Articol de Vlad Roșu - Publicat joi, 06 iulie 2023 14:04 / Actualizat joi, 06 iulie 2023 14:50
Jurnalista Ioana Cosma a plecat de la Fanatik după numai 4 luni.
Ioana Cosma se alăturase respectivei publicații la 1 martie, după ce ProTV a decis, în februarie, închiderea emisiunii „Ora exactă în sport”, pe care o modera alături de Mihai Mironică. Cei doi au fost după aceea concediați. Acum, jurnalista va schimba din nou locul de muncă, după ce a plecat de la Fanatik, au anunțat cei de la Playsport.
Ioana Cosma a plecat de la Fanatik
Contactată de Gazeta Sporturilor, Ioana Cosma a confirmat despărțirea de Fanatik.
Ioana Cosma a moderat la Fanatik emisiunea „Fanatik Superliga”. Ultima apariție a ei a fost pe data de 2 iunie 2023, emisiune în cadrul căreia a analizat, alături de invitații Valeriu Răchită, Mihai Stoichiță, Cristi Costache și Amir Kiarash, barajul pentru ultimul loc de UEFA Europa Conference League, dintre CFR Cluj și FCU Craiova, scor 1-0.
Ioana Cosma are o experiență în presă de peste 25 de ani. Ea se află în această meserie de la jumătatea anilor '90.
A fost reporter, a realizat emisiuni sportive, iar în mai 2019 a comentat primul meci de fotbal, finala Cupei României la fotbal feminin, alături de Adi Dobre. Apoi în octombrie 2019 s-a aflat la microfon tot la o partidă de fotbal feminin, România - Belgia 0-1, iar în noiembrie 2019 la România - Lituania 3-0, ambele din preliminariile CE. Atunci a făcut echipă cu Mihai Mironică.
Ea a comentat și 3 meciuri de la EURO 2021, Ungaria - Portugalia, Ungaria - Franța, Germania - Ungaria.