GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  SCANDAL

DREPT LA REPLICĂ Noi detalii din scandalul cu agresiuni, violențe și hărțuire dintre doi jurnaliști TVR » Drept la replică: „Olaianos m-a înjurat, m-a lovit cu palmele, cu pumnii și cu un set de chei, m-a strangulat și m-a dat cu capul de perete”

Articol de GSP - Publicat marti, 22 noiembrie 2022 18:08 / Actualizat marti, 22 noiembrie 2022 22:59

Nadine Vlădescu, jurnalista TVR care  l-a acuzat pe comentatorul sportiv Marian Olaianos de agresiune fizică și verbală la locul de muncă, a trimis către GSP un drept la replică, reclamând că "agresorul este transformat in victimă". 

  • CONTEXT:
  • Gazeta a scris în două rânduri (primul articol  / al doilea articol) despre un scandal monstru declanșat de doi jurnaliști ai postului public de televiziune: Marian Olaianos, angajat la Secția Sport, e acuzat că a bruscat-o pe Nadine Vlădescu, jurnalistă la Secția Cultural, pe care, la rândul lui, o acuză de hărțuire sexuală. 
  • Marian Olaianos, 48 de ani, este căsătorit și are doi copii. Lucrează în TVR din 1999, a fost reporter de teren, comentator și a realizat mai multe emisiuni, cea mai cunoscută fiind Replay.
  • Nadine Vlădescu e jurnalistă în domeniul cultural de peste un deceniu. A colaborat cu mai multe publicații de profil, a realizat traducerea unor opere literare și a lucrat pe post de interpretă de conferințe.

După ce GSP a publicat articolul „Cazul din TVR ia amploare: Jurnalista care îl acuză de violențe pe comentatorul sportiv Marian Olaianos a ajuns ea însăși în 2020 în fața instanței pentru hărțuirea altui partener » Documente, mesaje + reacții”, Nadine Vlădescu a trimis prin avocat un drept la replică, solicitând și ștergerea articolului.

Publicăm mai jos dreptul la replică al jurnalistei, inserat azi și într-o luare de poziție a Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind - Filiala MediaSind TVR, care cere "încetarea campaniei de denigrare a victimei jurnalistului sportiv de la Televiziunea Română". 

În dreptul la replică publicat integral mai jos, Nadine Vlădescu oferă noi detalii despre scandalul cu Marian Olaianos și-l acuză pe aceasta, spunând că „am fost înjurată și lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față și cap și pe corp, strangulată și data cu capul de perete, lovită cu picioarele, strânsă cu putere de brațe și zgâlțâită, împinsă și îmbrâncită”. 

Noi detalii din scandalul cu agresiuni, violențe și hărțuire dintre doi jurnaliști TVR » Drept la replică: „Olaianos m-a înjurat, m-a lovit cu palmele, cu pumnii și cu un set de chei, m-a strangulat și m-a dat cu capul de perete”
Nadine Vlădescu

Comunicatul integral trimis de Nadine Vlădescu

În urma publicării trunchiate și tendențioase și chiar neadevărate în media și în social media, a incidentului dintre mine, Nadine Vlădescu, și Marian Olaianos, precum și a continuării încălcării repetate a dreptului la viață privată și a lezării demnității mele, prin prezentarea unor lucruri foarte personale într-o manieră părtinitoare și scoasă din context, care îmi aduce prejudicii personale și profesionale, țin să precizez următoarele:

În 17 octombrie 2022, între orele 13-15, în sediul TVR, am fost grav agresată fizic și verbal de către Marian Olaianos. Am fost înjurată și apoi lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față și cap și pe corp, strangulată și dată cu capul de perete, lovită cu picioarele, strânsă cu putere de brațe și zgâlțâită, împinsă și îmbrâncită de Marian Olaianos, comentator sportiv și angajat al TVR, care neprovocat, neatacat și fără a fi lovit sau insultat a recurs la acte de violență asupra mea.

Agresiunea a fost surprinsa partial (strangularea si loviturile cu capul de perete) de camerele de filmat, lucru care confirma clar spusele mele. TVR a pus la dispoziția organelor de anchetă aceste imagini.

In ziua agresiunii, am mers catre biroul sau pentru a rezolva un proiect la care trebuia sa colaboram. In birou, m-a lovit din senin peste fata, cap, urechi, degete, maini si brate, m-a imbrancit si impins in perete si m-a injurat, spunand ca nu-l intereseaza nimic legat de proiectul meu, ca nu-i pasa de colegialitate, atitudinea sa fiind si in trecut una de superioritate si autoritate, in ideea ca “mie nu-mi spune nimeni aici ce sa fac”, “eu nu am sef si-mi fac programul cum vreau eu”, “noi la Sport suntem stat in stat”, “sunt in TVR de peste 20 de ani si nu se atinge nimeni de mine”, “eu fac numai ce vreau eu si nu dau socoteala nimanui pentru ca sunt aici de peste 20 de ani”, “plec la Cupa Mondiala si ma doare in … de oricine, sa ma pupe toata lumea in …”.

La rugamintile mele de a se calma, de a discuta in liniste si de a continua proiectul si filmarea stabilita pentru a doua zi, dar si de a stabili un alt moment al zilei la care sa vorbim despre structura celor ce urmau sa fie discutate a doua zi, raspunsul lui a fost unul si mai vehement si atitudinea lui a devenit si mai violenta. M-a impins si m-a lovit pe holurile cladirii si pe scari, scena la care la un moment dat au asistat si doua dintre doamnele de serviciu pe tura, care au aparut in capul scarilor exact cand el ma lovea in cap si peste fata si urechi cu cheile, lucru care l-a enervat si mai tare, astfel incat a inceput sa ma injure (“du-te-n ….mea, acum m-au vazut si femeile de serviciu!”).

In urma agresiunii grave si a starii de rau ce a urmat, am ajuns la medicul din cadrul TVR, care m-a examinat, mi-a acordat primele ingrijiri, mi-a facut poze ale bratelor si toracelui (aveam mana dreapta foarte rosie si umflata, zgarieturi pe maini, antebrate si piept, ochiul drept lovit, sanul drept lovit cu pumnul, rochia rupta, etc.) si mi-a dat trimiteri catre clinica din Str. Washington, Spitalul de Urgenta Floreasca, Spitalul de Oftalmologie si un bilet catre INML. Medicul legist care m-a examinat la INML mi-a dat trimiteri catre neurochirurgie si ORL, pe care scrie clar “agresiune fizica strangulare” si traumatism de coloana cervicala si lombara, adaugand ca nici nu trebuie sa explic cum au fost loviturile, urmele de pe brate, torace, spate si picioare aratand clar natura si felul agresiunii.

Tin sa mentionez ca pentru aceste fapte am depus plangere penala la parchet si am sesizat conducerea TVR, drept pentru care s-a intrunit Comisia de Disciplina. Toate dovezile (certificate medicale, imagini camere, conversatii dintre noi) vor arata ca ceea ce sustin este adevarat. Mai mult decat atat, am depus o a doua plangere penala, pentru violarea vietii private, impotriva lui Marian Olaianos si, daca va fi cazul, voi face acest lucru si impotriva tuturor celor care continua acest incident, prin divulgarea trunchiata a faptelor, provocandu-mi si mai mari prejudicii personale si profesionale. Singura mea vina morala in aceasta situatie a fost ca am consimtit la relatia personala si intima pe care am avut-o cu Marian Olaianos, un barbat casatorit, pe care acesta acum o neaga, desi exista dovezi clare si in acest sens.

Mai mult, aceasta relatie a fost initiata chiar de catre el, la inceputul colaborarii profesionale. Inca de la momentul primei interactiuni, atitudinea sa a fost una de negociere a colaborarii profesionale, dupa propria filosofie exprimata prin intrebarea repetata “Mie ce-mi iese?”, Olaianos facandu-mi avansuri sexuale din prima zi si insistand sa avem o relatie personala si intima de la bun inceput. Am cedat avansurilor sale deoarece m-am atasat emotional de el si am dat curs insistentelor sale de a incepe o relatie pe care a prezentat-o din start drept o poveste de dragoste. Totodata, am crezut ca putem colabora profesional pentru realizarea unor proiecte, context in care l-am si cunoscut, dar el a tergiversat si pana la urma si zadarnicit toate proiectele la care ar fi trebuit sa lucram impreuna.

De exemplu, in conditiile in care o filmare cu el era stabilita pentru a doua zi, dar el refuza sa discutam despre proiect, atitudine ostila pe care o avusese si in saptamana de dinainte, spunandu-mi ca proiectul e o prostie si nu da doi bani pe el, l-am rugat sa nu-mi puna bete in roate cu lucrul si filmarile si sa-si respecte cuvantul dat, pentru ca acest al treilea proiect de colaborare profesionala sa nu fie la randul sau abandonat. De multe ori, el m-a chemat in biroul lui sau la montaj in Redactia Sport pentru a discuta aceste proiecte profesionale si a viziona ilustratii sau materiale potrivite, pe care urma sa mi le furnizeze, dar acestea erau doar pretexte pentru a pretinde ulterior in fata colegilor sai ca eu il caut neinvitata si il agasez, cu alte cuvinte ca “nu mai scapa de mine”. Din pacate, nu mi-am dat seama de aceasta atitudine decat prea tarziu, in momentul in care am inteles ca de fapt nu doreste sa colaboreze profesional si ma duce cu vorba, el intretinand doar relatia personala.

Unele mesaje ale mele din corespondenta cu Marian Olaianos au fost distribuite recent de el presei, intr-un fel trunchiat si scos din context, iar acest gest, cat si publicarea, sunt fapte penale de incalcare a vietii mele private. Relatia personala si intima cu Olaianos s-a desfasurat si inainte si dupa momentul mesajelelor respective, cu mult anterioare incidentului si care nu justifica in niciun fel agresiunea fizica si verbala asupra mea. Mai mult, dupa sesizarea mea catre conducerea SRTv, Olaianos a insistat prin toate mijloacele si facand tot felul de presiuni ca eu sa- mi retrag sesizarea si ulterior sa-mi retrag si plangerile penale, in acelasi timp propunandu-mi: «nu vrei sa dormi doua ore in bratele mele azi?» in data de 7 nov. In acest context si mai ales dat fiind faptul ca exista numeroase mesaje sexuale ale lui catre mine din timpul relatiei, consider absurda sustinerea sa ca l-as fi hartuit sexual. Presiunile lui Olaianos pentru retragerea sesizarii mele au constat inclusiv in santajul cu dezvaluirea in presa a unor informatii strict personale, pentru a abate atentia de la agresiune, ceea s-a si intamplat, eu alegand sa nu-mi retrag sesizarea, deoarece consider ca violenta este o chestiune foarte grava, mereu de neacceptat si de nejustificat. Prin urmare, aceste atitudini nu pot fi justificate si sunt acum in curs de solutionare disciplinara, civila si penala.

In ceea ce priveste aparitia trunchiata a unor informatii legate de trecutul meu, tin sa mentionez, pe langa faptul ca ele nu au nicio legatura cu agresiunea lui Marian Olaianos asupra mea sau cu relatia intima cu el, ca in speta prezentata intr-un ziar sportiv am castigat definitiv in instanta si toate aspectele mentionate de ziarul respectiv (catre care eu nu am facut declaratii, fiind contactata de alta publicatie) se refera la o situatie legala provenita dintr-o chestiune foarte personala, generata de dorinta mea de a fi mama si de procedurile de fertilizare in vitro facute impreuna cu fostul partener. Aceste chestiuni tin de viata mea privata si nu au nicio legatura cu agresiunea si violenta lui Olaianos asupra mea sau cu relatia personala, intima si fizica dintre mine si el.

Ca atare, fac un apel la lege si la bun simt catre toti cei care au adus in public un scandal privat in care agresorul este transformat in victima si un apel deontologic si profesional la colegii jurnalisti, atat din televiziune, cat si din presa, de a-si verifica sursele si a prezenta lucrurile echilibrat si corect, fara atacuri la persoana, denigrari si denaturari partinitoare ale adevarului.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (53)
VanBasten
VanBasten  •  24 Noiembrie 2022, 06:52
Postat de balotelli pe 22 Noiembrie 2022, 22:31

Da, vere. Chiar arată mișto' Nadine. Are privirea aia de 'te-aștept să...', greu să reziști acelor ochi de căprioară. Chiar voiam să le solicit ăstora o galerie foto mai stufoasă, deși îți poți da seama dintr-o singură poză de potențialul ei. Până acum visam să fiu hărțuit de mama lui Sefer,... dar de când am văzut-o p-asta, fanteziile mele au suferit mici modificări: acum aș da orice să fiu hărțuit de Nadine Vlădescu. Olaianus a fost un fraier că n-a știut să gestioneze situația. Nimic nu e mai periculos decât o prodancă stilată. Mai ales când o lași să-ți scape după ce-ai apucat s-o lipești de perete. Na, că a dat M'bappe gol. 3-1. Nașpa.

Daca te iei dupa o poza de la angajarea in TVR, s-ar putea sa ai o surpriza. Ca pe Tinder. Cauta clipuri recente pe youtube si o sa vezi o femeie ok dar nu wow. In plus de asta, tendintele obsesive ale unei femei nu o fac niciodata atractiva.

VanBasten
VanBasten  •  24 Noiembrie 2022, 06:23
Postat de ceaiuri pe 23 Noiembrie 2022, 00:23

o picatura intr-un pahar cu apa....vorbim de o institutie a statului(statul...la stat ,naste monstrii)unde se intampla lucruri inacceptabile(de asta CIM prevede detasari,alt loc de munca ...mai putin concedierea )dar acest lucru se intampla cam peste tot la stat...invatamant,sanatate,primarii,M.I,MAN ,POLITICA,smd,intodeauna cel "puternic"cu o functie peste..o sa incerce sa beneficieze mereu de cineva mai...slab,daca nu cedeaza,cel slab o sa fie mereu persecutat..daca jurnalistii cauta pot publica zilnic cazuri similare,deci jobul la stat are si...riscuri pe langa multe beneficii

Principalul risc fiind ca atarni toata viata.

inshallah
inshallah  •  23 Noiembrie 2022, 18:55

mareane, mareane, mai bagai cate o data degetul in borcanasul cu miere, din cand in cand si acu' erai si in faza de rezoluție si te bucurai si de niste miere harabeasca la qaqarezi. Nu te-a invatat nevasta-ta ca nu e frumos sa scuipi in farfurie dupa ce ai hahalit?

Vezi toate comentariile (53)
Comentează