Articol de Alberto Boțoghină - Publicat sambata, 06 martie 2021 13:09 / Actualizat sambata, 06 martie 2021 13:38
UTA - CFR Cluj se joacă azi, de la 21:30, într-o partidă din cadrul etapei a 26-a din Liga 1. Campioana are o nouă șansă de a trece pe primul loc, ținând cont că FCSB joacă abia duminică împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș.
UTA e neînvinsă în ultimele cinci etape din Liga 1 (trei remize și două victorii) și e la patru puncte distanță de Academica Clinceni, formație aflată pe poziția a 6-a, ultima care permite locul în playoff. Dacă vor reuși surpriza și vor câștiga în fața lui CFR, arădenii o vor depăși pe Chindia și vor urca pe poziția a 7-a, la un singur punct în spatele Clinceniului. Dincolo, CFR Cluj are o nouă șansă de a urca în fruntea ierarhiei din Liga 1.
În tur, CFR Cluj a pierdut pe teren propriu în fața celor de la UTA, scor 0-1. Pentru echipa pregătită de Laszlo Balint a punctat Ioan Hora. Din 2008 n-a mai mers CFR-ul la Arad pentru un duel cu UTA, la vremea respectivă clujenii câștigând cu 3-0.
12goluri a încasat CFR Cluj în acest sezon, campioana având cea mai bună apărare din Liga 1
CFR Cluj n-a primit gol în ultimele trei meciuri de campionat: 0-0 cu Voluntari, 1-0 cu Gaz Metan și 5-0 cu FC Argeș. Reprezentația de forță din meciul cu FC Argeș a mai reglat raportul golurilor marcate în acest sezon pentru clujeni.
CE PUTEM PARIA LA UTA - CFR CLUJ:
- Sub 2,5 goluri - cotă 1,65 la Betano
- Nu marchează ambele echipe - cotă 1,60 pe Fortuna
Vezi și alte PONTURI de azi:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”