GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MINISTERUL SPORTULUI

Dosar penal după un accident auto provocat și ascuns de ministrul Eduard Novak » Ce acuză sindicatul + Reacția lui Novak: „Atac asupra unei persoane cu dizabilitate”

Eduard Novak, ministrul Sportului
Eduard Novak, ministrul Sportului

Articol de GSP - Publicat luni, 21 noiembrie 2022 15:21 / Actualizat luni, 21 noiembrie 2022 16:04

Eduard Novak (46 de ani), ministrul Sportului, este acuzat de Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) că a condus în interes personal o mașină a instituției deși aceasta nu este adaptată persoanelor cu dizabilități, el având piciorul drept amputat, înlocuit cu o proteză. Ministrul este acuzat că a avariat autoturismul și că l-a reparat din banii Ministerului. Novak respinge totul.

SNST susține, într-un comunicat public astăzi, că Eduard Novak este urmărit penal pentru fapte săvârșite de acesta pe 13 iunie 2021.

La acea dată, Novak ar fi condus un autoturism al Ministerului Sportului, un BMW X5, în interes personal. Apoi ar fi lovit mașina și ar fi „uitat-o” în garaj, înainte de a plăti reparațiile acesteia din banii instituției pe care o conduce.

Sindicatul a depus o plângere penală împotriva ministrului, pe care-l acuză că a condus ilegal autoturismul, întrucât nu deține un permis de conducere special, adaptat persoanelor cu dizabilități, și mașina respectivă nu este adaptată handicapului său. „Niciuna dintre mașinile pe care le conduce ministrul Sportului nu este adaptată conform legii”, susțin sindicaliștii.

Nicușor Dan sesizează DNA în urma descoperirilor de la CSM București! „Gabriela Szabo a încasat 190.965 lei la care nu avea dreptul!”
CSM BUCUREȘTI
Nicușor Dan sesizează DNA în urma descoperirilor de la CSM București! „Gabriela Szabo a încasat 190.965 lei la care nu avea dreptul!”

Dosar penal după un accident auto provocat și ascuns de ministrul Eduard Novak

Ca răspuns la plângerea SNST, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a deschis un dosar penal, prezentat de Sindicat, în care este menționat că:

Se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, de încredințare a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere și de abuz în serviciu”.

Novak s-ar fi aflat la volanul autoturismului MTS la întoarcerea de la o competiție de ciclism la care a participat în calitate de sportiv, fără legătură cu funcția de ministru.

Novak ar fi avariat vehiculul și nu a plătit personal reparația acestuia, cheltuiala de 40.992,57 lei, aproximativ 8.300 de euro, fiind acoperită din bugetul Ministerului, deși ministrul ar fi condus mașina în interes personal.

Cum răspunde Eduard Novak la acuzațiile SNST

Chestionat pe seama acuzațiilor care-i sunt aduse de SNST, Eduard Novak susține că nu are nevoie de un permis de conducere special și că a condus mașina Ministerului numai pentru că șoferul s-ar fi simțit rău.

„Eu am aviz să conduc orice maşină, deci nu am nevoie de o maşină specială, maşină transformată sau permis special care nu există. Aşa conduc de 23 de ani, iar maşina pe care am condus-o, a Ministerului, anul trecut, a fost una întâmplătoare, deoarece şoferul din maşină s-a simţit rău şi am preluat maşina.

Eu nu am condus ilegal, am permisul de conducere valid şi atacul acesta asupra unei persoane cu dizabilitate este unul sub centură şi josnic. Dar vom proceda şi noi şi vom face toate demersurile ca persoanele care atacă în acest fel să răspundă în faţa legii”, a precizat Novak pentru News.ro.

Novak mai susține că nu cunoaște nimic despre existența unui dosar penal cu privire la faptele prezentate mai sus

„Nu am fost chemat niciodată de către Parchet la vreo audiere. Cu siguranţă, autorităţile competente să verifice toate informaţiile, au toată baza de date şi cine a elaborat carnetul meu, în aceşti 23 de ani şi să decidă în cauză. Eu, până acum, nu am nicio informaţie despre acest dosar”.

Apoi, afirmă că nu a condus autoturismul în interes personal și că i se pare normal ca daunele să fie acoperite din bugetul Ministerului:

„Nu a fost niciun interes personal. A fost deplasare către Bucureşti pentru a-mi desfăşura activitatea de ministru. Cine ar fi trebuit să plătească? Aparţine de Minister, trebuie plătită de către Minister. Se întâmplă un accident de acest gen cu toată lumea, deci nu văd de ce trebuia să fie plătit de către ministru sau de către cine a făcut un astfel de accident”.

Mai multe știri de actualitate: 

Rangers a rămas fără antrenor! Vicecampioana Scoției s-a despărțit de Giovanni van Bronckhorst

GSP a luat pulsul mini-orașului creat special pentru Campionatul Mondial » Incursiune printre containerele care găzduiesc sutele de mii de fani internaționali

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Superliga
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (12)
cirus11
cirus11  •  21 Noiembrie 2022, 19:01
Postat de cpt.ahab pe 21 Noiembrie 2022, 18:06

Peste dosarul accidentului produs de Macovei se vor așterne dune de praf. Pentru că avem o justiție corectă, europeană.

Dar mai este de interes public asa ceva?? Eu nici nu am auzit de treaba asta... Nu este retrasa din viata publica de cel putin 5 ani?? Cui ii mai pasa?

rocky3
rocky3  •  21 Noiembrie 2022, 18:46
Postat de dobrin pe 21 Noiembrie 2022, 16:57

BMW X5 la Ministerul Transporturilor? Loganul si Dusterul ce au?

De ce să distrugă dl ministru un Duster când poate face același lucru cu un BMW? Că doar Ministerul plătește, nu el! Adică noi!

boierasul
boierasul  •  21 Noiembrie 2022, 18:39
Postat de cpt.ahab pe 21 Noiembrie 2022, 18:06

Peste dosarul accidentului produs de Macovei se vor așterne dune de praf. Pentru că avem o justiție corectă, europeană.

Probabil vor începe cercetările anul viitor, în următoarea campanie electorala))

Vezi toate comentariile (12)
Comentează