Articol de GSP - Publicat joi, 09 aprilie 2020 20:13
Cătălin Moroșanu (35 de ani) i-a cumpărat o casă, prin intermediul donațiilor, tânărului din Iași care a călărit 40 de kilometri până la maternitate pentru a-și vedea copilul nou-născut.
Astfel, kickboxer-ul român s-a ținut de promisiunea făcută în urmă cu aproape două săptămâni, când a declarat că îl va ajuta pe bărbatul din Iași să își cumpere o nouă casă.
Cătălin Moroșanu: „De astăzi, Sergiu și familia lui au o casă a lor”
Casa a costat 37.000 de euro și a fost achiziționată din banii strânși din donații. Diferența de 5.600 de euro, până la suma totală generată din donații, va rămâne tot la Sergiu și familia sa, pentru „a-l ajuta în startul unei noi vieți”.
Casa este prevăzută cu trei camere și o bucătărie. „Îndeajuns pentru ca el, soția și cei trei copii să locuiască în condiții decente”, a scris Moroșanu.
„Pentru că mi-am dorit să vă ofer informații concrete, pot să vă anunț că, de astăzi, Sergiu și familia lui au o casă a lor. O casă cu trei camere și bucătărie, îndeajuns pentru ca el, soția și cei trei copii să locuiască în condiții decente. Am avut în total, 42.600 de euro toți banii.
Și, ca să vedeți cum lucrează Divinitatea prin oameni. După aproape o săptămână în care am căutat o mulțime de variante pentru o casă, am găsit cea mai bună opțiune la familia Pîslaru din Valea Ursului. O familie cu 5 copii, care avea la rându-i nevoie de bani deoarece își dorea să se mute într-un alt județ.
Oameni cu credință în Dumnezeu, care aflând povestea lui Sergiu, au hotărât ca în prețul casei, de 37.000 de euro, să lase și mobilierul. Astfel, după ce astăzi au semnat actele de vânzare-cumpărare, Sergiu și familia lui se vor muta de mâine și vor începe o viață nouă la numai câțiva kilometri de municipiul Iași. Fiindcă nu puteam să uităm de calul care l-a dus pe Sergiu la maternitate, acesta va avea un grajd al său în grădina din spatele casei. O casă pe care noul proprietar nu are voie să o înstrăineze în următorii cinci ani.
Mulțumesc Jon Păduraru și biroului notarial Iulia Păduraru pentru că ați acceptat să întocmiți actele pro bono, altfel ar fi însemnat costuri suplimentare. Și pentru că în cont au mai rămas strânși de voi 5.600 de euro (27.900 de lei), acești bani vor rămâne la dispoziția lui Sergiu pentru a-l ajuta în startul unei noi vieți. În aceste vremuri grele, am fost impresionat de oamenii simpli care s-au implicat pentru a-l ajuta pe Sergiu. Din puținul lor, au arătat că românii sunt oameni puri și împreună putem reuși tot ceea ce ne propunem. Mă înclin în fața voastră, oameni buni Sergiu vă mulțumește din suflet!”
- Cătălin Moroșanu
Pentru că mi-am dorit să vă ofer informații concrete, pot să vă anunț că, de astăzi, Sergiu și familia lui au o casă a...
Publicată de Catalin Morosanu pe Joi, 9 aprilie 2020