Articol de GSP - Publicat sambata, 13 martie 2021 20:07 / Actualizat sambata, 13 martie 2021 20:37
Vlad Măcicășan, moderatorul a două emisiuni la Look Sport, a dezvăluit cu ce problemă de sănătate se confruntă de mai mult timp.
Vlad trece printr-un calvar de aproape doi ani. Moderatorul emisiunilor „Fotbal Look” și „Notele lui Banciu” a explicat cum vocea i-a fost schimbată de un virus de care nu a reușit să scape nici după 3 operații. Dezvăluirile moderatorului au venit după ce mai mulți telespectatori l-au chestionat cu privire la aparenta răgușeală cu care se confruntă.
Vlad Măcicășan: „Un virus este un adversar care îți poate distruge viața”
„Astăzi m-am vaccinat. Este alegerea fiecăruia și nimeni nu trebuie judecat dacă decide să o facă sau nu. Eu am făcut-o pentru că știu ce înseamnă să depinzi de doctori, în timp ce suferi pe un pat de spital. Am experimentat de prea multe ori sentimentul. De aproape doi ani mă lupt și eu cu un virus. Nu este la fel de periculos, dar este suficient de nenorocit încât să-ți distrugă viața.
Mie mi-a complicat-o, pentru că m-a lovit exact acolo unde îmi doream să nu o facă. Mi-a atacat corzile vocale și așa se explică vocea răgușită pe care o auziți la “Fotbal Look” sau la “Notele lui Banciu”. N-am vrut să fac un caz din asta, dar am primit prea multe mesaje de la telespectatorii noștri în care eram întrebat ce se întâmplă. Consider că este o dovadă de respect ca ei să știe adevărul.
Așadar, un virus este un adversar care îți poate distruge viața. Pentru că după atâția ani de muncă, job-ul oricui devine o parte foarte importantă din viață. Am 3 operații și probabil va urma a 4-a. Am ales să lupt cu această problemă, pentru că oamenii de lângă mine m-au susținut și m-au sfătuit să nu renunț la cea mai mare pasiune a mea.
Le mulțumesc celor de la Look Sport că se comportă cu mine ca și cum n-aș avea nimic și înțeleg problemele mele. Le cer scuze celor pe care îi deranjează vocea mea. Mă străduiesc la fiecare emisiune să o fac să sune mai bine, dar nu-mi iese mereu cum vreau. Nu știu ce cotă am să câștig, dar stau până la ultimul fluier”, a scris Vlad Măcicășan, pe contul personal de Facebook.
Citește și:
Familia lui Sala se constituie parte civilă într-un proces cu 13 acuzați, inclusiv Cardiff