GSP SPECIAL  »  EVENIMENT  »  ANIVERSARE

Galerie FOTO Roşu şi negru la Ateneu » Sute de medaliaţi olimpici şi antrenori s-au reunit la centenarul COSR

OFICIAL. Invitatul de marcă, şeful CIO, Thomas Bach // Foto: Cristi Preda +11   FOTO
OFICIAL. Invitatul de marcă, şeful CIO, Thomas Bach // Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat sambata, 13 septembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 12 septembrie 2014 23:50

În decorul dominat de culoarea focului, covor, pereţi, lumini, ţinutele au fost mai degrabă sobre, cu negrul apărînd cel mai des. Unii sportivi s-au revăzut după multă vreme. "Nu mai sînt atîtea festivităţi, atîtea premieri ca în anii trecuţi", au spus ei.

100 de ani de olimpism românesc s-au celebrat aseară, la Ateneu, cu sute de invitaţi. Sportivii şi antrenorii au fost poftiţi pe covorul roşu de la ora 18:00, apoi au petrecut un ceas în foaier, la o cupă de şampanie, cu zîmbetele şi îmbrăţişările revederii.

Cei mai mulţi au salutat şi savurat momentul. "De mult nu ne-am mai adunat cu toţii într-un cadru festiv", au explicat medaliaţii.

În decorul fastuos al Ateneului, cu bogăţia aurie a cupolei, culorile predominante au fost roşul şi negrul, ca în romanul lui Stendhal.

Roşul covoarelor, al pereţilor şi cel oferit de reflectoarele special montate, negrul ţinutelor, multe dintre sportive alegînd să vină la eveniment într-o "little black dress".

S-a intrat în sală în jurul ore 19:00, cînd au sosit invitaţii speciali: preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, flancat de şeful COSR, Alin Petrache, şi de membrul CIO din partea României, Octavian Morariu, şi Patrick Hickey, preşedintele Comitetului Olimpic European.

Apoi a urmat concertul susţinut de Felicia Filip, după care s-au înregistrat şi primele plecări, între ele inclusiv cea a preşedintelui Traian Băsescu.

Citește și:
FCSB a bătut palma cu echipa din Superliga » Gigi Becali a dezvăluit suma de transfer pentru GSP: „Atât plătim”
Superliga
FCSB a bătut palma cu echipa din Superliga » Gigi Becali a dezvăluit suma de transfer pentru GSP: „Atât plătim”
Cine este femeia care l-a cumințit pe fostul atacant dinamovist și i-a spus „DA” în Bahamas! Urmează să devină părinți
Superliga
Cine este femeia care l-a cumințit pe fostul atacant dinamovist și i-a spus „DA” în Bahamas! Urmează să devină părinți
Darmstadt plătește 300.000 de euro pentru fotbalistul-revelație din Superligă!
Superliga
Darmstadt plătește 300.000 de euro pentru fotbalistul-revelație din Superligă!
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
de_pe_tarnave
de_pe_tarnave  •  13 Septembrie 2014, 14:06
Postat de solomon_i pe 13 Septembrie 2014, 09:53

Se putea sa nu fie prezent si "politicul"...?!

Las-o bre ca macaie !!! A venit invitat pentru premiu!!! De nu era el, milogu venea si neinvitat !!

solomon_i
solomon_i  •  13 Septembrie 2014, 09:53

Se putea sa nu fie prezent si "politicul"...?!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează