Radu Beligan a vorbit cu GSP în urmă cu șase ani despre pasiunile sale din sport: ”Îl iubesc pe Hagi!”

La începutul anului 2010, Radu Beligan, pe atunci în vârstă de 91 de ani, oferea un interviu memorabil pentru Gazetă. A fost prima și singura dată când, în perioada postrevoluționară, a vorbit despre pasiunea pentru sport și idolii săi de pe stadioane sau din săli.

Ieri, la 97 de ani, Maestrul teatrului românesc s-a stins la Spitalul Elias în urma unui stop cardiorespirator. Regăsiți mai jos pasaje relevante din dialogul publicat de GSP în urmă cu peste 6 ani.

Citește AICI interviul integral » Maestrul Beligan în primul interviu despre sport după Revoluţie: "Modelele mele sînt Federer şi Barcelona!"

- Maestre, ce loc a ocupat sportul pentru dumneavoastră de-a lungul unei cariere artistice fără egal?
- Profesiunea de actor e singura în care artistul este propriul lui instrument. E bine să cânţi pe un Stradivarius şi nu pe o vioară rablagită. O minte sănătoasă într-un corp sănătos e prima condiţie a actorului, care se aseamănă cu un sportiv fiindcă trebuie, întotdeauna, să fie într-o excelentă condiţie fizică. Dacă nu e "în formă", nu poate susţine pe scenă, în condiţii de performanţă, o partitură de una, două ore, care îl solicită mental şi fizic în aceeaşi măsură.

"Sportul şi arta, ignorate de politici"

- Se mai pune azi preţ pe talent, în sport şi în artă, pentru a stimula performanţa?
- Talentul este doar temelia performanţei, artistică sau sportivă. Caratele performanţei se obţin prin muncă. Aş spune chiar că un talent trebuie să transpire mai mult decât un anonim, dacă vrea să strălucească şi să se valorifice cu adevărat.

- Aţi cochetat în tinereţe cu oina, sportul naţional. Aţi jucat în echipa liceului, la Iaşi.
- În tinereţea mea, oina era un sport foarte îndrăgit şi cunoscut. Venea din timpurile noastre străbune. Mă întreb însă cum a fost posibil să ne înstrăinăm de el atât de mult, gândindu-mă, de pildă, că baseball-ul, desprins din esenţa oinei, s-a dezvoltat incredibil tocmai peste Ocean, la o naţiune tânără, devenind sportul cel mai popular în America.

"În tenis m-au iniţiat fraţii Viziru"

- Cu fotbalul n-aţi încercat?
- În adolescenţă, am jucat mult în echipe de tineret, extremă dreaptă. Intrând în teatru m-am îndrăgostit de tenis şi am avut norocul să fiu iniţiat de celebrii fraţi Gogu şi Marin Viziru. Mulţi colegi de-ai mei erau pasionaţi de tenis, iar cei cu care mă înfruntam cel mai des erau minunaţii mei prieteni Ion Lucian şi Ion Vova.

- Care sunt sportivii şi antrenorii aflaţi aproape de sufletul dumneavoastră?
- Bunii mei prieteni Ilie Năstase, Emeric Ienei, Ivan Patzaichin şi Cornel Oţelea. Îi admir şi îi iubesc.

- Sălile de teatru sunt arhipline, succesele sunt numeroase, în timp ce stadioanele şi sălile de sport devin tot mai goale. De ce?
- Nu e doar vina protagoniştilor. E şi vina culiselor. Nu e doar vina spectacolului. E şi vina sistemului. Sigur că spectacolul nu poate avea valoare dacă nu beneficiază de actori/jucători, de regizori/antrenori valoroşi. Cum să atingi performanţa fără valori pe teren, fără vedete, fără idoli? Dar, mai ales, cum s-o atingi dacă sistemul însuşi este dezarticulat şi dacă în "vestiare", de la cele mai înalte cabinete, sportul e mai mereu faultat?

" Federer, idolul meu"

- Ce moment sportiv din trecutul apropiat v-a rămas întipărit pe retină?
- Finala de la Australian Open, când idolul meu, Roger Federer, a plâns ca un băieţel.

- Într-una dintre conferinţele pe care le-aţi susţinut la Teatrul Naţional, l-aţi amintit printre modelele dumneavoastră contemporane.
- Succesul uluitor de care se bucură Federer e dovada vie că stă în puterea noastră să ne controlăm gândirea, emoţiile şi frica, acest sentiment asociat pe nedrept cu laşitatea. Am constatat că poate juca orice strategie îşi doreşte şi poate intra pe teren aproape la comandă. Într-o competiţie în care stresul şi spaima înfrângerii capătă proporţii covârşitoare, el joacă detaşat, din instinct, cu curaj şi creativitate. În momentul în care loveşte mingea e prezent cu totul şi lovitura e dată cu mintea şi cu trupul, într-o perfectă sincronizare.

Întâlnire cu Hagi pe scena Teatrului Național

La două săptămâni după interviul publicat în GSP, în care Beligan spusese că i-ar plăcea să-l cunoască pe Hagi, "Regele" a mers împreună cu familia la o reprezentație a piesei "Egoistul" la Teatrul Național.

La final, pe când Maestrul se pregătea să intre în culise, Gică a urcat repede pe scenă, l-a luat de braț și ambii au revenit în fața publicului, care i-a aplaudat minute în șir.

Ianis Hagi i-a oferit o felicitare, iar Kira i-a adus un buchet de trandafiri albi, primind apoi binecuvântarea Maestrului pentru cariera de actriță printr-un sărut pe creștet.

"E un sentiment unic pe care mi l-a dat Hagi la acel fabulos gol cu Columbia! A fost un moment de mare artă şi de aceea îl iubesc", a spus Beligan.

"Pe sportivi şi pe actori îi leagă practica superstiţiei, pentru că stresul şi teama de înfrângere sunt uneori copleşitoare şi atunci ai nevoie de un mic pariu cu Dumnezeu, de ceva care să risipească frica"
Radu Beligan

80de roluri este numărul aproximativ al personajelor întruchipate de Beligan pe scenă, între ele numărându-se Ianke ("Take, Ianke şi Cadâr"), Richard al III-lea şi Zeus ("Danaidele"); a jucat și în 30 de filme