Poveştile care cuceresc » Peter Hutton, CEO Eurosport, despre pasiune și analiză: "Să lucrezi în sport e un privilegiu"

De când a devenit parte a Discovery Communications, Eurosport s-a schimbat. Caută să se axeze pe evenimentele mari, globale, dar şi pe pieţele locale şi pe lucrurile care interesează în fiecare dintre ele.

Un exemplu e achiziţionarea drepturilor de difuzare a Premier League numai pentru versiunea română, drepturi prelungite recent până în 2019 inclusiv.

CEO-ul Eurosport, britanicul Peter Hutton, a lucrat în sport de când se ştie, ca jurnalist, apoi în industria sportului. E fanul pasionat al unei echipe mici, Derby County, îl preferă pe Messi lui Ronaldo şi ne explică de ce a devenit Andy Murray britanic, nu doar scoţian.

El spune că întotdeauna poveştile bune te ţin aproape de ecran, iar sportul oferă mii de asemenea momente.

- Domnule Hutton, când zapaţi printre canale de sport ce vă face să vă opriţi şi să urmăriţi?
- Cred că primul lucru care te face să te opreşti e ceva ce recunoşti, fie că e un brand, o vedetă, poate o competiţie, dar eu sper că e un canal. Şi am convingerea că pe Eurosport sunt lucruri bune. În condiţiile în care nu mai ai tot sportul bun pe un singur canal, pentru că s-au dus acele zile. Avem un sentiment de mândrie pentru că orice e pe Eurosport e la un anumit nivel.

- Credeţi că oamenii încă se uită la sport sau preferă discuţiile despre sport?
- E o problemă interesantă pentru că dacă ne uităm la ce a făcut în mod istoric Eurosportul pentru a umple această zonă a dezbaterii a fost în emisiuni de tip magazin. Acum însă observ că oamenii nu mai urmăresc acest gen de producţii, nu se mai uită la rezumate decalate la 24 de ore după un eveniment. Ei vor experienţe live, vor experienţe emoţionale, dar, trecând la întrebare, dacă e vorba de o dezbatere, o discuţie, un profil, acesta trebuie să fie în limba fiecărei versiuni. Acum, de exemplu, avem un show de fotbal în Germania, unul de rugby în Franţa, de tenis în Marea Britanie şi acolo e loc de discuţii. E însă ceva ce nu încăpea în vechiul Eurosport, ci face parte din cel actual, modern.

- Care sunt sporturile dumneavoastră favorite?
- Slavă Domnului, nu le dăm pe toate pe Eurosport! (râde). Am urmărit echipa Derby County, care e acum în Liga a 2-a în Marea Britanie. Sunt renumiţi pentru faptul că au avut cel mai rău sezon în Premier League din toate timpurile al unei echipe. Am crescut comentând fotbal, cricket, rugby şi am lucrat, am fost foarte norocos pentru asta, în tot felul de sporturi din toată lumea. Cred că am dependenţa aceasta în sânge pentru suspansul oferit de sport. Dacă e o poveste bună, te uiţi la ea. Priveam împreună cu fiul meu în vârstă de 7 ani sărituri cu schiurile şi a fost o experienţă uimitoare. O amosferă pasionantă, eu şi el uitându-ne timp de o oră fără să ştim ceva despre acel sport, dar s-a ivit ocazia şi am rămas acolo, ne-a captivat. Asta livrăm la Eurosport, evenimente mari, pe de o parte, evenimente surpriză, de cealaltă.

"Derby County, obsesia mea"

- Ţineţi cu vreo echipă?
- Da, recunosc, Derby County e obsesia mea. I-am urmărit de peste tot în lume unde m-am aflat. Am fost suficient de norocos să lucrez în multe ţări şi din fericire nu mai locuiesc în Singapore. Când stăteam acolo, majoritatea meciurilor începeau la două noaptea şi se încheiau la patru, aşa că stăteam în pat cu căştile în urechi şi ascultam comentariul la radio!

- Cu atâtea surse în ziua de azi, Twitter, bloguri, site-uri, de unde vă luaţi informaţiile?
- Ştiu că o să sune ca un răspuns fabricat, dar eu chiar folosesc eurosport.com, găsesc acolo multe lucruri. În era aceasta digitală în care ai mii de opţiuni care şi se deschid în faţă, de fapt, te întorci mereu la 5-6 în care ai încredere. Una dintre provocările actuale e să fii una dintre acestea. Cred că, în ceea ce priveşte social media, Twitter-ul este o formă grozavă de a afla informaţii noi, poveşti noi.

Arestat în Camerun

- Aţi fost jurnalist de sport, puteţi împărtăşi o experienţă interesantă din acea perioadă?
- Ca ziarist, am fost foarte norocos. Eram la şcoală şi am fost întrebat ce vreau să devin. Am spus comentator sportiv. Aşa că mi-au aranjat două săptămâni de probă la un post local de radio , iar la final m-au întrebat: nu vrei să faci o cronică de meci? După asta m-au sunat şi m-au rugat să continuu. La universitate am intrat direct în serviciu de comentator, aşa că n-am avut niciodată altă alujbă. Mereu am lucrat în sport şi am avut experienţe incredibile. Am fost acolo când a luat foc stadionul din Bradford, în 1985, am văzut ce e mai rău. Am fost în Africa şi m-au arestat în Camerun pentru că filmam un subiect incomod, au aruncat cu pietre în mine în Palestina, am făcut tot felul de lucruri interesante în multe colţuri ale lumii. Dar totul se întoarce la norocul de a fi solicitat la 16 ani să fac o cronică radio şi de acolo porneşte totul.

- Aveți vreun sportiv favorit, din trecut sau din prezent?
- Cred că e o întrebare bună pentru că, unul dintre cele mai rele lucruri atunci când ești comentator sau jurnalist sportiv e că se întâmplă să fii dezamăgit când întâlnești în realitate un sportiv. E frumos însă când cunoști persoane care sunt calde și naturale în mod sincer. Sunt multe răspunsuri posibile, dar o să mă opresc la un singur exemplu. Am trăit multă vreme în India, iar Zeul cricketului acolo este un tip pe nume Sachin Tendulkar, probabil cel mai mare jucător care a existat vreodată. Am avut privilegiul să merg la nunta sa și îmi amintesc de acele mii și mii de oameni care erau acolo, iar le strângea mâna pe rând, părea să știe cum se numește fiecare. Asta mi se pare cu adevărat impresionant... a fost hărăzit cu un talent atât de mare, dar nu a fost hărăzit cu umilință și amabilitate și totuși a arătat-o față de atâția oameni de clase diferite. Am admirat imens acest lucru.

Hagi, un talent uimitor

- Aveți și un sportiv român de care vă amintiți?
- Când eram comentator de fotbal, era perioada de vârf a lui Gheorghe Hagi. Un jucător de un uimitor talent, care a ieșit în lume în timpuri deloc ușoare pentru România și și-a consolidat pe scena mondială un statut de superstar veritabil. Mi-a plăcut acea vreme din cariera lui, îl urmăream jucând, cu creativitatea lui, cu tot ceea ce a reușit. Dar, sigur, putem vorbi și despre Nadia Comăneci, Ilie Năstase și mulți alți sportivi români care au devenit vedete mondiale.

- Pentru că a venit vorba despre fotbal, pe cine ați alege între superstarurile de azi, pe Messi sau pe Ronaldo? Sau poate pe altcineva?
- Chiar vorbeam zilele trecute despre asta cu copiii mei și le spuneam că trăim în niște vremuri extraordinare, în care acești doi jucători sunt contemporani. Unii dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, rivali, umăr la umăr, unul la Barcelona, celălalt la Real. Să poți să-i urmărești pe amândoi în același timp e un privilegiu. Eu, unul, sunt mai mult Messi decât Ronaldo, adică mai degrabă genul "capul jos, mai puțină agitație, mai puțin show, dar mai multă magie".

- Am avut în ultimii ani în tenisul masculin o situație asemănătoare, cu cei din Big Four, Federer, Nadal, Djokovici și Murray. Care ar fi favoritul?
- (zâmbește) Încă sunt britanic și marea realizare a ultimilor ani este aceea că oamenii îl privesc pe Andy Murray ca britanic, nu ca scoțian. Dar trebuie să fii foarte bun pentru asta pentru că în mod normal sportivii scoțieni erau doar scoțieni pentru restul lumii. Murray e atât de bun încât ne gândim la el ca la un britanic, iar asta mi se pare o realizare uimitoare. Toți patru sunt însă remarcabili, iar acum Djokovici cred că și-a asigurat locul în istorie. Mă uitam la chipul lui Andy la Australian Open, parcă spunea: «Dumnezeule, ce trebuie să fac ca să-l bat?». Sunt vremuri grozave pentru tenis, deși Nadal și Federer nu mai sunt cei de acum câțiva ani, dar încă produc momente reamarcabile.

"M-au invitat la ei acasă"

- Ce căutați, ce vă interesează cel mai mult atunci când ajungeți pentru prima dată într-o țară?
- Cred că primul lucru pe care îl caut este umanitatea, personalitatea și ceea ce este special legat de acel loc. Problema celor care călătoresc foarte mult este că ajung cel mai des în camere de hotel care toate arată la fel, de aceea mă uit după ceva diferit. Îmi plac locurile cu atmosferă și ceea ce mi-a plăcut când am ajuns pentru prima oară în România a fost faptul că am întâlnit în tren oameni care m-au invitat să stau la ei acasă, apoi am mers în Transilvania și a fost o experiență deosebită. Din cele care stau cu tine pentru totdeauna. Asta e ceea ce caut la o țară nouă.

- La ce oră începe și la ce oră se încheie o zi din viața unei persoane atât de ocupate cum sunteți dvs?
- Ar trebuie s-o întrebați pe soția mea pentru că ea se plânge tot timpul de acest lucru. Dar... mare parte a timpului mă trezesc la 5 sau 6 dimineața. Dacă sunt acasă, ceea ce nu e mereu cazul, încerc să petrec un pic de timp cu copiii până pleacă ei la școală și să ajung apoi acasă pentru a-i vedea din nou când se întorc. Realitatea slujbei însă este aceea că durează 24 de ore, ne ocupăm de probleme care apar din Australia până în Statele Unite și mereu se întâmplă ceva undeva. Important este să asculți pe toată lumea și să încerci să rezolvi. Dacă un tip e în Asia nu înseamnă că trebuie să aștepte 8 ore pentru a primi o soluție. E o sarcină uriașă la care ne-am înhămat, dar nu mi-aș putea închipui o slujbă mai bună decât aceasta. Să lucrezi în sport e un privilegiu, să lucrezi la televiziune e un privilegiu și să lucrezi la o companie care e dispusă să investească în sport e vârful.

"Poţi să nu cunoşti un sport, dar să te captiveze bucuria, emoţia, suspansul. Sunt lucruri care-ţi plac şi alături de care creşti"
Peter Hutton

"Sloganul «Împărtăşeşte-mi pasiunea» se referă la nebunia de a urmări sport. Nu o înţelegi dacă nu eşti la fel de pasionat ca mine"
Peter Hutton

243.000.000de milioane de abonaţi are Eurosport în 99 de ţări din Europa, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu şi Africa