Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 februarie 2009 00:00

Marian Cozma a marcat un ultim gol ieri, nu în poarta adversă, ci în sufletele şi vestiarul colegilor săi

Ieri dimineaţă, trupul neînsufleţit al lui Marian Cozma a fost depus în mijlocul Sălii Sporturilor din Veszprem. Pe rînd, colegii şi antrenorii au trecut pe la căpătîiul pivotului, adresîndu-i, cu ochii în lacrimi, ultimele cuvinte înainte ca sicriul să ia drumul României. "Am pierdut nu doar un prieten şi coleg, ci un frate al nostru", a spus, înainte de ceremonia de rămas bun, portarul Dejan Perici.

"O inimă uriaşă"
Despre ce a însemnat Marian pentru vestiarul formaţiei din Veszprem a vorbit cubanezul Carlos Perez. "Marian? Era un băiat «de puta madre». Un om cu inimă uriaşă şi suflet deschis. Şi-ar fi dat totul pentru oricare dintre noi. Viaţa trebuie să meargă mai departe, nu? Aşa se spune. Dar e dificil. Era un jucător-cheie al echipei. Dar trebuie, de dragul său şi pentru el, să mergem mai departe. El aşa ar vrea", a spus, gîtuit de emoţii, cubanezul cu cetăţenie maghiară.

Antrenorul echipei MKB Veszprem, Mocsai Lajos, a anunţat că "în memoria lui Marian Cozma, vom organiza anual, în această sală, un turneu de handbal, la care vom invita, alături de echipa noastră, formaţii din România, Serbia şi Croaţia".

Tatăl românului i-a asigurat pe cei care i-au fost colegi fiului său că va rămîne mereu cu sufletul alături de echipă. "Cine ştie, poate peste ani, nepotul meu de doi ani va juca şi el handbal la Veszprem. Sînt mîndru că fiul meu a făcut-o", a spus Petre Cozma.

Oprire la Szeged
Următoarea oprire a cortegiului funerar a fost în Szeged, la Sala Sporturilor unde îşi dispută meciurile rivala lui Veszprem, Pick. Acolo se adunaseră, de două ore, cîteva sute de persoane, care aprinseseră lumînări şi rostiseră rugăciuni. Managerul general al celor de la Pick Szeged, Attila Rea, suspină: "Nici nu am ce să spun în asemenea momente. Este o dramă atît pentru Ungaria, cît şi pentru România. Nu se mai poate pune problema rivalităţii dintre cele două echipe. Jucătorii noştri nu mai sînt buni de nimic de cînd s-a aflat tragedia. Vor fi toţi prezenţi pentru a-l comemora pe Marian", spune Attila.

Plînsul lui Vali
Şi aşa a fost. Handbaliştii de la Pick au întîmpinat cortegiul. Primul care l-a îmbrăţişat pe Petre Cozma a fost Adrian Petrea, interul stînga al "naţionalei". "Marian n-a plecat, are meci la Szeged", i-a şoptit, strîngîndu-l puternic la piept. Valentin Ghionea nu se putea opri din plîns. Cît a durat ceremonia, tatăl, sora şi prietena lui Marian au fost înconjuraţi de vorbe de consolare. La final, o bătrînică s-a apropiat de Petre Cozma, iar un bărbat a strigat din spate: "România e aici!".

După Szeged, au urmat Nădlac, unde se aflau 250 de oameni cu steaguri ale României. Apoi Deva, Sibiu, Rîmnicu Vîlcea şi Piteşti. Ultima oprire, Bucureşti. Lungul drum către casă al lui Marian Cozma.

Masterand la Piteşti
Trupul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma a trecut azi-noapte şi pe la Sala Sporturilor "Trivale" din Piteşti, acolo unde a evoluat şi Marian, dar şi tatăl său, Petre Cozma. Marian a terminat şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti şi a evoluat în campionatul universitar, cîştigînd titlul de campion. Decanul facultăţii, profesorul universitar Mugurel Niculescu, a transmis sicere condoleanţe familiei. "Sîntem mîndri că Marian a fost studentul nostru. Un om de excepţie, care a plecat prea devreme", a declarat acesta. (Cristian Marinescu, Piteşti)

Lungul drum spre casă
Aseară, în jurul orei 20:00, corpul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma a ajuns la Deva. La Sala Sporturilor din localitate, peste 1.000 de oameni au venit să aprindă o lumînare şi să-şi ia la revedere de la Păsărilă. Lotul naţional de gimnastică în frunte cu tehnicianul Nicolae Forminte şi cu campioana olimpică de la sol Sandra Izbaşa, echipa de handbal feminin Cetate Deva, campionul mondial de box Mihai Leu, campioana mondială de atletism Marieta Ilcu, oameni simpli, tineri şi bătrîni, s-au rugat pentru liniştea handbalistului. "Vă iubesc din toată inima mea îndurerată", a spus plîngînd Petre Cozma, tatăl jucătorului. Scene emoţionante au avut loc apoi şi la Sibiu, Deva, Vîlcea şi Piteşti.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special

Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport

Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?