GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  EMISIUNE

VIDEO Răzvan Luțac, invitatul lui Cătălin Striblea la Europa FM » Avertismentul unui tată de fotbalist: „Dependența de jocuri de noroc e foarte periculoasă”

Astăzi, editorialistul GSP Cătălin Striblea l-a avut invitat la emisiunea „România în Direct”, de la Europa FM, pe Răzvan Luțac, reporter de investigație GSP și Libertatea.
Astăzi, editorialistul GSP Cătălin Striblea l-a avut invitat la emisiunea „România în Direct”, de la Europa FM, pe Răzvan Luțac, reporter de investigație GSP și Libertatea.

Articol de - Publicat joi, 05 octombrie 2023 14:39 / Actualizat joi, 05 octombrie 2023 15:09

Astăzi, editorialistul GSP Cătălin Striblea l-a avut invitat la emisiunea „România în Direct”, de la Europa FM, pe Răzvan Luțac, reporter de investigație GSP și Libertatea. 

Tema emisiunii a fost „Pot sportivii și comentatorii să facă reclamă la pariuri?”. Striblea și Luțac au avut ca punct de plecare în dezbatere situația actuală de la Gazeta Sporturilor, unde redactorul-șef Cătălin Țepelin a fost îndepărtat în urma unei decizii luate de elvețienii de la Ringier.

CONTEXT: 

  • Gazeta Sporturilor a rămas fără redactor-șef după ce Cătălin Țepelin, cel care ocupa de 5 ani această poziție și lucra în echipa GSP de 20 de ani, a fost forțat să plece de către conducerea trustului Ringier.
  • Jurnalistul a publicat marți motivele despărțirii, într-un mesaj postat pe Facebook: „În opinia mea, ruptura a fost provocată de faptul că m-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente. (...) Am transmis că eu și colegii mei nu vrem să lucrăm sub o asemenea presiune. Și nici nu vrem să arătăm conducerii, înainte de publicare, articolele «sensibile» despre industria pariurilor, de exemplu”.
  • Poziția patronilor de la Ringier a fost prezentată de Robin Lingg, președintele Consiliului de Administrație al Ringier Sports Media Group, care a spus tot marți, în redacție, când s-a întâlnit cu reprezentanți ai Libertatea și GSP, că „noi am acordat întotdeauna libertate editorială” și a susținut că despărțirea de Cătălin Țepelin a intervenit fiindcă „lipsea colaborarea acestuia cu grupul internațional de presă”.
Premierul Marcel Ciolacu în ședința de guvern, după îndepărtarea redactorului-șef al GSP: „Industria pariurilor concediază jurnaliști. S-a depășit orice limită. Nu e normal să aibă atâta putere”
GUVERN
Premierul Marcel Ciolacu în ședința de guvern, după îndepărtarea redactorului-șef al GSP: „Industria pariurilor concediază jurnaliști. S-a depășit orice limită. Nu e normal să aibă atâta putere”

VIDEO. Răzvan Luțac, reporter de investigație GSP și Libertatea, invitatul lui Cătălin Striblea la „România în Direct”

„Familia noastră trece printr-o dramă”

Gabriel, un ascultător din Marea Britanie, a intervenit prin telefon și a prezentat, pe scurt, povestea fiului său, un fost fotbalist ajuns dependent de jocurile de noroc.

„Vă sun din postura unui părinte. Familia noastră trece printr-o dramă, din cauza faptului că fiul nostru e dependent de jocurile de noroc. A fost sportiv de performanță, a început să joace din perioada în care era fotbalist. De-a lungul anilor, a pierdut sume foarte mari la jocurile de noroc. El e într-o negare permanentă. 

Venim anual în România, am văzut câte case de pariuri sunt și m-a frapat. În Anglia sunt puține, trebuie să cauți ca să găsești una. În România sunt foarte multe. Nu sunt atâtea reclame pe stradă în Anglia. În România, oriunde te uiți, vezi o reclamă la jocurile de noroc. 

L-am trimis la psiholog pe băiat, a fost la câteva ședințe, apoi s-a oprit, nu a vrut să mai continue. Vreau să trag un semnal de alarmă tuturor părinților, să-și supravegheze de la vârste fragede copiii, întrucât dependența de jocuri de noroc e foarte periculoasă”, a afirmat Gabriel. 

„Dependența mea a început la 15 ani și a durat 8 ani”

Luca, un alt ascultător al emisiunii „România în Direct” de la Europa FM, a povestit cum a devenit dependent de jocuri de noroc la 15 ani, o vârstă la care n-ar fi trebuit să aibă acces într-o agenție de pariuri.

Eu sunt un fost dependent de jocuri de noroc, dependență care a durat 8 ani și care a început la 15 ani. În mod normal, n-ar trebui să te lase să intri într-o casă de pariuri la 15 ani. 

Mi s-a cerut buletinul, am spus că n-am buletin, ei afirmând ulterior că e totul în regulă. Completam biletul, îl duceam la o doamnă, la casă. Apoi, dacă biletul era câștigător, foloseam un alt CNP, al unui prieten. Nu se verifica buletinul. E o problemă prezentă și acum. Ar trebui să se ceară buletinele și să nu lase minori. Când ești minor e mai ușor să intri în acest miraj”, a spus ascultătorul. 

„Am rămas stupefiat de puterea exemplului”

Viorel, un ascultător din Iași, a subliniat rolul pe care îl au personajele celebre din sport care fac reclamă la jocurile de noroc:

„Sunt fost sportiv de performanță, am jucat baschet, apoi rugby. Sunt atipic pentru ceilalți participanți ai emisiunii. Nu pot să zic că sunt unic pentru țară sau pentru orașul Iași, dar eu n-am călcat niciodată în aceste instituții de jocuri de noroc. 

Am rămas stupefiat însă de cât de repede puterea exemplului dă mână liberă unui copil care îl are idol pe Ilie Dumitrescu, pe care îl vedem acum la o promovare agresivă a caselor de pariuri. Când o personalitate atât de importantă te îmbie, n-ai cum să te lași de așa ceva. E rezervorul care îți dă speranță că poți câștiga și tu și să ieși pe plus”.

Răzvan Luțac: „Când o industrie își dezvoltă un cult al personalității, e clar că devine de neacceptat orice mică ieșire din cadru”

Răzvan Luțac a punctat că în redacția Gazetei Sporturilor s-a făcut tot timpul separarea între publicitate și partea editorială, a semnalat situația „de neacceptat” care a dus la plecarea redactorului-șef Cătălin Țepelin și a vorbit despre când ar fi o problemă ca un jurnalist să parieze.

  • „Într-o redacție, cum e a noastră, noi suntem separați de publicitate. Noi nu ne băgăm peste publicitate, publicitatea nu se bagă peste noi. Piesele principale din redacție, printre care și Țepelin, au absorbit presiuni de-a lungul timpului, pe care nu le împărtășeau cu noi. Oamenii s-au comportat ani de zile ca un burduf între noi, reporterii, și anumite presiuni”
     
  • „Casele de pariuri sponsorizează în general competițiile, nu doar pe cele din România. E o imagine pe care o vedem tot mai des în ultima vreme. După mine, nu e acceptabil. După alții, da. Dacă nu ar fi acceptabilă pentru majoritatea, nu am vedea-o pregnant”
     
  • „Eu sunt la Gazetă din 2009. S-a scris foarte mult despre zona pariurilor. Înainte, fostul nostru coleg Justin Gafiuc scria frecvent despre această zonă. Acum, Costin Ștucan face asta. Dar când o industrie își dezvoltă un cult al personalității, e clar că devine de neacceptat orice mică ieșire din cadru. Probabil a fost un avertisment pentru Țepelin: «Aveți grijă ce scrieți despre casele de pariuri. N-ar fi cumva mai bine să scrieți de bine despre casele pariuri?». A fost momentul în care Țepelin ne-a spus lucrurile astea și noua. Iar noi am semnat o scrisoare prin care atenționam această imixtiune venită din partea unor manageri care se ocupă de partea sportivă a Ringier”
     
  • „S-a depășit linia în cazul nostru când s-a vorbit despre o atitudine «friendly» (n.r. - prietenoasă) cu casele de pariuri, care sunt clienții ziarului Gazetei Sporturilor”
     
  • „Dacă ești un jurnalist care joci 5 lei pe un bilet, de plăcere, fără să ai nicio informație, e OK. Dacă joci de distracție, nu e o problemă. Dacă ești un jurnalist care află că un meci e blat și urmează să joci la pariuri, ai o mare problemă. Tu, ca ziarist, dacă afli despre așa ceva, trebuie să scrii”
     
  • „Casele de pariuri pot avea anumiți sportivi care să-i reprezinte. În același timp, te gândești dacă e normal ca un antrenor al unui club să fie imaginea unei case de pariuri. Răspunsul meu e nu. Au fost destule exemple, mi-aduc aminte de Dan Petrescu”

Tot despre subiect: 

Reacția CNA după ce Cătălin Țepelin a fost dat afară de managementul Ringier: „Independența presei în fața ingerințelor este esențială într-un stat democratic”
GSP
Reacția CNA după ce Cătălin Țepelin a fost dat afară de managementul Ringier: „Independența presei în fața ingerințelor este esențială într-un stat democratic”
Asociația Ivan Patzaichin, reacție după demiterea lui Cătălin Țepelin: „Suntem alături de cei care acum luptă pentru păstrarea independenței editoriale”
GSP
Asociația Ivan Patzaichin, reacție după demiterea lui Cătălin Țepelin: „Suntem alături de cei care acum luptă pentru păstrarea independenței editoriale”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (6)
francescoli1974
francescoli1974  •  05 Octombrie 2023, 21:51

Nu are importantă ce simpatii politice am dar e adevărat ceea ce spun despre politica postului,e partizan cu un anumit partid "salvator" ,de cine,de ce ,să ne salveze?!Și mai ales cine ne" salvează ".

francescoli1974
francescoli1974  •  05 Octombrie 2023, 21:50

Nu are importantă ce simpatii politice am dar e adevărat ceea ce spun despre politica postului,e partizan cu un anumit partid "salvator" ,de cine,de ce ,să ne salveze?!Și mai ales cine ne" salvează ".

Bebeto73
Bebeto73  •  05 Octombrie 2023, 15:43

Atita timp fac reclamă la jocurile de noroc foști mari sportivi la tv non stop ce sa înțeleagă tineri?bravo dl.Ciolacu o inițiativa bună din partea PSD, poate singura

Vezi toate comentariile (6)
Comentează