Articol de Alberto Boțoghină - Publicat sambata, 03 octombrie 2020 18:34 / Actualizat sambata, 03 octombrie 2020 19:25
Aston Villa și Liverpool se întâlnesc duminică, de la 21:15, într-o partidă din cadrul etapei a 4-a din Premier League. Oaspeții nu se pot baza pe Sadio Mane, intrat în carantină după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
Liverpool are trei victorii în primele trei etape din Premier League, iar Klopp visează să bifeze ”careul” cu un succes pe terenul lui Aston Villa. Planurile ”cormoranilor” sunt puțin date peste cap de absențele lui Thiago și Sadio Mane, ambii în carantină după ce s-au infectat cu COVID-19, dar Liverpool rămâne favorită la casele de pariuri, asta chiar dacă agențiile au ridicat puțin cota campioanei la victorie.
Aston Villa e surpriza acestui start de campionat, cu două victorii în primele două jocuri, dar oamenii lui Dean Smith au avut noroc de adversari modești: Sheffield (1-0) și Fulham (3-0). Cu apărarea încă neperforată, Villa va da abia acum cel mai greu test, contra lui Liverpool. ”Cormoranii” au 9 goluri înscrise în primele trei meciuri și vin pe Villa Park doar cu gândul la cele trei puncte.
În sezonul trecut, Liverpool și Aston Villa s-au întâlnit de trei ori. În Premier League, ”cormoranii” au câștigat ambele confruntări (2-1 în tur și 2-0 în retur), în timp ce confruntarea din Cupa Ligii Angliei a fost tranșată de Villa, scor 5-0, cu mențiunea că Liverpool a băgat pe teren echipa secundă, prima garnitură fiind prezentă la Campionatul Mondial al Cluburilor.
PONT: Victorie Liverpool - cotă 1,45 la Superbet
Citește și alte știri despre Premier League:
Cavani, tot mai aproape de un transfer în Premier League
Dembele, gata să părăsească Barcelona. Cale liberă pentru jucătorul dorit de Ronald Koeman