Articol de GSP - Publicat sambata, 15 martie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 15 martie 2014 18:20
Omul care a dat startul procedurilor penale în Dosarul Transferurilor, Sebatian Bodu, a reacţionat public după ce preşedintele Traian Băsescu n-a respins categoric varianta ca Gigi Becali să fie graţiat.
Actual europarlamentar, Bodu a trimis o scrisoare deschisă adresată preşedintelui, în care îi cere să nu-l graţieze pe patronul Stelei pe motiv că "ar reprezenta un semnal negativ pentru români".
Iată scrisoarea lui Sebastian Bodu adresată preşedintelui României, publicată de romaniatv.net:
"Domnule Preşedinte,
Vă scriu aceasta scrisoare deoarece în recentele declaraţii publice aţi lăsat deschisă posibilitatea graţierii lui Gigi Becali, condamnat la închisoare cu executare (şi) pentru fapte de corupţie. Declaraţia Dumneavoastră mă obligă, atât ca cetăţean, dar şi ca om implicat în efortul de consolidare a instituţiilor statului de drept, să vă adresez apelul public de a respinge graţierea condamnatului Gigi Becali. Alături de multi români, cred că o decizie contrară, o premieră în acest mandat al Dumneavoastră, ar reprezenta un semnal negativ atât pentru cei implicaţi în impunerea legii, cât şi pentru aceşti români, care au început să îşi câştige încrederea în Justiţia statului lor.
Condamnarea lui Gigi Becali a însemnat un mare pas înainte în procesul de instituire a echilibrului moral şi juridic. Ca şi în cazurile Năstase ori al transferurilor din fotbal, sentinţele definitive au dat speranţă multora că Justiţia devine funcţională şi nepărtinitoare inclusiv cu aceia care s-au comportat ca stăpâni de facto ai ţării şi imuni în faţa legii, bazându-se pe notorietate, pe poziţie politică ori pe avere. De aceea o graţiere influenţată de campanii pseudoumanitare şi manipulatorii, concepute doar ca să stoarcă lacrimi gratuite, ar pune în pericol singurul sprijin pe care îl are astăzi Justiţia: încrederea milioanelor de români care vor să trăiască într-o societate morală şi dreaptă.
Închei, Domnule Preşedinte, cu speranţa că veţi ţine cont de toate acestea şi nu veţi da curs cererii de graţiere pe care Gigi Becali o cere cu o milă lipsită de orice demnitate, cerere ce pune atât de evident în lumină deosebirea dintre un baci şi un cioban.
Cu stimă,
Sebastian Bodu,
Europarlamentar PPE".