GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  DECES

Interviul premonitoriu al lui Helmut Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică decât orice medicament”

Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament” +12   FOTO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”

Articol de - Publicat luni, 02 decembrie 2024 15:23 / Actualizat marti, 03 decembrie 2024 16:08

Astăzi, Helmut Duckadam a încetat din viață, la vârsta de doar 65 ani, o veste cumplită pentru întreg fotbalul românesc și un gol nemărginit lăsat de fotbalistul responsabil pentru cea mai mare performanță a unei echipe românești: Cupa Campionilor Europeni din 1986.

La finele respectivului an, în ancheta ziarului „Sportul”, devenit Gazeta Sporturilor după Revoluție, Helmut Duckadam era declarat cel mai bun fotbalist al anului, fiind înștiințat de acest lucru chiar de către Ioan Chirilă, „patriarhul” presei sportive din România.

Cu un total de 189,5 puncte, goalkeeper-ul i-a luat fața lui Laszlo Boloni, cu 172 puncte. Belodedici (119p), Cămătaru (105p) și Hagi (104p) au completat un Top 5 fantastic.

Într-una din ultimele zile ale anului 1986, „Sportul" a găzduit și un amplu interviu cu portarul născut la Semlac, județul Arad, pe care GSP îl readuce în atenție acum, într-un ceas nefast.

Duckadam și Cupa Campionilor Europeni
Duckadam și Cupa Campionilor Europeni
Duckadam și Cupa Campionilor Europeni
Duckadam și Cupa Campionilor Europeni
+7 FOTO

Duckadam, plin de gratitudine și modestie, mărturisea că își renovează casa din localitatea natală în perioada Sărbătorilor, dezvăluia secretele din spatele celor patru lovituri parate în acea seară magică de la Sevilla, interviul având, totodată, și un caracter premonitoriu.

Portarul era convins că va mai evolua într-o finală europeană, fapt ce s-a și întâmplat trei ani mai târziu, în 1989, când Steaua pierdea cu 0-4 în fața marelui Milan al lui Arrigo Sacchi. Din păcate, premoniția a fost în favoarea „militarilor”, întrucât duelul cu italienii nu l-a mai prins pe Helmuth pe teren. Din pricina unui anevrism la brațul drept, el n-a mai revenit niciodată între buturile Stelei.

Helmut Duckadam: „Îmi cântau bătrânii satului, eram roșu ca racul"

- Ai văzut ancheta în „Sportul", Helmut?
- M-am uitat și cu lupa.

- Cum o găsești?
- O găsesc faină. Și mai găsesc că mă iubesc mult cronicarii de la „Sportul". Că ei m-au scos, în primul rând, cu voturile.

- Ce faci acum?
- Muncim pe brânci. Îmi dreg casa. Am făcut schimb de locuință. Mi-au venit și prietenii de la Semlac, la clacă. Mi-a făcut o vizită și primarul de acolo, ne știm de mult.

- Are timp?
- Se vede că are. Că Semlacul a luat locul doi pe țară în întrecerea socialistă a consiliilor populare. Gospodar să fii...

- Am auzit că atunci, în mai, după Sevilla, când ai ajuns acasă, s-a adunat tot satul în curtea bunicilor.
- S-a adunat, așa-i. Și cântau bătrânii «Mulți ani trăiască!». De emoție, eram roșu ca racul.

- Ții minte, Helmut? Acum cinci ani, în Poiană, am stat de vorbă și ți-am scris un interviu cu titlul tău: «Totul e să ai și puțin noroc».
- Țin minte, cum să nu? Am plecat atunci cu lotul național în America Centrală. Eram încă la UTA...

4trofee a câștigat Helmuth Duckadam, de-a lungul carierei: Cupa Campionilor Europeni (1986), Cupa României (1985) și două titluri de campion al României (1985 și 1986)

„Două le-au ratat și două le-am apărat”

- Cine bate cu ciocanul? Spune-i să se oprească un pic... Așa... Hai să te întreb ceva mai cu dus și-ntors: alea patru penalty-uri de la Sevilla le-ai apărat tu sau le-au ratat ei?
- Nu sunteți primul care-mi puneți această întrebare. Poate că s-au și ratat. Dar chiar patru?!? Dacă o luăm pe cinstite, hai să zicem că două le-au ratat și două le-am apărat. E bine?

- Nu m-am îndoit niciodată, Helmuth, că ești în primul rând un mare sportiv... Ia spune-mi, acum, dacă mai știi, cum îi cheamă pe ăia patru?
- Îi știu și-n somn. Primul a fost Alesanco... a tras în dreapta mea. Al doilea, Pedraza. Tot în dreapta... Al treilea, Pichi Alonso. Iar în dreapta. Al patrulea, Marcos. În stânga!

8este poziția pe care s-a clasat Duckadam în ierarhia „Balonului de Aur” pentru 1986, la egalitate de puncte cu legendarul Marco van Basten

- De ce te-ai dus tot în dreapta, la al doilea, și de ce, mai ales, ai plecat în stânga la al patrulea?
- Pentru că am reușit să mă bag în capul lor. Să cad pe lungimea lor de undă. Și a ieșit...

Primul penalty apărat în Liga 1 și cum l-a ghicit pe Mircea Lucescu

- Când ai apărat primul penalty mai acătării?
- La Arad, în Divizia A. Mi-a tras Mircea Lucescu. Juca la Corvinul. Am scos de lângă bară. Iar peste un an m-a chemat la lot.

- Ai făcut o carieră extraordinară. În vara asta, în Mexic, pe puțin 100 de ziariști din lumea întreagă mi-au cerut fotografia ta. Dar n-am avut decât o fotografie bust... Și două cu echipa. Mi le-au tras din mână! Spune-mi, te rog, dacă ai primit scrisori.
- Am primit de pe toate continentele. Cea mai originală am primit-o de la Hollywood. Pe ilustrată sunt cinci caricaturi. Și fiecare dintre cei desenați își manifestă entuziasmul în mai multe limbi. «Wunderbar!», spune neamțul. «Beautiful!», spune englezul. «Bravissimo!», spune italianul... Ilustrata nu a fost făcută pentru mine, însă expeditorul scrie că s-a potrivit de minune.

- Ai amintiri frumoase... Te-am văzut în tribună, la Tokyo, la finala Cupei Intercontinentale. Arătai foarte bine...
- Mă mir. Oooh, dacă ați ști ce era în sufletul meu! Mi-a fost de zece ori mai greu decât la Sevilla. Am avut victoria în mână. Dar cred că nu e timpul pierdut, cu toate că unii spun - pe bună dreptate - că o asemenea ocazie nu o întâlnești de două ori în viață.

- Cum mai stai cu sănătatea?
- Am reluat antrenamentele cu o săptămână înainte de Tokyo. Doctorul Cândea, căruia îi datorez foarte mult, mi-a dat drept de pregătire. Acum, încrederea în forțele proprii o să fie mai importantă decât orice medicament.

  • După momentul Sevilla, Helmuth Duckadam a mai apărat câteva partide, până la finalul sezonului în curs. În vara aceluiași an, fiind la Arad, a alunecat pe iarbă la un foc de tabără cu prietenii. S-a sprijinit pe braţul drept, a simţit o durere mare, iar mâna i s-a învineţit. A fost dus de urgenţă la spital în Arad, unde primeşte un diagnostic crunt: un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ. E adus la Bucureşti, unde e operat la Spitalul Militar de către dr. Vasile Cândea.

- Ce se aude acolo, Helmut?
- Se muncește. Fac băieții de la Turda un tapet pe cinste.

- E orașul lui Vaczi, prietenul tău. Îmi aduc aminte, îmi spunea că-l trezeai din somn, de la 5:00, când reușea să-ți bage prea multe goluri din penalty cu o seară înainte.
- Așa este. Să știți că, până la Sevilla, am apărat vreo două mii de penalty-uri din cele vreo zece mii câte mi s-au tras!

- Ce faci după ce terminați claca?
- La muncă. Nu știu de ce, cred că o să mai joc o dată o finală europeană!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”
Campionate
Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Superliga
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
„Sponsorizat de Tinder” » Le-a scos peri albi dinamoviștilor, acum joacă la coșmarul lui CFR Cluj și e îndrăgostit lulea: „Am iubit Bucureștiul!”
Superliga
„Sponsorizat de Tinder” » Le-a scos peri albi dinamoviștilor, acum joacă la coșmarul lui CFR Cluj și e îndrăgostit lulea: „Am iubit Bucureștiul!”

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (3)
TheElementLord
TheElementLord  •  23 Decembrie 2024, 17:03
Postat de mehigh_ms pe 04 Decembrie 2024, 07:47

mai citeste odata articolul!!! " te-am vazut la Tokio in tribuna" . ai vrut sa pari destept/ ai picat testul!

Textul original spunea atat: "Portarul era convins că va mai evolua într-o finală europeană, fapt ce s-a și întâmplat trei ani mai târziu, în 1989, când Steaua pierdea cu 0-4 în fața marelui Milan al lui Arrigo Sacchi.". Ulterior au completat cum ca premonitia s-a adeverit pe jumatate.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  04 Decembrie 2024, 07:47
Postat de TheElementLord pe 02 Decembrie 2024, 22:38

In finala din 1989, Steaua a jucat cu Silviu Lung in poarta si cu Liliac pe banca.

mai citeste odata articolul!!! " te-am vazut la Tokio in tribuna" . ai vrut sa pari destept/ ai picat testul!

TheElementLord
TheElementLord  •  02 Decembrie 2024, 22:38

In finala din 1989, Steaua a jucat cu Silviu Lung in poarta si cu Liliac pe banca.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close