GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  ISTORIA LA RAPORT

ISTORIA LA RAPORT EPISODUL 6: România - Argentina 3-2 » Ei au bătut Argentina: 4 dintre titulari erau de la Steaua și Dinamo

Articol de - Publicat luni, 20 iunie 2022 16:37 / Actualizat luni, 20 iunie 2022 16:38

România - Argentina 3-2.  Mai mult de o treime din primul „11" al României a provenit de la granzii din Liga 1, în vreme ce fotbalistul de la cel mai răsunător club a lipsit: Răducioiu (care era la AC Milan). Și adversarii au avut tot 4 titulari din campionatul Argentinei, în vreme ce vedetele Batistuta și Balbo proveneau din Serie A, însă de la cluburi care nu au terminat în acel sezon între primele 4 formații

  • CONTEXT: Gazeta Sporturilor a lansat luna trecută „Istoria la raport” - un proiect special prin intermediul căruia vom privi cu alți ochi faze celebre, vom înțelege diferit cum s-au obținut victorii memorabile și vom aprecia altfel jucători renumiți;
  • Redacția GSP a ales 10 meciuri faimoase din istoria fotbalului românesc și a finanțat analizarea lor din perspectivă modernă, cu ajutorul tehnologiei și al instrumentelor de ultimă generație;
  • Mai exact, toate aceste partide de neuitat pentru români vor fi disecate prin intermediul rapoartelor de performanță InStat, compania ce livrează statistici minuțioase din fotbalul actual către mii de cluburi și milioane de fani din întreaga lume;
  • Reinterpretarea istoriei prin filtrul acestor rapoarte este o adaptare la nevoile actuale ale fanilor, pentru care fotbalul devine mai spectaculos dacă e privit prin intermediul statisticilor detaliate;
  • Cele 10 meciuri analizate de Gazetă în proiectul „Istoria la raport” vor fi, în ordinea disputării lor: 
    » Brazilia - România 3-2 (1970)
    » România - Italia 1-0 (1983) 
    » Steaua - Anderlecht 3-0 (1986) 
    » Steaua - Barcelona 2-0 (1986)
     » Steaua - AC Milan 0-4 (1989) 
    » Steaua - Dinamo 0-3 (1989) 
    » România - Argentina 3-2 (1994) 
    » România - Suedia 2-2 (1994) 
    » România - Anglia 3-2 (2000) 
    » România - Slovenia 1-1 (2001)
  • Pe lista inițială a redacției au fost mai multe partide, însă ele n-au putut fi analizate din cauză că în nicio arhivă nu mai există înregistrările video integrale. Printre altele, e și cazul meciurilor Craiovei Maxima sau ale celor dintre Dinamo și Hamburg ori Liverpool din anii '80. Toate mai sunt azi disponibile doar ca rezumate, ceea ce le-a făcut imposibil de analizat pentru a genera rapoarte statistice complete.

4 dintre titulari erau de la Steaua și Dinamo

Chiar dacă Mondialul din Statele Unite s-a disputat la 4 ani și jumătate de la Revoluția din 1989, în echipa folosită de Iordănescu împotriva Argentinei și-au făcut loc, la start, nu mai puțin de 4 fotbaliști care în 1993-1994 evoluaseră în campionatul Diviziei A. Câte doi de la Steaua și Dinamo: Prunea, Prodan, Mihali și Ilie Dumitrescu. 

În plus, inclusiv cei doi jucători pe care Puiu i-a introdus pe final de meci au fost tot din campionatul intern: Papură (U Craiova) și Gâlcă (Steaua).

EPISODUL 6: România - Argentina 3-2 » IREAL cum am bătut „pumele” în '94: am avut mingea doar 3 minute în ultimii 30 de metri!
ISTORIA LA RAPORT
EPISODUL 6: România - Argentina 3-2 » IREAL cum am bătut „pumele” în '94: am avut mingea doar 3 minute în ultimii 30 de metri!

De departe, cel mai mai mare club la care juca un „tricolor" la acel moment era AC Milan, care l-a avut în lot pe Răducioiu. Tocmai la meciul cu Argentina însă, Radu a lipsit fiindcă a fost suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene. În absența lui, cel care venea de la cel mai important club a fost Gică Popescu, om de la bază la PSV Eindhoven.

Și Argentina a avut același raport: 4 jucători din campionatul argentinian și 7 stranieri. Aceștia din urmă proveneau, toți, din Italia și Spania. Vedetele erau atacanții Batistuta și Balbo, care însă jucau la formații ce nu se aflau între primele 4 formații în clasamentul Seriei A din 1993-1994.

Ba, mai mult, Fiorentina lui Batistuta era în Serie B. La acel moment, clubul cel mai bine plasat și care a avut titular în naționala Argentinei era Tenerife, locul 3 în Spania în 94, grupare la care titular era Redondo

De unde au provenit titularii din România – Argentina 3-2

România:
Prunea (Dinamo) - D. Petrescu (Genoa), Prodan (Steaua), Belodedici (Valencia), Mihali (Dinamo), Selymes (Cercle Bruges) - Hagi (Brescia), Lupescu (Leverkusen), G. Popescu (PSV), D. Munteanu (Cercle Bruges) - I. Dumitrescu (Steaua) 

Argentina:
Islas (Independiente) - Sensini (Parma), Caceres (Zaragoza), Ruggeri (San Lorenzo), Chamot (Foggia) - Simeone (Sevilla), Redondo (Tenerife), Basualdo (Velez) - Ortega (River Plate) - Batistuta (Fiorentina), Balbo (AS Roma)

EPISODUL 6 » România - Argentina 3-2 a fost fabulos: +20% driblinguri, +30% ocazii de gol, +50% șuturi pe poartă față de City - Real 4-3
ISTORIA LA RAPORT
EPISODUL 6 » România - Argentina 3-2 a fost fabulos: +20% driblinguri, +30% ocazii de gol, +50% șuturi pe poartă față de City - Real 4-3

6 jucători au prins transferuri mari imediat după acel Mondial

NUMEUNDE A AJUNSUNDE JUCASE ÎN '93-'94
HagiBarcelonaBrescia (Serie B)
RedondoReal MadridTenerife
SimeoneAtletico MadridSevilla
G. PopescuTottenhamPSV
I. DumitrescuTottenhamSteaua
ChamotLazioFoggia

Două treimi din lotul României a fost din Divizia A

E realmente surprinzător că la jumătatea anilor '90, peste 60% din lotul cu care Iordănescu a mers în SUA a fost format din fotbaliști proveniți de la cluburile din Liga 1. Doar 8 jucători erau stranieri, proveniți din Italia (3), Belgia (2), Spania (1), Germania (1) și Olanda (1).

ClubNr. jucători
Steaua4
Rapid3
Dinamo3
U Craiova2
Petrolul1
FC Brașov1

VIDEO Rezumatul meciului România - Argentina 3-2

Citește toate episoadele din proiectul „Istoria la raport”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
creeperno807
creeperno807  •  20 Iunie 2022, 22:37

De cand Dinamo si Steaua n-au mai avut perfomante, nivelul fotbalului romanesc a coborat din ce in ce mai jos

NeaHaos
NeaHaos  •  20 Iunie 2022, 20:48
Postat de maistor_kokir pe 20 Iunie 2022, 18:57

Pt unu care a trait vremurile, va spun ca sunt putine in comun intre Romania 1994 si Romania 2022, si nu ma refer doar la fotbal sau echipa nationala. Societatea e cu totul alta, pasiunile, prioritatile oamenilor sunt cu totul diferite.

Mamuitatsilanationala2024acelasimagiun.iarHagisajoacelabrescia?halalmanagement

marcel1974
marcel1974  •  20 Iunie 2022, 20:30

Atunci se minca fotbal pe paine,Hagi era mare ,acum este blamat.Cand Hagi s-a lasat de fotbal, nationala a cazut in dizgratie.Pacat, ca nu -i pretuim mai mult.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close