Articol de GSP - Publicat marti, 04 august 2015 18:59
Confesiunile profesorului universitar doctor ar reprezenta o mărturie edificatoare despre cum se poate ajunge la performanță în fotbalul românesc și despre cît de repede se năruie totul: erorile volumului întunecă însă mesajul
După o introducere în care autorul prezintă sumar implicarea sa în fotbal după ’89 și legăturile cu Breaza, cartea își dezvăluie miezul: o serie de interviuri acordate de Constantin Anghelache pe vremea Tricolorului și evoluția echipei reflectată în presa vremii. Pentru dinamoviștii mai tineri, începutul e util, fie și numai pentru că reprezintă o formă de confesiune-cv a noului președinte din Ștefan cel Mare.
Însă, pentru cei mai mulți, introducerea e un text-argument, cu pasaje de meditație și săgeți de reproș față de oamenii vinovați pentru falimentul "proiectului fotbalistic Breaza".
Cade victimă colaterală chiar și Ioan Niculae, patronul Brașovului, văzut de Anghelache "un simplu student la fără frecvență" în momentul preluării clubului de fotbal!
Mărirea și decăderea unei echipe
E nevoie să ajungi la Epilog ca să-ți confirmi menirea volumului, bănuită din paginile de început: "cartea este pentru brezeni", ea spune "cum au stat lucrurile și ce am căutat eu", mărturisește Constantin Anghelache. Aș spune că rolul poate fi chiar mai important, pasajele destinate exclusiv echipei de fotbal și parcursului ei sportiv putînd deveni un reper pentru istoria fotbalului din zonă și un material util statisticienilor.
Tot finalul salvează și tonul justificativ, virulent, al începutului: documentele prezentate de autor susțin discursul și probează implicarea de netăgăduit, consistentă din toate punctele de vedere, în evoluția echipei Tricolorul Breaza. Dar ce facem mai departe?
Parca prea mult
E cunoscută prietenia dintre Constantin Anghelache și Mircea Lucescu, rolul tehnicianului în progresul fotbalului la Breaza este evidențiat clar în volum, la fel și atitudinea de neînțeles a oamenilor locului față de implicarea acestuia. Totuși, parcă e prea mult să deschizi "anexele" cu fotografiile lui Lucescu explicate în stilul mesajelor de pe arenele țării la marile manifestații comuniste. Exagerăm?
Lucescu în fața catedralei Sagrada Familia: "Cultura, Sagrada, Barcelona, Lucescu". Sub chipul tehnicianului, rîndurile de pios omagiu: "Antrenorul roman al anului 2010, de fapt al anilor…"
"Decît" limba română
Am tratat mai atent introducerea și epilogul cărții pentru că acestea sînt părțile cu adevărat inedite ale volumului. Restul, repet, e un colaj din presa vremii, după cum admite și Constantin Anghelache. Iar erorile din aceste două părți sînt dezamăgitoare. E păcat pentru demersul domnului profesor universitar doctor, omul care s-a ocupat și de "revizia textului", după cum sîntem informați la debutul lecturii, faptul că nu a existat și un corector. Nu ne putem explica altfel absența dureroasă a virgulelor din locurile cuvenite și abundența acestora în pasaje care ar fi fost fericite să trăiască mai simplu și corect.
Fără să fim răutăcioși, poate că și o "revizie" mai atentă a textului ar fi fost utilă. Spre exemplificare, reproducem patru pasaje "suprarealiste":
"Am revizuit această introducere în ziua de 2 august, care la timpul cînd eu mi-am luat «la revedere» de la somn, aici pe unde mă aflu, era ora 14 de acasă"
"Prea multe nu ai de interpretat, pentru că apa, valurile și înaintarea în larg, au sensul lor și pot decît să te închidă în tine"
"Viața mi-a mai arătat că cei care au fost cu «gîndul ascuns», la un moment dat viața le-a răspuns pe măsură"
"Ani irosiţi la Breaza"
Autor: Constantin Anghelache
Copertă: Adriana Popescu
Editura: Economică, 2012, 280 pagini
Preţ: 35 RON
)
)
)
)
)
)
)
)
