PROFU' DE SPORT Marius Șumudică, invitat la episodul #17 din podcastul „Profu' de Sport” » Marile obiective, povești spectaculoase și detalii despre venirea la Rapid: „Îi dau un singur sfat lui Dan Șucu”

Invitatul celei mai recente ediții a podcastului realizat de Cătălin Țepelin, Marius Șumudică e convins că-și va îndeplini și ultimul vis cu echipa sa de suflet, să facă Rapidul campioană și din postura de antrenor. Șumi a dezvăluit cine l-a convins să nu renunțe la cariera de tehnician, care a fost singurul vestiar în care nu s-a impus și ce a învățat de la Sabău în perioada în care au fost colegi de cameră în Grant.

- Salut, salut, bine ați venit la "Profu de sport", dar nu în vestiarul Gazetei, ci foarte departe de țară, într-un oraș din mijlocul deșertului Al-Nafud din Arabia Saudită. Ce căutăm aici? Nu pe Cristina Ronaldo, ci pe Marius Șumudică. Bine te-am găsit, Salaam-Alayka! Sau Marhaba, cum e mai corect?
- Salaam Aleikum (n.r. Pacea fie cu tine!). Aleikum Salaam!

- Ce faci, cum cum te descurci aici? Primul lucru care m-a izbit a fost căldura mult mai mare decât în orașul lui Rădoi, pe care l-am vizitat în urmă cu ceva timp. 
- Ce să zic? Da, nu e confortabil. Dar anul ăsta, spre curiozitatea mea, e diferit. A plouat foarte mult în această zonă. Într-o zi m-am trezit pe la 6:30 și văd un jucător de-al meu cu soția lui, se plimbau pe-afară. Zic "băi, frate, nu dormi, ce faci?". Mi-a zis "coach, plouă! Asta e de la Allah, deci trebuie să mă plimb și să mă bucur de moment". Când ies pe stradă, lume ca la promenadă. Pentru ei când plouă este o mare bucurie, mai ales în mijlocul deșertului. Îți dai seama ce temperaturi sunt aici! Vara mulți fug din zona asta, se duc spre Abha, unde antrenează Contra, mulți și-au făcut niște case de vacanță, pentru că temperatura e mult mai mai scăzută. Aici trece de 50 de grade vara!

REPORTAJ GSP

Viața în deșert: Reportaj în Arabia Saudită, pe urmele antrenorilor români » Progresul de la „antrenează cămile" la „are meci cu Ronaldo"

- Aici suntem chiar în centrul Arabiei Saudite. 
- Da, da. Suntem într-un oraș foarte, foarte religios. Dacă în Jeddah sau în Riyadh e mai multă deschidere, aici oamenii au rămas foarte, foarte religioși.

Marius Șumudică: „Parcă a început să-mi placă din ce în ce mai mult liga asta din Arabia Saudită”

- Cum arată programul tău într-o săptămână normală aici? Cum îți petreci timpul liber, cum te împarți între antrenamente și restul? 
- Nu fac nimic, doar fotbal. Nici nu sunt adeptul filmelor, să stau să mă uit toată ziua, că n-am răbdare, nu cred că am văzut 5 filme în viața mea. În rest mai citesc și cam atât, că n-am ce să fac. Citesc foarte mult, încerc să mai mă updatez, mă întâlnesc cu staff-ul, discutăm despre pregătirea săptămânii respective, despre adversar. În general nu ies din hotel. Am la 200 și ceva de kilometri Ryiadh-ul, dar nu m-am dus. Acolo e o viață mai ok, restaurante bune, dar nu mă duc. Prefer să merg la stadion cu 2-3 ore înainte de antrenament. Seara mă întorc la hotel și omor meciurile, văd toate meciurile din toate ligile. I-am pus să-mi instaleze în cameră beIN Sport și văd aproape tot ce se întâmplă în Europa. Și parcă a început să-mi placă din ce în ce mai mult liga asta din Arabia Saudită, uitându-mă la adversarele noastre. Uite, tocmai vorbeam cu secundul meu și îmi spunea că diseară abia așteaptă Real cu City, dar eu de abia aștept să mă uit la Al Ittihad cu Al Hilal.

- Spuneai că e un oraș foarte religios, prin urmare sunt multe restricții venite din tradițiile lor, restricții alimentare, sociale ș.a.m.d. Tu ești un om de viață, ca să zic așa. Cum te descurci? E totuși un sacrificiu să stai aici, nu? 
- Păi cred că de-aia am și insomnii, practic dorm doar 3-4 ore pe noapte, nici nu pot să mă odihnesc. Nu pot s-o numesc depresie, nici atac de panică, fiindcă n-am probleme de genul ăsta și nici nu iau pastile, nu iau absolut nimic, nu am niciun tratament. Dar sunt foarte agitat. Probabil și din cauza situației pe care am avut-o la echipă, în clasament, am pierdut jucători, n-am putut să facem transferuri, au fost diferite probleme și atunci m-a măcinat, așa ... Iar despre religia lor ...

- Așa. 
- Rar am văzut o femeie fără să aibă ceva pe față, să o vezi cu fața descoperită. Le vezi numai ochii (n.r. femeile din Arabia Saudită sunt obligate să poarte mereu niqab). Se roagă de cinci ori pe zi, la 4:00 mă scoală moscheea, că e în spatele hotelului și îi cheamă la rugăciune. M-am adaptat, trebuie să le respecți obiceiurile, asta este viața lor cotidiană, ei cred foarte mult în Allah. Și meciurile sunt puse în funcție de rugăciuni, să vină exact la ora care trebuie să se roage. Întind covorul în cabină și se roagă. Eu mă retrag, îi respect. Sunt religii și religii, toate trebuie respectate. Că și ei mă respectă pe mine și îmi respectă religia. Chiar de Paște am avut o surpriză.

- Ce anume? 
- Unul dintre ei cu niște ouă vopsite în vestiar. Nu știa de ritualul ăsta că trebuie să ciocnim, dar ne-a adus un carton de ouă vopsite, pictate de soția lui. Un gest care ne-a mișcat.

- Apropo de restricții, e adevărat că la un moment-dat ai încercat să aduci din țară carne de porc și aici, la aeroport, au verificat bagajele și au scos-o? 
- Nuuu, Budescu e cu astea.

- Budescu? A încercat să facă un grătar, ceva? 
- Da, când era la Al Shabab. A venit din țară o dată și când i-a dat un geamantan lu' fi-miu (n.r. la aeroport) a cărat ăla de ... "Bă, da' ce-ai pus în el, mă?". Când colo, Budescu tăiase un porc și îl băgase înăuntru, tranșat. Dar nu, n-a avut probleme. Bine, dacă m-aș duce la un restaurant cu niște carne de porc și i-aș zice "pune-o pe grătar", și-ar da seama cei de acolo și n-ar accepta. Sunt restricții și cu alcoolul sau cu medicamentele. Eu am o trusă de medicamente pe care o iau cu mine. De stomac, de durere de cap, de orice se poate întâmpla. Și odată m-au oprit la vamă: "Ce faci?". Păi zic "sunt medicamentele mele de uz normal". M-au lăsat să intru cu ele până la urmă. Dar la alcool au ...

- Toleranță zero. 
- Da. Dacă te prinde ... Dar pe piața neagră există, auzeam că unii îl prepară în cadă, cumpărau suc din ăsta de mere și ...

- Ca la noi, pe vremuri, când se făcea țuică din pufoaică. 
- Da, sunt nigerieni sau nu știu ce nație și îl vând pe piața neagră. Dar îți dai seama că nu știi ce bei ... Plus că dacă te-ar prinde ... Mai sunt controale între orașe, te trage poliția pe dreapta și dacă te prinde cu așa ceva riști să fii închis. Aici nu există, e toleranță zero, te închid imediat.

Marius Șumudică: „Îmi pare rău pentru copii, m-am dedicat în totalitate fotbalului”

- Deci sunt niște sacrificii pe care le faci ca să profesezi aici. 
- Mari! De-abia a plecat nevastă-mea, săraca, a stat aici o săptămână. Am avut norocul că s-a mai întrerupt campionatul și am mai fost pe acasă. Dar da, sunt sacrificii, stai departe de casă, de familie. Bine, eu m-am dedicat în totalitate fotbalului și când am fost jucător. Îmi pare rău pentru copii, că n-am prea stat cu ei, n-au crescut sub ochii mei. Nevasta-mea s-a ocupat de educația lor. Fi-miu a făcut 27 de ani și fi-mea 22. Sunt lucruri care te apasă și te dor la un moment dat, dar satisfacția asta profesională ... O victorie te face să uiți. Când ajung în cameră după o victorie imediat mă uit pe telefon să văd cine îmi dă mesaje și bineînțeles că e familia. În momentul în care pierd, îmi închid telefonul.

- Nu îți plac mesajele de consolare. 
- Eu nu îmi iau telefonul la stadion. Când mă întorc (n.r. după o înfrângere) nici nu mă uit, îmi închid telefonul și două zile nu vorbesc cu nimeni. Deci sunt sacrificii pe care le faci, dar care la un moment dat merită atât din punct de vedere financiar, cât și profesional. E o satisfacție să întâlnești în liga asta jucători și antrenori mari.

- Mie mi se părea cumva că Turcia era locul perfect pentru tine. Stilul de acolo ți se potrivea din toate punctele de vedere: mediatic, fotbalistic, social. Îți lipsește spectacolul? Aici te cam abții. 
- În Turcia mă simțeam ca peștele în apă. Dar să știi că atunci când eram în Turcia îmi doream să ajung în Arabia Saudită. Acum, că sunt aici, mi-aș dori să fiu în Turcia. Sunt genul ăsta de om, îmi zicea tata "Bă, tu ești cu fundu' în șapte luni, niciodată nu știi ce vrei". Dar în momentul de față, venirea unor jucători importanți, nu numai a lui Ronaldo, ce se aude că se va transfera și ce jucători vor veni aici ... asta mă mă face mai ambițios și să încerc să creez și eu o echipă (n.r. la Al Raed), fiindcă anul ăsta practic n-am putut. N-am putut să îmi creez o echipă cum am vrut eu, cum am creat-o la Gaziantep. La Gaziantep și rezultatele mă făceau să mă simt bine, să am anumite ieșiri.

- La un moment dat ajunsesei pe locul 2. 
- Am fost și locul 1, după 18 etape. Băteam pe Beșiktaș, pe Fenerbahce, pe Galatasaray, n-aveam niciun fel de problemă. Jucam de la egal la egal cu ei, dar îmi făcusem echipa eu, fără bani de transfer. Îmi făcusem echipa de la zero. Era o echipă nou-promovată din liga a doua și eu mi-am ales jucătorii, mi-au adus 24 de jucători. Am reușit să-i încheg, să facă o echipă foarte, foarte bună.

Marius Șumudică: „Aici rar semnează antrenorii pe doi ani”

- Aici ce te-a împiedicat să folosești același model? 
- Păi n-am putut. Când am venit am găsit jucători cu contracte, jucătorii localnici care erau de 3-4 ani aici și a trebuit să câștig grupul respectiv. Am un președinte cu o inimă extraordinară, un băiat extraordinar și care niciodată nu vrea să renunțe la niciunul dintre fotbaliști, indiferent că joacă sau nu joacă. Plus că n-am decis eu la transferuri. Uite, îi am pe Djokovici (n.r. fost la CFR Cluj), pe Mitriță, pe Silviu Lung. Eu doar pe Silvică l-am adus. La Mitriță m-au întrebat dacă merită, dar l-au adus niște impresari care îl cunoșteau de la Al Ahli, și am zis da, dom'le, e un jucător care poate face diferența. Dar ei erau mai înnebuniți decât mine și am zis da, aduceți-l, nicio problemă. M-au întrebat și de Djokovici, tot așa, adus de un impresar arab. M-a sunat președintele și m-a întrebat, i-am zis că Djokovici a jucat în Turcia, e un fotbalist util pentru echipă. În rest n-am luat niciun jucător. N-am putut, fiindcă aveau contracte din urmă și n-am putut să îmi formez eu un colectiv. În câteva zile o să am o discuție cu președintele, vreau să încercăm să facem o echipă cu care să ne batem la primele șase locuri.

- Deci planul ăsta e, să continui la echipă. 
- Eu mai am un an de contract. Când am venit aici am semnat pe 2 ani. Veneam după perioada de la Al Shabab, unde jucasem în Champions League, am avut o propunere să continui acolo, dar aici mi s-a făcut o propunere financiară mult mai mare. Nimeni nu credea, nici eu n-am crezut când mi-au oferit cât mi-au oferit! Am venit aici și toată lumea a vorbit extraordinar de acest președinte, că este un om OK, un om corect, un om cu care n-o să avem probleme. Aici rar semnează antrenorii pe 2 ani, de obicei contractele se fac pe un an cu drept de prelungire. Eu am semnat pe 2 ani și cu clauze foarte, foarte bune, cu penalități destul de mari și din partea lui, și din partea mea.

- Și planul ... 
- Aș vrea să am o discuție și să încercăm, dacă e posibil, să aducem niște jucători, fiindcă n-aș mai vrea să mai văd Raed-ul pe locul 9-10. Nu, nu-mi place! OK, partea materială e partea materială, dar parcă mi-a revenit foamea asta de performanță, de trofee, de ceva de care să te bucuri și să dovedești că ești cel mai bun.

- Ești la a treia experiență în Arabia Saudită. E un loc în care să poți progresa? Sau banii sunt atât de buni, încât nu mai ai dileme din astea? 
- Progresez zi de zi, ai de învățat zi de zi. Aici o altă cultură. Te întâlnești cu fel de fel de oameni. Trebuie să știi să te comporți cu ei, trebuie să știi să-i ridici. Chiar îmi spunea președintele că-mi mulțumește pentru că la meciul de ieri am avut 6 jucători arabi în echipă, în condițiile în care aici poți folosi 7 străini. Eu nu am șansa asta, am doar cinci străini în echipă, și-atunci sunt forțat ... Era mulțumit președintele, îmi spunea "mi-ai ridicat toți jucătorii". Am jucat cu un copil de 18 ani fundaș central, am jucat la mijloc cu unul de 21 de ani. Deci am reușit să-i ridic. Apoi, sunt oponenții. Când joci cu Al Ittihad, unde antrenor este Nuno Espirito Santo, care știm că a fost prin Anglia, la Tottenham, la Wolves ... Momentul în care l-am avut pe Rudi Garcia în fața mea, momentul în care te întâlnești cu Ronaldo ... La fiecare echipă sunt jucători care au jucat în Spania, în Franța, la un alt nivel înalt. E adevărat că vin după 28 de ani, dar când sunt copți deja.

- Sunt jucători care te forțează să progresezi. 
- Exact, trebuie să pregătești foarte bine meciul, să pregătești foarte bine antrenamentele, că altfel m-aș face de rușine. Imaginează-ți că eu anul trecut l-am antrenat pe Banega, câștigător de cupe europene, jucător de echipa națională a Argentinei. Mi-era rușine să mă duc la antrenament nepregătit. Am auzit că înainte a fost o problemă la Shabab, când a oprit antrenamentul că n-a fost mulțumit de antrenament și a zis "Băi, ce facem? Stop". Banega era primul jucător care venea la antrenament, cu o oră jumate - două ore înainte, și pleca ultimul de la stadion. Profesionist! Aici jucătorii mai scapă, mai întârzie la antrenament, fiindcă ei noaptea nu prea dorm și dorm ziua. Să nu le pui antrenament dimineața, că te dau afară, te lucrează și într-o lună ești ușchit.

Șumudică: „Sunt adeptul antrenamentelor scurte și de intensitate”

- Dar nici n-ai cum, că dimineața e foarte cald. 
- Păi există posibilitatea să faci la sală, poți să faci un antrenament de forță. Dar nu există. Te ușchesc, n-ai nicio șansă!

- Până la urmă, tu ești venit aici să te adaptezi la realitatea lor, nu poți să le schimbi cultura și tradițiile. 
- Exact. Și n-am făcut absolut niciodată lucrul ăsta. În România mai aveam antrenamente duble, dar nu sunt adeptul lor. Eu sunt adeptul antrenamentelor scurte și de intensitate. Mie nu-mi place să treacă antrenamentul de 90 de minute, unii țin și 100 de minute. Eu vreau antrenament de 60-70 de minute, dar foarte intens, fără pauze.

- Și cei locali cum răspund la efort? 
- La început mi-a fost greu. Se întâlnesc cu fel de fel de antrenori. Sunt brazilienii care lucrează într-un fel, sunt portughezi care lucrează într-un alt fel. În general cu mingea, nu pun mare preț pe efort, pe alergări, pe forță. Și sunt antrenori ca noi, veniți din Balcani, care avem o altă tipologie. Eu consider că dacă n-ai forță, dacă n-ai putere să te lupți în dueluri și dacă nu poți să alergi, nu poți să joci cât ai fi de talentat. Dacă echipa nu e pregătită din punct de vedere fizic, al luptei, al duelurilor, e greu să faci față. Și atunci a fost un impact și pentru ei. Una-două să duceau să bea apă. Zic "băi, stați, mă, un pic, ce facem?". "Moya, moya!", adică "apă, apă". Păi, stai că suntem în timpul antrenamentului, vă dau eu când trebuie să beți. Ușor, ușor, i-am câștigat. Bine, mai glumesc cu ei, țin la mine, adică am o relație specială cu ei. Mi-au și greșit în cantonament cu programul.

- Adică?
- Au întârziat. Într-o noapte mi-au venit mai târziu, spre dimineață, și n-am fost de acord.

- De unde au venit spre dimineață? 
- Vara ei fac cantonamente foarte lungi. E singura lor perioadă de pregătire, fug de căldura de aici și stau 23-24 de zile. E greu, intervine monotonia. Sunt obosiți mental, încep conflictele între ei, trebuie să știi să gestionezi lucrul ăsta. Eu, la jumătatea perioadei, le dau o noapte liberă, două noapte liberă. "Bă, duceți-vă, sunteți liberi".

- Ei nu beau. 
- Da, musulmanii nu beau alcool. Dar au ieșit și le-am zis "băi, fiți atenți, până la ora 2 noaptea aveți liber". Patru jucători localnici n-au venit la timp. Au ajuns pe la 6-7. Eram chiaun, am coborât din cameră. Zic "ok, mâine să vă căutați bilete de avion și acasă, nu mai am nevoie de voi". Abia venisem de 5 zile la echipă. Am stat, am cugetat așa, m-am gândit spre dimineață, m-am trezit ... Zic "bă, nu e bine ... Ok, îi trimit acasă, trebuie să aducă alți jucători. Creez probleme și clubului. Suntem în perioada de pregătire, n-am timp să aduc alții, nu îi cunosc. Ăștia au fost aici, rup grupul". Într-un fel era bine, dar poate mi-i luam dușmani și pe ceilalți. Am stat, am cântărit-o și până la urmă i-am pus să plătească o masă. Am scos echipa în oraș, am povestit în fața echipei tot ceea ce s-a întâmplat și de atunci i-am câștigat. De-atunci sunt alături de mine și n-am mai avut niciun fel de conflict!

Marius Șumudică: „La CFR Cluj, unii jucători stăteau cu antena în gât pe la stadion!”

- Ai reușit să legi același tip de relații pe care le-ai avut în vestiarele din România? Tu ești mai popular, mai slobod la gură, mai amuzant. 
- La fel ca în Turcia, ca în România, la fel ca peste tot. Aceeași relație cu jucătorii, o relație specială. Cred că acesta este unul dintre atuurile mele, unul dintre argumentele pe care le am în momentul în care reușesc să câștig foarte repede vestiarul. N-am reușit s-o fac într-un singur loc, la CFR, acolo n-am reușit s-o fac.

- De ce? Erau jucătorii prea...? 
- Acolo, sunt unii jucători care stau cu antena în gât pe la stadion, care varsă tot. Erau jucători...nu vreau să-mi mai aduc aminte, care mai țineau legătura și cu alți antrenori, mai făceau grătare cu ei în momentul în care eu eram antrenor acolo. Se mai făceau niște grătare cu câte un fost antrenor. Și-atunci, n-am reușit să...Pe unii i-am câștigat, pe alții nu. Am aflat până la urmă ce se întâmpla, am aflat și din Cluj, de acolo, asta-i viața. Dar ăla-i singurul vestiar pe care n-am reușit să-l câștig în totalitate. Parțial l-am câștigat, dar nu în totalitate.

- Revenind la Arabia Saudită, e clar că prăpastia financiară între ce se întâmplă aici și Liga 1 este evidentă, dar, fotbalistic vorbind, am văzut câteva meciuri și nu m-au dat pe spate, sincer. Bănuiesc că nici tu nu poți să spui că e un nivel fantastic. 
- Nu, dar tu gândește-te acum că e destul de cald. Vreau să spun că depinde de echipa pe care o întâlnești. Gândește-te că fiecare echipă, în momentul de față, având transferurile închise, unele echipe nu și-au permis, cu Guvernul punând monopol și spunând: „Oameni buni, noi vă dăm o anumită sumă de bani, dar trebuie să respectați și să plătiți jucătorii, să demonstrați bancar, nu fictiv, că ați plătit acei jucători”. Și, atunci, unele echipe s-au pierdut pe parcurs, n-au avut un buget cu care să mențină nivelul. Numărul străinilor a scăzut, au avut cazuri la FIFA, care acum s-au redus enorm și vor chiar să le reducă la zero, fiindcă am înțeles că și-ar dori foarte mult să organizeze Mondialul din 2030 și atunci vor să aibă o altă față. Deschizându-se ușa cu acest transfer al lui Ronaldo, dorind să atragă și alți jucători cu nume, fiindcă vor mai veni acum jucători, din ceea ce știu, din ce apare pe Twitter-ul lor, unde 90% din lucruri se adeveresc, atunci...

- Nivelul e în creștere, spui, de fapt. 
- Nivelul este în creștere față de 2018, când am fost eu. Întâlnești adversari buni, antrenori buni, iar la anul vei avea dreptul de a folosi opt străini de la început în primul „11”. Se va face o ligă cum era la noi liga de Tineret-Speranțe, în care vor juca, în general, jucătorii arabi sau cei care nu prind minute și vrei să aibă meciuri în picioare pentru a-i folosi apoi dacă ai nevoie de ei. Practic, vor juca doar trei arabi și opt străini. Iar străinii care vor veni vor fi de calitate, nu pot fi străini slabi, fiindcă nu vine niciun străin sub un milion.

„M-aș bate la play-off în România cu Al-Raed”

- Am văzut și la tine...portar e Silviu Lung, fost portar de națională, Mitriță, la fel, ai un marocan foarte bun număr 10, atacantul e bun și el, bâtrânel, dar foarte bun. 
- Da, căpitan la Dijon 9 ani, a jucat la nivel înalt, în prima ligă din Franța, 250 de meciuri.

- Bun. Dar cu Al Raed unde zici că ai fi în România? Ai prinde play-off-ul? 
- Cu echipa de acum?

- Da, cu echipa de acum. 
- M-aș bate la play-off, aș fi acolo, la limită.

- Adică ai fi acolo cu Petrolul, cu Hermannstadt, cu FCU Craiova. 
- Da, m-aș bate acolo, exact. Din punct de vedere ofensiv, aș fi mult peste ce e în România. Păi, am marcat 38 de goluri aici! Dar am luat foarte multe fiindcă în spate îmi joacă numai jucători arabi, eu nu am jucători străini acolo. Dacă aș fi avut doi fundași centrali străini, cu siguranță mă băteam la primele trei în România. Eu aici am suferit. Jucătorii mei din față au calitate mare, joacă într-un picior în România, să fim corecți. Nu știu dacă există un vârf cum e Tavares. (n.r. - Júlio Tavares, 34 de ani, fost atacant la Dijon, cotat în prezent la 600.000 de euro pe Transfermarkt). Spune-mi un vârf în România precum Tavares, în afară de Alibec, probabil.

- Compagno, să zicem.
- Nu se compară.

- Dugandzic. Sunt mai tineri, totuși, el are 34 de ani. 
- Dar nu se compară! El nu pierde mingea, câștigă toate duelurile. Te folosești de el la cornere, știe cu mingea, ține de ea, intră în combinații. Păi, a jucat 250 de meciuri în Franța. Vorbim de Compagno? De unde a venit Compagno? Compania a șaptea sub clar de lună, de unde a venit? N-am nimic cu băiatul, e OK, dar nu poți să-l compari cu Tavares. Hai, cu un Alibec, cu un Mazilu, care va crește... Cu tot respectul pentru Dugandzic, dar a dat 10 goluri din penalty! Nu mai spun de Berkaoui, marocanul ăsta. Mi-a dat cu Al-Batin trei-patru goluri, acum iar, la fel. Sunt jucători care, unu contra unu, nu poți să-i oprești! Dă-mi exemplu din România, în afară de Florinel Coman, acum, care poate să-ți scoată, perpendicular pe poartă, om din joc. Nu!

- Asta am văzut la aproape toate echipele din Arabia Saudită: decarul e supertehnic. 
- Exact! Rădoi avea un decar, Amir Sayoud, păi n-am văzut în viața mea un asemenea stângaci! Senzațional!

- Și Contra avea un spaniol, nu? 
- Nono Delgado, da. Domagoj Antolic, la mijloc. Calitate!

Marius Șumudică: „Vor să ridice foarte mult nivelul în Arabia Saudită”

- Înțeleg că din vară încolo e un plan al guvernului saudit să finanțeze pentru fiecare echipă în parte salariul unui jucător, cu condiția ca jucătorul să fie din Top 150 din lume.
- Da, eu am auzit că ar urma să finanțeze întreg salariul acelui jucător, nu doar 75%.

- Deci, înseamnă că ar putea veni jucători...Busquets, ce se mai aude pe aici?
- Eu știu de Busquets, de Jordi Alba, am înțeleg că ar fi și Angel Di Maria. Dar la echipe mari din Riad.

- Dar asta te forțează și pe tine să progresezi. 
- Te forțează, da. Ți se dă  o anumită sumă de bani în care să-ți aduci un jucător, iar ei îl vor plăti. Salariul va fi suportat de ei. Vor să ridice foarte mult nivelul. Am înțeles, la nivel de zvon, că, în momentul în care vei avea la fiecare meci de acasă peste 50% din capacitatea stadionului ocupată, atunci vei primi din partea Federației un bonus de 5 milioane de riali, ceea ce înseamnă 1,2 - 1,3 milioane de dolari. Jucând 15 meciuri acasă, fă și tu socoteala.

- Un milion și ceva de dolari pe meci?
- Pe meci!

- Îți cumperi spectatorii și-i aduci în tribune. 
- Pe meci, da, nu pe sezon. Acum sunt 300.000 și ceva pe meci, la anul vor să dea 1,3 milioane. Echipele au niște baze făcute de Guvern, identice la fiecare, cu piscină, sală de forță, cu condiții de recuperare. Sunt deja echipe care și-au amenajat acolo camera VAR...

- Să joace acolo. 
- Să joace acolo, da. Așa e la Damac, așa e la Al-Batin.

- Ca să fie sigure că... 
- Și încasează 300.000 de dolari la fiecare două săptămâni. Jucând de două ori pe lună acasă, iau 600.000, pe care-i pun la fondul de salarii. Plus banii pe care ți-i dă Guvernul. Tu, în momentul în care angajezi jucătorii, trimiți contractele la Federație. „Mă, care e bugetul?”. „Păi e 1,3 - 2 milioane, da?”. Atunci, tu trebuie să te încadrezi. Primești 1,3 milioane, iar restul e pus de președinte, ceva de genul acesta. La noi, președintele face eforturi. Suntem doar cu o lună în urmă cu salariile. La mijlocul acestei luni, vom fi la zi. Nu avem astfel de probleme. Iar în Arabia Saudită, în viitorul apropiat, nu vor mai fi probleme, fiindcă vor să scoată cazurile de la FIFA, să n-aibă astfel de probleme.

Șumudică: „Lumea e bolnavă de fotbal în Arabia Saudită!”

- Îmi descrii un tablou destul de idilic, dincolo de sacrificiile normale pe care le faci într-o țară străină, tradiționalistă, așa cum este Arabia Saudită. E și căldură, sunt tot felul de restricții...Dar, din punct de vedere fotbalistic, povestești de parcă e locul aproape perfect în care să lucrezi. Spui că va crește nivelul, că salariile vor fi plătite din ce în ce mai la timp. 
- Eu spun ceea ce simt. Din ceea ce ți-am povestit acum, lucrurile sunt la jumătate. Dar eu îți spun ceea ce simt în continuare și ceea ce văd că se întâmplă. Aici, lumea e bolnavă de fotbal! Aici, în orașul ăsta, e o rivalitate mare între noi și Al Taawon. Lumea discută pe rețelele de socializare. La victorie, te fac „king” (n.r. - rege), te fac cel mai bun. Săptămâna viitoare, la înfrângere, ești cel mai slab, cer să te schimbe. Ceva de genul acesta. Trec foarte ușor de la o stare la alta, de la agonie la extaz și invers. Dar, din ce zvonuri sunt și din ce citesc și din ce mi se mai spune, atunci îmi dau seama că siguranța va deveni cuvântul de bază, te vei putea pregăti în condiții normale. Este o țară care, așa cum ți-am zis, vrea să organizeze Campionatul Mondial în 2030. Aducându-l pe Ronaldo, Messi venind aici (n.r. - ca ambasador turistic), vor mai veni cu siguranță și alte nume și această ligă va fi din ce în ce mai respectată. Deja se vorbește că sunt nu știu câte zeci de țări care vor să ia liga (n.r. - saudită) de la anul și că va transmite și „beIN Sports”, iar la rândul lor și ei vor da bani către cluburi. Practic, bugetele vor fi foarte mari și-ți vei permite să-ți aduci jucători. Plus, de la anul, la fel ca în România, vei lua banii la sfârșitul campionatului în funcție de locul din clasament, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Dar e adevărat că erau unele echipe mari precum Al Hilal, Ittihad, Al Ahli, chiar dacă s-a dus în liga a doua, care la începutul sezonului primeau în jur de 100 de milioane de riali, adică vreo 30-40 milioane de dolari ca să pornească sezonul și să-și ia jucători.

- E clar că Guvernul tratează diferit echipele, adică banii pe care-i primiți voi de la Guvern sunt mai puțini decât... 
- Până acum, da. Așa am înțeles, că echipele mari... Nu știu sigur, dar Shabab era o echipă văduvită, nu i se dădea la momentul respectiv. Erau alte patru echipe, Ittihad, Hilal, Ahli și Nassr, care primeau astfel de lucruri. Iar Shabab tot timpul încerca să facă rost de sponsori ca să ajungă la un anumit nivel. Dacă te uiți pe tricourile lor, cred că au 10 sponsori sau nu știu câți pentru a face rost de bani.

arabia saudită

„Șumudică baby-heart” » Președintele saudiților de la Al Raed e fanul lui Șumi: „Un antrenor entuziast, ambițios. Vrem să rămână aici”

Culisele întâlnirii cu Cristiano Ronaldo

- Apropo de tricouri, în ultimele săptămâni ai luat prim planul cu povestea aia cu Cristiano Ronaldo și cu tricoul. Ce ai făcut cu el, l-ai pus undeva, într-o ramă? 
- Îl am în cameră.

- Și ce planuri ai cu el, ce vrei să faci cu el, până la urmă? 
- Îmi pare rău că n-am luat și autograful, dar n-am stat, eram și supărat după meci. O să încerc, la ultimul meci, să ajung să iau și autograf, fiindcă este o amintire extraordinară să-l întâlnești pe Ronaldo ca antrenor. Pentru mine, este unul dintre cei mai mari jucători ai lumii. Și înseamnă mult. Pe scurt, el era jucător la Nacional Madeira. Erau două echipe în insula respectivă, Nacional Madeira și Maritimo Funchal (n.r. - echipa la care a jucat Șumudică). Iar el avea casă în Funchal, și acum are casă acolo. I-am zis, își aducea aminte vag. Nu de mine, ca nume, fiindcă eu am jucat doi ani și jumătate, nu foarte mult, iar el era copil. Dar își aducea aminte de colegii mei, care erau din zonă, se născuseră acolo, cei care jucaseră cu mine.

- Deci, voi ați apucat să vorbiți. 
- Da, am vorbit înainte de meci, când a ieșit de pe teren, am vorbit și la pauză puțin, iar apoi am vorbit și după meci. Dar lumea a zis aici că i-am cerut eu tricoul sau ceva de genul acesta. Pe teren, îi ceruseră deja tricoul o grămadă de jucători. Dar a zis: „Nu, nu, nu, că i l-am promis deja antrenorului!”. Și chiar glumeau jucătorii mei și-mi spuneau: „Bă coach, n-am putut să iau tricoul din cauza ta!”. Și, după meci, în momentul în care el a ieșit, am vorbit cu el cât am vorbit, iar el și-a scos tricoul și mi l-a dat. Practic, el putea să-l schimbe cu oricare alt jucător, asta dovedește că nu i l-am cerut eu. Dar lumea, cum e rea în România, au zis că s-a ținut Șumudică după el să-i dea tricoul, ceva de genul acesta. Bine, într-un final, mi-aș fi dorit un tricou și cu siguranță că i-aș fi cerut, dar nu asta a fost intenția. Atunci, vorbeam despre un director de-al meu pe care l-am avut la club și care după aceea a devenit al doilea agent al lui la „Gestifute” (n.r. - firmă de impresariat), alături de Jorge Mendes.

- Deci, plănuiești să-l păstrezi ca o amintire frumoasă a experienței de aici. 
- Da, îl pun la mine, am o colecție de tricouri de pe unde am antrenat, tricouri luate de la mari jucători din Turcia, de aici. Îl voi păstra.

Familia l-a convins să nu renunțe la antrenorat

- De ce ai tot băgat bățul prin gard în ultima perioadă cu retragerea din antrenorat? Că vrei să te retragi, că te răzgândești...? 
- Nu, n-a fost... Am trăit o perioadă...ți-am zis, e greu aici! Nu e ușor! Am avut o perioadă grea, dificilă, în care au existat mai multe conflicte, cu mai multe persoane, nu vreau să intru în amănunte.

- Și aici, local?
- Și aici, dar și acasă. Am fost lovit și de decesul bunicii mele, care m-a crescut, nici n-am putut să ajung acasă. A mai fost un necaz în familie de alt gen, sunt lucruri care m-au măcinat și m-au obosit. Și mi-am dat seama că nu sunt lângă familie și mi-aș dori să stau mai mult lângă ea. Și părinții mei... cât mai au de trăit? Au nevoie de mine. Mândria lor a fost tot timpul să fiu cel mai bun: să fiu jucător, să fiu antrenor... Soția era așa, 50-50%. Și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp cu mine, să fiu acasă... Dar m-au sunat părinții și mi-a zis mama: „Până când voi intra în pământ, să nu te aud că te lași de antrenorat, cu mine nu mai ai ce discuta!”. Iar eu am o relație foarte strânsă cu mama și cu tata, o relație extrem, extrem de strânsă! Sunt niște oameni care m-au ajutat enorm în viață, pe care-i divinizez. Practic, sunt părinții mei și-mi doream în ultima perioadă să fiu alături de ei, să stau cu ei mai mult și cu familia, cu copiii. Și atunci am zis: „Băi, e momentul! Am realizat ceva ca antrenor, am realizat ceva ca jucător. Bă, oprește-te! Gata, e mult! Te consumi, sunt și insomniile astea”. 

- Așa. 
- După aceea, mi-am dat un restart odată cu ce mi-au spus părinții mei. Și soția mea m-a susținut în continuare, la fel și mulți prieteni de-ai mei, fani, mulți rapidiști, colegi de-ai mei, foști fotbaliști. Așa că am zis: „Nu! Înseamnă că lumea are nevoie de mine în continuare!” Și am trecut peste acel episod. Practic, n-a fost o alintare, n-a fost absolut nimic. Au fost niște probleme care m-au lovit, mi-am pierdut și bunica, ea m-a crescut de mic, părinții mei m-au crescut, iar eu eram numai cu ea. Au mai fost și alte probleme de sănătate în familie, pe care le-am rezolvat, într-un final. Sunt lucruri care te apasă și care, la un moment dat... Eu am făcut o greșeală mare de tot în viață. Mare de tot!

- Care-i aceea? 
- N-o regret, dar mi-e rușine câteodată. Eu am pus fotbalul înaintea familiei. La mine, se știa: în momentul în care pierdeam, dispărea din fața mea toată lumea! Nu te puteai înțelege cu Șumudică! Iar în momentul în care câștigam, eu nu știam să celebrez. Eu nu beau alcool, nu beau alcool de când m-am născut! Eu nu beau cafea, eu nu beau băuturi acidulate, n-am nicio treabă. În schimb, în ultimul timp fumez cam mult, m-am apucat de fumat iar! M-am lăsat 12 ani și m-am apucat iarăși de fumat pe fond de stres. Nu știam să mă bucur. Probabil că dacă bei un pahar de vin, un pahar de șampanie, te mai relaxezi, probabil că ești euforic. Eu nu le am cu astea, nu le am nici pe alea (n.r. - gesticulează ostentativ cu mâna la nas, referindu-se la consumul de droguri). Și, atunci, entuziasmul trecea foarte repede la mine. Fiind la echipe de mijlocul clasamentului, prin Turcia sau pe aici, inevitabil apar mai multe eșecuri, fiindcă te întâlnești cu adversari mai puternici. Atunci, în momentul în care apar astfel de lucruri, săptămâna premergătoare următorului meci o antrenezi într-o stare de nervozitate, într-o stare care te apasă, mai faci greșeli...

Marius Șumudică: „Nu puteam să ies din fenomen. Eu sunt bolnav!”

- Înainte de meci ești tensionat, după meci, dacă pierzi, iar ești tensionat și nu mai ai niciun moment de relaxare, pe care să-l întorci și către familie. 
- Exact! Și gândește-te că eu n-am avut șansa unei vacanțe cu familia mea, cu copiii mei, fiindcă, atunci când eu luam vacanță, fotbalistic vorbind, copiii mei erau la școală. Când ei erau în vacanță, eu începeam pregătirea. Practic, nu ne brodeam niciodată să fim liberi în același timp pentru a pleca în vreo vacanță. Și e greu! O înțeleg și pe soția mea, tot timpul îmi spunea: „N-ai timp niciodată, n-ai timp să te ocupi nici de copii, nici de asta, nici de asta”. Atunci, a fost un cumul de factori și așa am început să mă gândesc să mă retrag. Dar ce să zic? Eliminam din viața mea cel mai frumos lucru, tot ceea ce iubesc. Iubesc fotbalul foarte mult și atunci am zis: „Nu!”

- Aveai deja planul de rezervă făcut, oricum. Îți găsiseși deja viitorul job full-time, te gândeai deja cum să fii analist TV. 
- Da, eu sunt și acum la Digi, am contract cu ei. Nu puteam să ies din fenomen. Eu sunt bolnav! Și când sunt acasă, dacă nu mă duc la emisiune, sunt bolnav! Îmi place de mor să stau la emisiuni, sunt înnebunit !

- Deci, te-ai vedea într-un post din acesta de specialist al unei emisiuni TV, dar nu acum. 
- E viața mea! Îmi place rău de tot.

- Dar ce ți-ar plăcea să stai la o masă și să comentezi fazele? Că, până la urmă... 
- Păi, fac ceea ce îmi place! Vorbesc despre fotbal. Eu sunt un om bolnav, între ghilimele, conflictual, îmi place să intru în...

- Da' chiar. Stilul ăsta al tău, un fel de Mitică Dragomir de la nivelul gazonului, descurcăreț, haios, te bagi în clinciuri, cazi în picioare de fiecare dată...cum ți-ai șlefuit stilul ăsta? Ce te-a ajutat? Copilăria, anturajul? 
- Viața de stradă! Am crescut cu cheia de gât, ce să fac? Coloanele din Piața Romană, unde se făceau șapte feluri de pâine...ce să-ți mai spun? Am avut copilărie frumoasă, am trăit printre șmecheri. De la barbugii, de la Oneață, cel mai mare barbugiu, vecin cu mine pe strada Polonă, până la șmecheri de rang înalt, de calitate, nu vreau să le dau numele, care făceau afaceri la momentul ăla și câștigau bani foarte mulți.

- N-ai zice că în centrul orașului, pe „Polonă”, era profilul ăsta de om de stradă. 
- Stătea fratele lui Oneață, Costel, el acolo a copilărit. Chiar jucam fotbal cu ei duminica, în „Zoia”. El își făcea o echipă, iar eu îmi făceam altă echipă, format din fotbaliști care erau cu mine la grupa mea. Și jucam pe câte o sută de fiecare. Ieșeau niște meciuri extraordinare. Dar eu am crescut cu ei! Am crescut cu frații Belmondo, cu Lică, cel care a jucat la Dinamo, Costel...În fine, nu mai contează. Stând cu ei, te deștepți.

„Am început să detest oamenii care sunt agresivi la băutură”

- Ai învățat și cum să te descurci, cum să vorbești într-un context diferit. 
- Am făcut de toate. În afară de astea....(n.r - alcool și diverse alte practici ilegale și imorale), am făcut de toate. Eu mă mai șucăresc cu staff-ul și le spun, când mai avem discuții...Mi-aduc aminte că Mircea Lucescu, de exemplu, ne spunea că, la o masă, e normal să bei un pahar de vin roșu. Mie niciodată nu mi-a plăcut să văd o femeie beată, de exemplu! Și am început să detest oamenii ăștia care sunt agresivi la băutură. A, dacă bei și ești un om normal, OK. Dar să nu te urci la volan să omori, să nu...pe ăștia i-aș călca în picioare, i-aș omorî! [Aș lua] pistolul și i-aș omorî direct! Nu există. Aici, te duce în piață și te omoară cu pietre! Aici, nu există, frate, viol, pedofilie...

- Da, încă sunt legi foarte aspre, care, totuși, nu mai sunt de actualitate în lumea modernă. 
- OK, dar și ei acum vor să se ducă spre democrație. Și aici, Regele e open mind (n.r. - tolerant, înțelegător).

- Și femeile au primit drepturi din ce în ce mai multe în ultimii ani. 
- Au început să conducă, n-aveau voie, acum au. Intră pe stadion, sunt într-o profundă schimbare. Dar eu sunt adeptul pedepselor capitale! În momentul în care omori, trebuie să răspunzi. Bine, depinde în ce context. În momentul în care ești matol și nu știi să-ți iei un taxi sau un Uber, te urci la volan și-l calci pe unul pe trecerea de pietoni sau îi iei viața unui copil, asta ce înseamnă? Sau să te duci să-ți bați joc de virginitatea unui copil...sau pedofilie?! De asta spun că aici nu există așa ceva! Te duce în piață, te leagă și...

- S-au depășit, totuși, vremurile cu pedeapsa capitală. Sunt suficiente alte variante prin care să previi sau să pedepsești lucrurile de genul acesta. 
- Nu știu, eu în domeniul ăsta sunt strict, nu accept!

- Deci, ești complet împotriva alcoolului, violenței și așa mai departe. 
- Da. Să începi să te tai, să-ți bagi săbii prin tine...ce e asta?! Nu există! Aici, în Saudi Arabia, nu există! Rata de criminalitate e... Te plimbi noaptea pe stradă, n-ai niciun fel de problemă. Iar ei aveau înainte poliția religioasă, așa se numea, care te luau imediat în caz de ceva. Acum au scos-o!

„Maidanul m-a făcut fotbalist”

- Întorcându-ne la momente mai frumoase, că tot te apucaseși să povestești mai devreme... Cum te-ai apucat de fotbal? 
- Tata era coleg de serviciu cu soția celui mai bun antrenor de copii și juniori care a existat, Cornel Jurcă.

- La Sportul. 
- Da, la Sportul. Era la Electroaparataj atunci, eu aveam șase ani. M-a dus la capătul troleului 86, acolo unde-ntoarce, la peluza de la Arena Națională, unde au făcut acum terenurile de tenis. În dreapta era un teren de bitum, cred că mai e și acum, dar l-au făcut sintetic. M-a dus, m-a lăsat în parcare și m-a luat la o grupă de copii de la care mi-aduc aminte că doar un jucător a ajuns în Liga 1, unul Cornel Sevastița, a jucat pe la Bistrița. M-a luat, m-a crescut, după care a plecat la Sportul și m-a luat cu el. La Sportul, el avea o grupă de jucători născuți în 1967 unde a jucat și un secund de-ai mei, Petre Cristian. Eu eram născut în 1971. Grupele acestea jucau la aceeași oră. Mie-mi dădeau carnetele, mergeam, făceam foaia, că eram căpitanul echipei...

- Deși erai mai mic decât mulți dintre ei. 
- Da, mai mic. Făceam foaia la grupa mea, iar el (n.r. - antrenorul) nu putea veni la meciul nostru, îmi spunea mie ce am eu de făcut. Și am terminat pe locul 3 la Republicani, țin minte că ne-a bătut Craiova cu Sburlea, Gârleșteanu, Papa, Cristescu, aveau o echipă foarte bună. Dar Cornel Jurcă m-a crescut pe mine, am fost la echipa națională UEFA 89, unde am crescut, am ajuns la lotul național de tineret. N-am reușit, totuși, să joc la prima reprezentativă atunci, fiind contemporan cu mulți jucători de valoare, precum Viorel Moldovan, Ganea, Dănciulescu.

- Dar când erai mai mic...când erai copil, cine visai să fii? Care era idolul vremurilor? 
- Copilăria mea a fost o paralelă între dorința de a ajunge fotbalist, dorința de a performa... Mă duceam duminică de duminică, atunci când aveam timp, în Piața Romană, unde era un teren de zgură al ASE-ului, acolo jucam. Sau mai jucam și la Liceul German, pe care l-am și terminat, într-un final, eu stând pe „Eminescu”. Îmi doream să ajung, dar atunci mă ajuta foarte mult maidanul. Pe mine, maidanul m-a făcut fotbalist! Jucând zi de zi fotbal, am crescut. Împreună cu antrenamentele pe care le făceam, îmi doream să ajung să joc la nivel de Divizia A și să joc la echipa visurilor mele, care era Rapid, chiar dacă eu eram la Sportul.

Șumudică și Rapid se iubesc la infinit

- Așa. 
- Ce se întâmpla? Pe mine, la 5-6 ani, bunicul m-a luat... L-am întrebat: „Unde te duci?”. Îmi zice: „Mă duc la meci”. Zic: „Merg și eu cu tine”. „Nu, că ești mic, că nu știu ce!”. „Nu, că vreau să merg și eu cu tine!” Am început să plâng și m-a luat, m-a dus pe „Republicii”. Din momentul în care am pășit pe „Republicii” și am auzit tobele alea cum băteau și am auzit galeria, am început an de an să înțeleg ceea ce înseamnă Rapidul! Am înțeles că era o echipă subjugată în momentul ăla, o echipă care era călcată în picioare de sistem. Practic, Dinamo sau Steaua aveau șanse să-și ia jucători de peste tot, te luau cu duba de acasă. Așa erau vremurile atunci. Rapid, fiind o echipă care nu era ajutată, am zis... Eu tot timpul am fost de partea celor care nu erau ajutați și am zis: „Asta e echipa mea, o iubesc”. De atunci, pentru mine a existat un singur target în viața mea: să iau campionatul, să ajung să joc la Rapid. În primul rând, îmi doream să ajung să joc la Rapid.

- Ai bifat. 
- Mircea Lucescu mi-a dat șansa să joc la Rapid. Am luat campionatul ca jucător...

+23 FOTO

- Bifată și asta. 
- Mai rămâne să-l iau ca antrenor. Și o să-l iau! Îl voi lua ca antrenor cu Rapidul! Dacă echipa va avea stabilitate financiară, ceea ce se întâmplă acum, și dacă voi avea șansa să lucrez cu domnul Șucu într-un viitor... - nu știu când, acum nu se pune problema, că mai am contract - dar cu siguranță voi ajunge să iau campionatul și cu Rapid. Voi putea face lucrul ăsta! Știu ceea ce pot, știu ce staff am în spate, fiindcă nu este numai succesul meu, este succesul acestor oameni! Eu nicăieri nu mi-am lăsat staff-ul. Mi-am luat permanent cu mine șapte oameni, cu care lucrez și care mă ajută enorm. Eu nu fug niciodată de români, indiferent că fac parte din staff-ul meu sau că sunt jucători. Eu tot timpul m-am înconjurat de români. Dragostea de români niciodată nu dispare! Noi ne ajutăm, suntem săritori, suntem unii pentru ceilalți.

- Înțeleg. 
- Practic, așa m-am apucat de fotbal, cu Cornel Jurcă, un om pe care-l respect și-l voi respecta toată viața. A fost cel mai bun antrenor pe care l-am avut la copii și juniori.

- Și cum a fost trecerea către seniori la Sportul? 
- Eu eram la republicani, la 18 ani, iar Mircea Dridea, care e acum la Petrolul, m-a luat să fac niște antrenamente și m-a debutat la Sibiu, am pierdut 2-1 cu Inter Sibiu. Era 1989, aveam 18 ani. După care a fost Jackie Ionescu, care mi-a spus că sunt unul dintre cei mai inteligenți jucători alături de care a lucrat la momentul ăla. Mi-a zis: „Copile, vei avea un viitor foarte bun!”. El a plecat apoi de la Sportul, s-a dus la Corvinul Hunedoara, și m-a luat și pe mine acolo, în Divizia B, aveam nevoie să joc. Țin minte și acum. M-am dus să joc un retur, iar în 18 etape am dat 17 goluri! Niciodată, însă, două goluri într-un meci, ci un gol în fiecare meci.

L-a salvat pe Crăciunescu din mijlocul haosului

- Greu în zona aia, mai veneau cu coasele... 
- În Divizia B? Eee... Păi când jucam pe la Zalău, pe la Motru... am văzut capete în gură la arbitri, te călcau în picioare! A venit Crăciunescu la un moment dat, a arbitrat Bihor cu Hunedoara. Eu l-am scos de pe teren, l-am luat de gât și l-am scos. Și-acum îmi zice! Mi-a dat roșu și-am zis: „Mamă, trebuie să-l salvez, ca să nu scrie nasol în raport de mine, să nu cumva să-mi dea șapte etape”. M-a dus și „bibilica!” repede, știi? Verigeanu (n.r. - fostul arbitru Florin Verigeanu) era la tușă. Când am văzut că sar toți din tribună... Îi luaseră lui Verigeanu fanionul și-i dădeau în cap cu el! Când am văzut, am fugit până la mijlocul terenului, l-am luat pe Crăciunescu și zic: „Vino-ncoace!”. El venise din Champions League și venise direct la Hunedoara, îl trimiseseră aici ca să promoveze Bihorul, trebuia să promoveze, erau cu Kassai, cu...În fine! La începutul meciului, vreo doi-trei jucători erau accidentați. Unul făcea din mână așa: „Au!” (n.r. - Șumudică gesticulează, imitându-l pe adversarul de atunci). Eu eram copil, un puști, aveam 18-19 ani și-am zis: „Bă, nu e în regulă, ceva se întâmplă!”. După ce am simțit că nu e în regulă, am fost mai agresivi în teren... Îl aveam pe Romică Gabor în dreapta, țin minte... Mamă, ce centrări îmi dădea! El și Florea Văetuș, amândoi erau pe final de carieră.

- Continuă! 
- Și l-am luat pe Crăciunescu să-l scot. L-am dus ce l-am dus până la intrarea spre tunel, iar acolo, cum ești când te îneci și te apropii de liman, a vrut să fugă! Când i-a pus Jackie o piedică, a căzut direct în gură! L-au luat ăia la pumni, pe acolo, pe jos. Și acum îmi spune Crăciunescu: „Știi, Jackie mi-a pus piedică...”. Ce să mai...

- Câte etape ai luat atunci? 
- Am luat vreo două etape, mi-a zis că, vezi Doamne, l-am ajutat să scape, că nu știu ce. După care, m-am întors la Sportul, am avut o perioadă destul de bună și am ajuns la Rapid.

- Și care-i povestea transferului la Rapid? Cum s-a întâmplat? Practic, spui că ăsta era visul tău de mic copil, să ajungi la Rapid. 
- Un meci blat! Eram la Sportul, mai fusese un meci blat la Piatra Neamț, după care s-au dat vreo două dezlegări. Nu știu cum au ajuns dezlegările la Nea Jean Pădureanu.

- Deci, Sportul a trebuit să dea meciul Ceahlăului...?
- Nu, Ceahlăul a dat meciul Sportului, iar Sportul a dat două dezlegări.

Un blat l-a adus la Rapid

- Și Ceahlăul, pe relație cu Bistrița, i le-a dat lui Nea Jean. 
- Da, da. Și au plecat doi jucători de la Sportul. Vochin a ajuns la FC Național, la Progresul, nu știu cum s-a făcut. Iar eu am ajuns la Rapid, Nea Jean Pădureanu venind președinte la Rapid atunci.

- Gratis, fără nicio încurcătură. 
- După care m-am întors la Sportul, că nu m-am adaptat. Nu m-am adaptat în sensul că... nu vreau să intru în amănunte și să dau numele unui antrenor care...

- Au trecut 25-30 de ani de atunci, ce mai...? 
- În fine, nu mai vreau să discut despre ce s-a întâmplat, a fost un conflict pe care l-am avut cu el. Am plecat înapoi la Sportul, am avut un sezon foarte bun, m-a văzut Nea Mircea Lucescu și când a venit [la Rapid], eu fiind și coleg de cameră cu Răzvan...

- Te-a ajutat relația asta?
- Da, m-a ajutat. Fiind colegi de cameră, el i-a vorbit foarte frumos de mine. M-a urmărit, a venit la două meciuri să mă vadă și m-a luat. Și am făcut parte din acea echipă senzațională a Rapidului care a luat titlul și Cupa.

Fascinat de Mircea Lucescu

- Cum te-a câștigat Nea Mircea ca jucător? Că tu ești destul de capricios... atunci, cu atât mai mult!
- Dacă-mi spunea ca mâine să pun capul pe linia de tramvai, îl puneam! Așa antrenor n-am văzut în viața mea! Dădea jucătorului 100%, iar tu dădeai 200% pentru el.

+23 FOTO

- E, practic, un model pe care l-ai cam găsit și tu pe la echipe. Ai găsit, cumva, întotdeauna, butonul pe care să-l apeși în raport cu anumiți jucători... 
- Exact! L-am copiat, în mare parte. De exemplu, aveam un antrenament cu două-trei zile înainte de joc. În momentul în care aveam antrenamentul ăla, venea cu o cutie de cămăși aduse din Italia pe relațiile pe care le avea. Pac! Spunea: „Cine câștigă astăzi are câte-o cămașă!”. Îți dai seama, ne dădeam viața! Da' ce clinciuri ieșeau!

- Pentru o cămașă? 
- Da, o cămașă din Italia, care la momentul ăla... Mai mult voiam să demonstrez, era și o concurență acerbă, îți dai seama! Aveam pe lângă mine Sabău, Iftodi, Nanu, Rednic, Dulca, Pancu, Bundea, Radu Niculescu, Jean Barbu, Ganea...Aveam o echipă, nici nu știai cum să... stăteam la un moment dat cu mâinile încrucișate să se mai accidenteze vreunul. Și s-a accidentat până la urmă, am intrat, am dat trei goluri în deplasare cu Astra și am luat campionatul! Era o echipă bună, iar el știa să facă atmosferă, știa să-și țină jucătorii aproape.

Ziua în care l-a sfidat pe „Il Luce”: „Am ieșit afară și l-am înjurat”

- Erau momente în care îi comentai, momente în care nu-ți prea convenea ceva pe la antrenamente? Sau, cum era stilul tău, puneai prea multă caterincă și el te mai...? 
- Hai să-ți spun ce s-a întâmplat la un meci. Am jucat acasă cu Oneștiul acasă, urma să plec la Bochum, când nu s-au înțeles la transfer. Și am dat trei goluri, am bătut cu 5-1. Și, prin minutul 60 și ceva, 70, mă scoate afară. Lumea era înmărmurită, eu eram supărat. Ditamai Nea Mircea, dar „bă, mă scoți afară...?”. Eu ies afară și îl înjur! Îl înjur și-i zic: „Doar îți bagi copiii tăi” și d-astea. Am trecut prin spatele lui, avea un balonzaid din ăla lung pe el, un parpalac, ziceai că-i Alain Delon! Stătea așa...

- Nu te-a băgat în seamă?! 
- Nu. La două zile, ne invită Copos la un brunch. Ne zice: „Veniți, că dau eu o masă, un bufet suedez”. Când auzeai pe vremea aia de bufet suedez și că te duci la Crowne Plaza... S-au dus toți, mie mi-era rușine, nici nu mă uitam la el (n.r. - la Mircea Lucescu), știam ce am făcut în euforia aia, în vacarmul ăla.

- Dar tot supărat erai și tu pe el, nu? 
- Eram supărat, da. El stătea la masă, eu la masă. Mă duc să-mi iau și eu farfuria, să mă așez și eu la coadă după băieți, să-mi iau și eu... Își ia farfuria și vine imediat după mine, în spatele meu, m-a urmărit și-mi zice: „Crezi că n-am auzit ce-ai zis când ai ieșit?”. Băi, să-mi cadă farfuria din mână! Nu mi-am mai luat nimic! Am trecut direct la desert! Mi-era o rușine... Nu știam dacă să-mi mai iau ceva, erau niște crenvurști, eram: „Doamne, n-am cum să ratez așa ceva!”. Și-mi zice: „Crezi că n-am auzit? Dar ține minte la mine: nu-ți fac nimic! Duminică, jucăm cu Dinamo, trebuie să-mi câștigi meciul! Dacă nu-mi câștigi meciul ăsta, discutăm după aceea!”.

- Și? 
- Și am jucat duminică cu Dinamo, am dat gol și pasă de gol și i-am bătut cu 2-1 în Giulești. Deci, de marți până duminică, m-a făcut doar să mă gândesc la meciul ăla și la cât de dator îi sunt eu acelui om pentru că m-am comportat cum m-am comportat. N-o să uit toată viața mea. A fost cel mai bun antrenor pe care l-am avut. Era și pedagog, un om...ce să mai zic? Eu și acum vorbesc cu el! Îl sun, i-am cerut sfaturi în anumite momente, m-am întâlnit cu fel și fel de situații în antrenorat și i-am cerut sfaturi.

- Când ești jucător, nu simți întotdeauna respectul pe care îl conștientizezi după ce devii și tu antrenor. 
- Da.

Povești din perioada romantică a Rapidului

- Sigur au fost atunci diverse momente, mai multe decât cel pe care-l povestești tu acum, în care-l mai luați peste picior, mai făceați câte o glumă nesărată, mai vorbeați cine știe ce. 
- Multe, multe! Stăteam cu Radu Niculescu în cameră, apropo. Și eu eram mai golănaș, mai vagabond. Eu, Lupu, Iftodi și Bolohan jucam rummy la Lupu în cameră. La un moment dat, mai fumam... de băut nu se bea, nu beam în cantonament, dar mai fumam câte o țigară la rummy. Și la un moment dat mă întorc în cameră. Nea Mircea, considerându-mă un om... el avea încredere în mine, spunea că sunt un om foarte inteligent. Pe Radu Niculescu îl considera un tip sensibil, așa că a zis: „Pe el îl puneți în cameră cu Șumudică”. Așa. Când mă duc în cameră după rummy, pe la 10 și jumătate seara, când era stingerea, al meu era pe spate, cu perfuzia în venă. „Bă doctore, vino, mă, încoace, că a leșinat ăsta!”. Stătea așa, într-o parte, și zic: „Bă, ce-are, mă, mânca-ți-aș gura ta?!”. Făcea perfuzii. Le luau atunci de la Dorinel Munteanu, care era prin Germania. Erau vitamine, nimic altceva. Dar mie mi se părea ceva...

- Pe vremea aia, nu era problemă cu... 
- Eu nu luam nimic, ni se dădea calciu sau magneziu, ce să mai?! Era doctorul pe care-l am și acum cu mine (n.r. - în staff), era doctorul nostru.

- Marian Dumitru. 
- Da. Și zic: „Bă frate, ce face ăsta aici?”. Își face perfuzie, în fine. Și, la un moment dat, am plecat la Focșani, am jucat, și am uitat perfuziile. Mamă, ce înjurături că nu s-au luat perfuziile, că nu știu ce, că nu știu cum. În minutul 10, a făcut ruptură, a ieșit afară, s-a rupt... De aici, efectul ăsta Placebo, că, vezi Doamne, n-a avut perfuziile. Și apropo de colegi de cameră și ceea ce am trăit ca jucător, l-am avut și pe Sabău...

Coleg de cameră cu Neluțu Sabău: „Am învățat toate reptilele, toate focile”

- Pe Neluțu. 
- Neluțu era cu Martorii lui Iehova. Religios, un tip...

- Foarte liniștit. 
- Bă, veneam în cameră și femeia de serviciu îmi făcea patul, punea cearșaful, îl așeza în colțișor, nu știu ce. Când dădeam cearșaful, pac! Găseam o cărticică cu din astea (n.r - cu învățăturile Martorilor lui Iehova). „Băi Neluțule, nu-mi mai pune mie d-astea, că eu sunt golan, sunt vagabond!. „Nu-mi mai pune, îmi pui din astea colorate, ce vrei să văd?” Mă, m-am uitat un an de zile de știam toate animalele. Nu ne uitam, ca să nu vadă el în vreun film că se sărutau doi sau ceva... Bă, dacă n-am văzut numai Discovery și National Geographic, știam toate reptilele, știam toate focile și toate astea. I-am zis: „Băi Neluțule, m-ai nenorocit, bă frate!”. Avea o pijama, și acum țin minte...

- Așa. 
- Ziceai că schimbă uleiul la CICLOP! Din aia de sus până jos, de se închidea așa, cu fermoar. Râdeam de el...! Dar bun băiat, pâinea lui Dumnezeu! Apropo, Copos le făcea cadouri jucătorilor atunci. Iar ei, considerându-mă întotdeauna un băiat inteligent și descurcăreț, fata lui Copos și soția, doamna Cristiana, mi-au făcut cadou un câine. Emir, îl țin minte și acum, un dog german. Eu, stând pe „Călărași”, la bloc, îl chinuiam. Iar Neluțu zice: „Băi, dă-mi-l mie, că-l duc la Cluj, aleargă în curte”. Și i l-am dat. Mereu vorbeam cu el și am rămas într-o relație specială. Mă bucur pentru el că a revenit acum în antrenorat și că face rezultate. A fost un băiat deosebit, un băiat care în momentul în care pășea pe teren și-l simțeam lângă mine, simțeam că nu mă poate bate nimeni. N-avea cum să mă bată cineva și așa am luat campionatul.

- Ești un povestitor foarte bun și sari dintr-una-ntr-alta. Întoarce-te la povestea cu Nea Mircea. Erați în cameră, jucați rummy, fum peste tot, iar Nea Mircea intră peste voi. 
- Da, intră peste noi, stătea bicicleta dreaptă fără cric!

- Din cauza fumului. 
- N-avea cum să cadă, mânca-ți-aș gura ta! „Băi, ce faceți, mă, aici?”. Lupu era în pielea goală, cu părul ud, cum îi place lui, la bustul gol, în șort, că era cald. Geamul era deschis, el abia ieșise din duș. Noptiera era trasă, mâncase două pungi de semințe, atâta era mormanul de semințe (n.r. - gesticulează sugestiv). Pac, pac, pac!, noi jucam rummy. „Bă, ce faceți, mă, aici? Băi, să vă fie rușine!”. A închis ușa [și a plecat]. A doua zi, am jucat cu FC Național. 4-0! I-am spart în două. Dar de rușine! Atât ne-a zis: „Vreau să vă văd mâine cum vă prezentați!”. I-am spart în două a doua de zi. Te făcea, te obliga să dai înapoi mai mult decât îți oferea. Eu am făcut odată cu Alibec așa.

Șumudică l-a pus la punct pe Alibec

- Cum anume? 
- Am venit la Astra și nu l-am băgat primul meci. Mamă, nici n-a vrut să se dezbrace, mi-am trimis secundul, a zis că nu se dezbracă. Zic: „Bine, mă!”. Era primul meu meci la Astra. I-am zis magazionerului: „Ia-i echipamentul, nu se dezbracă”. Pe urmă, când să iasă la încălzire, mă întreabă el: „Unde e echipamentul meu?. „Păi n-ai zis, mă, că nu te dezbraci? Ce faci, te joci cu mine?”. I-am zis: „Ia vino, mă, încoace!”. Și l-am băgat în duș: „Tu crezi că s-a întâlnit hoțu' cu prostu'? Tu cu mine faci din astea, mă? Pe drumul pe care te-ai dus tu, eu m-am întors de 10 ani! Tu cu mine faci din astea? Ce înseamnă asta? Nu joci astăzi, e clar?”.

- Și ce s-a întâmplat? 
- Bă frate, intră a doua repriză, îmi dă gol și pasă de gol! Când a venit să se bucure, l-am chemat, i-am zis: „Vino încoace!”. I-am luat mâna și i-am dat o palmă singur. I-am zis: „Din momentul de față, ești numărul 1!”. El și cu Budescu.

Campion pe burta goală: „Am făcut omletă fără ouă la Astra”

- Nu-ți iese mereu, cu toți, dar când îți iese, când faci schemele astea psihologice cu ei, te bucuri. 
- Da! Păi și cu Geraldo, apropo. Am luat campionatul la Astra și făcusem o atmosferă... veneau cu două ore înainte la antrenament să joace tenis de picior în cabină. Când veneau la antrenament, erau schimonisiți, îi întrebam: „De unde veniți, mă? Unde-ați fost, în armată?”. Rupți de oboseală, ei jucau tenis de picior, își luaseră un fileu de la Decathlon și o minge din aia de burete și veneau mai devreme să joace. Și noi nu ne luaserăm banii și salariile de vreo 4-5 luni, eu și cu Dani Coman nu mai știam ce să le mai zicem, îți dai seama?!

- Dar ei se simțeau bine. 
- Ei se simțeau bine. Și-mi zice Geraldo, n-o să uit toată viața mea...„Băi coach, ai făcut omletă fără ouă și am luat campionatul!”. Dar asta vreau să spun, apropo de paralela cu Nea Mircea, și eu le dădeam lor și le ofeream ceea ce voiau, dar îi obligam să-mi dea înapoi. Așa am făcut cu Budescu, așa am făcut cu Lovin, așa am făcut cu Alibec, așa am făcut cu Maxim și l-am adus la o formă extraordinară în Turcia (n.r. - la Gaziantep). Așa am făcut cu mulți jucători, cu Săpunaru, Silviu Lung, Găman. Toți cei pe care i-am luat după mine au reușit.

- Cum a făcut și Nea Mircea la vremea lui, cu Lupu, cu toți cei pe care-i lua. 
- Da. Toți au reușit și de toți sunt mulțumit.

- Copos cum era în vremea ta la Rapid? 
- O relație foarte rece, contrar cu ce e acum. Acum mă sună aproape după fiecare meci.

- Și de ce era rece? Că, din contră, tu ești tipul popular, care se împrietenește repede cu oricine. Sau poate cine știe, i-ai făcut vreo glumă pe care n-a prins-o la început. 
- Nu, nu, nu. N-a avut încredere în mine! Țin minte că, la meciul în care eu am dat trei goluri cu Astra, el a vrut să-i aducă pe Barbu, pe Ganea... Bine, care erau jucători buni, nu pot să vorbesc... Dar n-a avut încredere în mine și mi-a zis: „Hai să te văd acum, să te văd ce faci la meciul ăsta, că ți-a venit rândul să joci!”. Și am dat trei goluri. I-am închis gura după acel meci și am plecat la Marítimo Funchal.

Peripeții cât pentru o viață în Portugalia

- Cum a fost transferul la Marítimo?
- N-am știut că-i insulă. Dacă știam că-i insulă, nu mă duceam în viața mea, la frica de avion pe care o am. Ce-am trăit acolo n-am trăit în viața mea!

- De ce? 
- Păi a venit de două ori avionul, l-au pus pe pistă, o pistă care era foarte scurtă. Veneau acolo doar piloți care aveau voie să aterizeze și care făceau o anumită școală. N-au putut să-l oprească, îl împingea vântul din spate în ocean și a plecat iar! M-am dezbrăcat, am rămas în chiloți, stewardesele voiau să mă pună jos! „Du-te, bă, de-aici!”. Nu mai știam ce să fac, mă legau, intrasem în crize. Am zis: „Gata! Dați-mă jos!”.

- Te-ai dezbrăcat să sari în apă sau ce să faci? 
- Nu știam ce să fac. Eram în nebunia mea, îți dai seama. Eram în bermude și în tricou, mi-am dat alea jos de căldură, transpirasem. M-au dat jos într-o insulă, în Porto Santo, m-au dat jos cu toboganul și am venit cu barca!

- Pe bune?
- Pe cuvântul meu de onoare! Am zis: „Gata”. Eu aveam atunci, îmi aduc clar aminte, 150.000 de dolari. Însemnau, în acel an în care am plecat, 15 apartamente cu două camere, ca să înțeleagă lumea. Și am renunțat la bani, m-am întors la Rapid pe 15.000! Pe un apartament, adică. Și am zis: „Dacă-mi dublați, tot nu mai merg cu avionul!”. E, acum am trecut peste frica asta. Zburând foarte mult, n-o mai am.

- Atunci când aveai nevoie de apartamentele alea, n-au putut să treci peste frica aia.
- Bă frate, da' nu mai știam ce să-i mai cer doctorului, nu știam ce medicamente să mai bag în mine!

- Altfel, insula e spectaculoasă, frumoasă foc, adică... 
- Mamă! Cea mai frumoasă! Păi, nevastă-mea a plâns când am plecat de acolo. Unul dintre cele mai frumoase locuri în care am fost și am fost cu fotbalul ăsta peste tot. Madeira e incredibilă! Incredibilă!

- Acum, cu mintea de acum, îți pare rău că n-ai tras un pic mai mult pentru a rămâne acolo, nu? 
- Nu, că pot să mă duc oricând. Eu am un apartament acolo, care e al meu. Pot să mă duc oricând! Îl am la club, îl închiriez. Despre asta și vorbeam cu Ronaldo, apropo, și i-am zis. El stătea într-o zonă, știu în ce zonă stă, iar eu stăteam în Rua Vale da Ajuda, așa se numește zona. Și pot să mă duc oricând. Dar iar mi-e frică, că peste ocean începe și tremură [avionul], sunt curenți și atunci când începe să tremure, nu-mi prea place.

Șumudică și pasiunea pentru limba portugheză

- Tot atunci, în Madeira, te-ai îndrăgostit și de limba portugheză. Ne „omori” acum, pe la conferințe, pe afară, cu limba portugheză. Ai un stil aparte, spectaculos. 
- Mă... Limba portugheză care se vorbește în Madeira diferă față de cea de pe continent. Diferă! Este alt dialect, la fel cum e și cu limba moldovenească, de exemplu. E adevărat că nu vorbesc extraordinar de bine portugheză, dar, vorbind, mulți dintre portughezii cu care vorbesc spun că vorbesc foarte bine! Ei gândindu-se că eu am plecat de 25 de ani din Portugalia. Dar eu am întreținut conversațiile în limba portugheză prin jucătorii brazilieni sau portughezi pe care i-am antrenat. Și vorbesc foarte puțin, îți dai seama că nu mi-e ușor. Asta e problema. Dar important e să mă fac înțeles.

- Îți place ție la conferințe să vorbești în portugheză și nu în engleză. 
- Nu. Așa vrea translatorul, să nu vorbesc în engleză.

„I-am spart în două în Ungaria”. Dar și maghiarii i-au spart mașina!

- Bun. După scurta perioadă de la Marítimo și întoarcerea la Rapid, ai prins cea mai prolifică perioadă, în Ungaria, la Debrecen. Ai dat o grămadă de goluri.
- Da. I-am spart în două! 36 de meciuri, 28 de goluri, 19 cu capul. Am și acum statueta acasă, se numește „Capul de Aur” (n.r. - pronunță inițial denumirea din limba maghiară, „Aranyfej”). Mi-au făcut o statuetă cu o minge lipită la nivelul capului. I-am spart în două! Așa perioadă n-am prins. A fost cea mai bună perioadă a vieții mele, ca jucător.

- Erai și un pic mai copt, fotbalistic vorbind. 
- Îi spărgeam! Și ce goluri dădeam, n-am văzut în viața mea așa ceva! Venea și Tibi Selymeș cu niște „cotite” din stânga, mamă ce căpățâni dădeam! Am terminat pe locul 2, am avut o perioadă extraordinară în Ungaria. Și viață frumoasă. Eram respectat, cu toate că era boala asta pe români. A, apropo!

- Spune. 
- Într-o dimineață, aud alarma pe la mașină. Când mă uit de la etajul doi, erau unii tatuați, „cefoși”, beți. Aveam un Hyundai Santa Fe. Când au văzut numărul de România, mi-au dat vreo doi pumni de mi-au rupt oglinzile, mai atârnau ălea numai de fire! Zic: „Ia uite, bă, băiatule, nu puteam s-o bag în garaj?!”. L-am văzut doar pe unul, era mai schilod, cred că era drogat sau beat. Am zis: „Pe ăsta îl «cardesc», n-am cum să nu-l rezolv!”. Da' când m-am uitat în spate și am văzut că mai sunt vreo patru „cefoși”, zic hopa! M-am băgat în plapumă la loc. Zic: „E groasă, stai, că pe urmă trebuie să-mi pun dinții. Bagă-te la loc!”.

- Dar, altfel, ți-a plăcut experiența din Ungaria.
- Senzațională! Mâncarea era senzațională, mă tratau bine, eram iubit de suporteri, de jucători.

- Cel mai bun contract pe unde l-ai avut, ca fotbalist? Unde ai câștigat cel mai bine sau unde te-ai simțit cel mai bine recompensat? 
- Cel mai bine recompensat am fost la Marítimo. Eram singurul jucător de la echipă care avea mașină. Doar mie îmi dăduseră mașină de la club, restul își închiriau. Acolo am trăit o fază... Hai să ți-o spun.

- Te rog. 
- Vine un brazilian și zice: „Băi băieți, fiți atenți! Vă deschid conturi la bancă, vă aduc carduri și o să vă vină PIN-ul acasă, în cutia cu scrisori. Nu-l spuneți nimănui, activați-vă cardul și mergeți să vă luați banii”. Eu eram cu unul, Paulo Sérgio. Zice ăsta: „Haide, bă, să mergem până la Pingo Doce - care era un lanț de supermarketuri - să scoatem niște bani”. Mă duc acolo și se duce el primul la bancomat. Bancomatele de acolo aveau un fel de microfon care-ți spunea orice pas pe care trebuie să-l faci. Vorbea cu tine în portugheză: „Introdu cardul, bagă codul PIN”. Bagă ăsta cardul (n.r. - coechipierul lui Șumudică), îmi zicea să stau la linia roșie. Apoi se uita la mine în spate. Îi zic: „Ce, mă, crezi că te urmăresc să-ți iau banii, ești nebun?”. Pe urmă am aflat și că avea vreo 2.000 de dolari salariul, un rahat! În fine. Scuze de expresie. Și-i zice ăla: „Tastați codul PIN!”. Se uită el stânga, dreapta, și zice: „Codigo secreto, codigo secreto”. El rostea „codul secret”, că-i spuseseră ăia de la echipă că e codul secret! Am leșinat, am căzut jos, nu mai puteam de râs. Am plecat, n-am mai fost în stare să mai scot bani. Acolo a fost cel mai bun contract pe care l-am avut.

„Dragomir și Pădureanu m-au făcut antrenor”

- Când ți-ai dat seama că vrei să fii antrenor? Nu păreai, totuși, profilul clasic de antrenor, erai mai...
- Pe la 30 și ceva de ani, îi tot ziceam nevesti-mii: „Bă, ține minte ce-ți spun eu, nasul ăsta nu mă minte pe minte niciodată. O să ajung antrenor mare!”. Am ținut-o așa, am tot ținut-o și am avut o ofertă de la Rocar, din Liga 3. Și am încercat s-o iau de acolo și am văzut că-mi place ceea ce fac. Câștigam grupul repede. Mai cu câte trei-patru kilograme de cârnați, mai făceam câte un grătar, cum erau condițiile. Și am ieșit cu echipa aia de la retrogradare, am dus-o până în situația de a juca baraj de promovare pentru Divizia B, după care m-a văzut Dodu Berceni, echipă cu un om potent de afaceri, care m-a luat la echipa lui. Ulterior, el a luat Progresul după aceea și m-a luat și acolo și așa am început să urc în ierarhie. Apoi, am primit un telefon de la regretatul... Pe mine, doi oameni m-au făcut antrenor, îți spun clar: Dumitru Dragomir și cu Jean Pădureanu. În ce sens?

- Te ascult. 
- Eu, având o relație foarte bună cu Dumitru Dragomir, care mă iubea, îi plăcea de mine, vedea că eram mai caterincos. Mă tot duceam cu tupeu peste el, pe la LPF (n.r. - la birou), îi ziceam: „Băi, dar dă-mi și mie o echipă, aranjează-mă, nu știu ce”. Și zice: „Stai, bă, că-l sun acum pe Jean”. I-a zis: „Am un antrenor pentru tine, pe Șumudică”. Eu auzeam convorbirea, îl întreba pe Nea Mitică: „Crezi tu în Șumudică?” „Da, mă, cred în Șumudică!”. A trecut o săptămână, au trecut două, trei și, la un moment dat, îmi sună telefonul. Nea Jean era. „Șumi, ce faci, mă? Nu ești în drum spre Bistrița?” Zic: „Nu!”. Îmi spune: „Fă-ți bagajele și vino, că ești antrenor la Bistrița!”. Bistrița era pe locul 14 sau 15 la momentul ăla. M-am dus la Bistrița, am scăpat-o de la retrogradare și mi-am făcut o echipă senzațională. Am terminat pe locul 9 sau locul 10. Mă, ce m-a frapat și ce m-a făcut pe mine să-l respect pe omul ăla? Eram la început din carieră, el avusese antrenori, și pe „Armeanu'” (n.r. - Florin Halagian), și pe ăia, și pe ăia. Și mă întreba pe mine de program: „Șumi, pot să le fac și eu un sendviș la jucători? Să aibă și ei...” Ei aveau carmangerie acolo, se auto-gospodăreau. „Ce zici, Șumi, hotelul cutare, hotelul cutare?”. Mă întreba pe mine, ori eu abia venisem. M-am simțit atât de bine și atât de respectat la Gloria, am făcut o echipă extraordinară, am terminat pe locul 9, după care am venit la Rapid în 2010, cu Dinu Gheorghe, și am început să urc.

„Când nu-mi iese antrenamentul, caut un conflict, ca să-i trezesc”

- În 18 ani de antrenorat, ai deja 23 de echipe, în condițiile în care la Astra ai fost de trei ori și n-am numărat-o de trei ori. Cred că doar la Astra și la Gaziantep ai stat mai mult de un campionat. Ce se întâmplă? Te plictisești tu repede, a fost vorba de un context din ăsta...? 
- Dintr-un conflict. Dintr-un conflict cu președinții, [plec] imediat.

- De ce? 
- De la partea materială, de la faptul că nu mă lasă să-mi aduc jucătorii pe care-i vreau eu și nu suport! Eu rar am fost demis! Am intrat în conflict, n-am fost demis.

- Uneori, ai provocat conflicte? 
- Da!

- Pentru că simțeai nevoia să pleci de acolo și căutai nod în papură, pe românește? 
- Da. Și acum caut câteodată nod în papură la antrenamente. Când nu-mi iese antrenamentul, caut un conflict, ca să-i trezesc! L-am și făcut înainte de meciul cu Contra (versus Damac, meci câștigat de Al-Raed cu 5-0), cu două zile înainte.

special

Ronaldo se vinde » Cum arată un meci al lui CR7 în Arabia: străzi blocate, zâmbete sub niqab, Messi și SIUUUUU!

- Da? Ce s-a întâmplat, mai exact?
- Nu mi-a plăcut cum s-au antrenat.

- Și cum provoci...? 
- Am plecat de pe teren. Am zis: „Luați, mă, cronometrul și antrenați voi, că sunteți mai buni decât mine! Voi n-aveți nevoie de antrenor, că voi știți tot!”. Și am plecat de pe teren. Au oprit antrenamentul și au plecat la cabină. Și i-am trezit!

- Te întorci la exemple din cariera ta de jucător, când antrenori cu mai multă experiență făceau tot felul de trucuri din astea mărunte, pe care atunci nu le sesizai... 
- Exact, da. I-am obligat ca a doua zi să vină bine (n.r. - la meci) și să dea totul. Și i-ai văzut la sfârșitul jocului, m-au luat pe sus, m-au... Sunt lucruri pe care le simți în anumite momente și trebuiesc făcute. În momentul în care apare o blazare pe final de sezon, pe final de cantonament, trebuie să faci ceva pentru a-i trezi.

ADN-ul antrenorului Șumudică

-În profilul tău de antrenor, cât este intuiție, cât este fler, șmecherie fotbalistică, pe românește, și cât este studiu, efectiv? 
- 75%.

- Flerul e 75%, deci. Adică, dacă simți... 
- Nu vreau să mă laud, dar...

- Laudă-te 
- Sunt puțini în România care au ochiul meu! Puțini, foarte puțini. Gândește-te că eu am fost acum trei ani... iar voi ați făcut o analiză la Gazeta în care eram primul antrenor din Europa, numărul unu, la schimbările făcute care aduceau aport ca pasă decisivă sau ca gol marcat! Primul în Europa!

- Asta arată intuiție. 
- Primul în Europa! Gândește-te ce înseamnă! Și eram la o echipă... cred că la Astra eram. Să-l scoți pe Slaven Bilic de două ori cu West Ham, care are sute de milioane de lire sterine buget? Și noi eram cu jambiere tăiate și făcute căciuli?! Am plecat cu WizzAir, am stat la coadă. FCSB trecea pe lângă noi, nici nu se uitau ăia pe la pașapoarte, treceau imediat (n.r. - beneficiau de prioritate la îmbarcare) și noi stăteam la coadă la WizzAir. Era unu' înaintea mea cu o rață în geantă, să moară mă-sa! Scosese aia botu' afară și-i zic: „Unde te duci, cumetre?”. Și-mi zice: „Îi iau acuma gâtu' până plecăm, să-i duc lu' fie-mea la Londra”. Ne-a mirosit numai a cârnați în tot avionul. Noi, cu Astra, eram vai mama noastră! Nici n-aveam toți adidași la fel, fiecare era cu adidașii lui!

- Într-o perioadă în care sunt tot mai multe discuții despre cât de multă școală trebuie să facă antrenorii, tu ești modelul de antrenor care insistă foarte tare pe fler, pe intuiție...
- Da, dar îi am pe ăștia din spatele meu (n.r. - staff-ul). Îi am pe oamenii din spatele meu care știu ce trebuie să facă mai mult decât mine. Atât de pregătiți sunt.

- Unii cu știința, unii cu școala vieții. 
- În momentul în care formezi un staff, trebuie să ai staff-ul de așa natură încăt să știi că, și dacă stai acasă, staff-ul respectiv știe să conducă. Iar staff-ul meu este unul dintre cele mai bune din România, de departe! Ca experiență, ca tot. Luați-i pe fiecare!

Șumudică e mândru de staff-ul lui

- Spune-i tu pe toți. 
- În primul rând, îi am pe Petre Cristian și Gabi Mărgărit, amândoi cu licență PRO. Îl am pe Ciprian Moscu, preparator fizic, școlit în Anglia, Spania, tot! Foarte, foarte bun. Antrenor cu portarii e un fost jucător de-ai mei, Boșneag (n.r. - ex Astra sau FC Argeș), care este foarte important fiindcă se documentează foarte mult și, în afară de asta, are o legătură specială cu Silviu Lung, fiindcă a fost rezerva lui. Mai este doctorul Marian Dumitru, pe care l-am luat cu mine fiindcă ai nevoie... Cred că, în reușita unei echipe, relația doctor - antrenor contează peste 30%. Plus un analist video cu experiență, Şener Gençtürk, l-am cunoscut în Turcia, cu 15 ani de experiență, lucrează foarte bine cu tot ceea ce-mi trebuie de pe calculator, cu toate datele fizice și toate componentele. Eu las secunzii să lucreze, rar lucrez eu la antrenamente! Secunzii lucrează, iar eu mă plimb printre ei (n.r. - printre jucători) și le mai atrag atenția la ceea ce trebuie să facă.

- Deci, partea procedurală este a lor, iar partea de comunicare și de motivare rămâne întotdeauna la tine.
- Da. Pregătim antrenamentul, decizia finală o iau eu, în funcție de ceea ce facem la antrenament. Pregătim antrenamentul, stăm de vorbă, avem o anumită strategie, vedem ce trebuie să pregătim în funcție de echipa cu care trebuie să jucăm. Sunt foarte, foarte, foarte mulțumit de staff! Ți-am zis, eu doar mă plimb printre ei, după care ultimele două zile sunt ale mele!

- Unde trebuie să-i încarci, acolo-ți faci tu talentul, cum se spune. 
- Exact. Îmi fac talentul, ca Salam (râde).

Cum a rezistat în „mocirla” de la Astra

- Povesteai un pic mai devreme de Astra. Este echipa la care ai avut cele mai complicate condiții? Sau a fost alta la care a fost și mai rău de atât?
- Nu, la alea din eșaloanele inferioare e clar.

- Dar la acelea te așteptai, măcar. Erai în Liga 3, te așteptai să fie condiții de Liga 3.
- Da, aici, la Astra. A fost ceva ce n-am pățit în viața mea! Șase luni să n-ai apă caldă? Să vină jucătorii să se dezbrace, să plece înnămoliți și să-și pună plastic pe scaunele de la mașină, să nu le murdărească? Ca să plece înapoi în Pipera să-și facă baie acolo...?! Greu de tot la Astra! Greu, dar frumos!

- Când ți-ai dat seama acolo că e treabă serioasă? Apropo de performanță. 
- În momentul când am decis să-l pun pe Dani Coman președinte. M-am dus la penitenciar, la Ioan Niculae, i-am spus că am nevoie de un om care să mă ajute, fiindcă Buduru avea și alte afaceri. Nea Petre ne-a ajutat foarte mult, e, tot la fel, unul dintre cei mai buni președinți. Dar Dani Coman, pentru mine, e numărul unu la ora actuală! Șmecher rău de tot! Drept dovadă, priviți ceea ce face. S-a întors la Hermannstadt și priviți ce face. Dar în momentul în care m-am dus la penitenciar și i-am zis lui Ioan Niculae că am nevoie de unul care să vină dintre ei, știind că este și nașul lui Budescu și controla vestiarul... Am făcut liantul, am știu ce este de făcut. L-am pus, a acceptat, iar eu am ieșit „Antrenorul Anului”, iar el a ieșit „Președintele Anului”. Fără bani, cu bani aduși de acasă și...

- Și cu „Anticârcel”, după cum spuneai tu.
- Și cu „Anticârcel”, da.

„Dacă Budescu se antrena, ajungea la Real Madrid”

- Apropo de echipa aia, nu ți se pare că niște jucători foarte talentați, precum Budescu și chiar și Alibec, nu și-au atins, totuși, potențialul? 
- Ăștia doi... Budescu, dacă se pregătea... Eu l-am luat la Shabab și acolo l-a întâlnit pe Mbark Boussoufa, căpitanul de atunci al echipei naționale a Marocului. Jucător la Anderlecht, mare de tot, bun. Și a zis: „Eu n-am văzut asemenea jucător! Jucătorul ăsta, dacă se antrena, juca la Real Madrid”. Pe cuvântul meu de onoare! Iar el era un jucător care cunoștea fobtalul mondial.

- Ai reușit să-i găsești câteva butoane, la anumite meciuri, în anumite bucăți de sezoane, dar n-ai reușit să găsești butonul ăla mare, general, care să facă switch-ul către performanță.
- Nici n-am lucrat foarte mult împreună. Dar, cât am lucrat cu el, m-a ajutat enorm. Și el, și Alibec. Păi, Alibec, în afară de Hagi, numai cu mine a avut rezultate.

- În urmă cu câțiva ani, când erai pe o traiectorie ascendentă pe plan intern - luaseși campionatul cu Astra, aveai performanțe europene ș.a.m.d, ai fost vehiculat la un moment dat inclusiv pentru echipa națională. Cel puțin în presă, că nu știu dacă a fost cu adevărat o variantă de lucru și pentru pentru oamenii din federație. Ți se pare că ai fi potrivit pentru o echipă națională sau stilul tău mai popular, mai deschis, mai relaxat funcționează mai degrabă la club?

- La început am crezut că nu pot face lucrul ăsta, dar pe zi ce trece îmi dau seama că acumulez experiență și cred că peste câțiva ani aș putea asta (n.r. să antreneze o națională), fiindcă eu sunt omul momentului, omul care simte momentul și care ia decizii de moment. Și la echipa națională de asta ai nevoie. Adică nu ai timp să antrenezi la echipa națională, îți vin jucătorii gata antrenați.

- Și trebuie să-i speculezi.

- Trebuie să știi la momentul respectiv să folosești ceea ce ai mai bun și să faci atmosfera necesară. Iar asta este unul din argumentele și una din calitățile mele.

- În ultima perioadă ai fost destul de ascuțit, așa, cu naționala. Nu prea ți-a convenit cum au mers lucrurile.

- Eu am spus adevărul, indiferent că a fost Contra, că a fost Mirel. Și ei sunt prietenii mei, avem relații foarte ok, vorbim la telefon. Să fii antrenor aici în Arabia Saudită nu e ușor, într-un campionat de nivelul ăsta. Și fiți atenți, că nu mai sunt bani în fotbal. China nu mai plătește, Rusia nu mai plătește, Turcia e jos, salariu mai mare de 500.000 - 600.000 de euro nu mai e acolo. Adică nu sar de un milion pe an. Iar aici eu și staff-ul meu suntem plătiți foarte, foarte bine. Nu mai sunt bani pe nicăieri, iar noi avem vă spun sincer, salarii de Franța, de Italia. Bine, acolo plătești taxe 50%, dar aici sunt bani. Banii sunt în Golf la ora actuală. Știi ce bătaie e să vii antrenor în golf? Pe turcul meu (n.r. impresar) îl sună colegi de-ai lui și zic "Băi, dar Șumudică reușește să stea atât în Golf și noi n-avem niciun antrenor turc acolo!?"

„Nu mi-a plăcut ce am văzut până acum la echipa națională”

- Înapoi la națională. Ai încredere că poate să facă vreo sfârâială anul ăsta?

- Depinde de meciurile din iunie. Am înțeles că jucăm cu Elveția, cu Israel.

- Cu Kosovo primul meci.

- Da, eu nu prea urmăresc, n-am fost ancorat în ... Și nu mi-a plăcut ce am văzut până acum, să fiu sincer. Dar nici nu mă așteptam la Kosovo să facă egal cu Andorra.

- Ce nu ți-a plăcut? Selecția sau atitudinea jucătorilor?

- Nu arătăm că o echipă. Din punctul meu de vedere, nu suntem un cozonac copt. Suntem pe la mijloc, pe acolo. Dacă îl deschizi, e crud și te ia stomacul. Așa văd eu, nu știu, poate mă înșel. Să dea Dumnezeu să mă înșel și în vară să aibă ei dreptate.

- Dacă vorbim la modul general despre cariera ta de antrenor, care ar fi cele mai mari trei realizări ale tale, dar și cele mai mari dezamăgiri? Titlul cu Astra e în top 3, de exemplu, nu?

- Este, dar nu ... E pe podium. Pe primul loc ar fi eliminarea lui West Ham și a lui Bilici, de două ori. M-am întâlnit cu el a treia oară aici, era antrenor la Al Ittihad. A zis "iar dau de tine?". Și n-a putut să mă bată, zice "ești coșmarul vieții mele". După al doilea meci cu West Ham m-a întrebat dacă mai rămân la Astra, i-am zis că plec, zice "bine că pleci, că dacă mă mai întâlneam și la anul cu tine ...". Deci asta cu West Ham e pe primul loc. Pe doi, titlul cu Astra. Și trei, calificarea cu Al Shabab în Champions League Asia și toată perioada petrecută acolo, când l-am antrenat pe Banega. Și azi mă uitam pe Twitter, toți suporterii Shabab-ului regretă că n-am rămas acolo.

- Și dezamăgiri, momente care te-au dat peste cap?

- Demisia de la Rapid, în 2010, provocată de o singură înfrângere.

- Ce a fost atunci acolo?

- Am aflat după aia, dar nu mai contează. Au fost unii care m-au curentat. Nu mai vreau să-mi aduc aminte de vremurile alea. Alte dezamăgiri: un interviu pe care nu l-au înțeles turcii într-un moment potrivit mie și într-un moment în care dusesem Gaziantep pe primul loc în Turcia. Un interviu acordat la nervi, i-am deranjat în orgoliu și m-au concediat. Practic, nu pe merit sportiv, ci din cauza acelui interviu. pe medie sportive și pe performanță practic pe acel interviu. Asta a fost o dezamăgire mare, pentru că nu mi-am dus munca la bun sfârșit, în anul ăla cred că mă duceam în cupele europene ușor cu o echipă nou-promovată. Și ultima dezamăgire, că n-am reușit să-i scot pe Genk cu Astra. Ajunsesem în primăvară europeană, am jucat cu Genk și ne-au dat un arbitru din Luxemburg, care ne-a făcut pardaf acolo. Am făcut 2-2 la Giurgiu și ne-au bătut 1-0 în retur. Cam astea sunt la dezamăgiri.

- Faptul că ești un personaj foarte înflăcărat, cu magnet la controverse, mă rog, pe unele le provoci chiar tu, crezi că te-a ajutat sau te-a tras în jos de-a lungul carierei? Adică ai momente în care zici "băi, mai bine tăceam din gură"?

- So, so. Jumate-jumate. Îmi zice tata: "Gura bate curul". Am momente în care îmi pare rău, dar sunt un tip impulsiv și un tip de moment. Oricine ar fi, nu mi-e frică de nimeni, decât de Dumnezeu. Sunt un om conflictual.

- Surprinzător este că deși ai stilul ăsta spectaculos și vocal, te înțelegi bine inclusiv cu rivalii de prin România. Adică ai o relație bună cu Mihai Rotaru, o relație bună chiar și cu Gigi Becali. Cum reușești să te strecori așa și să nu rămâi certat nici măcar cu cei pe care-i critici?

- Sunt pește, sunt pește (n.r. face semnul prin care sugerează să se strecoară ușor). Eu chiar dacă m-am contrat, sunt omul care uită foarte repede. A doua zi nu mai țin dușmănie, chiar dacă am conflicte cu cineva eu nu sunt ranchiunos, trec peste perioadele astea și probabil și ei își dau seama ce fel de om sunt. 

„Niciodată la FCSB!”

- Te vezi antrenând în viitor, cândva, fie Craiova, fie FCSB?

- Craiova, da. FCSB-ul, sub nicio formă! Păi, la FCSB am avut contractul pe masă, contract care nu l-a avut nimeni la FCSB.

- OK, și din moment ce l-ai avut și ai fost gata să-l semnezi, de ce nu s-ar mai întâmpla și a doua oară?

- N-am putut să fac pasul. Nu pot, nu pot, nu mă văd. Nu pot, nu mă lasă inima!

- Dar te-ai fi văzut lucrând cu MM la FCSB?

- Mmm ...

- Nu de asta nu te-ai dus la FCSB, nu?

- Aaa, nuu. Atunci chiar a vorbit frumos cu mine, m-a sunat, a zis "în sfârșit, am și eu șansa să lucrez cu un antrenor foarte bun".

- E, de parcă până atunci nu mai lucrase cu niciun antrenor foarte bun. A vrut să te complimenteze. Deci te-ai fi văzut lucrând cu el?

- Eu cred că este un președinte bun, dar nu știu ...

- Și el este un om de prim-plan, cu vorbele la el.

- Nu e fraier. Vorba aia, e șmecher, omul a avut reușite. E un om care știe fotbal și eu îl respect, n-am niciun fel de problemă.

- În momentul ăla în care se punea problema unei eventuale veniri la FCSB, mie mi se părea că erai singurul care putea să-i facă față cumva lui Gigi Becali, datorită stilului tău de om care știe să ocolească anumite probleme, să abordeze într-un alt stil conflictele.

- Și eu cred. Într-un final cred că mă înțelegeam cu el. Dar n-am putut (n.r. să semneze).

- Vorbind despre intervenții lui Gigi Becali peste antrenori, sincer, nu cred că Nicolae de la Astra n-a vrut să bage peste tine.

- Niciodată! O singură dată mi-a dat mesaj și aveam telefonul în vestiar. Mi-a zis: "Îl mai ții mult pe bulgarul ăsta?". Îmi zicea de Alex Ioniță. Dar la mine nu s-a băgat nimeni niciodată! M-am pus și la adăpost, că a venit o dată ăsta, cum îl cheamă, domnul Porumboiu și a zis că la un meci cu Steaua mi-a făcut el schimbările. Total eronat! Eu, că sunt bandit de meserie, l-am avut pe Edi Iordănescu secund atunci. I-am dat mesaj și i-am zis "băi, Edi, ești credincios și umbli cu crucea-n mână, cu astea. De ce nu spui, mă, adevărul? Că te-am trimis la cabină să-mi aduci afară pe Sburlea și pe încă unul". Și ai zis "ești nebun, jucăm 4-4-2?". Zic "da, jucăm 4-4-2" și i-am bătut. I-am zis lui Edi: "Bă, de ce nu recunoști?". Și îmi trimite mesaj: "Ce vrei, mă, să mă cert cu omu' acum?". A recunoscut că nu s-a întâmplat așa cum zicea Porumboiu, dar ăștia-s oamenii în România. Mie nu mi-a făcut schimbările niciodată nimeni în România. Nimeni! Nu există, în momentul în care cineva făcea așa ceva, plecam, eu nu sunt sănătos. Dacă venea ăla să-mi arate schimbarea în spatele meu, plecam de pe teren!

- Dar ...

- Nicolae la Brașov mi-a zis "bă, tu ești șmecher, mă. Ești singurul antrenor care a venit la mine în casă". Cum intri în Brașov, are castelul ăla. Mi-a zis "ești șmecher, ești vagabond, îmi place de tine". Păi cum să-mi facă mie vreodată cineva schimbările? Ori mor pe mâna mea, ori ... Aaaa, vorbesc cu tine (n.r. cu patronul) toată săptămâna, stabilim cum facem, dar decizia o iau eu, că pe mine mă dai afară, iar tu rămâi în continuare. Pun mâna pe Biblie, jur pe ce vrei tu: nu mi-a făcut nimeni niciodată nicio schimbare. Copos, Nicolae Brașov, Niculae Astra, Porumboiu. Cine susține altceva minte cu nerușinare!

- Într-un clasament al dificultății relațiilor antrenor - patron în țările în care ai fost, cu care e mai complicat de lucrat?

- Cu cei din România. În Arabia și în Turcia trebuie să fii șmecher, să pui piciorul în prag din prima zi. Dacă ai pus piciorul în prag din prima zi, te respectă. Dacă ești fătălău, fătălău mori.

- Bine, nici pe aici nu prea stau antrenorii mai mult de un an.

- Uite, eu am rezistat un an, ceea ce înseamnă mult. Îl încep pe-al doilea, să vedem dacă îl termin. Nu se știe ce se va întâmpla în câteva zile, vreau să am o discuție despre viitor, să vedem dacă putem face mai mult decât am făcut până acum. Că nu mai vreau să mai stăm pe locul 9 sau 10.

- Mai devreme, când ai făcut clasamentul dezamăgirilor, m-a surprins că n-ai pus CFR acolo.

- Pentru mine n-a fost dezamăgire! Nu, acolo am fost lucrat pe față. Ce dezamăgire? Când mă scoate Young Boys Berna ... Și unde a ajuns Young Boys și ce echipa aveau și ei, și Steaua Roșie! Păi, ce ne comparăm? Eu i-am calificat în Conference.

- Obiectivul nefiind totuși Conference League ...

- Nu, dar era foarte greu să intri în Champions League sau în Europa League. Am jucat cu Young Boys, ce să fac? Am avut 1-0 și dacă nu greșim la gol să facem 1-1 acasă ... Nu știu, dacă mă duc acolo cu 1-0 nu știu ce se întâmplă. Dar în fine ... Cât am fost la CFR am bătut 7 etape din 7. Am avut cea mai bună rată la șuturile pe poartă, cea mai bună posesie. Dar asta e! Eu nu o consider dezamăgire. Acolo a fost ... Păi dacă eu mă trezeam cu Mara prin lifturi, unde stăteam eu?! Mara era acolo! Zic "ce faci, mă? Nu mai stai la București, te-ai mutat la Cluj?". Ce să-ți mai zic? Nu mai vreau să dezvolt.

- Pregătea terenul pentru întoarcerea lui Dan Petrescu.

- Ce să mai dezvolt ...

- Ai trăi vreun moment mai umilitor în toată cariera ta de aproape 20 de ani decât cel în care bodyguarzii ți-au blocat accesul în baza de pregătire?

- Eu am vrut să se întâmple lucrul ăsta.

- Cum așa?

- Ca să-mi iau banii. Eu am vrut să mă duc acolo și am filmat tot, ca să-mi iau banii. Era o probă gravă a interdicției la muncă. Eu am vrut să fac așa, altfel nu mă duceam, nu mă prostituam eu în halul ăsta. Dar n-am vrut să le fac pe plac.

- Adică să pleci și fără bani, și ...

- Exact, exact! După aia au regretat.

- Îi porți pică lui Dan Petrescu? Sau, mă rog, ți se pare necolegial?

- Dacă e adevărat ce s-a întâmplat, da, e necolegial ceea ce a făcut. Dacă e adevărat ce mi-a ajuns la urechi, că era în Cluj și că se întâlnea cu jucătorii ...

- Păi, dacă te împiedicai de Mara prin lobby, pe-acolo...

- Păi dacă am vrut să intru în lift și din el a ieșit Mara, era să-mi dea un cap în gură, ce să mai zic ... Din punctul ăsta de vedere, da (n.r. e necolegial). În rest, îl respect ca antrenor, e un antrenor bun care a avut succes. Dar dacă a făcut lucrurile astea, pentru mine e ... Eu nu sunt așa, să calc pe cadavre. Drept dovadă, acum cu Mutu. I-am dat mesaj și i-am zis "băi, Mutu, îți doresc baftă! Nu mă interesează să mă întorc la Rapid, să dea Dumnezeu să iei campionatul!".

- Ba te interesează să te întorci la Rapid.

- Nuuu, în momentul de față, nu! Nici nu se pune problema.

- Faptul că ai fost unul dintre cei mai vocali contestatari ai direcției în care merge Rapidul în perioada asta și faptul că ești bun prieten cu cei din galerie, iar ei i-au cerut demisia lui Mutu ...

- Dar de ce nu i-au cerut-o la 7-2 cu Farul? Sau cu Sepsi la 0-0?

- Poate că s-au bucurat că au pierdut cu 7-2. Tu te-ai bucurat?

- Cum să mă bucur?

- Asta a fost senzația, că rapidiștii n-au fost așa de supărați pentru eșec, uite, nici nu i-au mai cerut demisia lui Mutu, pentru că era o înfrângere care o bloca pe FCSB într-un fel sau altul.

- Nu. Rapidul este un stadion și o stare de spirit în care lumea trebuie lăsată să-și strige of-urile. Nu să le bagi pumnul în gură și să nu-i lași să-și stinge of-ul!

- Păi cine nu-i lasă?

- Nu știu. La Rapid, Pancu a fost huiduit, Șumudică a fost huiduit atât ca jucător, cât și ca antrenor. Ni s-a cerut demisia și am însemnat ceva pentru Rapid. Acum există o stare în care văd că se ascunde gunoiul sub preș. Păi cum să ajungi să spui că nu anul ăsta face Rapidul 100 de ani? Băi, e anul Centenarului! Nu vă mai ascundeți să spuneți că la anul sunt 100 de ani! La anul sunt 101 dalmațieni, dacă vrei. Nu, anul ăsta se fac 100 de ani. Iar pentru anul Centenarului să termine pe locul cinci ... Pentru mine, ăsta este un insucces total. Total! Poa' să-mi zică mie ce mi-or zice, că bag eu bățul prin gard, dar nici nu mă interesează.

- E corect că un loc 5 pentru Rapid în an centenar nu poate fi sărbătorit ca un succes nici pe departe. Dar faptul că tu nu ascunzi că îți dorești să fii antrenorul Rapidului și faptul că ai fost vocal ...

- Dar nu îmi doresc acum. Nu-mi doresc!

- Ok, dar lumea tot cu senzația asta rămâne, că vrei să șubrezești cumva postul lui Mutu.

- Eu? Dar nu se poate așa ceva! Nici nu mă interesează. Să stea Mutu 5 ani de acum încolo și eu să rămân 5 ani în Golf. Eu asta îi doresc!

- Crezi că este copt, suficient de pregătit sau suficient de potrivit pentru a fi antrenorul Rapidului într-un an în care se vizează titlu?

- Cine?

- Mutu.

- Nu știu, nu pot să ... N-am analizat. Cred că a avut și plusuri, și minusuri, dar nu e frumos să vorbesc eu despre despre ceea ce face Mutu.

- Vorbești ca suporter.

- Eu cred că au greșit în totalitate la transferuri. Au greșit! În afară de, hai să zic, Dugandzici, dar și el a dat 10 goluri din penalty ... În afară de el, restul sunt ... Și ce mai văd eu este că jucătorii care aveau un anumit nivel, un anumit standard, au început să cadă. Gen Kait, gen Emmers.

- Și asta e problemă care ține de antrenor.

- Spune-mi un jucător care a crescut. Unul! Spune-mi unul. Moldovan - gafe. Săpunaru - constant bun, Junior - constant bun. Grigore - mie nu-mi place. Onea - un jucător normal. Nu poți să iei campionatul cu echipa asta! Rapidul are nevoie de 10 transferuri! Degeaba faci 6 transferuri și zici că îi bagi să joace pe toți cei 6 jucători. Dacă tu n-ai jucători la antrenament care să ridice nivelul și calitatea antrenamentului, să crească jucătorii, nu vei face absolut nimic! Iar Rapidul va termina la anul tot acolo unde termină și anul ăsta.

- Nu crezi în promisiunea conducerii că va investi suficient?

- Păi vreau să văd ce vor investi. Până acum au prelungit contractele la trei jucători. Și cu Balotelli, cu astea ... Ce sunt astea, mă? Artificii de Revelion! Păi eu nu știu ce a jucat Balotelli când a fost la Adanaspor? Trebuie să plătească o grămadă de bani, se rupe vestiarul. Pe urmă, Cârjan. Cu tot respectul pentru Cârjan, e un jucător foarte bun, să dea Dumnezeu să ajute la U21, dar omul ăsta nu a jucat la seniori! Nu-mi spune mie acum că mamă, o să rupă! OK, este un jucător care are personalitate, am văzut asta și în raport cu federația, dar astea mie nu mi se par transferuri ... Nu văd nimic. Probabil se lucrează, să dea Dumnezeu să lucreze.

Sfat pentru Șucu

- Ți-ai făcut o părere așa, de la distanță, despre Dan Șucu?

- Da, este un om așezat, bazat din punct de vedere material, un om care a reușit în viață. Și cred că nu poți să reușești dacă nu ești înconjurat de oameni OK și dacă nu te duce bibilica. Dar fotbalul e greu, la fotbal e greu, nu e la fel ca în afaceri. Sunt puțini care au câștigat din fotbal, mai mulți pierd. Da, mie îmi place ceea ce face pentru sănătate, pentru copii, este o direcție bună. Dar îi dau un sfat, să înțeleagă domnul Dan Șucu: înconjoară-te de oameni de valoare! Atât îi spun, fiindcă altfel se va trezi că va regreta că a intrat în fotbal. Să se înconjoare de oameni de valoare și oameni care sunt rapidiști. Asta îi spun, ăsta este sfatul meu.

- Daniel Niculae nu e suficient de rapidist?

- Cine?

- Daniel Niculae.

- N-a zis nimeni că nu e rapidist, dar nu comentez. Eu n-am, nu ... Pe Daniel Niculae nu-l văd atât de vocal.

- Nu e deloc. Are un alt stil, poate e chiar stilul pe care Dan Șucu îl cultivă și-l susține, pentru că vrea să vină cu o atmosferă occidentală.

- Da, dar toate astea duc în vârful piramidei și până să vină atmosfera occidentală va fi un alt episod în care ... Cu Giuleștiul nu te joci, ascultă-mă ce spun! Stai liniștit, că la Rapid în momentul de față îi oprește ceva (n.r. pe suporteri). E o cenzură, e o cenzură la nivel de suporteri și nu știu de ce.

- E o autocenzură? Adică suporterii încearcă să se stăpânească un pic pentru că ...

- Pentru că nu vor să li se pună lor în cârcă insuccesele.

- Bun, eu înțeleg că pentru tine e greu să te pui în pielea unui microbist neutru, dar nu ești de acord că, de la un punct încolo, implicarea galeriei poate fi nocivă pentru viața unui club?

- Ba da...

- ... sau galeria Rapidului are un alt statut? Dom'le, Giuleștiul e special și aici ce zice galeria aia trebuie să se facă?

- Da, Giuleștiul e special.

- Am înțeles, e special, dar galeria poate să facă chiar orice?

- Ce orice?

- Nu știu, să schimbe antrenorii când vrea.

- Nu, nu schimbă ei antrenorii, dar să ceară demisia unui antrenor poate galeria oriunde în lumea asta. Prin alte părți se arată batiste albe. Cum să nu pot să cer demisia unui antrenor? Dacă eu mă duc la meci, să-mi pună mie pumnu-n gură să nu strig "Demisia!"?

- Asta nu cred că se întâmplă, nici nu ai cum s-o faci.

- Tu crezi că se duce vreodată Bocciu sau Corsicanu să-i zică lui Șucu "băi, schimbă-l pe Mutu și adu-l pe Xulescu?". Nu există așa ceva, nu există, îți spun eu! Eu cunosc mai bine și știu ce se întâmplă acolo, știu cel mai bine. Iar ceea ce s-a întâmplat la Craiova a fost așa ... (n.r. în aprilie, galeria i-a cerut demisia lui Mutu după CSU Craiova - Rapid 3-1). Și mai știu ceva: în momentul de față. Bocciu, adică Liviu Ungureanu, și cu Gigi Corsicanu îi țin în frâu pe suporteri să nu le ceară demisia în continuare.

- Să nu le ceară. Ai folosit pluralul. Adică Mutu și Daniel Niculae?

- Nu știu cine.

- Parcă sunt 100 de oameni acolo în club ...

- Nu știu cine mai e ... Am văzut că mai sunt și acționari. Îi țin în frâu, inclusiv la meciul cu Sepsi. Au început așa (n.r. nemulțumirile în tribună), dar au luat microfonul și i-au ținut în frâu, fiindcă nu vor să li să pună în cârcă lor insuccesele. Dar nici nu sunt proști să accepte că, vezi Doamne!, anul viitor se fac 100 de ani. Eu m-aș bucura ca anul viitor Rapidul să fie campioană cu Mutu și cu Daniel Nicolae. M-aș bucura, jur! Mă bucur să fie campioană și îmi doresc din suflet.

„Nu voi putea lucra niciodată cu Daniel Niculae”

- Dacă prin absurd, că zici că nu se pune problema acum, te-ai întoarce la Rapid, ai putea să lucrezi cu Săpunaru și cu Daniel Niculae?

- Săpunaru e copilul meu. Dar cu Daniel Niculae nu. Eu cu Daniel Niculae nu voi putea lucra niciodată.

- Dar v-ați "curentat" undeva, a fost un moment care ...?

- Nu ne-am curentat niciodată. Este decizia mea: nu vreau să lucrez cu Daniel Niculae. Eu dacă aș ajunge la Rapid vreodată aș lucra numai cu Dani Coman, dar acolo există un conducător, un investitor, care se numește Dan Șucu și care are o relație foarte bună cu Daniel Niculae. Eu îl respect pe Daniel Niculae, n-am nimic cu el, l-am avut coleg când eram și eu jucător, apoi l-am și antrenat, n-am niciun fel de problemă, dar nu mă văd lucrând cu el. Nu mă văd.

- Adică nu sunteți compatibili.

- Da, nu suntem compatibil. Eu dacă aș veni, de exemplu, să mă bat pentru campionat la Rapid peste 5 ani de zile, una din condiții ar fi să vin cu Dani Coman președinte. Asta e condiția pe care aș pune-o.

- Ai un un termen la care te-ai gândit, până la ce vârstă ți-ai propus să ajungi la Rapid, să iei campionatul ăsta promis?

- Depinde și de circumstanțe, depinde ce se întâmplă, depinde unde voi fi, dacă sunt liber la momentul respectiv. Eu acum nu pot să plec de aici.

- Am vorbit un pic mai devreme despre Dan Șucu. Te-ai vedea lucrând cu un astfel de profil de conducător? Corporatist, elegant, distant, pe când tu ești pe spectacol și pe implicare emoțională.

- Este un om care plătește salariile la zi, este un om care a făcut pentru Rapid cele mai bune condiții de pregătire cum nu au fost niciodată, Rapid zboară numai cu avionul în toate deplasările, dă banii la zi, prime ... Ce să îți dorești mai mult? Păi în momentul de față nu există nicăieri condiții ca la Rapid și la Craiova. Rapidul nu întârzie o zi cu banii. O zi! Și asta e ... jos pălăria pentru el! Bravo lui, bravo domnului Șucu! Și să dea Dumnezeu să rămână cât mai mult la Rapid și să îl prind și eu odată.

- E foarte interesant că vorbim de aproape două ore și momentul în care te-ai înflăcărat cu adevărat a fost momentul în care am ajuns la subiectul Rapid.

- Păi fierbe sângele mine, n-am dormit toată după ce i-a bătut Farul. În fine, asta e, în viață cum îți așterni, așa dormi.

- Iar tu deocamdată spui că îți așterni lucrurile aici, în Arabia Saudită, și că n-ai niciun gând să forțezi în vreun fel revenirea în țară.

- Nu, nu. Cel puțin câțiva ani vreau să rămân în Arabia. Vreau să stau departe de fotbalul românesc, dar asta nu înseamnă că nu pot să comentez.

VIDEO Viața în deșert. Reportaj GSP în Arabia Saudită, pe urmele antrenorilor români

Citește și alte interviuri de la podcastul „Profu' de Sport”:

EXCLUSIV Marius Șumudică își anunță planul colosal în podcastul GSP: „Vin să iau titlul în Liga 1! Există doar un target în viața mea” » Pune o singură condiție

Mirel Rădoi, poveste spectaculoasă la „Profu' de sport” despre marile sale pasiuni: „Când a văzut actele, soția a crezut ca luăm o casă: «În sfârșit, te-ai deșteptat și tu!»”