Articol de Cezar Titor - Publicat luni, 06 ianuarie 2025 15:34 / Actualizat luni, 06 ianuarie 2025 15:52
Ilie Dumitrescu împlinește azi 56 ani. Pe lângă „doppietta” cu Argentina de la Campionatul Mondial din 1994, cele patru titluri de campion alături de Steaua, dar și experiențele la trupe uriașe ale continentului, cum ar fi Sevilla, West Ham sau Tottenham, fotbalistul originar din Capitală a oferit mai multe momente fabuloase de-a lungul carierei.
Printre acestea, unul petrecut în nordul Londrei, în perioada Tottenham, relatat ulterior de actualul analist pentru Gazeta Sporturilor.
Ilie Dumitrescu, aventură cu nevasta unui polițist din Anglia: „Am creat valuri atunci în Anglia”
Ilie Dumitrescu a produs un scandal, relatat în toate ziarele importante, la acea vreme: „Am creat valuri atunci în Anglia, când am apărut cu soţia cuiva, aveam o aventură. Am apărut pe prima pagină în «News of The World» (n.r. - cotidian ce relata cancanuri senzaționale. A funcționat între 1843 și 2011, fiind timp de mulți ani cel mai bine vândut ziar din Albion).
„Au scris atunci «Asul lui Tottenham». Ha, ha, ha! Când am intrat în vestiar a doua zi, toţi au început să mă aplaude. Nu era o chestie care să afecteze imaginea clubului sau ceva rău pentru echipă", a povestit Ilie la multă vreme după acea escapadă, a mai spus Ilie Dumitrescu într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în 2020. Femeia cu care Ilie a fost surprins atunci era nevasta unui poliţist din Londra.
Ilie Dumitrescu: „Dacă aveam educația de acum, mă feream, eram mai discret”
Despre acest eveniment, fostul mare internațional a povestit și în cadrul unei ediții de „Prietenii lui Ovidiu”.
N-a fost nimic inventat pentru că s-a întâmplat. N-am fost combinat, doar am ieșit cu ea. Era o tipă deosebită. Arăta foarte bine. Superbine tipa! Era o combinație reușită. Era o creolă superbă. Chiar s-a întâmplat.
Am intrat în vestiar după chestia asta și toată lumea m-a aplaudat. M-au apreciat. Era o glumă între noi. Cum să neg așa ceva? S-a întâmplat. Era nevasta unui polițist, dar nu era șeful poliției din Londra. Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi». Avea telefonul meu și m-a sunat, iar din momentul ăla n-am mai deranjat-o, n-am mai sunat-o niciodată.
A fost o chestie de viață. În momentul în care apari pe prima pagină într-un tabloid în Anglia trebuia să fii o persoană importantă. Un jucător de top! Iar în România atunci nu existau paparazzi. Dacă aveam educația de acum, mă feream, eram mai discret.
- Ilie Dumitrescu
CV Ilie Dumitrescu:
62 meciuri / 20 goluri pentru naţională;
204 meciuri / 75 goluri în prima divizie din România;
33 meciuri / 13 goluri pentru Steaua în cupele europene; 28 meciuri / 4 goluri în Premier League.
4 titluri de campion al României (1986-87, 1988-89, 1992-93, 1993-94);
de două ori Cupa României (1989, 1992);
Supercupa României 1998;
Golgeterul României 1993;
Prezențe la 3 turnee finale de CM (1990, 1994, 1998). Finalist de CCE 1989