Articol de Alberto Boțoghină - Publicat duminica, 23 mai 2021 10:35 / Actualizat duminica, 23 mai 2021 11:18
Leicester - Tottenham se joacă azi, de la 18:00, într-o partidă care contează pentru runda a 38-a, ultima din Premier League. Gazdele sunt obligate să câștige pentru a mai spera la un loc de Liga Campionilor, dar Leicester va avea nevoie, pe lângă trei puncte, și de un pas greșit făcut de Chelsea sau Liverpool.
Leicester atacă ultima etapă a sezonului de pe poziția a 5-a, cu 66 de puncte, la egalitate cu Liverpool, locul 4, și la un punct în spatele lui Chelsea, locul 3. Trupa lui Brendan Rodgers poate ajunge în grupele UEFA Champions League doar dacă își va câștiga meciul cu Tottenham, iar Chelsea sau Liverpool nu-și vor câștiga meciurile cu Aston Villa, respectiv Crystal Palace.
În meciul tur, Leicester s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Tottenham, grație golurilor semnate de Vardy și Alderweireld (autogol). Tot „vulpile” s-au impus și în ultima confruntare de pe teren propriu cu Spurs. În 2019, Leicester câștiga cu 2-1 în fața trupei pregătită, la acea vreme, de Mauricio Pochettino.