Articol de GSP - Publicat joi, 29 septembrie 2022 10:21 / Actualizat joi, 29 septembrie 2022 10:40
Interpretul de hip-hop Artis Leon Ivey Jr., cunoscut drept Coolio, a murit miercuri, la vârsta de 59 de ani, din cauza unui infarct.
Rapperul Coolio a fost un star al anilor '90. Albumele „It Takes a Thief” (1994), „Gangsta's Paradise” (1995) și „My Soul” (1997) au fost vândute în milioane de exemplare, iar melodia „Gangsta's Paradise” i-a adus premiul Grammy în anul 1995.
Coolio a murit la 59 de ani
Artistul american, cunoscut drept un petrecăreț fără pereche, adora concertele în Europa. A vizitat de două ori România, iar în 2017, în timpul unei vacanțe în Scoția, a avut parte de o primire specială pe „Celtic Park”, la o remiză cu Hibernian, scor 2-2.
Intervievat la marginea terenului în timpul pauzei, „Coolio” a apărut cu fularul lui Celtic la gât și s-a declarat entuziasmat: „Am adus Gangsta's Paradise în adevăratul paradis, la Celtic. Un prieten îmi tot povestea de această echipă. WOW! Gazonul arată minunat, e soare, fanii sunt speciali. Totul e bun, iar noi conducem cu 1-0 la pauză!”.
În afara legăturii cu Celtic, artistul nu a fost un mare fan al sportului. Prefera cluburile de noapte, fiind implicat de-a lungul anilor în mai multe conflicte la limita legii.