incendiar va fi cel dintre poliţistul Alex Filip, autorul KO-ului anului 2014 în lume, şi pompierul Alex Irimia, campionul mondial de kempo.

“Cu siguranţă va fi cea mai spectaculoasă gală, ca şi program, din 2015, la nivel internaţional, iar expunerea va fi una pe măsură. Evenimentul de la Constanţa va putea fi urmărit în 93 de ţări. Pe lângă gala internaţională, în prima parte vom avea şi un eveniment dedicat noilor eroi din România, din care nu vor lipsi şi cei mai buni constănţeni”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard  Irimia.

Gala Superkombat World Grand Prix III va începe vineri, de la ora 20:00, la Sala Sporturilor din Constanţa, şi va fi transmisă în direct de Eurosport la nivel internaţional.

SUPERKOMBAT NEW HEROES ROMANIA (ora 20:00)

1. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Eduard Chelaru vs Andrei Leuştean

2. Super-Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Ionut Şandur vs Mirel Iacob

3. Super-Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Alin Maurer vs Adrian Roşca

4. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Robert Stoica vs Madalin Crăciunică

5. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg) – reguli de MMA

Cătălin Căşaru vs TBA

SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX III (Ora 22:00)

1. Super-Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Onur Sahin (Turcia) vs Alexandru Nedelcu (România)

2. Super-Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Dorin Robert (România) vs Laszlo Nemeş (România)

3. Super-Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Gokhan Gedik (Turcia) vs Cristian Ristea (România)

4. Super-Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Fabio Kwasi (Surinam) vs Sebastian Ciobanu (România)

5. Super-Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Abdarhmane Coulibaly (Franţa) vs Andrei Stoica (România)

6. Super-Fight – Categoria grea (+96 kg)

Colin George (Olanda) vs Cătălin Moroşanu (România)

7. Super-Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)

Alex Irimia (România) vs Alex Filip (România)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dimineața la bancă, seară în sală » Secretele Larisei, antrenoare de fitness: „Când am poftă de dulce, asta încerc să mănânc”
Special
Dimineața la bancă, seară în sală » Secretele Larisei, antrenoare de fitness: „Când am poftă de dulce, asta încerc să mănânc”
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Nationala
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează