GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  VIAȚA DUPĂ FOTBAL

EXCLUSIV N-a vrut să mai audă de fotbal și s-a apucat de făcut burgeri pe Calea Victoriei! „Vedeta e cu dulceață de ceapă, brânză brie și trufe”

Articol de , , - Publicat luni, 27 martie 2023 10:00 / Actualizat luni, 27 martie 2023 12:06

Liviu Ganea (35 de ani) a lăsat fotbalul și s-a apucat de făcut burgeri. Și-a cumpărat două food-truck-uri cu care străbate țara la festivaluri celebre, iar de curând și-a deschis în centru un nou local

  • Gazeta Sporturilor continuă astăzi serialul "Viața după fotbal", despre reconversia profesională a sportivilor care n-au rămas în fenomen după retragere și au ales ori au fost nevoiți să se reprofileze
  • Care sunt afacerile în care au investit? Cu ce provocări a venit noua etapă din viață, după ani petrecuți în iarbă? Cât de grea a fost adaptarea? Vom avea răspunsuri la aceste întrebări în seria documentată de redacția GSP.

După 150 de meciuri în Liga 1, Liviu Ganea a pus ghetele în cui și a tras rapid pe el șortul de bucătar. A știut din prima ce-și dorește după cariera de fotbalist, așa că a decis să intre în HoReCa, special pentru o afacere cu burgeri!

"Ideea a început în 2016 și a fost pur și simplu un gând de a face ceva ce nu e pe piață. Atunci burgerii erau la început, plus că noi nu aveam food-truck-uri. Am zis că trebuie să fac ceva în acest sens și mi-am cumpărat primul meu food-truck. L-am achiziționat cu 12.000 de euro de la Focșani, era adus din Belgia", dezvăluie fostul atacant.

"Rețetele sunt făcute de mine"

Doar că imediat s-a lovit de prima problemă: "Avea vreo 9 metri, îți trebuia categoria C ca să poți să-l conduci. Iar la primele evenimente la care am participat, fiind atât de mare, trebuia să plătesc taxă dublă. Ocupa două locuri, dar așa a fost începutul. Apoi am mai investit vreo 8.000 de euro pentru că-i trebuiau îmbunătățiri".

Practic, de acolo a început noua poveste de iubire a lui Liviu: "Nu cunoșteam foarte bine ce înseamnă burgerii, dar ușor, ușor am început să le prind tainele. Am studiat inclusiv pentru rețete, iar toate pe care le folosim aici sunt făcute de mine. Dacă te documentezi și încerci tot felul de chestii, ajungi la niște rețete bune. Am testat piața, să văd ce oferă alții, ca eu să pot oferi peste ei".

N-a vrut să mai audă de fotbal și s-a apucat de făcut burgeri pe Calea Victoriei! „Vedeta e cu dulceață de ceapă, brânză brie și trufe”
Liviu Ganea se implică activ în bucătărie

Între timp, Liviu a prins curaj și a decis să facă un pas înainte. Și-a mai cumpărat un food-truck, iar de curând și-a inaugurat prima locație fizică. Și nu oriunde, ci pe Calea Victoriei, în mijlocul vuietului străzii.

"În momentul ăsta am două food-truck-uri, unul fix în zona de nord a Bucureștiului, undeva în apropiere de Mall Promenada, iar cel de-al doilea îl folosesc pentru a merge cu el la evenimente. Ne pregătim acum de Untold, Neversea. După investiția în mașini, am decis că e momentul să deschid și-o locație fizică, pe Calea Victoriei", recunoaște fostul atacant.

45 de lei pentru "vedetă"

Un burger costă între 42 și 45 de lei, iar Liviu susține că prețul nu e piperat. Dar mai sunt clienți care strâmbă din nas și preferă să meargă în altă parte. O porție de cartofi prăjiți cu parmezan costă 18 lei. Chiar și așa, Liviu e mulțumit.

"Vedeta e French Burger pentru că are o chiflă neagră cu cerneală de sepie. Apoi îi punem dulceață de ceapă, brânză brie, trufe. Costă 45 de lei. Din punctul meu de vedere, prețurile nu sunt mari. E un preț corect pentru ce ofer. În primul rând, carnea este una foarte bună, iar asta costă! Vreau să ofer clientului o experiență cât mai bună pentru că doar așa el va reveni".

N-a vrut să mai audă de fotbal și s-a apucat de făcut burgeri pe Calea Victoriei! „Vedeta e cu dulceață de ceapă, brânză brie și trufe”
Restaurantul lui Ganea de pe Calea Victoriei

"Uneori prețurile sunt mai mari"

Chiar dacă are angajați specializați care gătesc în cele două locații care funcționează permanent în București, Liviu își pune rapid șortul de bucătar pe el și gătește cot la cot cu oamenii săi.

"Pentru mine a fost o pasiune gătitul și mi-am dorit să ofer un produs bun. În 2010, am fost în Statele Unite și am văzut ce înseamnă burgerii acolo. Oamenii aveau food-truck-uri din 1960! 

Noi ne-am trezit 50 de ani mai târziu! Lumea trebuie să înțeleagă că atunci când ajungi la un food-truck nu înseamnă un fast-food ieftin! Eu încerc să ofer omului o mâncare bună, de calitate, și uneori prețurile sunt mai mari pentru că produsele sunt pe măsură", mai spune acesta.

Vrea două noi localuri

Cum arată planurile pentru viitor? Liviu nu stă mult pe gânduri și oferă răspunsul: "Ținta e să mai deschidem încă două localuri. Unul în zona de nord, celălalt în altă zonă. Pentru ca prin delivery să acoperim tot Bucureștiul. O luăm ușor, cu pași mici. Vreau ca brandul să se dezvolte mai mult și abia apoi mă gândesc să și francizez afacerea. Chiar am avut unele discuții cu cineva din Brașov, dar am zis să mai aștept".

Viața după fotbal e mult mai alertă, sunt mult mai ocupat, în industria asta n-ai cum să fii liniștit. După ce-am investit 50.000 de euro în cele două mașinuțe cu mâncare, în noua locație am mai băgat câteva zeci de mii de euro pentru că aparatura profesionistă costă, iar tot ce e aici e nou-nouț
Liviu Ganea, fost atacant

VIAȚA DUPĂ FOTBAL (episodul 7) » Liviu Ganea a lăsat fotbalul și s-a apucat de făcut burgeri: "Ne vedem la Untold și Neversea"

CITEȘTE ȘI:

Narcis Răducan a investit zeci de mii de euro într-o afacere nouă: „Sunt inspector de calitate. Cineva trebuie să se sacrifice, nu?!”
VIAȚA DUPĂ FOTBAL
Narcis Răducan a investit zeci de mii de euro într-o afacere nouă: „Sunt inspector de calitate. Cineva trebuie să se sacrifice, nu?!”
Fostul rapidist a pierdut 200.000€, apoi și-a vândut mașina pentru prima lui afacere: „Nu e un simplu business, este însăși viața noastră”
VIAȚA DUPĂ FOTBAL
Fostul rapidist a pierdut 200.000€, apoi și-a vândut mașina pentru prima lui afacere: „Nu e un simplu business, este însăși viața noastră”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
22cea
22cea  •  28 Martie 2023, 15:19

Asta precis iti cere bani si pe ketchup :)))

steaua.libera
steaua.libera  •  28 Martie 2023, 00:34
Postat de rottwailer pe 27 Martie 2023, 12:14

Un fotbalist mediocru nu poate produce decat tot ceva mediocru...

Haters gonna hate

boierasul
boierasul  •  27 Martie 2023, 20:07
Postat de brentford pe 27 Martie 2023, 10:56

45 RON pentru un burger :))) echivalentul a £8. In Londra gasesti burgeri de toate natiile,la acelasi pret in centru,in Camden.

Mai scump ca în Germania))) dar "bucureștenii fitosi" nu se uită la preț)))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează