Articol de Răzvan Luţac - Publicat miercuri, 19 octombrie 2016 08:43
Astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut loc un nou termen al dosarului "Gala Bute". Au fost audiaţi Leonard Doroftei, Vladislav Ceban, Viorel Sima şi Miron Lupulescu.
Judecătoarea a decis că următorul termen va avea loc pe 31 octombrie, la ora 11:00, când au fost citate 9 persoane, printre care şi Iurie Ceban, despre care judecătoarea a spus că trebuie audiat obligatoriu. Printre cei citaţi se mai află Elena Negulici, Cecilia Popovici, Emil Rohat, Laurenţiu Graure.
Vezi mai jos cele mai importante momente de la audierile de azi:
14:00
A început audierea lui Miron Lupulescu, fost administrator al Termogaz, firmă care a sponsorizat Gala Bute.
"Îmi menţin declaraţia dată când a început urmărirea penală. Nu mai sunt la Termogaz. Sunt şomer. Am fost administrator şi director general până la intrarea în insolvenţă.
Poate or mai fi fost si întârzieri de plăţi în 2010, de la Primărie. Într-adevăr, au existat şi întârzieri de la finanţarea către minister.
Ştiu că au ajuns contractele la mine, dintre SC Termogaz şi SC Last Time, pentru nişte transformatoare. Parcă au fost aduse prin poştă sau de Gărdean. Pe Lungu Ştefan nu l-am cunoscut decât la TV şi când a fost chemat la DNA. La fel şi cu Rudel Obreja.
În legătură cu contractul de publicitate încheiat între Termogaz şi Eurocomputers, eu am fost semnat la reprezentanţi. Dar s-a ocupat Gărdean. Contractul a ajuns la mine la 2-3 săptămâni după gală. Am aflat că s-a făcut o sponsorizare pentru că s-au făcut nişte spoturi publicitare. Nu le-am văzut. Am auzit de la Gărdean că ar fi cd-uri cu spoturile.
În majoritatea contractelor Termogaz, eu eram trecut reprezentant. Multe le semna Miron Gărdean", a declarat acesta.
Procuror: "Aţi zis că aţi aflat de Gala Bute la 2-3 săptămâni după. Când știți că a fost gala?"
Lupulescu: "Aaa, nu ştiu, că nu sunt pasionat"
Judecătoarea: "Păi şi cum aţi aflat de Gala Bute?"
Lupulescu: "Păi cum să nu aflu dacă am fost adus la DNA pentru asta?"
"Eu cred că atunci era nevoie de publicitate. Şi aşa a hotărât şeful Consiliului Administrativ. Avem contracte cu unităţi administrative teritoriale. Avem cu clienţi mărunţi", a mai adăugat Lupulescu.
S-a încheiat audierea lui Lupulescu.
10:15
A început audierea lui Viorel Sima.
La urmărirea penală, Viorel Sima a declarat că auditul FRBox a descoperit nereguli la Gala Bute, însă la tribunal secretarul general al FRBox și-a modificat declarația, spunând că nu au fost descoperite nereguli.
"De ce e această diferență?", a întrebat judecătoarea?
"Am fost pus să scriu", a zis Sima.
"Păi ați fost ziarist, vă poate pune cineva să scrieți?"
Când Sima a zis că a fost pus să scrie, Obreja, Udrea și Ariton au inceput să murmure în sală.
Judecătoarea l-a întrebat clar: "Deci v-a pus procurorul?"
Raspunsul lui Sima: "Nu pot să spun că cineva m-a pus direct să scriu".
Sima a mai precizat că de ieri este din nou secretar general al FRBox.
Avocatul lui Udrea, Alexandru Chiciu, a remarcat că Sima a zis că discuția cu procurorul a durat o oră și jumătate, iar din acte reies 20 de minute.
Și l-a întrebat pe Sima dacă în 2014, când a făcut declarațiile de la DNA, a fost înfluențat de emoția mediatică
Judecătoarea a respins întrebarea, zâmbind: "Spunea că a fost ziarist, ce presiune mediatică?".
Avocatul Chiciu a replicat: "Dar doamna judecător, când te întreabă procurorul te gândești la tine intâi", insinuând că Sima a dat la DNA voit în Obreja.
La care judecătoarea a spus către apărătorul lui Udrea, care a fost el insuși procuror la DNA: "Dumneavoastră știți asta bine, domnule avocat?".
Ambii au zâmbit.
S-a încheiat audierea lui Sima.
update 10:00
Leonard Doroftei a fost adus cu mandat pentru că la precedentele două termene la care a fost citat nu s-a prezentat, anunţă Digi24. De asemenea, Rudel Obreja şi Elena Udrea sunt şi ei la Înalte Curte.
Ştirea iniţială:
În dosar, alături de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, şi Dragoş Botoroagă.
În parte civilă s-au constituit Ministerul Dezvoltării, ANAF și toate companiile de stat, cele zece, care au sponsorizat gala profesionistă de box din 9 iulie 2011.
Citeşte aici cum au decurs audierile de la ultimul termen, din 5 octombrie