GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  ALEGERI PREZIDENȚIALE - EPISODUL 2

INTERVIU EXCLUSIV „Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”

Articol de , - Publicat miercuri, 09 octombrie 2024, 21:00 / Actualizat miercuri, 09 octombrie 2024 21:16

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, este cel de-al doilea invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, dintr-o serie dedicată oamenilor care încearcă să ajungă la Palatul Cotroceni.

George Simion vorbește, în principal, despre felul cum ar schimba sportul românesc și despre ce lucruri nu i se par în regulă. În plus, atacă frontal controversele legate de partidul său, despre Rusia și Vladimir Putin, precum și despre viața de ultras și altercațiile cu organele de ordine.

- Domnule Simion, bine ați venit la emisiune! Vreau să vă anunț că o să vă pun anumite întrebări care nu cred că vă vor face mare plăcere, dar nu sunteți obligat să răspundeți.
- Bine v-am găsit! Mă bucur că nu e ca la Măruță. Că m-a invitat tot așa, alături de ceilalți contracandidați, într-o emisiune în care dacă nu vrei să răspunzi trebuie să mănânci foarte iute. Aici nu pățesc nimic dacă nu răspund.

- Nu pățiți nimic, dar e o imagine pe care o lăsați. Adică lumea o să zică „Băi, i-a fost frică să răspundă". Haideți să începem cu faptul să sunteți unul dintre cei veniți din peluză. Se știe că ați fost un ultras, se știe că ați înființat, ați fondat și ați fost liderul grupării "Uniți sub Tricolor". O grupare mai degrabă năbădăioasă, ca să zic așa, care a produs multe sau unele neplăceri. Și atunci v-aș întreba, fără să vă supărați, vi se pare normal ca un fost ultras să devină președintele României?
- Fără să mă supăr, n-am fost lider la „Uniți sub Tricolor", dar i-am încurajat pe cei care...

Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
+16 FOTO

George Simion: „Văd o problemă dacă aș fi participat la jaful generalizat din ultimii 34 de ani!”

- Dar nu dumneavoastră ați înființat gruparea?
- Am participat la fondarea mai multor grupuri de suporteri la nivelul echipei naționale. Eu consider stadionul o reflexie a societății. Eu am învățat multe din lumea fotbalului. De la geografie, înainte să fac geografie la școală. Cumpăram „Sportul românesc", pe care îl conduceați atunci, și mă uitam după aia pe hartă unde sunt toate echipele acelea din Italia, din Spania. Cred că am învățat mai multe din lumea asta a tribunelor decât în anii de Colegiu Național „Gheorghe Lazar" și la Universitatea din București.

- Stadionul e o școală importantă.
- Unde am găsit de la muncitori necalificați și zugravi până la profesori universitari și doctori, ingineri și așa mai departe. Nu i-aș blama pe cei care merg la meciuri sau merg în peluză și n-aș spune că ei ar trebui să fie scoși.... Că ei sunt paria societății. Chiar mă bucur și acum de prietenii veritabile pe care le-am creat cu suporterii tuturor peluzelor și ai tuturor echipelor din România. Așa că nu văd o problemă. Văd o problemă dacă aș fi participat la jaful generalizat din ultimii 34 de ani! La furtul și distrugerea bazelor sportive, la deturnarea fondurilor care trebuiau să ajungă spre construcția patinoarului „Flamaropol", înspre construcția de bazine de înot și s-au dus către diferite afaceri imobiliare, de exemplu. Unele chiar și acum sunt în discuție. Vezi cazul vestitului stadion Dinamo.

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
Așa arăta patinoarul Mihai Flamaropol în vara lui 2023

- E adevărat că ați avut în calitate de ultras conflicte cu Jandarmeria? Că ați fost amendat, că ați fost băgat în dubă?
- După un meci naționalei, România - Bosnia, am fost luat de jandarmi, înjurat, pus la pământ: "Simioane, bip, bip, bip, lasă că venim noi acasă peste tine cu Clanul Sportivilor!". Sigur, e un caz particular. Majoritatea jandarmilor din România cred că sunt oameni respectabili, îi cunosc pe mulți, ne-au ajutat în acțiunile caritabile pe care le-am întreprins. Dar, în particular, acei jandarmi aveau conexiuni sau pretindeau că aveau conexiuni cu Clanul Sportivilor și se puteau da la...

- Era un clan interlop, nu?
- Un clan interlop care are legătură cu lumea sportului. Are legătură cu lumea politică, un clan provenit din sectorul 4, nu stăm acum să detaliem, dar inclusiv în jurul cluburilor sportive importante și în jurul Primăriei Sector 4 au apărut sportivi.

George Simion: „Nu sunt extremist! Extremiști sunt cei care au furat, distrus și dus România aproape de faliment! Bătăi mai degrabă am luat decât am dat”

- Spuneți-mi sincer, ca ultras, ca om din tribună, din peluză, ați bătut pe cineva? Ați lovit pe cineva? Ați avut asemenea incidente? Pentru că unii vă cataloghează drept extremist.
- Radical, resping! Mai dur în unele poziționări, da! Extremist în niciun caz. Eu am și făcut o glumă legată de bătăi și de întrebarea asta pe care mi-o puneți și am zis că mai degrabă am luat decât am dat.

- Sunteți pe minus.
- Da, da! N-am fost implicat în lupte din acestea de stradă sau în conflicte fizice. Cred că frumusețea tribunelor este dată de suporteri. Din America de Sud până la un derby Steaua Roșie – Partizan. Vedem că suporterii dau culoare fotbalului și tuturor sporturilor. Pentru că am fost și la meciuri de handbal.

- E adevărat, dar creează și presiune. Și probleme.
- Acum trebuie să alegem. Ne dorim suporteri în stil balcanic, cum vedem în Serbia, cum vedem în Croația. Pentru că am fost la meciuri de fotbal. Eu nu mai merg, cred că din 2005, din timpul facultății, la meciuri de club din România. Dar de dragul frumuseții sportului am participat și în Croația, și în Serbia și unde am mai prins în străinătate câte un meci de fotbal. Am fost și la un Lazio – Roma.

- Vă place pericolul, înțeleg?
- Nu, nu m-am simțit...

- Să mergeți la un derby la Salonic, PAOK – Aris, să vedeți nebunie! E chiar sfârșitul lumii.
- În Grecia n-am prins. Singurul loc unde mi-a fost frică a fost când aveam legitimație de fotograf și m-am dus pe pistă. La Hajduk Split – Dinamo Zagreb. Când au început să arunce cu torțe pe pista stadionului din Split, am luat-o un pic la goană.

Motivele pentru care George Simion este interzis în Republica Moldova și Ucraina: „S-a comis un jaf în zonă, vă rugăm să ne urmați!”

- Domnule Simion, deci această definiție de extremist v-o însușiți sau o respingeți?
- În niciun caz! Cred că extremiști sunt cei care au furat, care au distrus, care au dus România aproape de faliment. Eu nu am participat la distrugerea României și nu sunt afiliat vreunor mișcări de extremă.

- Din ce știu eu, sunteți persona non grata și în Republica Moldova, și în Ucraina.
- Sigur că da.

- Explicați-ne de ce!
- Păi, e simplu. Eu am militat din liceu pentru reîntregirea națională, pentru drepturile românilor din Ucraina, pentru unificarea pașnică a celor două maluri ale Prutului și asta nu a fost pe placul puterii de la Chișinău, care își dorește să consolideze ceea ce a inventat Stalin. Națiunea moldovenească, o statalitate moldovenească, separată de identitatea românească. Așa că marșuri unioniste și campanii publice în favoarea unirii nu aduc beneficii celor care vor să aibă președinte, Parlament, Guvern la Chișinău. Să pomenim despre cei 500 de mii de români care trăiesc în momentul ăsta în Ucraina.

- Ați avut și niște incidente la graniță, nu v-au primit, v-au dat afară?
- Am fost expulzat de vreo cinci ori! Asta e ultima expulzare. Prima a fost în 2015, când erau domnul Plahotniuc și domnul Ponta, ei erau actorii principali.

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)

- Ați apucat să intrați și v-au dat afară sau nu v-au primit?
- Am fost luat de agenții Securității de la Chișinău, de pe stradă: "Vă rugăm să ne urmați!". Am fost condus înapoi în România. Prima oară a fost în 2009, când era Vladimir Voronin acolo. Am participat pe un 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu țara, la ceea ce trebuia să fie o manifestare unionistă. Dormeam la unul din colegii care au luat autorizație pentru mitingul de a doua zi, la Eugen Rusu, și ne-au așteptat zece gealați în fața blocului lui Eugen, din sectorul Botanica din Chișinău. Ne-au spus: "Stați! S-a comis un jaf în zonă, vă rugăm să ne urmați!".

- Și?
- Și am fost condus până la secția de poliție, unde mi s-a spus că voi fi reținut toată noaptea, pentru ca a doua zi să merg în fața judecătorului. "Dar ce am făcut?". Mi s-a luat cureaua, mi s-a luat portofelul.

- Adică a fost o înscenare.
- A doua zi, când am ajuns în fața judecătorului, tot ceream să vină un avocat să mă pot apăra. "Da, da, amuș, amuș, amuș, amuș vine avocatul dumneavoastră, vă lăsăm să sunați". "Să vină martorii". Martorii erau doi cetățeni turci și am auzit de ce eram acuzat.

- Așa.
- Că m-am certat cu poliția, ba chiar că m-am bătut cu poliția. Nu se mai comisese niciun jaf în zonă. Și au venit martorii și eu deja mă gândeam câți ani de închisoare o să primesc pentru treaba asta. În orice țară, să lovești poliția e ultraj și se pedepsește cu închisoare. Au venit martorii, cetățenii turci, probabil depășiseră perioada în care puteau sta în Republica Moldova. "Aveți întrebări pentru martori?". "Avocatul?". "Vine amuș avocatul. Hai să vedem dacă aveți întrebări". "Sunt acuzat că m-am bătut cu poliția. Este adevărat?". Și martorul turc: "Da!". "Domnule judecător, dar avocat?". "Imediat vine avocatul". Dar în cinci minute au dat sentința. Eram, atunci, anul întâi la masterat. Sentința: două sute de unități contravenționale și după cinci minute "Sunteți liber să plecați!". Bucuros că am scăpat și, când colo, m-au luat doi agenții ai Securității de acolo și m-au condus către...

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
George Simion

- La frontieră.
- La graniță, da. Atunci, toate televiziunile din România, toate!, au apărut cu știrea: "Astăzi este Ziua Unirii Basarabiei cu țara. Niciun cetățean român nu a putut intra în Republica Moldova". Era ordin dat de Vladimir Voronin. Anii au trecut, multă apă a trecut pe Prut, din păcate atitudinea autorităților Republicii Moldova față de ideea românească și ideea unionistă nu s-a schimbat cu mult.

- Acum aveți voie să intrați?
- Nu, deci acea interdicție pe care am primit-o în 2018 se menține.

- S-a schimbat președintele...
- S-a schimbat, nu contează, interdicția mi-a fost prelungită! Noi în anul Centenarului, la 100 de ani de la Marea Unire, am făcut o manifestație, am mers pe jos de la Alba Iulia la Chișinău, simbolic. 50 de tineri am fost blocați la Prut și de atunci eu n-am mai putut intra în Basarabia. Eu am povești multe de viață, chiar dacă am 38 de ani.

„Sunteți omul lui Putin?” » George Simion i-a răspuns lui Ioanițoaia: „Cred că mai degrabă sunt rusofob, decât rusofil”

- Mai aveți o bubă! Sunteți perceput ca putinist. Vi se reproșează asta? Eu am auzit-o: „omul lui Putin".
- Sigur că mi se reproșează, eu am auzit-o de mai multe ori. Acum, dintre toți liderii de partid, prin acțiunile pe care le-am desfășurat, cred că mai degrabă sunt un pic rusofob! Și asta mi se poate imputa. Nu e bine să urăști nicio națiune, dar cred că mai degrabă sunt rusofob decât rusofil. Am văzut așa, în prima linie, ce înseamnă propaganda Kremlinului. Ca istoric, care e a doua mea formație, înțeleg ce mult rău ne-a făcut Rusia sub diferite forme statale pe care le-a avut. Fie că vorbim de Imperiul Țarist, fie că vorbim de Uniunea Sovietică sau actuala Federație Rusă a lui Putin.

Eu sunt printre puținii care, în spațiul public românesc, în momentul ocupării Crimeei au avut o reacție publică. Sigur că eram om politic atunci. Neavând ce să ne reproșeze, cu ce să ne asocieze, încearcă să ne pună etichete din acestea: "putinist", "extremist" și așa mai departe. Care nu sunt dovedite, nu sunt probate și nu se susțin concret în momentul în care vor să le lipească de noi

George Simion, candidat AUR pentru postul de președinte al României

- Să admitem că deveniți președintele României, ceea ce vă doriți. Vă veți duce în vizită oficială la Putin, la Kremlin? Veți încerca să vă apropiați de Rusia sau să vă depărtați?
- Noi facem parte din niște alianțe și eu, ca președinte al României, intenționez să cresc rolul României în aceste alianțe. În momentul acesta, rolul nostru geostrategic este aproape de piciorul broaștei. Și facem parte din Uniunea Europeană și din NATO, unde cred că ar trebui să fim respectați mai mult! În momentul acesta, România nu contează nici în conflictul pe care îl avem la graniță, în războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, nici în conflictul din Orientul Mijlociu. Odată, România conta. Era un factor de pace, era un mediator între diferite tabere. Primele mele vizite vor fi în Varșovia și la Chișinău.

- De ce?
- Nu consider că un președinte al României trebuie să excludă orice variantă de cooperare. Cred că trebuie să avem relații bune cu toate statele lumii, dar facem parte din alianța aceasta. La Varșovia pentru că eu consider că România și cu Polonia au același trecut, același prezent, mai mult sau mai puțin, și același viitor. Suntem singurii în această zonă, noi, polonezii și toate statele din jur, care pot constitui o stavilă și din partea agresiunii brute venite din Est, și din partea unor tendințe ideologice care ni se bagă pe gât din Vest.

- Credeam că vreți să-mi faceți mie un compliment, că sunt absolvent de limbă polonă și am studiat la Varșovia o perioadă.
- Grea limbă! Nu știam asta. Deși de când eram mic, de prin clasa a șasea, a șaptea, tot vă bâzâi la telefon cu întrebări la Procesul Etapei și la ce emisiuni în care putea intra publicul mai aveați, dar nu știam acest detaliu. O figură importantă, centrală în istoria Poloniei a fost mareșalul Piłsudski, care a spus că România și Polonia sunt două state naționale sub același steag. El a propus planul Intermarium...

- Sunteți istoric, nu mă bag pe terenul ăsta că mă bateți.
- Planul Intermarium a evoluat în inițiativa celor trei mări, Marea Adriatică, Marea Neagră și Marea Mediterană și cred, în momentul ăsta, că este de actualitate o coaliție, poate o dezvoltare a formatului V4, formatul Vișegrad, de cooperare în această regiune. Avem aceleași interese, chiar dacă avem clinciuri cu, de exemplu, vecinii noștri maghiari. Ar trebui să cooperăm mult mai bine noi, Polonia, Ungaria, chiar și Serbia, țările baltice, pentru a ne apăra de diferiți adversari.

George Simion: „Nu țin cu nicio echipă de club. Am ținut cu Steaua până în 2002-2003”

- Ca să mai discutăm un pic și de sport. Ce sporturi ați făcut? Ați practicat ceva organizat, legitimat sau numai în curtea școlii?
- Tocmai de asta, probabil, vor veni și ceilalți candidati, sper, cu o viziune asupra sportului. Eu am prezentat "Planul Simion pentru sport", așa cum am prezentat "Planul Simion pentru agricultură" sau pentru reindustrializare. Venim cu 200 de măsuri concrete în această zonă. Dacă îmi amintesc de copilărie, am făcut fotbal pe stadionul Olimpia. Școala mea, 87, era chiar lângă.

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
Simion are mai multe măsuri pentru sportul românesc

- Cea din Vitan.
- Unde se făcea rugby și puțin tenis. Eu am făcut fotbal la domnul antrenor Mățăoanu. Am și cumpărat o carte, scrisă împreună cu Motroc. Mare glorie rapidistă...

- Iertați-mă, cu ce echipă țineți?
- Nu țin cu nicio echipă de club. Am ținut cu Steaua până în 2002-2003.

- Cu Steaua, cu FCSB, care e aici?
- Nu exista atunci confuzia asta nici între Stele, nici între cele două Universități.

- Acum cu cine țineți?
- V-am spus că nu mai țin cu nicio echipă de club românească, decât în momentul în care joacă în cupele europene. Am ținut până în momentul în care m-am distanțat cumva de forma asta de fotbal comercial. Am rămas numai cu echipa națională.

- Ați fost la Euro acum?
- Am fost la Euro, da, la meciurile din grupă.

- De-aia ne-a amendat UEFA, că ați fost pe acolo.
- Ha, ha, ha! Da, numai probleme face Simion... Mi-a plăcut atmosfera de la Euro, avem ce învăța, un pic din organizarea de acolo. Mi-a plăcut, drept consumator, să pot să beau o bere, la căldura care era acolo, direct pe stadion.

- Aici noi suntem mai catolici decât Papa, dar mă rog...
- Noi știm doar să amendăm, să supraimpozităm, să reglementăm. Nu știm să lăsăm lumea liberă și din acest punct de vedere trebuie făcute unele schimbări.

- Care sunt raporturile cu doamna Șoșoacă?
- Dânsa este la Bruxelles, are propriul partid. În partidul nostru a fost două luni, n-am putut să ne înțelegem cu dumneaei.

- De ce v-ați rupt, ca să zic așa?
- Nu reușeau colegii de la Senat să coopereze foarte bine cu ea, cum nici noi la nivel de conducere nu puteam. Noi ne făceam un plan, a doua zi noi ne duceam cu toții în dreapta, dumneaei în stânga. E foarte greu de conlucrat cu dumneaei.

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
George Simion și Diana Șoșoacă

- Dar vorbiți, nu sunteți certați, nu?
- Încercăm să vorbim, cum încercăm să vorbim și cu ceilalți colegi din politică, să spun așa.

„Gigi Becali mi-a dat două tone de brânză la nuntă! L-am luat în partid pentru că mă interesează să luăm cât mai multe voturi”

- Ziceți-mi, domnule Simion, cum e cu Gigi Becali? Care înțeleg că acum a aderat la partidul dumneavoastră.
- E membru AUR.

- Pentru cine nu știe, domnul Simion a avut o nuntă extinsă. Să zic așa, o nuntă populară, cu sute, cu mii de participanți. Câtă lume a fost, până la urmă?
- Nu știm. Am avut 12.000 de magneți, pe care i-am dat ca un fel de mărturie la intrarea în perimetru. I-am dat pe toți, dar nu știm câți au intrat, câți au ieșit, n-am calculat, ne bucurăm că toată lumea s-a simțit bine.

- Bun, e adevărat că Becali v-a trimis, nu știu câte, zeci de kilograme de brânză, sute?
- Cred că două tone au fost.

- Două mii de kilograme??
- Da, am calculat totul pentru 20.000 de oameni. Și de asta am...

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
Gigi Becali și George Simion

- Și toată brânza a fost dată de Gigi Becali? Cadou?
- Da, cadou, dar de nuntă. L-am inclus în declarația de avere de la nuntă. Pe domnul Becali l-am invitat la nuntă și a zis că nu mai participă la nunți, la botezuri, la petreceri, că duce o viață, așa, mai de pustnic și că se va retrage la un moment dat la o mănăstire.

- Bine, astea sunt povești cum că va vinde FCSB-ul... sau Steaua, cum îi zice el.
- Asta e ca și cu stadionul Dinamo, că se va face un nou stadion Dinamo. Nu mai urmăresc lumea fotbalistică așa de des, cum o făceam înainte, când cumpăram în fiecare zi ziarul. Erau alte vremuri.

- Acum nu mai aveți ce să cumpărați.
- Din păcate... păcat!

- Să ne întoarcem.
- Și domnul Becali a zis: "Îți trimit bani cât ai nevoie". Am zis că nu am luat niciodată bani de la domnul Becali.

- N-a sponsorizat nici partidul?
- Nu. Până în acest moment, nu! Dacă o va face, o va face sub formă de împrumut, la notar, legal, cum trebuie.

- Dar e membru AUR?
- E membru AUR, s-a înscris. Este foarte posibil să candideze pe un loc de parlamentar, să vedem, București, Ilfov sau în altă parte. Să vedem cum facem în momentul depunerii candidaturii.

- Domnule Simion, l-ați luat pentru notorietate sau și-a cumpărat locul?
- L-am luat pentru că mă interesează să luăm cât mai multe voturi. Cu siguranță, este o persoană populară, simpatizată de un număr important de români. Că va contribui financiar, foarte bine! Cât mai mulți oameni de afaceri, cât mai mulți oameni cu bani sper să o facă.

- OK!
- Să vă răspund la întrebarea cu nunta. Deci ne-a ajutat la nuntă cu brânza. Ăsta a fost darul lui de nuntă, că am vrut ceva specific de la fiecare. Și am zis: "Nea Gigi, tu poți să ne dai brânză dacă vrei". Legumele le-am luat din zona Băleni, Lungulețu, zona legumicolă.

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
George Simion la nuntă

- Dâmbovița.
- Da, da! Și așa am reușit să facem un ospăț pentru 20.000 de suflete. Domnul Porumboiu, marele arbitru, îmi zicea: "Renunță că o să eșuezi, e nebunie ce faci!". Uite că am scos-o la capăt și n-au fost probleme.

- A venit la nuntă Porumboiu?
- N-a venit, n-a venit, dar e unul dintre oamenii cu care mă sfătuiesc și cu care vorbesc. Vorbesc cu mulți oameni din lumea sportului.

- Asta ar fi o lovitură, să-l luați pe Porumboiu la AUR.
- Da, dacă și-ar dori, cu siguranță. Este unul dintre oamenii de afaceri care au avut de suferit în acești 34 de ani din cauza felului în care funcționează, în momentul ăsta, lucrurile în statul român. Și de domnul Porumboiu mă leagă o amintire.

- Așa. Ne-o spuneți?
- Tata lucra la BRD și mergea de inspecta sucursalele. De asta am și încredere în domnul Porumboiu și în sfaturile dumnealui. El era printre oamenii care se împrumutau la bancă și a dezvoltat aproape de la zero afacerile în zona agriculturii. Și-a luat un credit de la BRD când încă nu veniseră francezii și i-a dat o carte de vizită lui tata pentru mine: "Pentru George Simion, în speranța că va ajunge o mare glorie a fotbalului". Uite că n-am ajuns o mare glorie a fotbalului... O să o caut pe acasă dacă mai am cartea aia de vizită.

- Deci îl sprijiniți pe Becali? E un raport reciproc, să zic așa?
- Domnul Gigi Becali...

- Deci nu și-a cumpărat locul?
- Îmi sprijină candidatura. Cu siguranță, o să aibă o pondere electorală. El a candidat din partea USL-ului în 2012 și, la fel, a luat voturi multe. A fost un calcul politic. Mă bucur că a vrut. Prima oară când am vorbit cu dumnealui nu-și dorea o revenire în politică. M-a ajutat și el cu ce sfaturi a avut pentru că am vorbit în anii aceștia.

- Acum, și 2000 kg de brânză ori 40 de lei. Cât e kilogramul de brânză?
- Ultima oară când am fost în piață cu Ilinca am luat brânză de 35 de lei kilogramul.

- Să zicem 40.
- Era și mai ieftină, de 20. Acum nu știu de care o fi fost. Toată lumea mi-a zis că a fost foarte bună și a fost un element de culoare.

- Când vă duceți în piață, vă recunoaște lumea? Vorbiți?
- Acum, da. Mai toată lumea. Acum 3 ani, 4 ani, nu așa de mulți. Chiar mă cunosc și sunt bucuroși că iau produse de la ei.

 „Chiar credeți că aveți șanse la președinție?” » George Simion: „Altfel nu eram aici, altfel nu dădeam 24 din 24 energia pe care o am”

- Vorbind, așa, bărbătește, chiar credeți că aveți șanse la președinție? Sincer?
- Altfel nu eram aici, altfel nu dădeam, 24 de ore din 24, energia pe care o am pentru a schimba lucrurile. Nu văd de ce să intri doar de dragul de a concura. Nu suntem la sport aici, nu suntem la...

- Și spuneți-mi, domnule Simion, de care contracandidat vă e mai frică?
- Nu-mi este frică... Eu venisem pregătit să vă spun "Planul Simion pentru Sport".

- Trecem imediat la "Planul Simion".
- Văd că mi-adresați întrebări mai bune decât Denise Rifai și Andreea Esca împreună.

- Mulțumesc!
- Asta înseamnă un jurnalist cu experiență. Nu mi-e teamă decât de Dumnezeu, nu am o temere în spate.

- În calcule, dumneavoastră sunteți inamic cu numărul 1, să zic.
- Uitați în ordinea în care ne-ați chemat aici. Mi-e frică de un PSD-ist. Acum, nu știu de care! De cel care a fost înaintea mea, Mircea Geoană, sau de cel care va veni după mine, Marcel Ciolacu. Pentru că PSD întotdeauna dă un candidat pentru turul 2.

- Sigur, pentru că are un bazin de vot important.
- Și acum, să vedem dacă cel care pozează în independent sau cel care este asumat de PSD.

George Simion și planul de sport pentru România: „Prioritatea națională! Ce avem acum în rândul tineretului? Droguri, obezitate și lipsă de perspective”

- Haideți să vorbim despre planul dumneavoastră de sport. Ia să auzim!
- Unii s-ar aștepta să vorbim despre medalii olimpice și să vorbim de înalta performanță. Noi vorbim de educație fizică și sport. Noi vorbim despre sportul de masă, de la minus 9 luni la 80 plus. Au apărut, după ce am făcut prezentarea acestui plan, știri: "Ia uite, Simion vrea să pună embrionii să facă sport!". E vorba de sănătatea națiunii. L-ați avut invitat pe Ion Țiriac și interviul cu domnul Țiriac a stârnit controverse, a stârnit replici.

- Da.
- Ca de obicei, Cristian Tudor Popescu a venit să îi reproșeze lui Țiriac ce a făcut acum 50 de ani, 60 de ani. Nici nu mai știu când. Eu cred că, cel puțin legat de sănătatea națiunii, domnul Țiriac a avut sută la sută dreptate! Nu mai suntem preocupați de sănătate! Iar eu de acolo pornesc când mă refer la sport. Avem nevoie ca ai noștri copii, Radu al meu, să facă sport. Dar când mă gândesc la copiii României, nu pot să mă gândesc doar la Radu. Pot să mă raportez la Radu, care poate va avea șansa de a face sport și de a se dezvolta. Din păcate, sunt foarte mulți copii care nu au această șansă și nu există egalitate de șanse în România, în afară de copiii din marile orașe.

- Corect.
- Ceilalți, doar dacă au mare noroc. S-ar putea să îl avem pe viitorul Messi în România și să nu aibă șansa de a se dezvolta!

- Nu vă duceți prea sus. Messi e unic totuși, cel mai mare jucător din istorie. Să avem noi un al doilea e mai greu.
- Nu mă duc.

- Ziceți Maradona sau Pele.
- L-am avut pe Maradona din Carpați.

- E adevărat.
- Dacă nu exista sistemul ăla care era înainte de 1989, de a depista talente, de a ajuta să se formeze... Eu am multe foste glorii în rândul AUR și mi-au povestit. Mi-a povestit Monica Iagăr cum a fost luată de la ea, din Sighetu Marmației, dintr-un sat, adusă la București și hrănită, pregătită, antrenată, ca să facă performanță.

- Și a devenit campioană la înălțime.
- Da! Și, din păcate, în momentul ăsta, exemple precum cel al lui David Popovici... sunt un rezultat al familiei. Felicitări familiei lui David Popovici că a reușit!

- Susțineți că nu sistemul produce valori, ci ele apar spontan, așa, și rar. Că înainte era mai bine organizat sportul.
- David Popovici este o excepție, nu este o regulă. Pe mine m-a mișcat discursul pe care David Popovici l-a avut la Olimpiadă. Sigur, ca om politic am și reacționat dintr-un oportunism. Și am avut o conferință de presă la câteva zile după acel discurs. Deci felicitări familiei lui David Popovici, dar nu este un rezultat al sportului românesc David Popovici! Este o excepție. Eu am văzut înotătorii români cum se pregătesc la "Lia Manoliu", la Complexul Național. Nu au bazin unde să sară și sar pe saltele. Nu avem baze sportive. Și în București, de urgență, se pot realiza, de exemplu, bazine de înot de dimensiuni olimpice, două. Unul, am insistat și o să insist la consilierii AUR, în sectorul 5, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", și unul în Complexul Național. Stăm de peste 10 ani fără un patinoar!

- "Flamaropol" se tot reconstruiește.
- Ăsta e rezultatul incompetenței și al plasării, întotdeauna, a sportului pe ultimul loc. Pentru mine, sportul va fi prioritate națională! Și cred că soluția este lărgirea bazei de selecție. Soluția este sportul școlar, sportul universitar. Soluția este de a investi în modele, în societate. Actualul guvern a mărit TVA-ul pentru sălile de fitness. Și acolo, în anii aceștia, oamenii fac sport. La nivel european, suntem la o rată de 46% din populație care face mișcare, față de media europeană care e la 63%.

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
Cum va arăta noul patinoar „Mihai Flamaropol”

- Eu zic că 46% e un procent umflat.
- Este foarte...

- Nu cred că e adevărat.
- Este foarte posibil.

George Simion îl vrea pe Gică Hagi, ministrul sportului în România: „Să scoatem politizarea excesivă din federații!”

- Suntem un popor sedentar, asta e clar.
- Înainte de 1989, aveam Faur, Rocar, Electroaparataj... Toate întreprinderile comuniste, că ăla era sistemul, aveau pe lângă întreprinderi, echipe. Și făceai sport și aveau baze sportive. Gheorghe Hagi a venit cu o propunere foarte bună pe care am inclus-o în planul nostru de guvernare, ca un procent din cifra de afaceri a multinaționalelor, a marilor contribuabili să se ducă către sport. Se pot crea programe adaptate la anul 2024, dacă - încă o dată spun - ne pasă!

- Și este chiar o propunere inteligentă. Adică multinaționalele fac bani mulți și buni în România și nu lasă nimic aici, ceea ce nu e în regulă. Sau lasă foarte puțin.
- Ce avem acum în rândul tineretului? Droguri, obezitate și lipsă de perspective. Eu am văzut că sportul te formează, eu am văzut că sporturile de echipă, în general, creează caractere și de aceea consider că trebuie că investim în acest domeniu și trebuie să dăm șansă tuturor copiilor.

- Aveți dreptate!
- În momentul ăsta, părinții sunt absolut cocoșați de banii pe care trebuie să-i dea. Toți părinții, nu doar cei care își dau copiii la sport. Orice talent, dacă nu are în spate un părinte care să dea bani enorm de mulți, ajunge să se piardă. De aceea eu pun preț pe egalitate de șanse și vin cu un program adresat tuturor românilor și în special generațiilor care vin.

- Domnule Simon, am o curiozitate. Sigur, dacă deveniți președintele României nu o să puteți pune dumneavoastră direct miniștrii. Îi veți putea însă valida, ca să zic așa, omologa. Dacă ar fi după dumneavoastră, pe cine o să puneți ministru al sportului?
- Dacă ar fi după mine, în momentul ăsta, și aș alege între toți românii, l-aș pune ca model pe Gheorghe Hagi. Dacă mă întrebați la nivel de partid și viziune de guvernare, noi venim cu o viziune de 11 ministere și agenții care se ocupă de fiecare domeniu. Și cred că Agenția Națională pentru Sport trebuie să aparțină de Ministerul Sănătății Națiunii.

- Deci nu minister de sine stătător?
- Nu! Poate multe partide, din dorința de a lua voturi, o să vină cu ideea asta că trebuie să avem un minister al sportului. Nu titulatura de minister rezolvă lucrurile, ci fondurile pe care le aloci și gândirea cu care vii. Dacă nu scoatem cumva politizarea excesivă care are loc la nivelul federațiilor și dacă nu venim cu o strategie de sport pe care să o implementăm pe următorii 10-15 ani, care să înceapă de la nivel de Registru Național al Bazelor Sportive....

- Știți că avem o lege, că nu poți să dezafectezi nicio bază sportivă decât dacă același teren, să zic, îl dai în altă parte. Dar nu se respectă niciodată.
- Eu știu...

- E doar pe hârtie.
- Totodată, știu unele stadioane, de la Electroaparataj până la Rocar, pe care eu am fost și pe care acum nu le mai vedem. A trebuit să fie validat domnul Mugur Isărescu, săptămâna trecută prin Parlament. Baza aceea a Băncii Naționale este și ea privatizată... Este o bază privată la care bucureștenii nu au acces.

- Care e în centrul orașului!
- Avem mult prea puține spații verzi, mult prea puține arene, iar sălile de sport și terenurile de baschet, de fotbal ale școlilor nu sunt accesibile comunității. Or, eu văd asta ca un întreg. Și vreau să dăm acces la arene și la facilități către populație. Asta trebuie făcut, nu cumpărate și naturalizate vedete externe ca să vină să apere tricolorul! Nu, tricolorul îl aperi investind în această națiune! Eu privesc, din punctul de vedere al sportului, ca un model ceea ce fac Ungaria și guvernul lui Viktor Orban. Numai săptămâna trecută am văzut că în domeniul energiei o companie din Ungaria cumpără E.ON Energie. Deși pare, cumva, că nu o duce atât de bine financiar Budapesta. Eu văd că a făcut investiții inclusiv în România din punctul de vedere al arenelor și al finanțării sportului.

- Vă referiți la Sfântu Gheorghe.
- Ei au dat acești bani și au rezultate. Eu aș investi în centre de copii și juniori și avem un plan pe care îl punem pe masă concret pentru sportul românesc. Nu doar pentru fotbal.

- Ziceți-mi, care sunt consilierii dumneavoastră în materie de sport?
- Florentin Marinescu, Monica Iagăr, Ciprian Paraschiv, fostul căpitan de la Politehnica Iași. Am foarte mulți rugbyști pe care-i am alături. Oameni care au practicat sport. Îl am pe Valentin Dolocan, care trebuie să-și ducă fetița la înot. Păi, ce-mi povestește?

- Ce?
- Că face 200-250 de kilometri cu ea peste tot și trebuie să suporte tot din buzunar, pentru că nu are un bazin olimpic în București, unde să se țină competițiile.

- Am înțeles că face Țiriac un bazin...
- Să-i dea Dumnezeu sănătate și să fie mai larg la pungă decât am înțeles că este, ca să sprijine și mai mult! El a sprijinit toate turneele de tenis, eram mic și mă duceam la competițiile de tenis care erau organizate pe Arenele BNR.

„Răzvan Burleanu a ajuns președinte politic și securistic! Coldea și Dâncu l-au înscăunat pe Burleanu la Federație!”

- De-a lungul timpului, ați fost contestatarul și al lui Mircea Sandu la Federație, și al lui Dumitru Dragomir la Ligă.
- Da, da. Era foarte amuzat Dumitru Dragomir când i-am zis: "Vezi că eu sunt unul dintre oamenii care erau împotriva Legii 4 pentru că e mult prea represivă și intră în contradicție în multe"...

- Cea legată de suporteri. Ce nu v-a plăcut la legea asta?
- Ce-am vorbit mai devreme: amendare, restricționare, lipsa spectacolului pe stadioane. Ajungi să vezi echipe fără suporteri sau cu 20-30 de suporteri. Când în alte țări...

- Corect, dar trebuie să fie totuși o disciplină, un fel de respect. Adică "Uniți sub Tricolor" mai mult a făcut scandal decât...
- Este, de multe ori, fină linia asta și trebuie să nu amendezi, așa, la grămadă și să nu pedepsești la grămadă. Asta era și problema cu această lege care avea reflexe totalitare. Eu i-am zis domnului Dragomir și-n față lucrul ăsta! Sigur că am fost un contestatar al lui Mircea Sandu.

- Și Dragomir ce v-a zis?
- A râs! Nea Mitică, așa cum îl știm. Un tip volubil, un tip cu care poți să râzi, dar asta e perspectiva lui.

- Pe care te superi greu.
- Da, asta e perspectiva lui. Nu trebuie să gândească toată lumea la fel. Eu sunt un contestatar și al felului în care domnul Burleanu a fost votat la conducerea Federației, al susținerii din partea domnului Dîncu și al implicării statului paralel în desemnarea conducerii Federației. Așa, probabil, am fost eu un opozant. Un om care a fost...

„Spuneți-ne, sunteți omul lui Vladimir Putin?” » „Ultrasul”-candidat GEORGE SIMION, dialog fără mănuși cu Ovidiu Ioanițoaia: „Mai degrabă am luat bătăi, decât am dat! Puneți întrebări mai bune ca Andreea Esca”
Răzvan Burleanu alături de Vasile Dîncu în delegația tricoloră care s-a deplasat cu trenul în Munchen

- Credeți, cum să zic, că a fost ceva în neregulă în momentul în care, chiar în ajunul alegerilor, Gică Popescu a fost arestat și Burleanu a devenit președinte? Vi s-a părut un fel de cabală?
- Cu siguranță, e vorba de statul paralel pe care l-am denunțat, care a putut fi văzut în acțiune, mai ales când director al SRI-ului a fost domnul Coldea. Și domnul Coldea, prin domnul Dîncu și prin prietenii dumnealui, l-a înscăunat pe Burleanu la Federație. Nu putem să ne facem că nu vedem lucrul ăsta! Poate Gică Popescu s-a resemnat, dar mi se pare excesiv ceea ce a suferit Gică Popescu și felul în care ne tratăm fostele glorii.

- Aici suntem de acord. Părerea dumneavoastră fermă e că Burleanu a ajuns președinte politic. Sau pe cale politică.
- Politic și securistic!

George Simion: „Banii publici să-i folosim în centrele de juniori, investiție și infrastructură sportivă”

- Când vorbim despre fondurile publice, sunteți adeptul echipelor susținute de ministere, susținute de primării. Totuși, cred că aici trebuie nuanțat în sensul în care echipele sunt ale comunității. Deci mie mi se pare normal ca o parte din banii primăriilor să meargă totuși către echipe. Către sport, să zic.
- E o discuție pe care trebuie să o avem. E o discuție pe care trebuie să o supunem dezbaterii publice. A nu discuta despre lucrurile acestea nu face bine.

- A nu discuta o problemă nu înseamnă că problema nu există. Adică noi așa facem. Politica struțului. Mai bine nu vorbim decât...
- Din păcate. Eu aș propune în felul următor. Să vină fiecare candidat la alegerile prezidențiale, fiecare partid care va forma viitorul guvern. Să spună ce vor să facă în anumite domenii. La ce dorește AUR, la ce doresc eu să folosim banii publici, sunt centrele de juniori, investiție în infrastructură sportivă. Mai departe, dacă tu susții...

- Nu vă supărați, e o rușine ca un oraș cum e Bucureștiul să n-aibă o sală de sport. E chiar o rușine! De 25 de ani vorbim de asta. Facem, facem. De 25 de ani nu am făcut nimic.
- Bun. De ce? Pentru că au venit Pandele de la Voluntari și primarul Minea de la Chiajna și au investit bani din niște comune, orășele care au bugete mult prea mari, prin prisma localizării lor, și au dat acești bani pentru înalta performanță. Eu nu cred că asta este de dorit.

- La Chiajna există o infrastructură, există o sală de sport, există un stadion modern. Acolo există, aici, în București, nu există! Iar Pandele se ocupă de sport, a făcut un stadion la Voluntari.
- De acord. Eu cred într-o strategie națională de sport și în alocarea cu cap a acestor bani, nu pentru săli de sport în pantă, cum am avut pe vremea doamnei Udrea, nu printr-un pariu făcut între Țiriac și Năstase. Nu! Durabil, pe următorii 10-20 de ani. Noi punem pe masă un plan pentru sport și-i așteptăm și pe ceilalți să se pronunțe. Dacă nu iei o decizie, nu faci decât ca Ministerul Apărării în continuare, fără a ști dacă, cum spun unii, clubul de fotbal al Ministerului Apărării are dreptul de a promova, nu faci decât să irosești anumiți bani. Cine controlează? Sunt bani publici? Cine îi controlează? Hai să ne decidem! Eu sunt dispus să port această discuție și să ofer o viziune pentru sport. Cum sunt dispus să ofer o viziune în fiecare domeniu strategic pentru națiunea română.

- Am înțeles.
- Or, dacă sportul este ignorat sau este lăsat numai la nivelul vârfului aisbergului, să vedem câte medalii olimpice avem și unde suntem în competițiile internaționale la fotbal, înseamnă că nu înțelegem ce-i cu noi.

„Candidez la alegerile prezidențiale cumva ca Rapidul, singur împotriva tuturor!”

- Eu am cam terminat, dar așa cum am procedat cu domnul Geoană procedez și cu dumneavoastră: aveți un minut să transmiteți ceva ce n-a avut legătură directă cu întrebările mele. Nu vă mai întreb cât v-au deranjat, că probabil unele dintre ele nu v-au picat bine, dar asta e.
- Nici n-am mâncat piper, v-am răspuns la toate.

- Da, sigur, nu v-ați folosit de dreptul de veto. Aveți un minut, domnule Simion.
- Eu sunt un tânăr născut în 1986 în Focșani, Vrancea. Crescut în Dristor, București, care e sătul de ce-a văzut în toți acești ani, din ‘90 încoace. Privatizările făcute fără cap, industria distrusă și catalogată ca fiind un morman de fiare vechi, investițiile în infrastructura critică și în sănătate și în educație care nu au existat. De asta mă întorc acum de la cei inundați, de la sinistrații din județul Galați, pentru că nu s-a construit un baraj la timpul lui! Sunt sătul să văd o țară bogată că este pe ultimul sau penultimul loc la toți indicatorii privind calitatea vieții. Și să văd românii cum pleacă din țară. Am un plan concret cu care vin în fața românilor, în care cred. Am tinerețea, energia, determinarea încât să pun în aplicare acest plan. Sigur că nu mă pricep la toate, nu cred că există cineva care să se priceapă la toate, dar am voința și am tenacitatea ca să mișcăm lucrurile.

Dacă vedeam trei domenii în țara noastră în care lucrurile se mișcă în direcția potrivită, nu mai eram aici. Candidez la alegerile prezidențiale cumva ca Rapidul, singur împotriva tuturor! Singur împotriva unor candidați de paie care sunt pe același calapod. Parcă trași la indigo, care să primească ordine din partea ambasadelor primul și care să zică "Yes, sir, thank you, sir!". Eu nu o să mă înclin în fața ambasadelor!

George Simion, candidat AUR pentru postul de președinte al României

- Dumneavoastră nu primiți niciun ordin de la Ambasada Rusiei?
- Nici de la Ambasada Americii, nici de la Ambasada Austriei. Îi știți pe cei de la Ambasada Austriei, cei care beneficiază de pe urma lemnului din România, de pe urma petrolului din România și a altor bogății naturale. Este nedrept și vreau să oprim acest șir ghinionist de conducători pe care i-am avut în ultimii 34 de ani.

Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
Prietenii lui Ovidiu - ediție alegeri prezidențiale. Invitat: George Simion (candidat AUR) FOTO: Cristi Preda (GSP)
+16 FOTO

- Mai am o întrebare. Dacă ajungeți președintele României și stă în puterea dumneavoastră, care ar fi primul lucru pe care l-ați schimba în România?
- Aș face o reorganizare administrativă. Avem mult prea mulți primari, mult prea mulți parlamentari, mult prea mulți angajați în administrația locală și-n cea centrală, mult prea mulți membri de partid. Asta combinată cu folosirea tuturor resurselor solului și subsolului, a tuturor resurselor naturale în folosul românilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac ar fi internat la un spital din Viena » Care ar fi starea de sănătate a miliardarului român
Stiri extrasport
Ion Țiriac ar fi internat la un spital din Viena » Care ar fi starea de sănătate a miliardarului român
Gigi Becali a aflat cât trebuie să plătească pe Louis Munteanu și a reacționat: „Am niște informații, poate aude și Fiorentina”
Superliga
Gigi Becali a aflat cât trebuie să plătească pe Louis Munteanu și a reacționat: „Am niște informații, poate aude și Fiorentina”
Arbitră de 24 de ani, protagonista unui „sex tape” cu un observator UEFA de 61 de ani din Turcia! » Înregistrarea interzisă minorilor, distribuită pe rețelele de socializare
Campionate
Arbitră de 24 de ani, protagonista unui „sex tape” cu un observator UEFA de 61 de ani din Turcia! » Înregistrarea interzisă minorilor, distribuită pe rețelele de socializare

EXCLUSIV „Pe băiatul meu îl cheamă Vladimir, după Vladimir Putin!” » O campioană a României, interviu fără rezerve: „Jocurile Olimpice NU au fost un succes!”

„Am avut prime de la FCSB”, la 4 ani după Cazul Valiza! » Interviu-BOMBĂ cu Marian Cristescu despre o carieră plină de povești: „Budescu îl lua de urechi pe băiatul lui Ioan Niculae” + „Răzvan Lucescu ne-a legat cu sfoara”


Comentarii (2)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  09 Octombrie 2024, 22:13

...odata fcsb ist ...toata viata fcsb ist ...n are nicio sansa la turul doi dar vorbeste de castigat alegerile ...rusine sa i fie ...rauri de rusine sa l acopere ...

elgabri
elgabri  •  09 Octombrie 2024, 21:39

Nu mai promovati fripturistul asta care e in limba dupa ciolan, eu nu cred absolut nimic din ce spune !!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează