Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 05 mai 2019 12:59
Ruby e, fără îndoială, una dintre cele mai sexy și cuceritoare artiste din muzica românească, dar e total diferită de restul lumii: nu merge la sală și nu se abține de la mâncare, fiind o adevărată gurmandă
Toată lumea a auzit de Ruby! Nu? Sau Ana Claudia Grigore, așa cum este artista de 30 de ani în buletin.
Născută pe 28 ianuarie la Medgidia, aceasta și-a ales numele de scenă după un cântec al formației engleze Kaiser Chiefs. Din 2010 nu lipsește din playlist-urile radiourilor de la noi, iar în toamna lui 2012 a rupt topurile industriei muzicale cu hit-ul "Stinge lumina". "Nu pune la suflet" este cea mai ascultată piesă a ei, cu aproape 35 de milioane de vizualizări pe YouTube!
"Dorința mea pentru sport e foarte, foarte mare, dar promit să mă apuc mai serios de sală. Sportul e foarte important pentru noi și e recomandat de toată lumea, mai ales de medici. În general, eu sunt superleneșă și îmi place să mă relaxez. Să merg la piscină sau la mare.
De multe ori alerg foarte mult de colo-colo cu foarte multă treabă și nu mai am timp să mai trag și de fiare. Cel mai mult sport e clar că l-am făcut în timpul show-ului Asia Express de la Antena 1. Acolo a fost cea mai mare alergătură din viața mea. Eram terminată! Chiar dacă știam ce mă așteaptă, de multe ori mă întindeam pe stradă pe jos pentru că eram ruptă. Am făcut mii de kilometri pe jos!", spune Ruby.
Artista de 30 de ani recunoaște că e o gurmandă și nu ține cont de ore atunci când are pofte: "Eu nu țin regim și mănânc orice și oricând. Mâncarea chiar e foarte importantă pentru mine și sunt lacomă. Mda! De multe ori nu țin cont de nimic atunci când mi-e foame. Mănânc inclusiv noaptea. Nebunia mea sunt cartofii prăjiți cu brânză și ouă. Pffff! Sunt înnebunită și după șnițele! Știți că de cele mai multe ori gazda pune invitaților cele mai bune porții, cele mai mari și mai frumoase. Eu sunt invers, cele mai bune mi le pun mie. Ha, ha, ha!".