Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 03 octombrie 2022 11:00 / Actualizat luni, 03 octombrie 2022 12:46
Marius Măldărășanu și-a adjudecat premiul de „Antrenorul lunii septembrie” în ancheta Gazetei Sporturilor. Indiscutabil, tehnicianul a fost revelația acestui început de sezon. Ardelenii nu pierduseră deloc în primele 11 runde. În septembrie au jucat de patru ori și au învins adversari cu pretenții și bugete mult mai mari.
„Mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Este o perioadă foarte frumoasă, iar acest premiul nu este doar al meu pentru că este și munca staff-ului, a jucătorilor. Suntem un grup frumos! Îmi doresc ca această perioadă să continue. Obiectivul clubului a fost menținerea în Liga 1 și nu îl schimbăm pe parcurs”, a spus la primirea premiului „principalul” de 47 de ani.
„Măldă” a mai adăugat: „Nu neg că ne dorim foarte mult să avem un sezon extraordinar. Mai este mult până când vom trage linie. Mă bucur că de la meci la meci încrederea băieților a crescut și asta a făcut să fim pe un loc foarte bun. Acum toată lumea vrea să ne bată. Nu suntem o echipă care tinde la campionat, dar trebuie să profităm de perioada asta bună”.
A făcut dintr-o formație neplătită de luni bune o adevărată sperietoare pentru rivalii din Liga 1. După ce-a reușit să promoveze, Hermannstadt a avut un parcurs incredibil în campionat, la care mai mult ca sigur nu se așteptau nici ei.
- Cristi Bud, fost atacant Liga 1
La cea de-a doua categorie, „Antrenorul lunii”, Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Marius Măldărășanu (Hermannstadt), Gheorghe Hagi (Farul) și Eugen Neagoe (U Cluj). Pe lista preliminară au mai fost: Petrescu (CFR) și Olăroiu (Sharjah). Iar câștigător în această lună este "sibianul" Marius Măldărășanu.
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.
CLASAMENT FINAL
1 Marius Măldărășanu 20p 2 Gheorghe Hagi 16p 3 Eugen Neagoe 3p
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1 Marius Măldărășanu 5p 2 Gheorghe Hagi 4p 3 Eugen Neagoe 3p
Votul jurnaliștilor GSP
1 Marius Măldărășanu 10p 2 Gheorghe Hagi 8p
Votul specialiștilor
1 Marius Măldărășanu 5p 2 Gheorghe Hagi 4p