GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  MESAJ

Mircea Lucescu, reacție emoționantă după închiderea Gazetei: „Parcă se rupe ceva în mine!” » Și un discurs-manifest: „Cine poate avea dreptul de a închide un ziar?”

Mircea Lucescu / foto: GSP
Mircea Lucescu / foto: GSP

Articol de - Publicat vineri, 03 noiembrie 2023 17:29 / Actualizat vineri, 03 noiembrie 2023 17:45

Mircea Lucescu, un nume de legendă al fotbalului românesc, desemnat de cinci ori „Antrenorul anului” în cadrul Anchetei GSP, a oferit o reacție emoționantă odată cu închiderea definitivă a ediției print a Gazetei Sporturilor.

„Simt că am un nod în gât și trebuie să-mi caut bine cuvintele pentru că sunt furios și nu vreau să fiu prea agresiv în exprimare.

„Parcă se rupe ceva în mine știind că nu mai apare Gazeta Sporturilor. Toată copilăria mea, fiind sărac și stând la marginea Bucureștiului, unul dintre puținele lucruri pe care mi le permiteam era să am Sportul Popular, devenit ulterior Gazeta Sporturilor

Îl citeam și de trei-patru ori. Îl luam cu mine la școală, îl mai citeam și pe sub bancă. Citeam tot, rezultatele de la toate sporturile, performanțele sportivilor români, îmi dădea o stare de emoție și de bine fantastice”. 

Cum să dispară o asemenea sursă de informare, de educare, un ziar la care mă raportam inclusiv atunci când începeam să pregătesc un meci? Cum să dispară ziarul de pe tarabă?! Am în minte imaginea a ceea ce vedeam prima dată când ajungeam entuziasmat la chioșc: Sportul Popular, apoi Gazeta Sporturilor

- Mircea Lucescu

Trist și nedumerit
GAZETA SPORTURILOR
Trist și nedumerit

Mircea Lucescu contestă închiderea ediției tipărite a Gazetei: „De ce n-au închis și ei Blick? De ce L'Equipe rămâne pe piață, de ce Gazzetta dello Sport continuă? ”

„Nu văd cum cineva poate avea acest drept, de a închide un ziar. OK, se continuă online, dar nu mai e același lucru. De ce n-au închis și ei Blick? De ce L'Equipe rămâne pe piață, de ce Gazzetta dello Sport continuă? 

Pentru că ziarele de sport contribuie la educarea tinerilor, sunt un mijloc de educație și formare extraordinar. Să ții în mână ziarul și să-l citești e infinit mai bine decât să stai pe internet. Dacă cineva nu înțelege acest lucru, atunci înseamnă că suntem pe un drum complet greșit”. 

E dureros să văd că Gazeta Sporturilor dispare ca ziar. Eu am speranța că se vor găsi oameni capabili care să preia această echipă și ca ziarul să reapară. Da, au dispărut ziare politice, dar acelea aveau tentă, o publicație de sport face parte din cultura națională. Un ziar de sport transmite dorința publicului, de la modul de a trăi un meci până la sentimentul că împarți succesul cu sportivii mari, după un triumf la Jocurile Olimpice, la un Mondial sau un European”. 

Am prieteni, știu oameni care au colecții întregi de ziare acasă. Peste 30 de ani, pasionații de presă scrisă și colecționarii de ziare vor găsi un exemplar din 1985, dar când vor căuta în 2025 nu vor mai găsi nimic. Cum să oprești brusc și să dispară o parte din istoria formării noastre? Nu e deloc corect!

- Mircea Lucescu

VIDEO Ediția de vineri a Libertății a găzduit un ultim semnal tipărit al Gazetei Sporturilor, realizat special pentru ca publicul să-și poată lua „la revedere” de la cel mai vechi ziar al sportului românesc

Citește și alte știri de actualitate: 

VIDEO Mesajul redacției GSP, după ce ediția tipărită a fost închisă: Aceasta e promisiunea noastră + VIDEO spectaculos despre istoria, prezentul și viitorul GSP

Formația din Superliga care a reacționat după decizia ca ediția tipărită a Gazetei Sporturilor să nu mai apară: „Mulțumim pentru atâtea pagini de istorie și amintiri de neuitat!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
jocker12
jocker12  •  03 Noiembrie 2023, 21:04

„De ce n-au închis și ei Blick? De ce L'Equipe rămâne pe piață, de ce Gazzetta dello Sport continuă? ” - pentru ca sunt inca profitabile, nu sunt pe minus cum era GSP pe hirtie. Să bage Lucescu banii lui, să cumpere ziarul și să își coasă la loc ce s-a rupt în el…. Pina va înțelege cum dispar milioanele în gaura neagră GSP, ziar făcut în limba română, pentru publicul sărac din România.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează