Articol de GSP - Publicat vineri, 17 aprilie 2015 11:02
După ce DolceSport, prin Telekom România, a achiziţionat toate cele 51 de partide de la turneul final din 2016, dintre care 28 în exclusivitate, preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a făcut noi precizări joi seară, la o emisiune difuzată de postul naţional de televiziune.
"Lumea s-a aprins pe bună dreptate în ceea ce priveşte difuzarea Europeanului din 2016. Dar pot să vă dau o veste pentru că am negociat cu reprezentanţii UEFA şi sînt 99,99% şanse să transmitem Campionatul European de fotbal.
Vom da cele mai importante meciuri: adică partida zilei, iar din sferturi pînă la finală, toate jocurile! TVR va transmite 23 de meciuri şi în fiecare zi vom alege partida cea mai interesantă.
Dacă România se va califica, vom difuza toate meciurile echipei noastre naţionale, asta e clar!", a declarat Stelian Tănase la emisiunea "Vorbeşte liber".
În timpul discursului său de la TVR, Tănase a explicat şi care ar fi motivele pentru care postul public n-ar transmite partidele Europeanului din Franţa:
"Şansele să nu ajungem la un acord sînt de sub 1%, dar sper ca într-o săptămînă să ajungem la un rezultat final! UEFA este un organism foarte riguros şi nu are nici un fel de consideraţie care să nu-şi respecte regulile.
Au luat la cunoştinţă situaţia financiară a TVR şi le-am spus despre datoriile istorice din ultimii 10 ani. Am plecat foarte mulţumit de la discuţiile pe care le-am avut".
"Am reușit să găsim mai multă înțelegere la UEFA în legătură cu această problemă. Noi încercăm să refacem o credibiltate și le vom plăti datoriile în rate"
Stelian Tănase, președinte director general TVR
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”