GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  

FC Porto – AS Roma: Gazdele sunt fără victorie în campionatul intern de cinci etape

Articol de - Publicat miercuri, 12 februarie 2025 19:21 / Actualizat miercuri, 12 februarie 2025 19:21

FC Porto și AS Roma se întâlnesc joi seara, de la ora 22:00, în prima manșă a barajului pentru optimile de finală din Europa League. Formația portugheză a terminat faza grupelor pe locul 18, în vreme ce AS Roma a încheiat pe poziția a 15-a. Diferența dintre cele două cluburi a fost de un singur punct.

Atât Porto, cât și Roma, traversează un sezon nu tocmai convingător, însă un parcurs cât mai lung în Europa League ar putea atenua din frustrările acumulate de suporteri. Gazdele sunt fără victorie de cinci etape și ocupă locul trei în campionatul intern, având 43 de puncte, cu opt mai puține decât liderul Sporting și cu patru în minus față de Benfica, ocupanta locului secund.

„Dragonii” au început sezonul cu Victor Bruno pe bancă, însă rezultatele slabe au dus la demiterea acestuia. Martin Anselmi i-a luat locul pe 27 ianuarie, însă nici el nu a reușit să îmbunătățească semnificativ prestațiile echipei. Cele trei partide cu noul tehnician la timonă au adus o singură victorie, 1-0 cu Maccabi Tel Aviv.

2zile în plus de odihnă are Porto înaintea duelului cu Roma. Gazdele au jucat vineri acasă, în vreme ce oaspeții au vizitat-o pe Venezia duminică

Totuși, există câteva circumstanțe atenuante, având în vedere că Porto este o echipă în reconstrucție, cu un lot tânăr, a cărui medie de vârstă este de 25 de ani. De asemenea, și antrenorul este unul tânăr, urmând să împlinească 40 de ani în această vară. „Dragonii” s-au despărțit, în ultimele două perioade de mercato, cea din vară și cea din această iarnă, de mai mulți jucători importanți, precum Galeno, care a plecat în zona arabă, Evanilson, transferat la Bournemouth, sau Nico González, achiziționat de Manchester City.

90+4a fost minutul în care FC Porto a egalat-o pe Sporting în derby-ul de vineri de pe teren propriu (1-1)

Nici AS Roma nu traversează o perioadă grozavă în încercarea de a-și atinge obiectivele, însă moralul echipei este destul de bun. Deocamdată ocupă locul 9 în Serie A, cu 34 de puncte, și e la 11 puncte de locul 4, ultimul care asigură calificarea în Liga Campionilor. Recent, formația din Capitala Italiei a fost eliminată din Cupă de AC Milan (1-3), însă în etapa din weekend a reușit să câștige pe terenul Veneției, scor 1-0.

3victorii, opt egaluri și opt înfrângeri are AS Roma în precedentele 19 meciuri din Eruopa League

Trupa lui Claudio Ranieri are cinci victorii și trei remize în ultimele opt etape. În acest interval, romanii au reușit să se impună împotriva lui Lazio și au remizat cu Napoli și AC Milan.

Echipele probabile și cotele la pariuri

Casa Pariurilor propune o cotă de 2.42 pentru victoria gazdelor și o cotă de 2.93 pentru cea a oaspeților. Egalul e creditat cu 3.35.

Porto (3-1-4-2): Diogo Costa - Otávio, Pérez , Djaló – Varela - Joao Mario, Eustaquio, Mora, Moura - Pepe, Omorodion

Roma (3-4-2-1): Svilar - Mancini, Hummels, Ndicka - Saelemaekers, Koné, Paredes, Angeliño - Dybala, Pellegrini - Dovbyk

Citește și:
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Altele
Septupla campioană de Grand Slam s-a căsătorit în secret! Nunta a ținut 5 zile
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează