Articol de GSP - Publicat luni, 21 octombrie 2019 23:11
Marcel Răducanu a împlinit astăzi 65 de ani. Fostul fotbalist al Stelei și al Borussiei Dortmund a vorbit despre problemele medicale pe care le are și despre oamenii care i-au fost alături astăzi.
„Am niște dureri groaznice la coloană. De abia mă mișc, după ce am făcut aici, în Germania, o operație la coloană. Cred că mi-au atins un nerv. Bine și eu am avut un accident postoperator, am căzut la un antrenament pe umărul cu probleme.
Am avut și ceva noroc pentru că, fiind fost sportiv de performanță, am știut să cad, altfel rămâneam acolo, întins pe teren.Nici nu mai pot să mă întorc, mă doare rău, După nouă operații, sunt ca o mașină dusă la Ciclop, trebuie să-mi refacă totul.
Trebuia să fiu internat de vineri, 18 octombrie, la un spital pentru cei care suferă de dureri lombare de lângă Dormund, dar m-au trimis acasă pentru că n-au avut locuri. Probabil că s-au gândit să stau și eu lângă familie de ziua mea. Am vorbit cu doctorii de acolo și mi-au spus să revin pe 6 noiembrie. Mă internez acolo nouă zile, stau până pe 15 noiembrie. Sper să mă simt mai bine după tratament”, a declarat Marcel Răducanu pentru Libertatea.
Urări de la Dortmund și Burleanu
„Borussia Dortmund a scris pe site mare, frumos, un mesaj pentru mine. Și domnul Burleanu mi-a scris de dimineață, foarte devreme. Am fost încântat. Mi-au scris colegii mei, am primit telefoane, mesaje pe Whatsapp. De la an la an primesc și mai multe. Nu știu dacă merit așa ceva.
Anul acesta am sărbătorie alături de familie. Acum sunt cu soția, ne uităm la televizor și bem un pahar cu vin. Anul trecut am avut niciun chef să sărbătoresc. A plecat de lângă noi Iliuță (n.r. Ilie Balaci). Nu am mai avut niciun chef să sărbătoresc când am aflat asta”, a spus Răducanu la TV Digi Sport.
CV MARCEL RĂDUCANU
- DESEMNAT cel mai bun fotbalist român în 1980
- A JUCAT 229 meciuri la Steaua, pentru care a marcat de 94 de ori
- DUBLU CAMPION al României (1976, 1978)
- DUBLU CÎŞTIGĂTOR al Cupei României (1976, 1979)
- A JUCAT de 21 de ori pentru România, pentru care a marcat de 3 ori
- A JUCAT 163 de meciuri la Borussia Dortmund, pentru care a marcat de 31 de ori