Articol de Andra Mocanu - Publicat miercuri, 17 iulie 2024 19:18 / Actualizat joi, 18 iulie 2024 03:17
Ioana Zamfir (31 ani), una dintre ispitele feminine din sezonul opt de la „Insula Iubirii”, este fostă gimnastă, povestea ei de viață fiind una de-a dreptul impresionantă.
A făcut gimnastică între 6 și 14 ani la Onești, renunțând ulterior la sportul de performanță, realizând că nu își dorește să își clădească o carieră în această arie de activitate.
GALERIE FOTO. Ispita Ioana Zamfir, fostă gimnastă, atrage toate privirile
În prezent, Ioana Zamfir este pictoriță și antrenoare de fitness. Când nu este la sală, își dedică timpul liber artei, realizând tablouri. Când avea șase ani, a fost trimisă de părinți să practice gimnastica la Onești, însă a renunțat ulterior. Tânăra a declarat că, în acea perioadă, s-a simțit abandonată la centrul de gimnastică.
Realizând că gimnastica nu este drumul ei în viață, la vârsta de 14 ani, aceasta a intrat într-o relație cu un bărbat cu 20 ani mai mare, simțind nevoia să facă acest lucru din cauza relației precare pe care o avea că părinții ei. 15 ani a durat această relație, însă tânăra a declarat că această lungă perioadă a fost un adevărat calvar.
Printre lucrurile prohibitate de partenerul acesteia se numărau: să iasă singură din casă, să își facă amici sau să vorbească în vizită la familia acestuia. Totodată, trauma a fost și la nivel psihic, bărbatul impunându-i ideea conform căreia nu poate face nimic pe cont propriu. Ioana a părăsit relația toxică, începând o viață nouă.
Sezonul opt din emisiunea „Insula Iubirii” a debutat în data de 15 iulie, fiind transmis de Antena 1 și AntenaPLAY. Cuplurile participante vor fi supuse la un test de fidelitate, ispitele având această sarcină.
Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă, Insula Iubirii se pregăteşte să scoată la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality-show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.
Testul fidelităţii este pregătit să pună la încercare noi cupluri în faţa a milioane de telespectatori. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor încerca să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.
- Comunicat Antena 1
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”