Articol de - Publicat luni, 23 iunie 2014 00:00 / Actualizat luni, 23 iunie 2014 10:11

Printre goluri de Mondial şi stenograme cu Mondialu’ s-a strecurat parşiv un blat prin care doi "grei" raşchetează cu crampoanele coloana ziariştilor din redacţiile de sport.

E vorba despre Gino Iorgulescu, şef LPF, şi Dumitru "Dadi" Graur, preşedinte al Asociaţiei Presei Sportive ( APS). Cei doi, după nenumărate succese în dezvoltarea fotbalului românesc şi a jurnalismului sportiv, şi-au unit forţele şi au dăruit breslei noastre un acord plin de dezacorduri logice.

Prima decizie din acordul LPF-APS: la meciurile din Liga 1 vor avea acces doar acei ziarişti care plătesc o cotizaţie la APS. Ceilalţi nu sînt demni nici să numere cornere live, nici să îngheţe pe stadioane ca să-şi transmită în redacţiile din ce în ce mai mici impresiile de la faţa locului, nici măcar să fie scuipaţi de spectatori sau chiar de oficiali la masa presei. Nu plăteşti taxă, nu meriţi să fii numit jurnalist de sport, cum ar veni!

A doua decizie: APS va veghea ca nici un ziarist să nu aducă atingere imaginii LPF, cluburilor sau oficialilor! Altminteri, legitimaţia va fi suspendată sau chiar retrasă, iar individul va fi consemnat la birou, fără drept de a mai intra pe arenele patriei. Nu eşti drăguţ cu cine trebuie, nu meriţi să intri pe stadion! În rest, documentul semnat de Dadi Graur şi de Gino Iorgulescu nu conţine nici măcar un drept al jurnaliştilor sau vreo obligaţie a LPF, a cluburilor ori a oficialilor în raportul cu presa de specialitate, aşa împuţinată şi imperfectă cum e ea.

Despre primul punct se vor pronunţa, poate, nişte ONG-uri care stăpînesc mai bine legislaţia referitoare la liberul acces al presei la evenimente de interes public. E vorba despre principiu, nu despre bani, deşi cîteva sute de euro ar fi mai utili într-o redacţie de sport locală decît în bugetul unei asociaţii care în ultimul an şi jumătate a fost de folos breslei cu fix două comunicate pro-jurnalişti agresaţi.

A doua decizie din acest acord LPF-APS este însă o bazaconie mondială. Asociaţia Presei Sportive devine, de fapt, un bodyguard al mahărilor din fotbal, un for care va biciui orice ziarist neisprăvit ce pune la îndoială geniul lui Gino et comp!? De exemplu, la capitolul "atingere a imaginii" ar fi intrat şi articolul GSP despre cel mai urît şi mai ieftin trofeu de campioană comandat de LPF cu 85 de euro, nu? Sau investigaţia despre cum a organizat Liga un concurs pentru observatori, apoi i-a băgat pe lista celor acceptaţi pe unii care nici n-au fost la examen?

La capătul unor ani de criză cruntă, n-or mai fi rămas multe redacţii de sport în care ziariştii să vrea să spună ceva incomod. Dar chiar să le fie teamă că Dadi Graur le suspendă legitimaţiile şi îi interzice pe stadioane, asta ar fi prea de tot!

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”