Articol de Dan Bâra - Publicat joi, 26 decembrie 2024 15:54 / Actualizat joi, 26 decembrie 2024 15:54
Cu 16 goluri marcate și 10 primite în ultimele cinci etape, Liverpool este, cu siguranță, una dintre cele mai spectaculoase formații din Europa în momentul de față. Însă trupa lui Arne Slot ar trebui să fie îngrijorată de problemele defensive ce au apărut în ultima vreme.
Formația de pe Anfield nu a trecut prin situații de acest gen în prima parte a sezonului. Până aproape de finalul lunii octombrie, scăpase cu poarta intactă în șapte dintre cele douăsprezece partide disputate în toate competițiile, iar în următoarele opt meciuri a mai reușit încă de patru ori să nu primească gol.
65%dintre meciurile pe care Liverpool le-a disputat de Boxing Day au fost câștigate. Mai bine de atât stă doar City (79%). Leicester are un procentaj de numai 12%
Apoi, odată cu accidentarea lui Ibrahima Konate, situația s-a schimbat. Asta deși Joe Gomez, cel care i-a luat locul, a avut prestații consistente în marea majoritate a cazurilor.
Momentan, rezultatele o susțin pe Liverpool, care e lider în Premier League, cu 39 de puncte și cu un avans de patru „lungimi” față de Chelsea, cea mai apropiată urmăritoare. De asemenea, „cormoranii” au și un meci mai puțin disputat, așa că nu există o presiune semnificativă în clipa de față, cel puțin atât timp cât atacul compenseză erorile din apărare.
2egaluri în ultimele 3 etape are Liverpool, 3-3 la Newcastle și 2-2 pe teren propriu cu Fulham
În etapa programată astăzi, de Boxing Day, elevii lui Arne Slot au din nou parte de un adversar facil, la fel cum s-a întâmplat și în weekend, atunci când s-au impus cu 6-3 pe terenul lui Tottenham. Spurs este o formație care stă bine în atac, însă are carențe grave în jocul defensiv.
4victorii are Liverpool în ultimele patru „directe” cu Leicester
Leicester nu stă bine nici în atac, nici în apărare, iar poziția sa din clasament e îngrijorătoare. După 17 etape ocupă locul 17, fiind la doar două puncte de retrogradare. Trupa lui Ruud van Nistelrooy are un golaveraj de 21-37, ceea ce înseamnă că doar patru cluburi stau mai prost din punct de vedere ofensiv, iar apărarea e a doua cea mai modestă din întrecere.
3victorii în 17 etape are Leicester. Mai rău de atât stau doar Ipswich și Southampton, ultimele două clasate
Echipele probabile și cotele la pariuri
Conform cotațiilor Superbet, Liverpool este favorita certă a întâlnirii programate la ora 22:00, având o cotă de 1.08 la victorie. Oaspeții sunt cotați cu 25.00, iar cota pentru „X solist” e 14.00.
Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Quansah, Van Dijk, Tsimikas - Mac Allister, Gravenberch - Salah, Jones, Jota - Nunez
Leicester: Ward - Okoli, Coady, Faes - Justin, Winks, Soumare, Kristiansen - Buonanotte, El Khannouss - Daka
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”