Articol de Dan Bâra - Publicat duminica, 16 august 2020 14:19 / Actualizat duminica, 16 august 2020 15:10
Înfrângerea suferită de Barcelona în sferturile de finală din Liga Campionilor, 2-8 cu Bayern Munchen, nu a rămas fără urmări la nivelul lotului. Mundo Deportivo scrie că nu mai puțin de 17 jucători au fost puși pe lista de transferuri, printre care Jordi Alba, Umtiti și Luis Suarez.
Presa spaniolă mai spune și că Messi a cerut restructurări masive, iar dacă acestea nu vor avea loc, argentinianul va pleca în vara lui 2021. În privința antrenorului, The Guardian și AS scriu că Pochettino, înlocuitorul lui Setien, pe care conducerea catalanilor îl preferă, nu este pe placul numelor grele din vestiar, care nici nu vor să audă de fostul antrenor al lui Tottenham.
Messi pleacă de la Barcelona până pe 1 iulie 2021 | Cota |
---|---|
Da | 2.30 |
Nu | 1.50 |
*cote oferite de Betfair |
Tot Mundo Deportivo anunță și că, în tabăra rivalilor de la Real Madrid, un jucător important, Isco, a fost pus pe tarabă, însă ofertele întârzie să apară. Clubul de pe Bernabeu cere 40-50 de milioane de euro, iar Zidane l-a asigurat pe mijlocașul de 28 de ani că va fi în continuare rezervă dacă va rămâne la club.
În Anglia, publicația The Athletic confirmă că Manchester City încearcă să rezolve transferul lui Kalidou Koulibaly de la Napoli. Cota oferită de Betfair pentru perfectarea transferului a scăzut în ultimele 4 zile de la 2.63 la 1.36. De asemenea, Guardiola ar căuta întăriri și pentru un alt post din defensivă, cel de fundaș stânga.
KALIDOU KOULIBALY SEMNEAZĂ CU CITY | COTA |
---|---|
Da | 2.63 --> 1.36 |
*cotă oferită de Betfair |
Bleacher Report confirmă interesul pe care Chelsea îl manifestă pentru transferul portarului de la Burnley, Nick Pope, acesta fiind aproape de mutarea pe Stamford Bridge.