Articol de Emanoil Ursache - Publicat duminica, 07 aprilie 2024 12:14 / Actualizat duminica, 07 aprilie 2024 12:30
Ionuț Radu (26 de ani) se poate lăuda că este fericit, chiar dacă nu traversează deloc o perioadă bună în cariera sa de fotbalist.
Portarul României are o relație cu frumoasa Francesca Cuccuru (20 de ani), pe care a cunoscut-o prin intermediul rețelelor sociale. Ionuț a dezvăluit că s-a mutat deja împreună cu Francesca.
Ionuț Radu, fericit în dragoste alături de Francesca Cuccuru
„Ne-am cunoscut pe rețelele sociale și ne-am mutat imediat împreună. Ea are 20 de ani, vine din Sassari și este studentă. Luăm lucrurile pas cu pas”, a dezvăluit Ionuț Radu, conform gazzetta.it.
Din nefericire, Ionuț Radu nu reușește să fie la fel de realizat și în cariera de fotbalist profesionist.
Ionuț Radu, criticat în Italia pentru hotărârea luată: „Ilogică”
Portarul Ionuț Radu (26 de ani) a fost criticat în presa italiană pentru hotărârea lui de a merge sub formă de împrumut la Bournemouth de la Inter, unde internaționalul român se luptă pentru un loc de titular cu experimentatul Neto (34 de ani) și Mark Travers (24 de ani).
Jurnaliștii de la Inter News, specializați în știri despre liderul din Serie A, au subliniat că încă de la bun început Ionuț Radu avea șanse minime să evolueze constant la ocupanta locului 13 din Premier League.
„Se știa dinainte că alegerea lui Radu de a merge la Bournemouth, în Premier League, era ilogică. Pentru că portarul titular al lui Bournemouth este brazilianul Neto (fost goalkeeper la Fiorentina și Juventus), care este și căpitanul echipei.
Este, așadar, greu de formulat ipoteza că românul născut în 1997 ar putea primi timp de joc important. Și, de fapt, are doar 5 apariții în acest sezon, dintre care doar două în Premier League (celelalte toate în Cupa Ligii Angliei).
Ultimul meci a corespuns și celui mai rău moment al sezonului său: înfrângerea cu 6-1 de către Manchester City pe 4 noiembrie”, menționează site-ul inter-news.it.
3milioane de euro este cota de piață a lui Ionuț Radu, conform Transfermarkt
Bournemouth are posibilitatea de a-l transfera definitiv, la finalul stagiunii curente, pe Radu pentru suma de 8 milioane de euro.
Varianta ca Ionuț Radu să continue la Bournemouth și din sezonul viitor are șanse minime de a avea loc, conform informațiilor publicate în presa italiană.
Prin urmare, internaționalul român se va întoarce, cel mai probabil, în vară la Inter, formația care l-a crescut și cu care mai are valabil angajamentul până în vara anului 2025.
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Universitatea Craiova și câștigă premiile puse în joc!