GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Handbalistul-polițist de 1,97 metri, emoționat în direct de copiii născuți în sărăcie: „Nu ai cum să o iei acasă! Hai să mergem!”

Articol de - Publicat marti, 10 noiembrie 2020 11:17 / Actualizat marti, 10 noiembrie 2020 14:59

Dan Savenco (35 de ani) este pivotul echipei de handbal Dinamo București și, în același timp, managerul nou înființatei Academii de Handbal Dinamo (AHD). În direct la GSP Live, el a povestit experiențele emoționante din ultimele luni în care a întâlnit copii născuți și crescuți în medii defavorizate 

Pe durata carantinei din primăvară, handbalistul Dan Savenco - subinspector de Poliție - a ieșit pe stradă pentru a patrula pe străzile Bucureștiului. Experiențele sale au fost relatate pe larg de media la începutul verii, iar Savenco glumește: „Îi întrebam pe ziariști dacă nu vor să vorbim și despre handbal".  

  • În această dimineață, „pivotul" lui Dinamo a vorbit despre handbal la GSP Live, dar la un moment dat a fost rugat să detalieze ce l-a marcat cel mai tare în patrula sa din Ferentari, de pe Aleea Livezilor, o zonă extrem de săracă din București. 
EXCLUSIV Handbalistul-polițist de 1,97 metri, emoționat în direct de copiii născuți în sărăcie: „Nu ai cum să o iei acasă! Hai să mergem!”

- Ce ai văzut în Ferentari? Ce e în blocurile astea? Povestește-ne cinematic ce ai văzut acolo! 
- E greu de explicat în cuvinte până nu vezi. De aia am și ținut să urc în blocurile astea. Chiar l-am cunoscut pe vestitul Gargamel care lucrează de 25 de ani la Secția 24. Chiar eram pe tură cu el, am patrulat și l-am rugat să oprească mașina să văd și eu despre ce e vorba. Mi-a zis: „Vrei să vezi despre ce e vorba?! Hai cu mine sus!”. M-a dus pe toate culoarele alea pe acolo. 

-  Poți să ne povestești ceva care te-a șocat? 
- (Își drege vocea de emoție). Îi vedeți în fața blocului?! Copiii care se joacă prin toate gunoaiele astea. Sunt tată, am doi copii și e greu să vezi așa ceva. Ce vină au acești copii că s-au născut și trăiesc acolo? E greu să vorbesc, m-au impresionat condițiile în care trăiesc acești copii. Și nu e singura zonă în care copiii trăiesc în mizerie. Copiii nu au nicio vină!

Momentul când Dan Savenco povestește emoționat despre întâlnirile cu copiii săraci: 

- Nicio vină și nicio șansă? 
- Șanse au doar dacă s-ar implica cineva mai activ. Chiar și noi, la Dinamo după pandemie, am scos niște tricouri la licitație și suma de bani strânsă am dus-o personal cu un coleg și cu un prieten. Trebuia să se construiască o casă pentru un bătrân, am mers să vedem și, când am ajuns în satul care era între Vaslui și Iași, doamna de la ONG avea niște pachete făcute și ne-a rugat dacă putem să mergem să împărțim. (Își drege din nou vocea, de emoție) 

- Te emoționează ce ai văzut? 
- Da. Era un băiat de 6-7 ani care avea grijă de alți cinci copii. Părinții și un frate mai mare erau plecați la muncă și el avea grijă de ceilalți, făcea mâncare la sobă. Eram cu acest coleg de la Dinamo și am împărțit niște bomboane. Erau două fetițe cu ochi albaștri… Atâta bucurie nu ai cum să vezi, nu o poți povesti, trebuie să o trăiești! Ne-am mai organizat după aia, cred că ăsta e cel mai bun team-building. 

- Să vezi bucuria copiilor…
- Da, pentru o singură bomboană. Au fost alte pachete care s-au dat, dar noi aveam și bomboane. Acea bucurie te umple de energie, te încarcă, simți o satisfacție enormă. Colegul meu, nu e român, a stat cu fetița aia încât până la urma i-am zis: „Nu ai cum s-o iei acasă, hai să mergem!”. Stătea de vorbă cu ea încontinuu. Mai mergeam pe la altă casă, apoi iar trecea pe la fetița asta.  

- Dacă o să ieși să patrulezi din nou pe străzi o să îți iei bomboane în buzunar pentru copii?
-  Da, da, da. Și în Ferentari s-a întâmplat. Erau copiii în fața blocului deși trebuiau să stea în casă. Un copil nu știa cum să fugă de noi, se învârtea pe scară în jurul cozii. Avea 2 ani, toți ceilalți copii fugiseră că a venit poliția. M-am dus, am luat o pungă de bomboane și le-am împărțit. I-am rugat apoi să meargă în casă. 

Citește și alte știri din handbal:

România-Muntenegru 36-27. Se vede capătul tunelului? După 24 de ani, România ar putea să se califice la Euro!

18 din cele 35 de jucătoare din lotul României pentru Euro 2020 au avut coronavirus!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (9)
talpaiadului
talpaiadului  •  11 Noiembrie 2020, 02:34
Postat de Florin Alexandru pe 10 Noiembrie 2020, 13:23

Un adevarat POLITIST SI NU MILITIAN !!! STAI SI TE INTREBI UNDE ESTE BISERICA,CEA CARE CLAMEAZA CA AJUTA !? AJUTA PE CINE?? BRAVO DAN SAVENCO!!

Daca e sa te iei dupa articol asa este, pare un om ca nimeni altul. Problema e ca asa par toti cand dau interviu la televiziuni sau ziare, numai lapte si miere. Pana si tortionarul Visinescu parea doar un batranel cumsecade cand a dat interviu la televizor.

5abie.spintecatoru
5abie.spintecatoru  •  10 Noiembrie 2020, 19:26
Postat de 5abie.spintecatoru pe 10 Noiembrie 2020, 19:25

Eu știam ca spitalele se construiesc din taxele strânse de către instituțiile guvernamentale nu din fonduri adunate in scopuri caritabile de către biserica așa ca păstrează demagogia pentru îndoctrinatii cu creierul spălat.

*pastreaza-ti*

5abie.spintecatoru
5abie.spintecatoru  •  10 Noiembrie 2020, 19:25
Postat de rocky2 pe 10 Noiembrie 2020, 15:45

Perfect adevarat! De 2000 de ani biserica e la datorie sa iti ia bani de cand te nasti, pana mori! Adica la botez, cununie, parastas! De aia in tara asta biserici sunt de 50 de ori mai multe decat spitale si de 3 ori mai multe ca scolile! Asa ca pastreaza-ti demagogia popească pentru enoriasele cu scoală putina sau deloc! Ps: In cartierul Drumul Taberei sunt 10 biserici si nici un spital!!!

Eu știam ca spitalele se construiesc din taxele strânse de către instituțiile guvernamentale nu din fonduri adunate in scopuri caritabile de către biserica așa ca păstrează demagogia pentru îndoctrinatii cu creierul spălat.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close