EXCLUSIV „Sunt robot” » Viața excentricului Ionuț Caracudă, dublu campion mondial la culturism, balerin în cluburi de noapte și pictor pe vasele de croazieră, spusă de el însuși: „Modelul era clarvăzătoare. Când am vrut să o desenez...”

Alintă sportul și pictura drept cele „două stele ale lui”, dezvăluie două episoade cu iz ezoteric petrecute în SUA, povestește cum a trecut peste cea mai mare tragedie din viața sa, pierderea tatălui, și este onest în privința poziției asupra consumului de steroizi sau alte substanțe interzise.

+17 FOTO

Începuturile lui Ionuț Caracudă în sport și artă: „Mi-am făcut bară de tracțiuni dintr-o creangă de păr și am suferit de foame”

- Salut, Ionuț. De unde provine pasiunea pentru culturism? Care au fost începuturile tale în acest sport?
- Este o poveste lungă. Fiind copil la țară, undeva în Oltenia, aveam un fin care făcea box la liceu și era foarte bine făcut. Eram fascinat de mușchii pe care îi avea, de venele lui. I-am spus că, peste câțiva ani, o să fiu și eu ca el. Mi-a rămas întipărită în minte acea propoziție. Acasă, la țară, mi-am făcut bară de tracțiuni dintr-o creangă de păr. Ganterele, din beton, turnate în pământ, cu țevi de plastic, astfel încât să pot să lucrez cu ele. Eram atât de fascinat încât, până să îmi construiesc mica mea sală în natură, nu puteam să mă culc seara până nu făceam 50 de flotări și 50 de genuflexiuni. Era lege pentru mine. Dacă uitam și adormeam, mă trezeam și îmi făceam exercițiile. Acolo, în cămeruța de la țară.

- De-a lungul timpului, pasiunea ta pentru sport a fost constantă?
- După faza asta de început, fiind elev la școala generală, am dat examenul la un liceu de arte plastice din Craiova, la 80 kilometri distanță față de satul meu. În aceeași perioadă, mi-am descoperit pasiunea de a intra în biserici și a studia picturile murale din acestea. Eram fascinat de sfinți, de culoare. Am zis să încerc și eu.

- Și ce a ieșit?
- Mi-am luat un bloc de desen și m-am dus în „casa mare”, așa cum se spune la țară. Aveam mai multe icoane acolo, iar eu am început să desenez. Blocul de desen era sfânt, nimeni nu știa de el, iar toate desenele ieșeau frumos, nu îmi venea să cred. La școală, aveam note de 5 și 6 la desen. Profesoara era de chimie, tot ea predând și desenul. Într-o zi, un prieten de peste drum mi-a găsit blocul și l-a dus la școală pentru a i-l arăta profesoarei. A fost atât de surprinzător pentru ea, încât mi-a dat direct nota 10. Atunci au răsărit cele două stele ale mele. Am mers să dau apoi examenul la liceul de artă. Prin sat, se spunea că ăla al lui Caracudă dă „la pictori”. Nu știau ce se întâmplă, însă talentul meu atât de mare m-a făcut să intru la liceu de pe poziția a șaptea. Marele meu noroc a fost tatăl meu, el avea o meserie, era electrician, deci aveam bani. Tragedia cea mare a vieții mele a fost că, în momentul în care trebuia să plec la liceu, tatăl meu a murit. Aici a fost ruptura totală din perioadă liceului, neavând bani. Am suferit de foame.

A făcut armata în Sighetul Marmației: „Dacă o să rămân la țară, o să rămân prost!”

- Ce v-a ajutat cel mai mult să treceți peste perioada respectivă?
- Aveam un gând care mă ridica tot timpul. Nu mă oprea nimeni și nimic să rămân la țară, cu mama, doar pe ea o mai aveam. Mi-am spus: „Eu dacă o să rămân la țară, o să rămân un prost”. Nu mai puteam să mă ridic mai sus de acel nivel, trebuia să termin liceul.

- Ce a urmat după liceu?
- A urmat stupida armată, care a întrerupt tot progesul meu. Am terminat liceul în august, iar în septembrie am plecat în armată. Mi-am continuat doar pentru pasiunea pentru sport. Mi-am făcut chiar o sală! M-am împrietenit cu electricianul, cu sudorul.

• Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864 a fost instituită conscripția, realizată anual pe întreg teritoriul țării, prin tragere la sorți. După alte numeroase reglementări, serviciul militar a fost declarat obligatoriu în 1876.
• În perioada celor două Războaie Mondiale, dar și a regimului comunist, modalitățile de recrutare au traversat mai multe restructurări, însă obligativitatea a rămas punct statornic.
• Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat în 2007, concomitent cu intrarea României, alături de Bulgaria, în Uniunea Europeană, odată cu intrarea în vigoare a „Legii privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat”

- Unde ați făcut armata?
- În Sighetul Marmației, la grăniceri. Când au văzut că există un soldat care a terminat liceul de artă, m-au chemat „acolo sus”. Astfel, în loc de patru luni de instrucție la -28 grade, am făcut doar o lună. M-au trimis la o brigadă din Oradea.

• După perioada petrecută în armată, Ionuț s-a stabilit la Brașov, unde a pus bazele unei săli de forță. Când lucrurile nu au mai mers grozav, a plecat în Italia.

A fost balerin în Italia: „Se făceau bani. Depinde cât de ocupate erau fetele în seara aceea”

- După ce nu a mai mers cu sala, ce ați făcut?
- În 1994, am plecat în Italia. Am fost și balerin acolo, dacă nu știați.

- Cum ați ajuns balerin?
- În acele vremuri, în Italia, era o modă să mergi în cluburi de noapte cu grupuri de fete. În Italia, nu puteai să ajungi fără viză, fără contract de muncă, deci totul era legal. Mergeai, arătai comisie ce spectacol ai, trebuia să ai cel puțin patru dansuri. Eu eram „capo di balletto”, așa se spunea în italiană. Am făcut dansuri în cluburi de noapte din Italia, eram balerin. Aveam atestat pentru acest lucru, îl am și acum.

- Se făceau bani din asta?
- Da, foarte mulți. Eu, de exemplu, dacă aveam spectacol săptămâni la rând, bine. Dacă nu, nu făceam. Depinde cât de ocupate erau fetele în cadrul clubului respectiv. Luam 3600 mărci pe timpul acela, cam degeaba. Am fost și într-un club în care făceam în fiecare seară spectacole.

3.8 milioanelei vechi valorau 3600 mărci germane în 1994. Comparativ, salariul mediu net în România era de aproximativ 150.000 lei.

Portretist pe vasele de croazieră în SUA: „Mi-a spus că e clarvăzătoare!” + „Când s-a pus în fața mea să încep să o desenez, nu vedeam nimic”

- Ce a urmat după perioada Italia?
- A apărut un anunț cum că se recrutează persoane talentate la desen pentru vase de croazieră în SUA. În perioada liceului, eu nu am făcut portrete. Atelierul meu de bază era sculptura, modelajul. Eram nehotărât, deși suna bine experiența asta, să merg în America, să desenez portrete. Am stabilit să mă duc la interviu. Engleză, recunosc, nu prea știam. Nu puteam întreține o conversație. Cei de la firma de recrutare mi-au spus că voi intra ultimul la interviu, când americanul va fi foarte obosit, ținând cont că desenez foarte bine. Am învățat câteva replici pe de rost. Am fost acceptat. Din 40 persoane, doi am fost recrutați, eu și un băiat din Iași.

- Cât timp ați petrecut pe vasele de croazieră?
- Pe vase, am plecat în 2000 și cred că am terminat în 2003 sau 2004. Am desenat la portrete... nici nu știu câte! Eu aveam datoria de a face expoziții cu tot felul de artiști sau actori, pentru ca persoanele ce treceau pe lângă să observe cât de bine desenezi și să își facă și ele portretul.

- Câte luni pe an stăteați plecat în perioada aceea?
- Plecam între 8 și 10 luni, veneam acasă 2 luni în vacanță, apoi plecam iar.

- Din perioada respectivă, care ar fi cea mai importantă amintire pentru dumneavoastră?
- Mă gândesc la o doamnă. Dacă mi-aș da acum tricoul la o parte, s-ar observa că mi s-a făcut pielea de găină. E o poveste foarte frumoase, pe mine m-a mișcat mult. A trecut de mine și stătea în spatele meu, asta în timp ce lucram la alte portrete. Apoi, s-a apropiat de mine, a venit și mi-a spus: „Dacă ai ști tu de ce stau lângă tine de ore în șir, nu m-ai crede”. I-am spus că nu știu, să-mi spună dumneaei, trebuia să fii foarte politicos acolo. Mi-a spus că eu ofer foarte multă căldură și energie pozitivă celor din jurul meu. Mi-a spus: „Vreau să-mi faci un portret, dar în așa fel încât să par mai tânără”.

- Așa.
- Mi-a spus să adaug și unele lucruri portretului. Am spus ok, i-am făcut portretul, apoi a venit surpriza. Mi-a spus să-i pun în fiecare colț al portretului câte un înger, care să semnifice foc, aer, pământ și apă. Aveam în cabină o iconiță cu mai mulți îngerași, m-am inspirat de acolo. Mi-a spus că e clarvăzătoare, că e rusoaică și că e în SUA de foarte mulți ani. „Am venit să stau cu tine în timp ce îmi făceai portretul pentru a mă încărca cu energie pozitivă de la tine”, a spus ea. Portretul îmi va rămâne amintire pentru căldura pe care mi-ai oferit-o. Îmi scoate o punguță de catifea, în care erau niște pietre semiprețioase. Mi-a spus să bag mâna, iar de aceasta se va lipi o piatră, pe care trebuie să o am toată viața la vedere. Nu știu dacă s-a lipit de mâna mea, însă am scos o piatră de acolo. Un fel de jad brut. Am primit ciubuc 100 dolari, cel mai mare pe care l-am primit vreodată. Când a deschis portofelul, cred că avea cel puțin 10.000 dolari acolo.

- Piatra o mai aveți?
- Da. O am de atâția ani. Acasă, am o statuetă care poartă pe umăr o amforă. Stă într-o poziție de șezut, iar în poala ei se află piatra respectivă. O văd în fiecare zi, când intru în living. Nu m-am despărțit de ea niciodată.

- O amintire specifică de pe vasele de croazieră?
- Vă jur, am avut o fată. Nu m-am întâlnit niciodată cu așa ceva. Când s-a pus în fața mea să încep să o desenez, nu vedeam nimic. Nici măcar o trăsătură. În acel moment, am zis „Hopa!”, vorbeam singur. Mereu făceam asta când desenam, încercam să mă încurajez: „Hai că poți!”.

- Cât dura de fel să realizați un astfel de portret?
- Trebuia să lucrezi repede, nu puteai acuza faptul că nu ai inspirație sau altele. Trebuia să faci cât mai mulți bani pentru companie. Când am văzut-o pe respectiva fată, era absolut ștearsă, nu avea nimic, nu se vedea nimic. Am zis: „Cred că aici am încurcat-o”. De fel, dura 45 minute să termin un portret, fiind unul serios, color, în pastel. Nu este unul de genul cărora le faci în câteva minute. La fata aceea, am stat o oră și 20 minute. Nu avea nici un rid, nici măcar o trăsătură. În ultimele 2 minute, a și început portretul să semene cu ea. Atât de mult m-am chinuit. Aceasta poate fi o amintire. Nu îmi venea să cred. Era ca o coală de hârtie, nu puteai vedea nimic în relief. Totul era șters.

• După perioada liceului, Caracudă a participat la mai multe concursuri la nivel național. A fost vicecampion național în 1983, campion național în 1984. După ce s-a întors din Italia, a petrecut o scurtă perioadă în Spania, apoi a început să ia sportul din ce în ce mai serios.

Este de două ori campion mondial la culturism: „Țintește către lună și alege varianta grea”

- Povestiți-ne puțin despre primele competiții serioase.
- Am îndrăznit să merg la concursurile mai profi, la Tiger Classic, tot avansam. Am ieșit pe locul șase, cinci, patru, trei, însă nu ieșeam campion mai deloc. Le-am spus tuturor celor care m-au bătut în respectiva perioadă că îi voi bate și nu mă vor mai ajunge vreodată. A urmat o perioadă de ascensiune în sport. Abordând alte metode, am început să devin tot mai bun. Motto-ul meu era următorul: „Țintește către Lună și alege varianta grea” sau „Învingătorii nu renunță niciodată. Cei care renunță, nu sunt învingători”. Eram tot timpul concentrat.

- La primele concursuri cum ați ajuns?
- În același timp, un prieten, alături de care mă antrenam pe vremuri, în Craiova, a devenit antrenorul principal al lotului național de culturism și fitness. Mi-a spus, „Băi, Ionuț, de ce nu vii și tu să concurezi la un campionat național, să spui și tu că ești campion?!”. Am acceptat. Am început la campionatele naționale, am luat toate titlurile: cel de Masters, cel de la categoria mea și Open-ul. Nu mai aveam ce să câștig acolo, au urmat Campionatele Balcanice, unde sunt triplu campion balcanic. Sunt dublu campion european, obținând în trei rânduri și medalia de bronz. Dublu campion mondial și dublu vicecampion mondial, precum și de trei ori pe ultima treaptă a podiumului.

• În competițiile de culturism, participanții își prezintă musculatura în cadrul unor runde de pozare, unde sunt evaluați pe baza mai multor criterii, inclusiv dimensiunea și proporțiile mușchilor, definiția și simetria acestora, precum și prezentarea generală. Un juriu calificat evaluează sportivii și le oferă punctaje pentru fiecare dintre aceste criterii. categoriile sunt structurate pentru a permite sportivilor să concureze în funcție de diferite criterii precum greutatea, vârsta, genul sau stilul fizic dorit. Fiecare federație sau organizație de culturism (precum IFBB, NPC, NABBA) poate avea propriile diviziuni.
• Categoria Open este deschisă tuturor sportivilor, indiferent de vârstă. Practic, oricine poate concura, atâta timp cât îndeplinește cerințele de greutate sau alte criterii specifice competiției. Este considerată cea mai competitivă categorie, deoarece participă atleți de toate vârstele și nivelurile de experiență.
• Categoria Masters este rezervată sportivilor mai în vârstă, de obicei începând de la 40 de ani, cu diviziuni care pot include diferite praguri de vârstă, cum ar fi 40+, 50+, 60+ etc. Această categorie recunoaște faptul că odată cu vârsta, menținerea unui fizic muscular de înalt nivel poate deveni mai dificilă, iar jurații pot lua în considerare acest lucru în evaluările lor.

Acum am fost în Iran și recunosc, mi-am pierdut titlul de campion mondial. Un rus a fost mai bun decât mine și a trebuit să-mi asum înfrângerea. A fost o bătălie strânsă. Categoriile de 75 și 75+ s-au unit. Eu, având 75 kilograme, am concurat împotriva unor sportivi foarte mari, de 94 sau 82 kg. Pregătirea mea a fost destul de bună încât am reușit să ies vicecampion mondial.

După cum vedeți pe fața mea, încă nu mi-am revenit după Campionatul Mondial. Mediul a fost destul de ostil, Campionatul fiind organizat pe o insulă aparținând Iranului. Am făcut 30 ore pe drum până acolo, o căldură sufocantă.

- Ionuț Caracudă, culturist

Ionuț Caracudă dezvăluie sacrificiile uriașe pe care le face un culturist: „Trebuie să suferi, să îți reprimi poftele”

- Ce sacrificii impune pregătirea pentru o astfel de competiție?
- Sacrificiile sunt imense. Dacă trebuie să faci o categorie, pe drumul ăla de nesfârșit, trebuie să bei cât mai puțină apă, să nu mănânci atât de mult. În dimineața dinaintea competiției, aveam două kilograme și jumătate în plus. Trebuie să nu bei multă apă, să nu mănânci deloc sărat și să mănânci, pe lângă stresul competiției. Am schimbat trei avioane dus, trei avioane întors. Se vede pe fața mea, ochii mei sunt umflați. Pe lângă stresul din ziua de concurs, care e destul de mare, pregătirea în sine este destul de dură.

- În ce sens?
- Există o fază de pregătire a masei musculare, apoi una de definire. Pentru mine, faza de definire durează 60 zile. Intervine deficitul caloric și ajunge până la limite. Trebuie să suferi. Trebuie să îți reprimi toate poftele, orice. Și dacă mănânci un anumit produs, trebuie să reduci din ce în ce mai mult cantitatea. Pielea ta trebuie să devină mult mai subțire, mult mai lucioasă și cât mai aproape de structura musculară.

Federația Română de Culturism și Fitness este cea mai importantă. Fără ea, noi, sportivii, n-am fi putut face nimic. Federația, cu Gabriel Toncean, președintele ei, care acum este vicepreședinte al ANS, ne ajută mult. Gabriel Toncean are funcții importante și la IFBB, Federația Internațională. Fără el, nu s-ar fi putut face absolut nimic.

Inclusiv prin premiile pe care ni le acordă în bani, Federația este nucleul, ceea ce face posibil ca reușitele noastre devin realitate. Avioanele, cazările și mesele sunt asigurate de Federație. Dacă ar fi să vorbesc din punctul meu de vedere, eu nu aș fi avut posibilitatea să cheltui mii de euro pentru a merge la o competiție. Suntem ca într-un puf, ne sunt asigurate toate condițiile. Avem tot sprijinul de care avem nevoie din partea Federației.

- Ionuț Caracudă, culturist

• În România, la jumătatea anilor 1960, au început să fie puze bazele culturismului, atât la nivel teoretic, cât și practic, începând încă de atunci să fie organizate diverse competiții. Pe 24 martie 1970, Biroul Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport a schimbat denominația Federației Române de Haltere în Federația Română de Haltere și Culturism.
• După Revoluție, pe 11 ianuarie 1990, a luat ființă Federația Română de Culturism și Fitness.

Se concentrează pe competiții, însă nu neglijează pictura: „Talentul nu are cum să dispară”

- Revenind puțin la pictură, ați abandonat acest hobby în ultima perioadă? Mai pictați în timpul liber?
- Într-adevăr, fiind prins în competiții, m-am focusat doar pe acestea. Da, mai pun mâna pe un creion. Din SUA, în loc să-mi aduc lucruri, mi-am adus coli de hârtie speciale pentru pastel. Este asemenătoare catifelei, dar de culoarea gri. Poți ajunge mai ușor la tonalitatea dorită. Mi-am adus truse întregi de modelaj în lut, pasteluri, cărbune, truse de creioane de toate texturile, foarte multe. Le am păstrate undeva în casă.

- În ce momente mai simțiți nevoia să creați?
- Am un bloc mic de desen, unde, ascultând muzică, mai pun mâna pe creion și mai realizez câte o schiță. Fac schițe, ba un portret, ba o compoziție, ba mă apucă și desenez vaza de pe masă, însă nu ceva complicat. În acest moment, sunt concentrat pe competiții, însă talentul nu are cum să plece.

„Sunt ca un robot”. Cum arată o zi din viața lui Ionuț Caracudă

- Cum arată o zi din viața ta? Față de o persoană obișnuită, ce este diferit?
- Zilele din viața mea diferă, depinde dacă sunt în pregătirea pentru un concurs sau master trainer în sală. Dacă sunt în pregătire, antrenamentele mele arată în felul următor: dimineața, la ora 7, cardio, continui cu elevii mei, apoi merg acasă. Am o oră și 20 minute de somn, apoi îmi pregătesc mesele, excluzând masa de după antrenamentul de cardio, apoi vin din nou la sală. Urmează al doilea antrenament pe grupe musculare, apoi îmi aștept din nou elevii. Stau cu ei până în jurul orei 21, 21:30.

- Aveți vreun viciu, vreo plăcere nevinovată, ceva ce nu ar intra în parametrii unui sportiv de performanță?
- Nu știu ce să zic, sunt foarte ordonat. Tot ceea ce fac se face după ceas. Tot timpul am ceasul lângă mine, sunt ca un robot! Nu pierd nopți. Am fost cu prietena mea la un festival în București. Era vorba de trei nopți, de la ora 21 până la 5, eram cu grupul, am zis să nu fiu sălbatic. Prima noapte, a fost ok, însă după cele trei nopți, am avut nevoie de două săptămâni ca să îmi revin. Nu eram obișnuit cu așa ceva, cum să pierd trei nopți la rând?! Nu a fost vorba de băutură, oricum nu beau. Nu eram obișnuit să fiu printre atâta lume, să urle boxele. Eu nu am putut să mă antrenez săptămâna următoare, îmi ieșisem din ritm, iar eu sunt foarte calculat.

Subiectul sensibil al steroizilor, abordat cu destindere: „Este decizia fiecăruia de a lua sau nu. Eu nu le-aș indica”

- Care este poziția dumneavoastră vizavi de steroizi?
- Sunt autorități care se ocupă de așa ceva. Spre exemplu, sunt vizați foarte mult seniorii și juniorii în controale. Sunt mai toleranți cu partea de Masters. De la o anumită vârstă, însuși faptul că organismul nu mai funcționează așa cum trebuie, pierde din secreția de testosteron, trebuie compensată. Chiar este indicat a face un tratament, prescris de doctor, mai ales pentru un bărbat trecut de 40-50 ani, când deja nu mai este pe linia de plutire din punctul de vedere al secreției de testosteron.

- Ce sfat i-ați oferi cuiva căruia se gândește să apeleze la astfel de substanțe?
- Este decizia fiecăruia de a folosi sau nu așa ceva. Fuga după a avea cât mai multă masă musculară, și cât mai rapid, pe tinerii din ziua de astăzi îi fascinează. Eu nu le-aș indica. Muncește, bea multă apă, mănâncă corect, atât de inteligent încât cei trei macronutrienți să fie echilibrați, iar creșterea de masă să fie mare. Carbohidrați, grăsimi și proteine. Cu cât trec anii, ajungi la o anumită perfecțiune, știi cum să te antrenezi eficient. Suplimentele ajută, un complex de glutamine, un praf proteic. Somn și antrenament, care este cam pe ultimul loc. Tentația de a folosi substanțe este mare, într-adevăr. Este decizia fiecăruia să facă ce crede de cuviință cu organismul lui, însă nu este indicat. Odată ce începi să folosești astfel de substanțe, ai o explozie, însă ce faci apoi?! Vei avea o cădere totală, o depresie fiindcă nu mai arăți ca în momentul în care foloseai. Există niște reguli, le-am auzit și eu. Trebuie să te ții de ele. Eu nu sfătuiesc pe nimeni să facă așa ceva.

- Care ar fi principalele contraindicații în acest sens?
- Excesul duce la contraindicații, duce la un dezechilibru foarte mare al organismului. Tocmai aici este problema. Când vezi că începi să arăți bine, vrei să începi să o faci din ce în ce mai bine. Se dublează dozele, aici este o problemă.

Momentul intonării imnului, universal emoționant pentru orice sportiv român: „Ești topit! Lacrimile ies fără să-ți dai seama”

- Ai vreo amintire specială cu un adversar de la competiții, ceva ce v-a rămas bine întipărit pe retină?
- În competiții, mai ales la momentul actual, eu sunt doar pe podium. Când m-am dus prima oară la un Campionat European, am rămas fascinat că am intrat în primii șase. Nu îmi venea să cred. La prima participare, să ajung în finală. Am fost fascinat și când am urcat prima oară pe podium și am luat locul trei, bronz. Era o medalie mare și grea, plină, tânjeam după ea, medalie să fie. Când am văzut-o pe gâtul meu, nu îmi venea să cred. După aceea, am ajuns la concluzia că locul meu nu este acolo, ci sus, pe ultima treaptă a podiumului. Mai am un motto: „Rămâi sus, de acolo poți vedea orizontul”.

Ce pot să-mi amintesc... Cel mai important lucru din competiție este imnul. Din nou, pielea mea e de găină. Când ești campion, îți cântă imnul, iar toată lumea se ridică în picior, iar tu, pur și simplu, simți că ți-ai reprezentat țara, iar lacrimile ies fără să-ți dai seama, ești topit. E ceva unic, când toată lumea se ridică în fața imnului țării tale, iar tu ești cel care ai reușit asta.

Nici nu pot să explic cât de emoționant este acel moment, cât de profund poți să-l trăiești. Sunt tot felul de lucruri pe care le-am trăit de-a lungul anului, însă acesta este cel mai important lucru posibil.

- Ionuț Caracudă, culturist

„Nu aș putea să aleg între sport și pictură”

- Făcând abstracție de prioritățile actuale, sport sau pictură?
- Acum, actual, sport. Eu din sport trăiesc. Pictura îmi aduce o amintire nostalgică. Le-am îmbinat pe amândouă. Când a fost timpul de pictură, am pictat, mai ales în anii respectivi din America, apoi am început a doua etapă, cea cu sportul. Ele s-au îmbinat. Nu aș putea să aleg între ele.