Articol de GSP - Publicat vineri, 10 decembrie 2010 00:00
Absent din emisiunile TV, "care presupun o prezumţie de importanţă, pe care eu n-o am", Radu Cosaşu nu acordă nici interviuri. A făcut o excepţie pentru cititorii Gazetei Sporturilor, care a publicat în 27 aprilie 2010 acest dialog fabulos al scriitorului cu Ovidiu Ioaniţoaia
Interviu cu scriitorul Radu Cosaşu după o convorbire de două ore şi jumătate purtată într-o cafenea din centrul Bucureştiului
- Nea Radule...
- Te rog să nu insişti! Nu dau interviuri, nu mă fotografiez, nu apar la televizor şi nu zbor cu avionul!
- N-ai zburat niciodată?
- Rar, foarte rar. Ca şi lui Dobrin şi lui Gaţu, mi-e frică. Şi din acest motiv, n-am prea ieşit din ţară. O dată în Germania, să-mi văd sora la Frankfurt, de 2-3 ori în Israel, în vizită la mătuşi, surorile mamei. Înainte, Mazilu, Fănuş şi Băieşu circulau mult, inclu siv însoţind echipele de fotbal. Nu şi eu, care n-am văzut nici măcar Parisul!
- Ce mai fac mătuşile din Tel Aviv, principalele personaje ale cărţii tipărite în 1993?
- S-au dus amîndouă, Silvia şi Anicuţa. De la cea dintîi mi-a rămas moştenire o expresie interesantă: "Eu nu mă laud, eu povestesc".
- E şi deviza dumitale?
- Una dintre ele. Alta e plasată pe peretele biroului de-acasă, "Fiecare epocă îşi zăpăceşte contemporanii", ai idee cui aparţine?
- Nu.
- Lui John Steinbeck, romancierul american laureat al Premiului Nobel în 1962.
- Aha. N-ai ascuns că eşti evreu şi că ţi-ai schimbat numele din Rohrlich în Cosaşu, de ce?
- Nu mi-a fost şi nu-mi e ruşine nici cu originea, nici cu numele, doar că Rohrlich era greu de pronunţat. Uneori mi-e dor de el, poate că voi semna un volum cu Rohrlich. Nostalgii de om bătrîn
şi suferind, acceptă-le!
- Te alinţi, arăţi excelent la 80 de ani!
- Ei, nu mai aud ca altădată, de-aia şi port, uite-le, buburuzele astea în urechi. Sînt din Danemarca
şi mă ajută. Totuşi, nu mă plîng, Camil Petrescu a surzit la 40 de ani!
- Apropo de epocă...
- Deşi cu destule lucruri strîmbe, nepotrivite, lumea de azi nu mă deranjează. În linii mari, e OK. Mai suporţi un citat?
- Evident.
- "Viaţa îi iubeşte pe cei care o iubesc", Arthur Rubinstein, celebrul pianist care, paradoxal, a încercat în două rînduri să se sinucidă! Dar ce tot notezi?! Opreşte-te, te-am avertizat că nu acord interviuri!
Ipohondru? Da, recunoaşte
- Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
- Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.
- Atunci de ce?
- Pentru că televiziunea a modificat totul, rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu, pe el, numai pe el.
"M-am născut într-o limbă şi n-aş putea funcţiona în alta"
Radu Cosaşu
- Ce creion?
- Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.
- Să înţeleg că dispreţuieşti tehnica modernă, că nu lucrezi pe calculator?
- N-o dispreţuiesc, dar m-am obişnuit aşa şi, la vîrsta mea, la ce mi-ar folosi să mă adaptez?
A visat să fie cronicar de fotbal
- Trecem la sport?
- De acord, îmi produce o imensă bucurie să discut despre sport. Îţi împărtăşesc un secret, de copil am visat să fiu cronicar de fotbal. În stilul lui Vanea Chirilă, să descriu cum se marchează ori se ratează un gol. Teribil mi-aş fi dorit să fiu gazetar sportiv! M-a apucat pe la 8 ani ascultîndu-l pe Radu Vasilescu. Ştii cine a fost Radu Vasilescu?
- ?!
- Ginerele lui Liviu Rebreanu, transmitea în direct meciuri la radio.
- Numai că, în loc să devii crainic, ai ajuns cel mai mare nuvelist român, distins cu premii, onorat şi aşa mai departe.Pe scurt, un clasic. Ai tras lozul cîştigător!
- Exagerezi. Sîntem neam de romancieri, dar cu nuvelişti excepţionali, D. R. Popescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, nişte giganţi. Şi lista poate continua.
- Mai mergi la meciuri?
- De cînd s-a desfiinţat Progresul, nu prea. Am ţinut cu Progresul 45 de ani, iar acum mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe. Patronii au desfigurat fotbalul, în care există mai multă bîrfă şi mafie decît în oricare alt domeniu. Poate că nu-i chiar aşa, dar ele se văd cel mai tare în fotbal, te copleşesc!
"Aţi rămas un ziarist onest"
- L-ai admirat pe Gicu Dobrin, aşa-i?
- Fireşte. N-a fost însă singurul pe care l-am iubit, ci şi pe Petschovschi. Pentru Bazil Marian am simpatizat cu Carmen. La moartea lui, am publicat un text, după care m-a sunat doamna Mociorniţă, soţia lui Ionel şi mama lui Marie Rose. "Dacă nu s-ar fi prăpădit, Ionel ar fi lăcrimat citind articolul dumitale!", mi-a zis. La fel m-am bucurat şi cînd, cu ceva ani în urmă, mi-a telefonat Tache Macri din străinătate. Nu l-am cunoscut personal, dar am reţinut mesajul lui: "Domnule Cosaşu,
aţi rămas un ziarist onest".
- Mai tîrziu, ce jucători te-au impresionat?
- Destui, deşi nu m-aş avînta să îl declar pe vreunul cel mai mare. Asemenea ierarhizări mi se par deşertăciuni, vanităţi inutile. M-au mai emoţionat Ienei, Băcuţ II, Mircea Lucescu, Dumitrache, Bölöni, Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu şi nu numai. Formidabili toţi, adu-ţi aminte că Gică Popescu, un oltean din Calafat, a ajuns fără pile şi fără intervenţii căpitanul Barcelonei! Fabulos, magnific. Cu excepţia lui Mircea Lucescu, nici cu cei enumeraţi n-am vorbit vreodată faţă-n faţă. Am scris despre ei şi atît.
- Nea Radule...
- Ăla ce e, reportofon?!
- Nu, e celular.
- Să nu înregistrezi nimic!
- Pele sau Maradona?
- Pele, un monument.
- Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi?
- Categoric, Messi. Am susţinut asta şi cînd Ronaldo era evaluat la 92 de milioane de euro şi Messi încă nu explodase. Nici Messi nu-i însă galactic, e doar un muritor. Dăruit cu un har aparte, dumnezeiesc.
Şomer vreme de un deceniu
- Cu sănătatea?
- Nu mă laud, am şi un pui de diabet, dar îl îngrijesc, sînt disciplinat. Dacă pot să-mi fac treaba
de cronicar şi de nuvelist, mă declar mulţumit cu ce mi se întîmplă. Evit să mînii viaţa, s-o mîhnesc. Sînt împăcat cu ea. Ba chiar mă cred un tip norocos pentru că am făcut mereu ce mi-a plăcut.
- Totuşi, între 1956 şi 1968 n-ai avut serviciu!
- Te-ai documentat, nu glumă! M-au dat afară de la Scînteia tineretului şi din presă fiindcă m-am pronunţat împotriva cenzurii. Dar nu m-au eliminat ca evreu, ci ca javră mic-burgheză! Într-un fel însă, m-au eliberat, ca şi pe Mazilu, pe Fănuş, pe Ţic şi pe alţii, pentru că m-au silit să fantazez, să mă dedic literaturii. Culmea ironiei, m-a scos din presă Leonte Răutu, şeful de-atunci al propagandei, el însuşi evreu!
- Ce timpuri!
- Comuniştii clasificau oamenii în două categorii, erai de-ai lor sau erai împotriva lor! Nu conta
că eşti creştin sau evreu, te supuneai ori te considerau duşman şi te striveau! Am suferit, dar să zicem că am uitat şi, în parte, am iertat. N-am putut şi nu pot trăi în indignare, cu atît mai puţin în ură. Am traversat o perioadă cumplită, pe care însă n-o reneg. Inclusiv cu greşeli, trecutul şi prezentul îmi aparţin. Mi le asum în egală măsură.
"Acum, mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe"
- Cine va cîştiga campionatul?
- Aş dori să-l ia Unirea Urziceni, o versiune mai nouă a Progresului meu şi al frizerilor. Altfel,
mi-e drag Stoichiţă, dar nu şi Gigi Becali, care a împins fotbalul într-un cerc vicios. L-a urîţit.
Mai ţin şi cu Gaz Metan, pentru că "nu-i echipă în Ardeal ca echipa Gaz Metan"! Pot să-ţi spun cine n-aş vrea să cîştige titlul!
- Cine?
- Becali! Steaua da, el nu! Şi hai, gata, închide caietul!
- Nea Radule, mulţi susţin că ai fost prea blînd în ce-ai scris, prea elegant, prea concesiv.
- Mulţi m-au îndemnat să sar la beregata lui x sau a lui y! Nu i-am ascultat deoarece nu mă încadram. N-am suportat niciodată să linguşesc şi să jignesc. Nici să fiu cinic.
Sigurul lux, o cafea pe zi
- Mai un pahar de vin, mai două?
- Exclus, apă plată şi o cafea pe zi, singurul lux. O cafea, nu două. A treia nevastă, cu care sînt
de 22 de ani, îmi reproşează că fumez pipă. Am renunţat la ţigări după armată, dar din 1982 fumez pipă. Mă mint căci şi ea e o amăgire. Tot tutun.
- Scriitori mai beau, dumneata...
- Bietul Nichita era pătimaş, nestăvilit. Se şi mira Fănuş: "Fraţilor, noi sîntem pulbere, iar Nichita nu se predă, e falnic pe metereze!". Mărturisesc, am fost şi sînt un băutor incorijibil de apă.
- N-ai obosit?
- Am făcut toată viaţa doar ce mi-a plăcut, cum să fi ostenit?!
- Cum te-ai caracteriza într-o frază?
- Un om normal într-o lume anormală.
- Chiar e anormală România de azi?
- Întorcîndu-mă la povestea cu cel mai mare nuvelist, cred că sîntem un popor cu vocaţia exagerării. Dar trebuie că lumea a luat-o razna din moment ce un cetăţean e omorît în bătaie pe zebră numai pentru că nu s-a grăbit să traverseze!
- Nu te-a tentat niciodată să pleci în Israel? În America, în Patagonia?
- Glumeşti? M-am născut într-o limbă şi n-aş putea funcţiona în alta. Pentru că n-aş putea gîndi şi nici scrie în ea. Am supravieţuit aşa şi nu privesc înapoi cu regret, dar nici înainte cu speranţă.
Încă nu s-a plictisit pe pămînt
- L-am întrebat pe Fănuş Neagu, te întreb şi pe dumneata, ţi-e teamă de moarte?
- Important e că nu m-am plictisit pe pămînt. Îţi răspund printr-o parabolă. Un prelat bulgar a fost întrebat cîndva ce aşşteaptă de la Judecata de Apoi. şi-a mîngîiat tacticos barba, a privit în zare, şi-a mai mîngîiat o dată barba, apoi a decis: "Cred că se exagerează foarte mult!". Iată, şi alţii exagerează!
- Te-ai simţit bine în rolul lui Belphegor?
- Nelu Valeriu mi-a încredinţat rubrica respectivă prin '80, cînd a transformat Sportul popular în Sportul şi a adus în redacţie cîteva condeie de calitate, în frunte cu Bănciulescu şi cu Bonifaciu, tipi stilaţi. Am păstrat-o 5 ani şi a avut succes. Oricum, îmi pare rău că n-am slujit mai mult sportul. Aş fi vrut să fiu cronicar de fotbal, nimic altceva, dar am izbutit numai pe jumătate.
- Ai practicat vreun sport?
- Evident. Am jucat excelent belotă, nu şi bridge. La belotă sînt competent, la bridge, un guguf. Jucător de duzină, uşor de păcălit.
- Totuşi, după ce-ţi pare cel mai rău şi mai rău?
- Că nu i-am convins şi pe unii dintre prietenii mei să preţuiască mai tare valorile în care am crezut şi cred eu. Ce pierd, domnule, mă hărţuia subtilul Radu Albala, portretist fără pereche al Bucureştiului de odinioară, ce pierd dacă nu mă uit la fotbal? Nu pierzi nimic, îl linişteam, numai că eu, uitîndu-mă, ies în cîştig. Simplu ca bună ziua, ce mare filosofie!
- Cred că am terminat.
- Ce-ai terminat?
- Primul interviu din cariera nuvelistului şi comentatorului de fotbal Radu Cosaşu.
- Dacă m-ai dus cu zăhărelul, îţi urez să nu-ţi iasă interviul, să fie un rateu!
- Ba o să-mi iasă! Mulţumesc frumos şi multă sănătate!
"Trecutul şi prezentul îmi aparţin, mi le asum"
CV RADU COSAŞU
- NĂSCUT Oscar Rohrlich, pe 29 octombrie 1930 la Bacău, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, fi ind apreciat mai ales ca nuvelist.
- A PUBLICAT peste 20 de volume, "Maimuţele personale", "Un august pe un bloc de gheaţă", "Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita" etc., 5 dintre ele incluse în ciclul "Supravieţuiri".
- DISTINS cu Premiul “Ion Creangă” al Academiei (1975), cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2007), cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei "Ioan Chirilă" (2010)
- FOST rubricant al ziarului Sportul, al revistei Cinema (inclusiv redactor) şi al României literare, fost redactor-şef la Fotbal plus, în prezent redactor al revistei Dilema veche şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor.
Absent din emisiunile TV, "care presupun o prezumţie de importanţă, pe care eu n-o am", Radu Cosaşu nu acordă nici interviuri. A făcut o excepţie pentru cititorii Gazetei Sporturilor, care a publicat în 27 aprilie 2010 acest dialog fabulos al scriitorului cu Ovidiu Ioaniţoaia
Interviu cu scriitorul Radu Cosaşu după o convorbire de două ore şi jumătate purtată într-o cafenea din centrul Bucureştiului
- Nea Radule...
- Te rog să nu insişti! Nu dau interviuri, nu mă fotografiez, nu apar la televizor şi nu zbor cu avionul!
- N-ai zburat niciodată?
- Rar, foarte rar. Ca şi lui Dobrin şi lui Gaţu, mi-e frică. Şi din acest motiv, n-am prea ieşit din ţară. O dată în Germania, să-mi văd sora la Frankfurt, de 2-3 ori în Israel, în vizită la mătuşi, surorile mamei. Înainte, Mazilu, Fănuş şi Băieşu circulau mult, inclu siv însoţind echipele de fotbal. Nu şi eu, care n-am văzut nici măcar Parisul!
- Ce mai fac mătuşile din Tel Aviv, principalele personaje ale cărţii tipărite în 1993?
- S-au dus amîndouă, Silvia şi Anicuţa. De la cea dintîi mi-a rămas moştenire o expresie interesantă: "Eu nu mă laud, eu povestesc".
- E şi deviza dumitale?
- Una dintre ele. Alta e plasată pe peretele biroului de-acasă, "Fiecare epocă îşi zăpăceşte contemporanii", ai idee cui aparţine?
- Nu.
- Lui John Steinbeck, romancierul american laureat al Premiului Nobel în 1962.
- Aha. N-ai ascuns că eşti evreu şi că ţi-ai schimbat numele din Rohrlich în Cosaşu, de ce?
- Nu mi-a fost şi nu-mi e ruşine nici cu originea, nici cu numele, doar că Rohrlich era greu de pronunţat. Uneori mi-e dor de el, poate că voi semna un volum cu Rohrlich. Nostalgii de om bătrîn
şi suferind, acceptă-le!
- Te alinţi, arăţi excelent la 80 de ani!
- Ei, nu mai aud ca altădată, de-aia şi port, uite-le, buburuzele astea în urechi. Sînt din Danemarca
şi mă ajută. Totuşi, nu mă plîng, Camil Petrescu a surzit la 40 de ani!
- Apropo de epocă...
- Deşi cu destule lucruri strîmbe, nepotrivite, lumea de azi nu mă deranjează. În linii mari, e OK. Mai suporţi un citat?
- Evident.
- "Viaţa îi iubeşte pe cei care o iubesc", Arthur Rubinstein, celebrul pianist care, paradoxal, a încercat în două rînduri să se sinucidă! Dar ce tot notezi?! Opreşte-te, te-am avertizat că nu acord interviuri!
Ipohondru? Da, recunoaşte
- Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
- Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.
- Atunci de ce?
- Pentru că televiziunea a modificat totul, rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu, pe el, numai pe el.
"M-am născut într-o limbă şi n-aş putea funcţiona în alta"
Radu Cosaşu
- Ce creion?
- Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.
- Să înţeleg că dispreţuieşti tehnica modernă, că nu lucrezi pe calculator?
- N-o dispreţuiesc, dar m-am obişnuit aşa şi, la vîrsta mea, la ce mi-ar folosi să mă adaptez?
A visat să fie cronicar de fotbal
- Trecem la sport?
- De acord, îmi produce o imensă bucurie să discut despre sport. Îţi împărtăşesc un secret, de copil am visat să fiu cronicar de fotbal. În stilul lui Vanea Chirilă, să descriu cum se marchează ori se ratează un gol. Teribil mi-aş fi dorit să fiu gazetar sportiv! M-a apucat pe la 8 ani ascultîndu-l pe Radu Vasilescu. Ştii cine a fost Radu Vasilescu?
- ?!
- Ginerele lui Liviu Rebreanu, transmitea în direct meciuri la radio.
- Numai că, în loc să devii crainic, ai ajuns cel mai mare nuvelist român, distins cu premii, onorat şi aşa mai departe.Pe scurt, un clasic. Ai tras lozul cîştigător!
- Exagerezi. Sîntem neam de romancieri, dar cu nuvelişti excepţionali, D. R. Popescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, nişte giganţi. Şi lista poate continua.
- Mai mergi la meciuri?
- De cînd s-a desfiinţat Progresul, nu prea. Am ţinut cu Progresul 45 de ani, iar acum mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe. Patronii au desfigurat fotbalul, în care există mai multă bîrfă şi mafie decît în oricare alt domeniu. Poate că nu-i chiar aşa, dar ele se văd cel mai tare în fotbal, te copleşesc!
"Aţi rămas un ziarist onest"
- L-ai admirat pe Gicu Dobrin, aşa-i?
- Fireşte. N-a fost însă singurul pe care l-am iubit, ci şi pe Petschovschi. Pentru Bazil Marian am simpatizat cu Carmen. La moartea lui, am publicat un text, după care m-a sunat doamna Mociorniţă, soţia lui Ionel şi mama lui Marie Rose. "Dacă nu s-ar fi prăpădit, Ionel ar fi lăcrimat citind articolul dumitale!", mi-a zis. La fel m-am bucurat şi cînd, cu ceva ani în urmă, mi-a telefonat Tache Macri din străinătate. Nu l-am cunoscut personal, dar am reţinut mesajul lui: "Domnule Cosaşu,
aţi rămas un ziarist onest".
- Mai tîrziu, ce jucători te-au impresionat?
- Destui, deşi nu m-aş avînta să îl declar pe vreunul cel mai mare. Asemenea ierarhizări mi se par deşertăciuni, vanităţi inutile. M-au mai emoţionat Ienei, Băcuţ II, Mircea Lucescu, Dumitrache, Bölöni, Hagi, Gică Popescu, Dorinel Munteanu şi nu numai. Formidabili toţi, adu-ţi aminte că Gică Popescu, un oltean din Calafat, a ajuns fără pile şi fără intervenţii căpitanul Barcelonei! Fabulos, magnific. Cu excepţia lui Mircea Lucescu, nici cu cei enumeraţi n-am vorbit vreodată faţă-n faţă. Am scris despre ei şi atît.
- Nea Radule...
- Ăla ce e, reportofon?!
- Nu, e celular.
- Să nu înregistrezi nimic!
- Pele sau Maradona?
- Pele, un monument.
- Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi?
- Categoric, Messi. Am susţinut asta şi cînd Ronaldo era evaluat la 92 de milioane de euro şi Messi încă nu explodase. Nici Messi nu-i însă galactic, e doar un muritor. Dăruit cu un har aparte, dumnezeiesc.
Şomer vreme de un deceniu
- Cu sănătatea?
- Nu mă laud, am şi un pui de diabet, dar îl îngrijesc, sînt disciplinat. Dacă pot să-mi fac treaba
de cronicar şi de nuvelist, mă declar mulţumit cu ce mi se întîmplă. Evit să mînii viaţa, s-o mîhnesc. Sînt împăcat cu ea. Ba chiar mă cred un tip norocos pentru că am făcut mereu ce mi-a plăcut.
- Totuşi, între 1956 şi 1968 n-ai avut serviciu!
- Te-ai documentat, nu glumă! M-au dat afară de la Scînteia tineretului şi din presă fiindcă m-am pronunţat împotriva cenzurii. Dar nu m-au eliminat ca evreu, ci ca javră mic-burgheză! Într-un fel însă, m-au eliberat, ca şi pe Mazilu, pe Fănuş, pe Ţic şi pe alţii, pentru că m-au silit să fantazez, să mă dedic literaturii. Culmea ironiei, m-a scos din presă Leonte Răutu, şeful de-atunci al propagandei, el însuşi evreu!
- Ce timpuri!
- Comuniştii clasificau oamenii în două categorii, erai de-ai lor sau erai împotriva lor! Nu conta
că eşti creştin sau evreu, te supuneai ori te considerau duşman şi te striveau! Am suferit, dar să zicem că am uitat şi, în parte, am iertat. N-am putut şi nu pot trăi în indignare, cu atît mai puţin în ură. Am traversat o perioadă cumplită, pe care însă n-o reneg. Inclusiv cu greşeli, trecutul şi prezentul îmi aparţin. Mi le asum în egală măsură.
"Acum, mai ţin doar cu jucători, nu şi cu echipe"
- Cine va cîştiga campionatul?
- Aş dori să-l ia Unirea Urziceni, o versiune mai nouă a Progresului meu şi al frizerilor. Altfel,
mi-e drag Stoichiţă, dar nu şi Gigi Becali, care a împins fotbalul într-un cerc vicios. L-a urîţit.
Mai ţin şi cu Gaz Metan, pentru că "nu-i echipă în Ardeal ca echipa Gaz Metan"! Pot să-ţi spun cine n-aş vrea să cîştige titlul!
- Cine?
- Becali! Steaua da, el nu! Şi hai, gata, închide caietul!
- Nea Radule, mulţi susţin că ai fost prea blînd în ce-ai scris, prea elegant, prea concesiv.
- Mulţi m-au îndemnat să sar la beregata lui x sau a lui y! Nu i-am ascultat deoarece nu mă încadram. N-am suportat niciodată să linguşesc şi să jignesc. Nici să fiu cinic.
Sigurul lux, o cafea pe zi
- Mai un pahar de vin, mai două?
- Exclus, apă plată şi o cafea pe zi, singurul lux. O cafea, nu două. A treia nevastă, cu care sînt
de 22 de ani, îmi reproşează că fumez pipă. Am renunţat la ţigări după armată, dar din 1982 fumez pipă. Mă mint căci şi ea e o amăgire. Tot tutun.
- Scriitori mai beau, dumneata...
- Bietul Nichita era pătimaş, nestăvilit. Se şi mira Fănuş: "Fraţilor, noi sîntem pulbere, iar Nichita nu se predă, e falnic pe metereze!". Mărturisesc, am fost şi sînt un băutor incorijibil de apă.
- N-ai obosit?
- Am făcut toată viaţa doar ce mi-a plăcut, cum să fi ostenit?!
- Cum te-ai caracteriza într-o frază?
- Un om normal într-o lume anormală.
- Chiar e anormală România de azi?
- Întorcîndu-mă la povestea cu cel mai mare nuvelist, cred că sîntem un popor cu vocaţia exagerării. Dar trebuie că lumea a luat-o razna din moment ce un cetăţean e omorît în bătaie pe zebră numai pentru că nu s-a grăbit să traverseze!
- Nu te-a tentat niciodată să pleci în Israel? În America, în Patagonia?
- Glumeşti? M-am născut într-o limbă şi n-aş putea funcţiona în alta. Pentru că n-aş putea gîndi şi nici scrie în ea. Am supravieţuit aşa şi nu privesc înapoi cu regret, dar nici înainte cu speranţă.
Încă nu s-a plictisit pe pămînt
- L-am întrebat pe Fănuş Neagu, te întreb şi pe dumneata, ţi-e teamă de moarte?
- Important e că nu m-am plictisit pe pămînt. Îţi răspund printr-o parabolă. Un prelat bulgar a fost întrebat cîndva ce aşşteaptă de la Judecata de Apoi. şi-a mîngîiat tacticos barba, a privit în zare, şi-a mai mîngîiat o dată barba, apoi a decis: "Cred că se exagerează foarte mult!". Iată, şi alţii exagerează!
- Te-ai simţit bine în rolul lui Belphegor?
- Nelu Valeriu mi-a încredinţat rubrica respectivă prin '80, cînd a transformat Sportul popular în Sportul şi a adus în redacţie cîteva condeie de calitate, în frunte cu Bănciulescu şi cu Bonifaciu, tipi stilaţi. Am păstrat-o 5 ani şi a avut succes. Oricum, îmi pare rău că n-am slujit mai mult sportul. Aş fi vrut să fiu cronicar de fotbal, nimic altceva, dar am izbutit numai pe jumătate.
- Ai practicat vreun sport?
- Evident. Am jucat excelent belotă, nu şi bridge. La belotă sînt competent, la bridge, un guguf. Jucător de duzină, uşor de păcălit.
- Totuşi, după ce-ţi pare cel mai rău şi mai rău?
- Că nu i-am convins şi pe unii dintre prietenii mei să preţuiască mai tare valorile în care am crezut şi cred eu. Ce pierd, domnule, mă hărţuia subtilul Radu Albala, portretist fără pereche al Bucureştiului de odinioară, ce pierd dacă nu mă uit la fotbal? Nu pierzi nimic, îl linişteam, numai că eu, uitîndu-mă, ies în cîştig. Simplu ca bună ziua, ce mare filosofie!
- Cred că am terminat.
- Ce-ai terminat?
- Primul interviu din cariera nuvelistului şi comentatorului de fotbal Radu Cosaşu.
- Dacă m-ai dus cu zăhărelul, îţi urez să nu-ţi iasă interviul, să fie un rateu!
- Ba o să-mi iasă! Mulţumesc frumos şi multă sănătate!
"Trecutul şi prezentul îmi aparţin, mi le asum"
CV RADU COSAŞU
- NĂSCUT Oscar Rohrlich, pe 29 octombrie 1930 la Bacău, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, fi ind apreciat mai ales ca nuvelist.
- A PUBLICAT peste 20 de volume, "Maimuţele personale", "Un august pe un bloc de gheaţă", "Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita" etc., 5 dintre ele incluse în ciclul "Supravieţuiri".
- DISTINS cu Premiul “Ion Creangă” al Academiei (1975), cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2007), cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei "Ioan Chirilă" (2010)
- FOST rubricant al ziarului Sportul, al revistei Cinema (inclusiv redactor) şi al României literare, fost redactor-şef la Fotbal plus, în prezent redactor al revistei Dilema veche şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor.
)
)
)
)
)
)
)
