GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  CEI MAI BUNI

CEI MAI BUNI Votează AICI „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”! » Iată nominalizații pentru mai 2024!

Articol de - Publicat marti, 28 mai 2024 11:33 / Actualizat marti, 28 mai 2024 11:36

Final de poveste în Superligă! FCSB este noua campioană a României, CFR Cluj, Corvinul și Universitatea Craiova ne vor reprezenta în Europa, Dinamo și FC Botoșani au rămas în elită, Unirea Slobozia și Gloria Buzău au promovat, în timp ce FCU Craiova și FC Voluntari vor juca la „matineu” din sezonul viitor. Așadar, a venit momentul să-i alegem pe „Cei mai buni”.

Și cum luna mai a fost plină de fotbal cu meciuri care mai de care deschidem procedurile de vot online pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”.

Jucătorul lunii mai 2024 - nominalizări

Pentru trofeul „Jucătorul lunii mai”, Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști:

  • Philip Otele (CFR Cluj). Nigerianul de 25 de ani a fost one man show în Gruia. O lună mai de poveste cu o „dublă” în victoria 3-2 cu Rapid, apoi reușite cu FCSB și Farul Constanța. Neînvinși în mai, clujenii termină sezonul din Superligă pe 2 și vor juca în Europa, Otele având un rol important pentru îndeplinirea obiectivelor în actualul sezon.
  • Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova). Pe lângă dezamăgirea că nu va merge la Euro cu echipa națională a României, „Leul” Mitriță a făcut ce știe mai bine la Craiova. În mai, hattrick de poveste în 3-3 cu Farul, plus două pase de gol în duelul cu Sepsi de pe „Oblemenco”. MPV-ul oltenilor și-a continuat forma bună și rămâne de văzut unde va juca în noul sezon.
  • Gabriel Debeljuh (Sepsi). Croatul de 27 de ani a fost omul meciului Rapid - Sepsi 3-2. O „dublă” care a adâncit haosul în Giulești și i-a făcut pe fanii din Grant să continue protestele masive împotriva conducerii. A fost cel mai bun de pe teren, cu cea mai mare notă, iar finalul sezonului i-a mai adus o reușită atacantului, în 2-3 cu Universitatea Craiova.
  • Dennis Politic (Dinamo). „Câinii” rămân în Superligă și în sezonul viitor și marele merit în aparține atacantului de 24 de ori. Două pase vitale pentru salvare în meciul cu U Cluj (3-3), dar și o „dublă” care le-a dat dinamoviștilor o mare gură de aur. Cele două goluri din turul de salvare cu Csikszereda au fost suficiente ca Dinamo să nu pice în Liga 2.
  • Pavol Safranko (Sepsi). Un meci jucat în mai a fost suficient pentru Pavol să prindă lista finală printre cei mai buni. Hattrick spectaculos în victoria la scor cu fosta campioană, Farul. Cel mai bun de pe teren în 4-1 contra constănțenilor și speranțe pentru un sezon cât mai bun în tricoul covăsnenilor.

Pe lista preliminară au mai fost: Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Anes Rusevic (Oțelul Galați), Adel Bettaieb (Poli Iași), Marius Coman (Corvinul), Claudiu Petrila (Rapid).

Antrenorul lunii mai 2024 - nominalizări

Pentru trofeul „Antrenorul lunii mai”, Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni:

  • Florin Maxim (Corvinul). Fostul fundaș a produs minunea și-a adus Cupa României la Hunedoara! Finala contra Oțelului a fost una fabuloasă, Corvinul impunându-se dramatic la loviturile de la 11 metri. Cu Maxim antrenor, Corvinul intră în istorie, vor juca cel puțin patru meciuri în Europa, iar din sezonul viitor diviziona secundă își propune promovarea în Superligă.
  • Răzvan Lucescu (PAOK). Istorie la Salonic și noul zeu al Greciei! Răzvan Lucescu a demonstrat că are stofă de antrenor mare și-a câștigat titlul în Grecia după un meci de infarct cu rivala din oraș, Aris. Luna mai a fost de poveste cu victorii vitale cu Olympiakos și Panathinaikos. PAOK are patru titluri de campioană în istorie, două cu Lucescu jr! Jos pălăria!
  • Tony da Silva (Poli Iași). Ieșenii au rămas în Superligă, iar meritul portughezului Tony este că i-a pus pe picioare pe jucători atunci când era nevoie! După eșecurile din aprilie cu U Cluj și UTA Arad, în mai n-au pierdut niciunul din cele două jocuri, ambele pe muchie de cuțit. 1-0 cu Hermannstadt și 2-0 cu Petrolul, iar Poli Iași nu va juca la „matineu” din vara acestui an.

Pe lista preliminară au mai fost: Dan Petrescu (CFR Cluj), Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova), Zeljko Kopic (Dinamo), Ioan Ovidiu Sabău (U Cluj).

Cum vom alege „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”

Foarte pe scurt, despre algoritmul folosit pentru departajare la stabilirea câștigătorilor. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi vor vota 3 categorii:

  • cititorii GSP.ro
  • jurnaliștii din redacție
  • 5 specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează