Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 mai 2016 16:48
Daniel Negreanu a susținut o conferință de presă în care a promovat Eureka Poker Tour, turneu ce se desfășoară în aceste zile la Hotel Intercontinental, și nu a ezitat să povestească plin de umor episoade din viața sa
Când te gândești la un om cu peste 30 de milioane de dolari câștigaţi din poker te aștepți să fie foarte special și înfumurat. Daniel Negreanu este special, însă deloc încrezut, foarte deschis, apropiat de oameni și cu o scânteie în ochi ce îl transformă instantaneu în vedeta oricărei încăperi. Așa s-a întâmplat și la conferința de presă organizată de Eureka Poker Tour.
Este născut în Canada din părinți români și acum este doar pentru a doua oară în România. E aici pentru a participa la turneul sponsorizat de PokerStars, care are loc la Hotel Intercontinental, în București.
Se recomandă oamenilor ca român, vorbește într-o română amuzantă și nu ezită să întrebe care este echivalentul în română al unui cuvânt în engleză, totul cu zâmbetul pe buze. "Cred că pokerul este un joc pentru toată lumea, dar nu toți vor câștiga. Trebuie să fii deștept, nu e ușor! Când eram mic jucam câte 8-10 ore pe zi. Chiar am renunțat la liceu pentru poker. Cred că în două luni poți ajunge la un nivel la care poți să faci niște bănuți din poker".

A început să joace în liceu, a devenit o vedetă a scenei în Toronto, când încă nu împlinise 20 de ani, și a decis să își încerce norocul la Las Vegas. "Am strâns trei mii de dolari și m-am dus să cuceresc Las Vegasul. În 24 de ore nu mai aveam niciun ban", a povestit amuzat.
"Am repetat schema după ceva timp și n-am câștigat nimic. Primele 5 vizite la Vegas au fost eșecuri totale! Dar nu m-am lăsat. În scurt timp am început să fiu cunoscut și lumea se întreba cine sunt. Un puști care începe să câștige între atâția jucători experimentați? Mă numeau Kid Poker", a povestit Negreanu.
Jucătorul a mărturisit și secretul succesului: "Mereu când merg la un turneu mă gândesc că îl voi câștiga. Nu exista adversar de care să mă tem. Totuși, dacă ar trebui să numesc pe cineva, acela ar fi Phil Ivey. Știe exact cum joc și eu știu cum joacă el. Când ne întâlnim este mai mult un joc de șah decât unul de poker".
Deși a câștigat 32 de milioane de euro, Daniel mai are sete de victorii. "Cum mă motivez? În luna ianuarie a fiecărui an îmi setez zece obiective pe toate planurile și lupt pentru ele. Dacă spui Universului că vrei ceva și faci tot posibilul, atunci vei reuși. Am făcut cam tot ce am vrut în viață".
Pe lângă viața de pokerstar, Negreanu și-ar fi dorit să ducă și o viață de actor. "Dacă nu aș fi fost jucător de poker, probabil aș fi fost actor. Am jucat în câteva filme la Hollywood, chiar și într-un film cu Wolverine! Dar peste tot mi se cere să joc rolul vieții mele, de jucător de poker. Aș vrea să experimentez mai mult. Poate să joc într-un film alături de Angelina Jolie", a povestit amuzat.
De asemenea, PokerStars a lansat un documentar despre Daniel: un mix de poker, viață de familie, gândire pozitivă și lecții de viață. O peliculă ce montează piesă cu piesă drumul de la copilul neastâmpărat care dormea pe podelele clasei în liceu la cel mai de succes jucător de poker din toate timpurile.
"M-am născut într-o familie iubitoare, nu am nici cel mai mic motiv să mă plâng. Totul la noi în casă se întâmpla în stil românesc: mama avea grijă să te ghiftuie chiar dacă nu-ți era deloc foame, iar tata avea grijă să nu fie niciodată paharele goale"Daniel Negreanu, jucător profesionist de poker
"Daniel spunea tot timpul că școala era plictisitoare. Dacă îl interesa o materie, era foarte bun la ea. Pentru el era mai greu cu prezența la cursuri. Mergea cu o pătura la școală și se culca în timpul orelor pe podea. Profesoarele spuneau că nu are voie, dar el făcea tot cum îl tăia capul. A fost aproape să fie exmatriculat"
"S-a apucat de poker și tot timpul am știut că va ajunge un mare jucător. Când era mic și a fost pus să aleagă de pe o tavă mai multe obiecte, el a ales o brățară de aur și un teanc de bani. Nu te poți împotrivi destinului"Mike Negreanu, fratele lui Daniel
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”