Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea - Publicat sambata, 22 iulie 2023 13:10 / Actualizat sambata, 22 iulie 2023 13:41
Clubul UTA Arad a decis să interzisă accesul pe stadion, la masa presei, în noul sezon competițional de Superliga, pentru mai mulți jurnaliști locali, care au avut opinii împotriva conducerii echipei arădene, patronată de Alexandru Meszar.
Vorbim despre Lucian Dănilă, Giuliano Junc, Lucian Valeriu și Andrei Fuliaș. Aceștia lucrează în presa locală, la cele mai importante publicații din oraș, și relatează constant despre activitatea clubului.
Redacția Arad Obiectiv a emis și un comunicat oficial pe marginea decizie ca jurnaliștii arădeni să fie interziși pe stadion. „Răzbunarea-i arma prostului. Vocile critice n-au loc la masa lui Meszar”, a fost titlul materialului publicat în urmă cu două zile.
Refuzul acreditărilor denotă clar că Alexandru Meszar și-a luat clubul la purtător și nu mai ține cont, în felul cum îl conduce, decât de propriul interes (iar pe el l-a dus gândirea și logica până în punctul în care să creadă că o asemenea decizie îi servește cu ceva propriului interes). Doar că acest lucru noi îl știam și am scris despre asta de nenumărate ori în ultimele luni
comunicatul redacției Arad Obiectiv
Jurnalistul Andrei Fuliaș: „Nu mă simt victimă!”
Andrei Fuliaș, jurnalist Arad Obiectiv, a avut o postare lungă pe Facebook prin care trage un semnal de alarmă în urma deciziei clubului de a bloca accesul presei la meciurile echipei arădene.
„Nu mă simt victimă! Ce a făcut Meszar, prin decizia de a ne interzice la masa presei și la conferințele de presă ale clubului, nu este un rău făcut mie sau colegilor mei. Interzicerea unor ziariști, oricare ar fi ei și oricât de incomozi ar fi considerați, face rău doar clubului UTA. Nimeni și nimic nu ne poate împiedica să ne scriem părerile în continuare, să scriem lucrurile așa cum le vedem, corect sau greșit, nu cum vrea cineva să pară că sunt”, a scris Fuliaș.
Lucian Dănilă: „Sunt un incomod. Și mă simt bine”
Și Lucian Dănilă de la Special Arad a comentat decizia clubului, spunând, „Sunt un incomod. Și mă simt bine”. Dar și că „decizia nu a fost deloc una argumentată, dar asta este o altă discuție”.
Ăsta e prețul plătit în Arad pentru coloana vertebrală. Doar că prețul îl voi plăti nu eu ci clubul UTA, a cărui imagine este terfelită de niște neica nimeni care si-au luat la purtător legenda Aradului. Dacă cel care a luat decizia asta crede că mi-a făcut un deserviciu, e într-o mare eroare. Dimpotrivă mi-a confirmat că am fost și sunt pe drumul corect. Și acolo voi rămâne!
Giuliano Junc, jurnalist Arad Obiectiv
PROTEST UNIC! Jurnaliștii arădeni au refuzat să vină la meci
În semn de solidaritate cu colegii arădeni care n-au primit acreditări pentru noul sezon competițional din partea conducerii, restul colegilor de breaslă din oraș au refuzat să vină la stadion, pentru meciul UTA Arad - CFR Cluj.
„Nici nu mă așteptam la altceva. Indiferent din ce motive ați ales să ne fiți solidari, vă mulțumim! Protestul a fost despre noi, despre toți. A fost despre principii”, a notat Andrei Fuliaș.
Completat de colegul său, Giuliano Junc: „Presa sportivă arădeană e vie și verticală! Respect colegilor pentru solidaritate”.
Alexandru Meszar ne poate bloca accesul la masa presei. Alexandru Meszar ne poate bloca accesul la conferinţa de presă. Dar Alexandru Meszar nu ne poate bloca accesul nici fizic pe stadion şi nici afectiv faţă de club şi echipă. Arad Obiectiv rămâne fidel datoriei faţă de cititori şi faţă de interesul public iar membrii redacţiei, individual ca persoane, rămân fideli respectului pentru cel mai important patrimoniul al Aradului de astăzi: UTA
Giuliano Junc, jurnalist Arad Obiectiv
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!