Articol de GSP - Publicat marti, 19 decembrie 2017 16:03
Craiova Maxima a câștigat superevenimentul Old Boys organizat în Sala Polivalentă din Craiova. În finală, alb-albaștrii s-au impus în fața lui Dinamo, 2-2 și 4-3 la loviturile de departajare.
Steaua s-a clasat pe 3, câștigând finala mică în fața Naționalei Artiștilor, 4-0.
Clasament final: 1. Craiova Maxima, 2. Dinamo, 3. Steaua, 4. Naționala Artiștilor, 5. FC Argeș, 6. Jiul Petroșani, 7. Rapid, 8. Poli Timișoara
Vezi mai jos desfășurarea evenimentelor de la turneu
update 19:43
Oltenii s-au bucurat ca pe vremuri de primul trofeu câștigat după Cupa din 1993 ;). Sorin Cârțu a fost antrenorul oltenilor la acest eveniment și a glumit cu propriii jucători: "Facem ce facem, numai cu mine câștigăm trofee".
"A ieșit frumos, a fost o întrecere frumoasă. Nu e un trofeu important, nu îl punem la palmares. Am vrut să joc și eu, dar erau jucătorii prea tineri. Sunt jucători de 37-38-40 de ani, am zis să fiu de bun-simț", a declarat Sorin Cârțu, la TV Telekom Sport.
update 19:39
Craiova Maxima este marea câștigătoare! S-a impus la penalty-uri în fața lui Dinamo, 2-2, 4-3 după executarea loviturilor de pedeapsă. Sorinaccio, atrenorul alb-albaștrilor la acest turneu, a fost aruncat pe brațe de jucătorii olteni. :D
Au marcat: Șoavă, Florin Mitriță / Vali Năstase
Naicu a ratat pentru Craiova Maxima
Cristi Pușcaș și Prisăceanu au ratat pentru Dinamo
update 19:36
Craiova - Dinamo se termină nedecis în timpul regulamentar, 2-2. Urmează loviturile de departajare. (VIDEO)
UPDATE 19:32
Dinamo revine pe tabelă și egaleză la doi. Cristi Pușcaș a reușit "dubla".
update 19:30
GOOOL Craiova Maxima. Oltenii preiau conducerea, 2-1, după golul lui Bogdan Vrăjitoarea. Încă 5 minuite de joc
update 19:29
Craiova Maxima a egalat imediat după pauză după reușita lui Florin Mitriță.
update 19:25
Pauză în meciul din Sala Polivalentă. Dinamo o conduce pe Craiova Maxima cu 1-0 după golul din lovitură liberă reușit de Cristi Pușcaș.
update 19:22
Dinamo deschide scorul în finală și conduce cu 1-0 după primele 7 minute. Șoavă a greșit decisiv la golul "câinilor" după ce deviat în proprie poartă șutul lui Cristi Pușcaș.
Dinamo: Florin Prunea, Giani Kiriță, Valentin Năstase, Ionel Dănciulescu, Liviu Ciobotariu, Cristi Pușcaș, Iulian Tameș, Valeriu Prisăceanu
Craiova Maxima: Cătălin Rizan, Florin Șoavă, Emil Săndoi, Corneliu Papură, Silvian Cristescu, Robert Vancea, Cătălin Beldeanu, Sorin Cârțu, Nicolae Ungureanu, Bogdan Vrăjitoarea, Victor Naicu, Marius Sava, Ștefan Stoica, Pavel Badea, Florin Mitriță
update 19:14
Urmează finala mare dintre Dinamo și Craiova Maxima.
update 19:13
S-a terminat duelul dintre Steaua și Naționala Artiștilor: roș-albaștrii s-au impus cu 4-0. Au marcat Rădoi, de două ori, Vali Badea și Petre Marin.
update 19:08
Steaua se desprinde în meciul pentru locul 3 cu Naționala Artiștilor și conduce cu 4-0
update 19:05
Adrian Enache, membru în naționala artiștilor, a glumit cu propriul antrenor după ce a primit o pasă înapoi, iar antrenorul l-a criticat în glumă: "Tati, nu mai știm fotbal? La manual scrie că pasa se dă înainte. Cu ce am greșit eu? Hai, tati, ce naibi".
update 19:03
La pauză, Steaua conduce Naționala Artiștilor cu 2-0, golurile roș-albaștrilor fiind reușite de Rădoi și Vali Badea.
update 19:02
Lucian Filip, jucătorul celor de la FCSB, dar și goalkeeper-ul lui CSU Craiova, Nicolae Calancea, sunt prezenți la evenimentul din Sala Polivalentă din Craiova
update 18:56
Acum se joacă finala mică între Steaua și Naționala Artiștilor.
update 18:52
Craiova Maxima s-a impus la penalty-uri în fața Stelei, scor 3-2. Boștină a ratat pentru roș-albaștri penalty-ul decisiv. În finală, oltenii se vor duela cu Dinamo
update 18:31
A început duelul dintre Steaua și Craiova Maxima, partidă ce încă de la început s-a dovedit a fi una tensionată. Nicolae Dică a fost huiduit de întreaga sală în momentul în care a degajat nervos o minge spre tribune.
Silvian Cristescu a fost schimbat și a gesticulat nemulțumit după unele decizii ale arbitrilor: "Veni ăsta din Craiova să mă fure, așa au făcut mereu ăstia de la Steaua", trimitere directă la arbitrul Sebastian Colțescu.
update 18:37
Prima semifinală s-a terminat. Urmează duelul dintre Steaua și Craiova Maxima.
update 18:31
Dinamo este prima semifinalistă! "Câinii"s-au impus în urma loviturilor de departajare. Giani Kiriță a executat penalty-ul decisiv printr-o scăriță aplaudată la scenă deschisă de toți fanii din Sală. După gol, dinamovistul s-a dezlănțuit "Terminați-vă, e greu cu Dinamo!"
Florin Prunea a apărat un penalty pentru Dinamo, moment în care un fan din tribună l-a taxat pentru gafa de la Mondialul american de acum 23 de ani: "În'94 nu puteai apăra!"
update 18:28
Duelul dintre Dinamo și Naționala Artiștilor a ajuns la penalty-uri, după ce scorul a fost 0-0 în timpul regulamentar
update 18:12
Încep semifinalele, Dinamo se duelează cu Naționala Artiștilor, în timp ce Steaua luptă pentru un loc în finală cu Craiova Maxima.
update 18:09
Craiova Maxima - Jiul Petroșani 1-0
update 18:00
FC Argeş - Dinamo 2-1
update 17:40
Rapid a pierdut în faţa Naţionalei Artiştilor, scor 0-1, şi a fost eliminată încă din faza grupelor.
update 17:20
Steaua - Poli Timișoara 1-0
update 17:03
Naționala Artiștilor - Craiova Maxim 0-0
update 16:53
Dinamo a reușit o nouă victorie, 5-1 cu Poli Timișoara
update 16:33
Jiul a câștigat meciul cu Rapid, 2-1.
UPDATE 16:20
Steaua a câștigat partida cu FC Argeș, 2-0.
update 16:00
În primele meciuri ale zilei, Dinamo a învins-o pe Steaua, 2-1, iar Rapid și Craiova au terminat la egalitate, 0-0. FC Argeș s-a impus în fața lui Poli, 2-0, iar Jiul Petroșani și Naționala Artiștilor au făcut egal, 0-0.
Știrea inițială:
Loturile echipelor
Steaua: Martin Tudor, Cezar Lungu, Sorin Ghionea, George Ogăraru, Petre Marin, Mirel Rădoi, Gabi Boștină, Adrian Neaga, Daniel Oprița, Nicolae Dică, Sorin Paraschiv, Vali Badea
Dinamo: Florin Prunea, Giani Kiriță, Valentin Năstase, Ionel Dănciulescu, Liviu Ciobotariu, Cristi Pușcaș, Iulian Tameș, Valeriu Prisăceanu
Rapid: Leontin Toader, Bebe Cioran, Ștefan Nanu, Florin Motroc, Marian Grigore, Adrian Matei, Mugur Bolohan, Vali Bădoi, Constantin Schumacher, Fănel Țîră, Cristi Dulca, Mihai Iosif, Cezar Zanfir, Adrian Iencsi
Craiova Maxima: Cătălin Rizan, Florin Șoavă, Emil Săndoi, Corneliu Papură, Silvian Cristescu, Robert Vancea, Cătălin Beldeanu, Sorin Cârțu, Nicolae Ungureanu, Bogdan Vrăjitoarea, Victor Naicu, Marius Sava, Ștefan Stoica
FC Argeș: Bogdan Vintilă, Dani Coman, Vasile Popa, Marian Jilăveanu, Nicolae Diță, Marius Prisăceanu, Cristian Bălașa, Paul Ciobanu, Constantin Barbu, Ionuț Stancu, Alin Chița, Vasile Bîrdeș
Poli Timișoara: Petru Țurcaș, Iosif Rotariu, Marcel Băban, Florin Bătrânu, Mugur Gușatu, Ilie Stoican, Marius Mureșan, Tavi Roșca, Doru Mircea
Jiul: Sorin Ghițan, Florin Călugărița, Mircea Cristescu, Bogdan Vîjîială, Vasile Matincă, Bogdan Năstase, Cristian Albeanu, Florin Răducu, George Șerban
Naționala Artiștilor: Aurelian Temișan, Ionuț Andraș, Rareș Varniote, Paul Gheorghe, Adrian Enache, Daniel Chiriță, Cristian Dumitrache, Cristi Ciobanu, Ionică Moroșanu, Florin Moise, Alex, Kamara
Grupa A: Steaua, Dinamo, FC Argeș, Poli Timișoara
Grupa B: Craiova Maxima, Rapid, Jiul, Naționala Artiștilor
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”