Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 13 mai 2015 00:00
Liviu Doară, administrator şi antrenor la Clubul de Yachting Sportul Studenţesc, a luptat încă din 2000 în instanţe să salveze baza sportivă, iar acum micuţii săi elevi pot naviga liniştiţi.
După aproape 9 ani de procese şi tergiversări, ieri, Curtea de Apel a dat o decizie irevocabilă în cazul celor 7 hectare din Parcul Herăstrău.
Ele revin în proprietatea şi administrarea Primăriei Generale a Capitalei, după ce instanţa a constatat nulitatea absolută atît a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de MTS către SC BTT SA, în decembrie 1999, semnat de minstrul de atunci, Crin Antonescu, dar şi a contractul de vînzare dintre SC BTT SA şi firma Domino '94 Impex SRL, din 2003.
Un antrenor ambiţios şi două avocate
Dacă respectiva suprafaţă s-a reîntors în proprietatea Bucureştiului, marele merit îi aparţine lui Liviu Doară, antrenorul şi administratorul Clubului de Yachting Sportul Studenţesc, grupare care ocupă 1,6 hectare chiar în mijlocul celor 7.
Din 2000 a început să se lupte cu "rechinii" imobiliari care se ascundeau în spatele firmei Domnino '94 Impex SRL, Bartolomeu Finiş, Adrian Petrache, Alexandru Bittner şi Alin Gabriel Ulrich.
Clubul a fost dat în judecată, somat să dispară, să lase loc liber pentru marile planuri imobiliare ale "băieţilor deştepţi care nu respectă legea", cum i-a numit şi ieri Sorin Oprescu.
Dar Liviu Doară nu a cedat, şi-a căutat dreptatea cu încăpăţînare, ajutat de la început de două avocate, Daniela Mîndruţă şi Georgiana Dejeu, la fel de dedicate misiunii de salvare a acestui petic din Parcul Herăstrău din "fălcile" afaceriştilor.
"Am fost peste tot, la toţi primarii, la Lis, la Băsescu, la Videanu. Îmi făceau promisiuni că mă vor ajuta, dar nu au mişcat un deget. Singurul care a venit alături de noi a fost Sorin Oprescu, căruia vreau să-i mulţumesc", spune fericit Liviu Doară.
Urmează decontul
În 2009, Primăria Capitalei, condusă de Sorin Oprescu, a intrat ca intervenient accesoriu în procesul început de Clubul de Yachting încă din 2009, în care se cerea anularea Certificatului MTS şi a contractului BTT-Domino '94 Impex SRL. Pe baricada ridicată de Liviu Doară.
Ieri, Sorin Oprescu a precizat: "Normal că vom analiza situaţia celor şapte hectare, unde în ultimii 15 ani s-a construit foarte mult. Obiectivele care au autorizaţie de construcţie şi vom considera că sînt utile bucureştenilor vor rămîne. Cele care s-au construit pe lîngă lege, vor zbura! Vom vedea şi care este prejudiciul adus Primăriei prin posesie şi exploatare ilegală şi vom încerca să-l recuperăm. Îi mulţumesc domnului Liviu Doară pentru lupta pe care a dus-o pentru recuperarea acestui teren, pentru rezistenţa fizică şi psihică la toate presiunile la care a fost supus pentru asta!"
Cine este Liviu Doară
Are 47 de ani şi este absolvent a două facultăţi, Instalaţii şi Ingineria şi Economia Turismului. Sportiv de performanţă, Liviu Doară are peste 30 de titluri naţionale la yachting, la diferite clase. E antrenor din 1988, iar la Sportul Studenţesc lucrează din 1990. A pregătit sute de sportivi, dintre care mulţi au devenit campioni naţionali, balcanici, europeni şi mondiali.
"Sincer, nu mai credeam că e posibil să cîştigăm, după atîţia ani. Sînt fericit, mai ales pentru copiii care vor putea face în continuare yachting pe Lacul Herăstrău"
Liviu Doară, antrenor şi administrator Club Yachting Sportul Studenţesc"Multumesc justiţiei că a făcut dreptate. E o decizie istorică, prima în ultimii 25 de ani, cea mai mare victorie a Primăriei. Vreau să refacem acolo vechiul Club Yachting şi alte repere istorice folosite atît timp de bucureşteni"
Sorin Oprescu, primar general al Capitalei"Cînd am început lupta asta, nici nu ştiam cît de puternici sînt cei din tabăra adversă. Noi am încercat doar să salvăm clubul şi acum sîntem fericiţi că am reuşit"
Daniela Mîndruţă, avocat
60 de sportivide toate vîrstele numără acum Clubul de Yachting Sportul Studenţesc
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!