Articol de Theodor Jumătate - Publicat sambata, 24 aprilie 2021 10:43 / Actualizat sambata, 24 aprilie 2021 12:44
George Best, unul dintre marile talente ale fotbalului. Nord-irlandezul care a cucerit Anglia și Europa cu Manchester United, câștigând Cupa Campionilor și Balonul de Aur la doar 22 de ani. Primul popstar din sport, un rebel la fel ca The Beatles. Atenția, publicitatea, presiunea l-au măcinat. Alcoolul l-a distrus. S-a stins pe 25 noiembrie 2005, la doar 59 de ani.
În acest an, pe 22 mai, George Best ar fi împlinit 75 de ani. Ce frumos ar fi fost să-l vedem și la 75 de ani! Dar, nu. Inima lui a încetat să bată mult mai devreme, în urmă cu 16 ani, în 2005, într-o zi ploioasă de toamnă, pe 25 noiembrie, aceeași zi în care s-a stins și Maradona. George avea 59 de ani, Diego 60. Stelele s-au ridicat prea repede la Cer.
„Treimea Unită". George Best - Bobby Charlton -Dennis Law
George Best, nord-irlandezul, avea totul. Pe teren, era un înger. Un înger care se strecura printre adversari cu o ușurință uluitoare. Aripa ce adora să fenteze la nesfârșit. Și să marcheze, după ce dribla tot ce îi ieșea în cale. Unul dintre talentele imense pe care le-a văzut fotbalul mondial, 11 ani la Man. United.
O parte a „Treimii Unite" a lui Manchester, alături de Sir Bobby Charlton și Dennis Law. Un nord-irlandez, un englez și un scoțian. Britanicii împreună. Ei trei formează statuia ce veghează în față la "Old Trafford". Sir Bobby (83 de ani) și Dennis (81) încă trăiesc. George, nu.
Jurnalistul britanic Paul Vance îl descria atât de frumos pe băiatul din Belfast.
Matt Busby, părintele lui United modern, spunea că Best poate depăși un rival în mai multe moduri decât a văzut vreodată. Avea dreptate. A plutit pe deasupra gazonului care în acele zile era mai mult noroi, a rezistat unor atacuri prin alunecare ce ar fi îngrozit jucătorii de astăzi. A fost un balerin, un dansator. A fost mereu lacom. Nimeni nu îi putea lua mingea, dar el era și cel mai valoros pasator al echipei, primul la tacklinguri și la loviturile cu capul. Nu l-au testat niciodată în poartă, însă ar fi fost probabil și un goalkeeper de top.
Titlul materialului, expresiv: „Fiecare femeie voia să fie cu el, fiecare bărbat voia să fie ca el".
179 de goluria înscris George Best în 470 de partide la Man. United
„Maradona good, Pelé better, George Best"
În acea perioadă, un fan arbora steagul Irlandei de Nord pe care scria așa: „Maradona good, Pelé better, George Best". Maradona bun, Pelé mai bun, George cel mai bun. Numele lui se potrivea perfect.
Ce spunea George? „Dacă aș fi fost urât, nu ați mai fi auzit de Pelé". Un simț al umorului debordant, irezistibil ca sprinturile sale în iarbă. În spatele cuvintelor, sugerează că, dacă nu ar fi arătat atât de bine, nu ar fi devenit un superstar, primul popstar al fotbalului, încă din anii '60, nu ar mai fi fost o atracție pentru femei și firmele de publicitate, care îi răpeau atât de mult timp și îl deviau de la traseul său, îl îndepărtau de arene.
Poate pe acest fond, al presiunii, al atenției mediatice exacerbate, a căzut în patima alcoolului, atât de repede și atât de mult. Nimeni nu l-a mai putut salva. Alcoolul l-a distrus, în cele din urmă.
„Acolo, Sus, mi-ar plăcea să joc în echipa sa"
Luminile reclamelor îl orbeau și îl făceau confuz, îi dădeau senzația că trăiește într-o altă lume. Nu se recunoștea nici pe teren. „Mi-a fost foarte greu să mă privesc la televizor jucând. Nu mă puteam identifica cu persoana de pe ecran, nu mă puteam conecta cu ea. Era ca și cum totul i s-ar fi întâmplat altcuiva", a povestit el la un moment dat.
Chiar dacă simțea că trebuie să schimbe ceva în stilul său de viață, mai ales după ce medicii l-au avertizat că va muri dacă va continua pe drumul pierzaniei, nu a renunțat la nimic din ce îi făcea rău. Odată, mult timp după retragere (1984, la 38 de ani), a fost întrebat într-un interviu pentru revista Esquire ce ar modifica în trecutul său. A răspuns sarcastic: „Am executat un penalty împotriva lui Chelsea, în 1971, și Peter Bonetti l-a apărat. Mi-aș fi dorit să trimit balonul în celălalt colț".
George și-a dorit ca, după moartea sa, oamenii să uite toate scandalurile în care a fost implicat, să uite de alcoolism și să își amintească doar jocul lui strălucitor. Și așa a fost. Pe 25 noiembrie 2005, în ziua dispariției, Eric Cantona își dezvăluia marea dorință: „Mi-ar plăcea ca acolo, Sus, să-mi păstreze un loc în echipa sa. Nu Dumnezeu. George Best".
Mama lui George Best a murit tot din cauza alcoolului
S-a născut la Cregagh, în sud-estul Belfastului, într-o familie de protestanți, cu șase copii, patru fete și doi băieți. Ambii părinți făcuseră sport în tinerețe. Tatăl, Dickie, fusese fotbalist amator. Mama, Anne, făcuse hochei pe iarbă. Dickie era singurul care muncea, pe un șantier naval. Anne creștea copiii acasă.
George a divinizat-o pe Anne, dar nici ea nu a rezistat în fața publicității din jurul băiatului său. În 1968, exact anul deplinei consacrări a lui Best, ea a început să bea. Dependentă de alcool, alcoolică, a murit în 1978, la 56 de ani. El avea doar 32 atunci.
Când era mic, George primea numai cadouri legate de fotbal. Mingi, teniși, tricouri. Iubea mingea, atât de mult încât o ținea lângă el și noaptea, în pat. Ziua, dacă nu avea un balon de fotbal, folosea o minge de tenis, pe care o bătea ore în șir, la zid.
„Boss, cred că v-am găsit un geniu"
Nu prea îi plăcea școala. Uneori, ca să rămână acasă, mânca niște acadele care îi „înroșeau" gâtul. A păcălit-o pe mamă de câteva ori cu acest truc.
Pentru un protestant, era dificil să ia autobuzul spre liceu dintr-o zonă catolică. Sătul de atâtea comentarii răutăcioase, în stație, a găsit o cale să scape de ele. Nu mai aștepta în stație. Stătea mai departe, urmărea bus-ul și, în momentul când șoferul voia să plece, puștiul o lua la fugă. Sprint, sărea direct pe scară, înainte să se închidă ușile.
În copilărie, a jucat la Cregagh Boys Club. Liderul acestei mici grupări, Bud McFarlane, l-a ochit pe George, chiar dacă puștiul era pirpiriu și nici prea înalt. Tocmai pentru că era atât de slab fizic, mulți i-au zis copilului că nu va putea fi fotbalist profesionist. Nu și McFarlane. Auzind că băiatul vrea să renunțe și să lucreze într-o tipografie, McFarlane l-a căutat pe Bob Bishop, scouterul principal al lui Manchester United în Irlanda de Nord, și l-a convins să organizeze un meci pentru a-l observa. Nu i-a spus nimic lui George.
- La final, după ce Cregagh câștigase cu 4-2, iar "the Belfast boy" marcase de două ori, Bishop l-a sunat direct pe Sir Matt Busby, cel care a fost aproape un sfert de secol managerul lui Manchester (1945-1969), anunțându-l: "Boss, cred că v-am găsit un geniu". Best!
Demonstrația din parcare: „Unii erau zdrobiți de zid, pe George nu-l prindeai niciodată”
Avea 44 de kilograme când a sosit la Manchester, în 1961. Era atât de speriat încât a doua zi după sosire a fugit înapoi, la Belfast. Busby a aflat, a discutat cu Dickie și tatăl l-a readus la club. La United, unii au făcut ochii mari privindu-l de-abia echipat. Se gândeau: „Nu poate juca nici la tineret. Nu arată a fotbalist". Și, inițial, nu a fost folosit. Se antrena doar de două ori pe săptămână și muncea, era curierul clubului.
Apoi, le-a arătat tuturor de ce e capabil. Le-a demonstrat și celor mai importanți jucători că nu e doar un uriaș talent, ci și că rezistă. În acea vreme, jucătorii lui United aveau un obicei. Se strângeau după antrenament în parcarea de lângă centrul sportiv The Cliff și se înfruntau în meciuri extrem de dure.
Seniorii contra tinerilor aspiranți. Eamon Dunphy, la juniori atunci (el nu a făcut pasul de la juniori la prima formație a lui United), avea să dezvăluie mult mai târziu, în cartea sa:
Acum, George nu mai valsa printre puștii naivi de pe stradă, ci cu jucători internaționali într-o parcare aglomerată. După o asemenea experiență, rămâneai cu o amintire dureroasă. Puteai fi zdrobit de gardul dintr-o parte, împins în zidul din cealaltă parte sau aruncat pe zgură. Pielea se julea, iar durerea era la fel de intensă ca stânjeneala față de ceilalți. Învățai rapid lecția. Nici nu încerca, puștiule! Zilele în care visai se terminau atunci. Curios, pe George nu-l prindeau niciodată.
L-a uluit pe Eusebio
La 17 ani, în 1963, debuta la seniori. Și nu a mai ieșit din echipă. I-a cucerit pe toți, mai ales pe Busby. Sir Matt a reconstruit echipa, după accidentul aviatic din 1958 (München), când opt jucători își pierduseră viața. Iar George Best era cel mai bun din noul val. La 19 ani, în 1965, United cucerea titlul în Anglia. Sezonul următor, aripa nord-irlandeză devenea faimoasă în Europa.
În „sferturi", Manchester a întâlnit-o pe Benfica, cea mai puternică formație a primilor cinci ani din acel deceniu, dublă câștigătoare (1961, 1962) și dublă finalistă (1963, 1965). Cu Eusebio în frunte. După 3-2 pentru britanici în tur, acasă, au jucat la Lisabona, pe 9 martie 1966. Și, într-un sfert de oră, Best a decis totul, cu "dubla" sa. La 0-2, Benfica a căzut, s-a terminat 1-5.
Presa portugheză a fost încântată de George, titrând: „O Quinto Beatle". Al 5-lea Beatle. După John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr și George Harrison, George Best! La întoarcere, Best a fost fotografiat pe aeroport cu un sombrero pe cap, și ziarele insulare au ieșit cu el pe copertă. Titlul: „El Beatle". Nici nu împlinise 20 de ani.
5 trofeea cucerit atacantul în 11 ani la Man. United (1963-1974)
„La na... ahhh, ce gol, George Best!"
În acei ani formidabili, un regizor german a venit la un meci din campionat, cu Coventry, să facă un mic film despre Man. United. Și a ieșit un film 100% despre George Best. De ce? Simplu! Mingea era numai la el.
Dennis Law, alt mare atacant al lui Manchester, 11 ani pe „Old Trafford" (1962-1973), i-a povestit lui Paul Vance ce simțea el când balonul era la Best: „Era scânteietor, dar câteodată mă înfuria. Eram în mijlocul careului, scăpând de marcaj, și ceream mingea. Iar George mai răsucea un apărător. O luam de la capăt. Păcăleam adversarul direct, așteptam centrarea, și George încă uluia fundașii cu fentele sale. «Centrează nenorocita aia de minge!», urlam. «La na... ahhh, ce gol, George!»". Ce-i mai putea spune! Balonul se odihnea în plasă.
Tot Law îi spune și că niciun arbitru nu-l proteja: „Picioarele lui Bestie erau negre, albastre și roșii după cele mai multe meciuri, cum nu mai văzusem niciodată".
Încă doi ani și George Best era deja pe piscul muntelui, în vârful carierei. În finala Cupei Campionilor (29 mai 1968), de pe "Wembley", tot contra Benficăi, la 1-1, el a înscris primul gol din prelungiri. A fost primul triumf al unei reprezentante a Albionului în CCE, 4-1, într-un 1968 de aur pentru băiatul din Belfast. Cel mai bun jucător al anului în Anglia și în Europa. La acea vreme, cel mai tânăr Balon de Aur!
Dispărea cu zilele de la antrenamente
Prea devreme în punctul culminant, la doar 22 de ani. A urmat căderea. Continuă. A mai jucat pe „Old Trafford" până în 1974, dar nu a mai cucerit niciun trofeu. Și tentațiile din jur l-au copleșit, l-au epuizat, l-au făcut să piardă totul pe teren. Înconjurat de cele mai frumoase femei, mereu atras de Miss World, cu o mulțime de bani câștigați din publicitate, mai mulți decât din contractele sportive, pierdut în escapade amoroase și alcool, nopți la rând petrecând în cluburi, Best a uitat de fotbal.
Fugea de antrenamente, dispărea de la echipă trei-patru zile fără să dea nicio veste. În 1971, o săptămână întreagă nu s-a întors la Manchester, ratând și meciul cu Chelsea.
Era adversarul meu preferat. Avea întotdeauna jucători buni, îmi plăcea să-i înving. Mă uitam în calendar după meciurile cu ei, de-abia le așteptam. Totuși, atunci am zis că n-am chef. Nu m-am dus deloc la antrenamente. Eu, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști ai lumii, am refuzat să mai joc. Patru zile, am fost acasă la actrița Sinead Cusack. Când m-am trezit, am realizat că am ratat plecarea echipei. Mi-e dificil să explic de ce făceam asemenea lucruri.
Într-o declarație tipică, Best a comentat cu umor. În engleză sună mai bine: „I used to go missing a lot. Miss Canada, Miss United Kingdom, Miss World". De ce obișnuia el să "missing". Din cauza Miss-urilor...
17 cluburiîn opt țări a avut George Best în întreaga carieră
O „sinucidere” lentă...
La 28 de ani, a părăsit-o pe United. A urmat alt deceniu, inclusiv patru ani în Statele Unite, dar Best nu mai era Best. La Bournemouth, atunci în liga a treia, a ajuns în 1983. A disputat cinci meciuri. Înaintea unui joc, nu a mai apărut. A fost găsit la Londra, într-un bar. I-a spus oficialului care venise după el: "Mă întorc, așteaptă-mă doar să mă duc la toaletă". A sărit pe geam și iar a dispărut.
Atunci, se spunea că el pusese stop alcoolului de opt luni. Și totuși, Joe Lovejoy, fost reporter la Sunday Times, descoperise că fiecare pahar cu suc de portocale ascundea și multă vodcă.
Băutura l-a distrus. I-a afectat întreaga viață. Ajunsese să fure bani din poșeta unei femei pe care nu o cunoștea, într-un bar, pentru încă un pahar. O întâmplare petrecută în SUA, în 1981. Trei ani mai târziu, stătea trei luni în spatele gratiilor. Aceasta fusese condamnarea sa pentru conducere în stare de ebrietate și atac asupra unui polițist.
În 1984, a „sărbătorit" Crăciunul în arest. În 1990, a fost invitat la un show BBC și a apărut beat. Așa a intrat în direct și, la un moment dat, i-a spus moderatorului: „Terry, îmi place să mă f...!".
Într-una dintre cărțile sale biografice, „Binecuvântat", a recunoscut: „Alcoolul a fost unicul adversar pe care nu l-am putut dribla". Organismul lui suferea tot mai rău. Un doctor l-a avertizat: „Dacă nu te oprești, vei muri, e atât de simplu". Nu l-a ascultat, nu a ascultat de nimeni. A mărturisit marea sa problemă: „Până când mori, nu te poți opri". Era ca o sinucidere lentă.
În cinci ani, s-a dus încet, încet. Toți au vrut să-l ajute, dar el era autodistructiv.
- Martie 2000: a fost diagnosticat cu o gravă afecțiune a ficatului.
- Februarie 2001: tratat pentru pneumonie.
- Aprilie 2001: i s-au implantat capsule anti-alcool în stomac.
- Iulie 2002: a fost supus unui transplant de ficat.
- Noiembrie 2004: operație de rutină pentru a verifica starea ficatului după transplant.
- Octombrie 2005: internat de urgență la terapie intensivă pentru infecție la rinichi.
- Noiembrie 2005: infecție la plămâni.
586 de meciuria jucat nord-irlandezul la echipele de club
207 goluria marcat "băiatul din Belfast" la echipele de club
George Best: „Nu muriți ca mine!"
Într-o zi târzie de toamnă, George Best a transmis ultimele sale cuvinte, care au apărut pe coperta tuturor ziarelor britanice. Un avertisment: "Nu muriți ca mine!".
Pe 25 noiembrie 2005, dimineața, organele sale au cedat unul după altul. La ora 12:55, s-a stins la Spitalul Cromwell, din Londra. Părintele său a fost lângă el până în ultima clipă. Dickie avea 87 de ani. Tatăl a mai trăit încă trei ani. George s-a ridicat la Cer la 59 de ani.
A fost înmormântat în Belfastul său. Peste 100.000 de oameni și-au luat adio. Lacrimile lor s-au împletit cu picăturile ploii. Și cerurile îl plângeau pe George Best. The Best.
Nu a jucat la niciun Mondial sau European
Marea neîmplinire a lui George Best a fost că nu și-a putut demonstra talentul debordant și în elita fotbalului internațional. Nu a jucat la niciun Campionat Mondial sau European. Naționala Irlandei de Nord nu l-a ajutat, iar el nu a putut să o califice singur. În 14 ani (1964-1977), a adunat 37 de partide pentru verzi, marcând doar de nouă ori. I-ar fi plăcut să evolueze mai ales la CM 1966, în Anglia. Nu a putut. Doar s-a bucurat pentru triumful prietenilor săi britanici. Printre ei, Bobby Charlton.
Mii de relații, „doar” două soții: Angela și Alex
Best a avut mii de relații, unele mai lungi, altele foarte scurte, o mulțime de escapade de o singură noapte. A fost căsătorit doar de două ori. Prima soție a fost Angela McDonald Janes (azi în vârstă de 68 de ani), fost topmodel englez și „Bunnygirl" Playboy, cu care s-a cunoscut la o petrecere din Los Angeles, în 1975. Căsnicia a durat opt ani (1978-1986).
Au un fiu, Calum, 40 de ani, o personalitate de televiziune cu dublă cetățenie (americană și britanică). În 1995 s-a însurat a doua oară, cu Alex Pursey (49 de ani acum), care era stewardesă la Virgin Airlines. S-au despărțit în 2005, înainte ca el să aibă ultima criză și să moară.
Cele mai frumoase 10 citate din George Best
- „Am cheltuit o mulțime de bani pe băutură, puicuțe și mașini rapide. Pe restul i-am risipit"
- „În 1969, am renunțat la alcool și femei. Au fost cele mai grele 20 de minute ale vieții mele"
- „Dacă mi s-ar fi dat să aleg între a ieși pe teren și a dribla patru adversari, marcând un gol cu un șut de la 30 de metri împotriva lui Liverpool și a merge în pat cu Miss World, ar fi fost o decizie dificilă. Spre norocul meu, le-am avut pe ambele"
- „M-am născut cu un mare talent și, uneori, de asta s-a legat și ceva distructiv. La fel ca atunci când voiam să îi driblez pe toți împotriva cărora jucam pe teren, trebuia să îi driblez pe toți și când ieșeam în oraș"
- „Când voi dispărea, lumea va uita toate rahaturile despre mine și își va amintit doar fotbalul. Dacă numai o singură persoană crede că am fost cel mai bun jucător din lume, asta e suficient pentru mine"
- „Pelé a spus despre mine că sunt cel mai mare fotbalist al lumii. Acela a fost ultimul salut al vieții mele"
- „Aș da toată șampania pe care am băut-o să joc alături de Eric Cantona într-un mare meci european pe Old Trafford"
- „Beckham nu poate lovi mingea cu piciorul stâng, nu poate lovi mingea cu capul, nu poate să facă un tackling și nu marchează prea multe goluri. În afara de astea, e un jucător bun"
- „De-a lungul timpului, au fost mai mulți jucători despre care s-a spus că ar fi noul George Best, dar în cazul lui Cristiano Ronaldo a fost prima oară când asemănarea a fost un compliment pentru mine"
- „Am zis cândva despre Gascoigne că IQ-ul său este mai mic decât numărul lui de pe tricou. Și Gazza m-a întrebat ce este un IQ"
George a ajutat enorm fotbalul și le-a îmbogățit viața tuturor celor care l-au privit jucând. Când s-a stins, fotbalul a pierdut pe unul dintre cei mai mari, iar eu am pierdut un prieten drag. O persoană minunată
- Sir Bobby Charlton, fost mare fotbalist englez
Best a fost unul dintre cei mai talentați jucători ai tuturor timpurilor și probabil cel mai mare fotbalist care nu a jucat niciodată la un Mondial.
- Franz Beckenbauer, fost mare fotbalist german
George dăruiește cele mai frumoase surprize minții și ochiilor noștri. Are gheață în vene, căldură în inimă și echilibru în picioare.
- Danny Blanchflower, fost internațional nord-irlandez
La George, era totul sau nimic. Dacă ieșeai să bei cu el, nu se termina niciodată. Dacă erau jocuri de noroc, nu se termina niciodată. Dacă avea o femeie, nu se termina niciodată. Dacă juca fotbal, nu se termina niciodată.
- Barry Fry, fost coleg la juniorii lui Manchester United
În anii '60, Best a personificat revolta deceniului. El a fost pentru fotbal ce a reprezentat Beatles pentru muzică și pentru cultura pop. Lumea urma să se schimbe. A fost un entertainer cu mult timp înainte ca sportivii să devină celebrități.
- Jack Bell, New York Times
CV George Best
- Data nașterii: 22 mai 1946
- Locul nașterii: Belfast (Irlanda de Nord)
- Data decesului: 25 noiembrie 2005 (59 de ani)
- Locul decesului: Londra
- Post: aripă
- Înălțime: 1,75 m
- Cluburi: Manchester United (1963-1974; 361 meciuri - 137 goluri), Jewish Guild (Africa de Sud, 1974; 5-1), Dustable (1974; 0-0), Stockport County (1975; 3-2), Cork Celtic (Irlanda, 1975-1976; 3-0), LA Aztecs (SUA, 1976, 1977-1978; 55-27), Fulham (1976-1977; 42-8), Fort Lauderdale Strikers (SUA, 1978-1979; 28-6), Hibernian (Scoția, 1979-1980; 17-3), San Jose Earthquakes (SUA, 1980-1981; 56-21), Sea Bee (Hong Kong, 1982; 2-0), Hong Kong Rangers (1982; 1-0), Bournemouth (1983; 5-0), Brisbane Lions (Australia, 1983; 4-0), Osborne Park Galeb (Australia, 1983; 1-1), Nuneaton (1983; 3-1), Tobermore (Irlanda de Nord, 1984; 1-0)